Fost consilier superior la APIA, Antoniu Poienaru de unde a fost destituit pentru că a făcut publice nereguli din instituție, a ales o metodă artistică pentru a ține în atenția publică evenimentele șocante dintr-o fermă clujeană, de la începutul anului
Ce se întâmplă cu o comunitate, cu o instituție și cu o conștiință atunci când răul devine rutină? E întrebarea la care încearcă să răspundă, într-un mod inedit, avertizorul de integritate care a câștigat procesul cu statul român la CEDO, după ce imaginile cu sute de animale lăsate să moară de foame pe pășunile unei comune clujene au șocat la începutul anului.
Tragedia bizonilor și căprioarelor înfometate până la moarte într-o fermă din județul Cluj, după ce a încasat mai bine de un deceniu subvenții de milioane de euro de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), a zguduit opinia publică la începutul acestui an. De o săptămână, a devenit și subiectul unei nuvele, al unui scenariu de film și al unuia de teatru, toate scrise de un fost consilier superior la APIA Cluj, între 2006 și 2011, Antoniu Poienaru. Cimitirul bizonilor este titlul nuvelei și al scenariului de film, respectiv Subvenția calului cel al piesei de teatru.
Antoniu Poienaru a fost consilier superior la APIA Cluj, între 2006 și 2011. După ce a prezentat, pe blogul propriu, nereguli în gestionarea fondurilor europene, a fost destituit pentru că ar fi afectat imaginea instituției. S-a adresat justiției din România, dar a pierdut. Nu a renunțat, însă, și, în 2022, după 11 ani de la destituire, a câștigat la CEDO. În baza deciziei CEDO, s-a adresat, din nou justiției autohtone, iar Tribunalul Cluj a dispus, anul trecut, reîncadrarea lui și plata sumelor de bani neîncasate în toți acești ani. APIA a făcut recurs, procesul fiind pe rolul Curții de Apel Cluj.
Pe blogul propriu, avertizorul de integritate a documentat și a prezentat imposibilitatea legală a subvenționării creșterii animalelor sălbatice (precum bizonii și căprioarelor) prin APIA. E ceea ce s-a întâmplat, de fapt, la ferma de la Recea-Cristur, începând cu anul 2014, când presa de business prezenta marea afacere de creștere a bizonilor la Cluj. O afacere în care era implicat și chestorul de Poliție Toma Rus, fost secretar de stat în MAI. La începutul anului, opinia publică a fost șocată și oripilată de imaginile cu animalele (bizoni și căprioare) lăsate să moară de foame. Dar, mai mult decât imaginile șocante, rămâne întrebarea dacă afacerea a fost una care a eșuat din motive economice sau, în fapt, a fost doar o schemă de încasare a peste 2 milioane de euro de la APIA.
Antoniu Poienaru a depus o sesizare penală la biroul din Cluj al Parchetului European (EPPO), dar a fost audiat de DNA Cluj. Pentru că cercetările penale pot dura cu anii și pentru că e vorba și de un influent personaj, avertizorul de integritate clujean a ales și varianta ficțiunii, pentru a menține subiectul în atenția publică.
”Cimitirul bizonilor este o nuvelă de actualitate construită la intersecția dintre investigația jurnalistică, thrillerul judiciar și radiografia morală a unui sistem care se apără singur. În centrul narațiunii stă Victor Cornea, avertizor de integritate și autor de blog, care recunoaște într-un scandal public din ianuarie 2026 urmele unui mecanism vechi de doisprezece ani. De la o fermă izolată din Transilvania până la EPPO, Viena și Tanger, nuvela urmărește felul în care instituțiile pot deveni ziduri, iar adevărul poate supraviețui numai prin documente, imagini și oameni dispuși să vorbească atunci când tăcerea pare mai sigură. Miza cărții nu este doar aflarea vinovaților, ci și întrebarea dacă o rețea de putere poate fi cu adevărat învinsă sau doar obligată să-și schimbe numele”, se arată în promovarea online a nuvelei.
România Curată și Verde Curat au discutat cu Antoniu Poienaru despre miza demersurilor artistice și a motivelor pentru care a apelat la ele.
”O problemă sistemică. E vorba și de fonduri europene”
Mihai Goțiu: Ce te-a făcut să consideri că evenimentul de la Recea-Cristur ar merita mai multă atenție decât o știre șocantă despre animale moarte?
Antoniu Poienaru: Pentru mine, cazul nu este doar o tragedie sanitar-veterinară și morală. El ridică și o problemă de arhitectură a subvențiilor agricole. Ce animale au fost considerate eligibile, în ce regim normativ, în ce relație cu pășunile declarate, cu obligațiile de întreținere și cu condițiile de acordare a sprijinului. Public, astăzi, se știe că la Recea-Cristur au fost raportate 214 cadavre de animale și că Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal in rem. Dincolo de șocul imaginilor, întrebarea serioasă este dacă în spatele tabloului fizic a existat și un tablou administrativ și financiar care trebuie verificat până la capăt.
Mihai Goțiu: Vorbești des despre diferența dintre vechile Plățile Naționale Directe Complementare (CNDP) și actualele Ajutoare Naționale Tranzitorii (ANT), plătite de APIA din fonduri naționale, nu europene. De ce contează această tranziție?
Antoniu Poienaru: Contează pentru că regimul juridic al plăților nu a rămas static. A existat o tranziție între vechile forme de sprijin și ajutoarele naționale tranzitorii, iar modul în care au fost definite animalele, condițiile de eligibilitate, raportarea la anul de referință și legătura cu exploatația curentă sunt esențiale. În actualul cadru al Politicilor Agricole Comune (PAC), ANT este un ajutor național tranzitoriu, dar asta nu înseamnă că întrebările juridice se opresc la bugetul național. Important este cum s-au suprapus, în fapt, regimul zootehnic, declarațiile din exploatație și plățile pe suprafață.
Mihai Goțiu: Tu spui că discuția nu se oprește la ANT și că poate exista și o componentă europeană. Pe ce te bazezi?
Antoniu Poienaru: Pe logica dosarului agricol, nu pe o etichetă spectaculoasă. Dacă pe aceleași suprafețe de pajiște s-au solicitat și plăți legate de utilizarea agricolă a terenului, atunci nu mai vorbim doar despre o schemă națională pentru animale, ci și despre condițiile în care terenul a fost declarat și întreținut pentru sprijin. Normele oficiale spun că pajiștile trebuie utilizate și menținute prin cosit și/sau pășunat, iar recuperarea sumelor necuvenite este prevăzută atât pentru ANT, cât și pentru intervenții ori măsuri finanțate din fonduri europene și/sau naționale. De aceea spun că ancheta trebuie să privească imaginea completă.
”Presa nu a pus toate întrebările. Ancheta penală trebuie să o facă”
Mihai Goțiu: Care este punctul pe care presa l-a discutat prea puțin?
Antoniu Poienaru: Faptul că nu e suficient să vezi animale moarte și să spui „iată scandalul”. Trebuie să vezi și stratul normativ. Eu spun de ani de zile că trebuie analizat exact când, cum și în baza cărei definiții au fost sau nu au fost asimilate anumite animale regimului de subvenționare. În textele oficiale pe care le avem azi, includerea expresă a genului Bison în definiția „bovinelor” apare clar în normele publice din 2023 și 2024. De aceea, problema juridică serioasă nu este sloganul, ci delimitarea exactă a perioadelor, a temeiurilor și a eligibilității concrete.
Mihai Goțiu: Așadar, nu ai vreun verdict ori măcar o concluzie?
Antoniu Poienaru: Nu. Și țin foarte mult la această distincție. Eu formulez o teză juridică și factuală serioasă, bazată pe documentare, pe experiența mea în materie de APIA și pe observația că există întrebări pe care presa nu le-a dus suficient până la capăt. Ancheta este cea care trebuie să stabilească exact faptele, întinderea eventualelor nereguli și cine răspunde pentru ele. Eu nu mă substitui organului de urmărire penală.
Mihai Goțiu: Care a fost traseul instituțional al sesizărilor tale?
Antoniu Poienaru: Public se știe despre dosarul in rem de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej. În paralel, eu am semnalat și dimensiunea europeană a problemei, inclusiv prin note și declarații transmise către Parchtul European (EPPO). Am cerut ca analiza să nu fie amputată artificial și, din cauza unui viciu de procedură pe care îl invoc, am solicitat transferul dosarului de la nivelul EPPO Cluj către nivelul central și către Luxemburg. Pentru mine, asta înseamnă nu escaladare spectaculoasă, ci cererea ca problema să fie privită la nivelul potrivit atunci când apar și posibile implicații asupra banilor europeni.
”Există cazuri care cer și o traducere artistică”
Mihai Goțiu: Când s-a produs trecerea de la implicarea civică și instituțională la creația artistică?
Antoniu Poienaru: În momentul în care am înțeles că realitatea brută nu încape nici în articolul de presă, nici în jargonul birocratic, nici în simpla petiție. Există cazuri care sfâșie atât de adânc ordinea morală, încât cer și o a doua traducere, una artistică. Așa s-au născut, la mine, ideea de film-mărturie, teatru-mărturie și narațiune-mărturie.
Mihai Goțiu: La ce te referi exact când spui teatru-mărturie, film-mărturie, narațiune-mărturie?
Antoniu Poienaru: Înseamnă opere care pornesc din contactul direct al autorului cu o temă de interes public, dar nu rămân prizonierii faptului brut. „Mărturie” nu înseamnă stenogramă, rechizitoriu sau nomenclator de persoane. Înseamnă că autorul își asumă că a fost atins de o realitate istorică și morală și că o transformă într-o operă autonomă, cu logică artistică proprie.
Mihai Goțiu: Personajele din Cimitirul bizonilor sau din Subvenția calului se identifică direct cu persoane reale din anchete?
Antoniu Poienaru: Nu. Și asta trebuie spus limpede. Personajele mele nu sunt copii nominale ale unor persoane reale. Ele sunt construcții compozite, ficționalizate, rezultate din condensarea unor stări de fapt, mecanisme, tipologii morale, frici, complicități și rupturi de conștiință. Cine caută o cheie de tipul „acesta este cutare persoană” citește greșit opera și îi falsifică miza.
”Adevărul public nu trăiește doar în dosare și hotărâri”
Mihai Goțiu: De ce ai simțit nevoia să explici public această geneză?
Antoniu Poienaru: Pentru că vreau să fie foarte clar că există o legătură de sursă, nu o identitate de plan. Da, creația mea se naște dintr-o confruntare reală cu un scandal public, cu documente, cu anchete, cu tăceri instituționale și cu experiența mea de avertizor. Dar opera artistică nu este o anexă la un dosar și nici un mod mascat de a lipi etichete pe persoane reale. Ea este o formă de adevăr artistic, nu o fișă de identificare.
Mihai Goțiu: Ce rol joacă trecutul tău de avertizor de integritate și victoria la CEDO în acest tip de creație?
Antoniu Poienaru: Un rol decisiv. După ani de conflict instituțional și după experiența unui proces câștigat la CEDO, am înțeles mai limpede decât înainte că adevărul public nu trăiește doar în dosare și hotărâri, ci și în felul în care o societate își povestește degradările, lașitățile și rezistențele. Eu vin dintr-o experiență în care am văzut cum tăcerea administrativă poate deveni sistem. De aceea, scrisul meu nu e ornament, ci reacție morală.
Mihai Goțiu: Care este, totuși, miza acestor opere?
Antoniu Poienaru: Să arate cum se poate instala anormalul în chiar mijlocul normalității administrative. Să arate că dincolo de animale, hârtii, pășuni și scheme de plată există o întrebare mai mare. Ce se întâmplă cu o comunitate, cu o instituție și cu o conștiință atunci când răul devine rutină? Acolo începe arta mea. Nu la nivelul identificării unor persoane, ci la nivelul radiografiei morale a unei epoci.
