Atunci cand am publicat primul editorial, in anul 1991, tema pe care m-am gandit sa o abordez a fost legata de retrocedarea proprietatilor confiscate de comunisti. Era la putere Ion Iliescu. A durat ani de zile pana cand s-a adoptat principiul retrocedarii. Societatea civila democratica a militat activ pentru respectarea drepturilor fostilor proprietari deposedati abuziv de regimul comunist, asa cum in nici o alta tara care a trecut prin acest cataclism nu se intamplase. Au fost mitinguri, marsuri, manifestatii la care au participat sute de mii de oameni. Batalia a fost extraordinara, pe masura fortelor comuniste care s-au opus frenetic, folosind intregul arsenal mafiot si totalitar. N-am crezut ca dupa 21 de ani voi scrie inca despre acelasi subiect pentru simplul motiv ca, intr-o societate normala, problema ar fi trebuit rezolvata de foarte multa vreme.
Ce face Guvernul actual? Mai intai, cu exact o zi inainte, premierul MRU decide sa invite (ce miracol dupa atatia ani in care dialogul cu societatea civila a fost absolut cu totul ignorat!), la Palatul Victoria, o suma de ONG-uri. Dupa rostirea unui fel de „crez” in meritele si rolul societatii civile, printre cele 3 „rugaminti” adresate participantilor, MRU enumera, fara nici un alt fel de detaliu, solicitarea de sustinere pentru adoptarea noii legi referitoare la restituirea proprietatilor. Dupa care, profitand de puternicul soc emotional provocat unor participanti care nu-si reveneau din cauza atentiei acordate brusc dupa indelungata perioada de ignorare, tam-nesam se anunta, la numai o zi diferenta, dupa prima lectura, ca proiectul Executivului, departe, foarte departe de a rezolva chestiunile semnalate de CEDO, propune direct ca despagubirile pentru imobilele nationalizate platite de stat fostilor proprietari, sa fie plafonate in limita a doar 15% din valoarea reala a bunului. Si sa fie acordate nu oricum, ci pe o perioada esalonata intre 10-12 ani. Se mai stabileste „pentru disciplinarea solicitantilor” si un termen de depunere a dosarului, termen de decadere, in ciuda faptului ca persoanele care umbla dupa acte sunt refuzate constant si plimbate in bataie de joc de la o institutie la alta ani de zile. O propunere impotriva dreptului constitutional la proprietate, imorala si care incalca legislatia europeana.
Modificarile sunt avansate de Guvern intr-un proiect de lege, care urmeaza sa fie lansat in dezbatere publica si, ulterior, transmis Parlamentului.
“Atat isi permite statul sa aloce”, a declarat, sec, rece si sarcastic, presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRM), Dorina Danielescu.
Ca sa fie situatia si mai grava, proiectul mai prevede eliminarea masurilor reparatorii prin acordarea in natura a proprietatii sau compensarea cu alte bunuri (adica Fondul Proprietatea!), fiind acceptata doar plata despagubirilor in conditiile acestui proiect de lege. Adio, deci retrocedare in natura! Pentru depunerea dosarului de despagubire va fi stabilit un termen de decadere de 60 zile, care va putea fi prelungit doar o singura data, cu maximum 30 zile. Cu alte cuvinte, cine nu depune actele in termenul stabilit pierde dreptul de a primi o bruma de despagubiri. Cine le depune, inseamna ca accepta acest simulacru de dreptate si pierde dreptul de a mai da in judecata statul roman la CEDO pentru despagubiri.
S-a folosit ca justificare a acestor masuri absurde sperietoarea CEDO. Ca de obicei, organismele europene sunt folosite pe post de paravan in spatele carora se comit abuzuri. In realitate, statul roman este obligat ca pana la inceputul lunii iulie sa schimbe legislatia privind despagubirile acordate in cazul imobilelor nationalizate, dupa ce judecatorii CEDO au stabilit ca modul in care sunt in prezent despagubiti fostii proprietari pur si simplu nu este eficient, cauzele similare de la Curte fiind suspendate. CEDO deci nu a recomandat nici plafonare, nici limitare, nici oprirea despagubirilor in natura!
Ce ar fi trebuit Guvernul sa faca: ar fi trebuit sa spuna opiniei publice in mod deschis ce se intampla cu Fondul Proprietatea. De ce nu mai sunt bani. Cine vrea sa puna mana pe acest colos financiar. Cine se face vinovat de falimentarea si scaderea cotatiei actiunilor la acesta. Sa explice daca banuiala ca de fapt s-a urmarit ca unii dintre cei care au devenit actionari nu cumva vor sa puna mana ieftin pe cantitati importante de actiuni la societati din domeniul resurselor naturale – gaze, petrol, sau in domeniul energetic, este intemeiata. Cum ramane cu dreptul celor peste 40.000 de fosti proprietari in cautarea dreptatii. Reprezentantii guvernamentali au vorbit despre „echitate”. In forma actuala a acestui proiect nu poate fi vorba despre asa ceva.
Pana acum am criticat, urmeaza si solutia:
O dovada pentru probarea bunei-credinte ar putea fi insa adoptarea unei Legi a solidaritatii PDL cu victimele abuzurilor regimului comunist care sa cuprinda un articol unic: Toata averea politicienilor (inclusiv a rudelor de gradul I), care au sprijinit, adoptat sau promulgat legea despagubirilor plafonate a victimelor abuzurilor comuniste, respectiv renationalizarea fortata, va fi preluata de catre statul roman, acestia urmand a fi despagubiti cu 15 % din valoarea acesteia, plata facandu-se esalonat, pe o perioada intre 10 si 12 ani. Diferenta de bani intre averea preluata de catre stat si cei 15% restituiti va intra intr-un fond din care vor fi despagubite persoanele a caror proprietate a fost nationalizata de catre regimul comunist. Eventual, cele doua legi ar trebui votate simultan, la pachet, pentru celeritate putand face chiar obiectul asumarii raspunderii Guvernului in Parlamentul Romaniei.
Au ales solutia la indemana: sa fie pedepsiti si fostii proprietari si chiriasii, deopotriva, sa-i nenoroceasca pe toti la gramada. Acesta e spiritul unei justitii strambe si rodul urii guvernantilor impotriva guvernatilor
aici nu vrbim despre o “consultare publica”, ci de o tocmeala in public, pt ca in mod eivdent 15% e prima strigare. procentul oferit va fi probabil mai mare, dar sub pretext de criza guvernul tot va vrea sa plafoneze. se instituie o discriminare intre cei care au primit despagubiri pana acum si cei care urmeaza sa le primeasca. vor fi o gramada de procese si pana la urma le vor castiga toti.
Nu cred ca acum pe fond de criza o sa le pese romanilor de casele pe care incearca sa le recupereze cei care au suferit atat de mult in trecut. Cred ca asta stie/spera si Guvernul, de aceea merge in forta cu aceasta confiscare brutala a drepturilor omului.
Cred ca problema este pusa unidirectional. Fara discutii, statukl comunist a facut un abuz cind a confiscat proprietatile. Dar, abuzuri a facut pe intreaga lui existenta. De ce ar plati statul post-comunist numai unele abuzuri, iar altele nu? Cit valoreaza copilaria, adolescenta, tineretea si intreaga mea viata, (aproape) distrusa de comunism? Dar a celor care au suferit in inchisori si lagare? Dar a mamelor fortate sa nasca copii? Nu avem “acte” la mina care sa dovedeasca faptul ca am fi avut “altceva” inainte sa vina comunistii? Iar acum, ce se intimpla? Nu numai ca am suferit atunci, dar trebuie sa string din nou cureaua enbtru ca fostii proprietari VOR. Si la fel copiii si nepotii mei, care nu au nicio vina nici de faptul ca s-au confircat case, nici ca oamenii isi vor proprietatile inapoi. Pe care sa le dea Statul, din impozitele platite de noi. Mie mi se pare rezonabil ca proprietatea, daca nu poate fi retrocedata (si nu sunt in absolut toate statele, daca au ajuns case de interes national!), sa fie evaluata la 15% din pretul initial si nu dupa jocul de preturi pe piata. Oricum, dna Popescu, nu e vorba de o “noua nationalizare”. Majoritatea cladirilor sunt in posesia unor persoane private, deci s-au luat de la unii pentru a se da la altii. Ce ar fi ca fostii sa se judece cu actaualii si sa ne lase pe noi in pace? Cunosc un singur caz in care un “fost” si-a primit cladirea inapoi – si dupa ce a renuovat-o, a facut in ea Casa Copiilor si a donat-o Primariei. Restul sunt niste batrini (si urmasi ai lor) egoisti si lacomi… Sau avocati si notari corupti si interesati.