Paragraful din raportul privind Mecanismul de Co-operare
și Verificare (MVC) care a stârnit cele mai vii reacții este, cel mai probabil,
cel privitor la rolul mass-media ca instrument de presiune asupra instituțiilor
statului, dar el este greșit interpretat, susține Ioana Avădani, membru în
Alianța pentru o Românie Curată și autorul unui raport pe această temă pentru
Hertie School of Governance si Comisia Europeana. Va prezentam mai jos, integral, analiza sa scrisa pentru Romania curata.
Parte din vâlvă vine dintr-o traducere – stângace?
tendențioasă? – a versiunii engleze a raportului, prin care „review” este redat
prin „a revizui”. Versiunea engleză cere României să-și analizeze legislația și
să se asigure că există un raport just între libertatea de expresie și dreptul
persoanelor de a-și proteja demnitatea. Traducerea în română vorbește de
„revizuirea legislației”, ceea ce implică o judecată negativă asupra acestei
legislații și îndemnânul de a o schimba. În jurul acestei nuanțe de traducere
s-a dus, zilele acestea, o bătălie de cuvinte inutilă, pe de o parte (pentru că
nu are temei real) și periculoasă, pe de altă parte – pentru că deschide front
de lucru celor care susțin că o lege a presei este ultima soluție în calea
exceselor acesteia.
Punctul nodal al paragrafului cu pricina al
raportului MCV rămâne justul echilibru între libertatea presei și
responsabilitatea mass-media, între capacitatea presei de a monitoriza
democrația fără a se transforma, prin încălcările propriilor reguli, în
instrument de intimidare sau de hărțuire.
A vorbi, în acest context, de revizuiri legislative care
să asigure aceste echilibru înseamnă a privi dincolo de soluția facilă – și
ineficientă, și neferictă – a unei „legi a presei”, axată pe controlarea
conținutului editorial.
Există însă, fără îndoială, măsuri de ordin legislativ
care ar răspunde cerințelor Comisiei Europene. Ele au fost identificate de Proiectul
MEDIADEM, un proiect european de cercetare pe tema procesului de formulare a
politicilor publice în domeniul mass-media în unele statele membre sau
candidate ale UE și care a identificat procesele, mecansimele și instrumentele
care pot sprijini cel mai bine dezvoltarea unor mass-media libere și
independente. Acest proiect finantat de Comisia Europeana a identificat de acum
trei ani problemele semnalate in MCV, aducind suficiente dovezi pentru
modelul « presei captive » din
Romania, cum a denumit-o Alina Mungiu-Pippidi. Mediadem a identificat câteva
direcții majore în care o intervenție la nivel de politici (inclusiv
reglementare prin lege) ar putea consolida o presă liberă și independentă în
România. (Documentul disponibil aici )
Una dintre ele prevede consolidarea unui sistem dual echilibrat în audiovizual. Legea privind organizarea și
funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune trebuie revizuită,
pentru a garanta independența consiliilor de administrație, care să fie compuse
din persoane reprezentând diferitele sectoare ale societății românești și cu
referințe profesionale solide. Demiterea consiliilor de administrație nu mai
trebuie să se facă în bloc, prin respingerea rapoartelor de activitate –
mecanism care a fost folosit sistematic de oricare nouă majoritate parlamentară
pentru a-și asigura controlul asupra mediilor publice. Membrii pot fi demiși individual, în baza răspunderii
personale pentru actele lor. Finanțarea
serviciilor publice de radio și televiziune trebuie astfel gândită încât să permită
acestor servicii să își îndeplinească mandatul public. Mecanismele de finanțare
(nivelul taxelor de abonament, mecanismele de colectare, sancțiunile pentru neplata
taxei, nivelul și condițiile în care difuzează publicitate, etc) trebuie să fie
dezbătute public și actualizate. La
rândul lor, serviciile
publice de radio și televiziune trebuie conduse într-o manieră transparentă, cu
o mai mare deschidere către publicul plătitor de taxe.
Totodată, pentru asigurarea unui sistem dual echilibrat
în audiovizualul românesc, statul trebuie să acționeze pentru creșterea
transparenței în piața mediilor comerciale. Așa cum relevă cercetarea noastră,
radiodifuzorii comerciali au ca obiectiv principal profitul, pe care îl
urmăresc în detrimentul obligațiilor de serviciu public (inerente oricăror
servicii mass-media) și al jurnalismului de calitate. Acesată tendință s-a
intensificat din cauza concurenței acerbe, dublată de sindromul „dumbing down”
(scăderea calității produselor editoriale pentru satisfacerea gustului
publicului). Situația a fost agravată de utilizarea masivă a televiziunilor
private pentru promovarea unor intereste personale ale patronilor – declarați
sau din umbră. Legislația românească nu conține prevederi anti-monopol prea
puternice sau norme privind limitarea proprietății încrucișate care ar proteja
pluralismul media și ar facilita controlul public asupra acestuia.
Totodată, în numele aceluiași echilibru, Guvernul trebuie
să (re)introducă criterii specifice pentru alocarea și transparența
contractelor de publicitate din bani publici și să limiteze aria acestora
strict la chestiuni de interes public.
Piața mass-media trebuie să fie protejată față de abuzul
de poziție dominantă. Structurile de proprietate și finanțarea companiilor de
mass-media trebuie să fie mai transparente, pentru a pune la dispoziția
publicului informații referitoare la concentrarea proprietății sau influența
directă a unor interese de afaceri asupra presei.
Este de remarcat că deși politizarea și polarizarea dusă
la extreme a fost semnalată și indicată și criticată ca una dintre principalele
probleme ale a mass-media românești, atât la nivelul dedienților politici cât
și la cel al profesiei, nciiuna dintre măsurile luate sau propuse la nivel
legislative nu a vizat transparentizarea pieței și limitarea puterii economice
a mult-huliților “moguli”. Și criticile, și măsurile s-au dus mai degrabă spre
măsuri coercitive la adresa jurnaliștilor, adresându-se astfel efectului în loc
să atace cauza. Ca și cum ar participa la un joc dur, dar încă amical, clasa
politică a preferat să nu atace punctele cu adevărat nevralgice ale mass-media,
limitându-se la atacurile verbale – spectaculoase dar fără consecințe imediate
– prin canalele de presă “amicale”.
Există și alte direcții în care statul ar putea ajuta la
dezvoltarea de politici pubice, nu neapărat la nivel legislativ. Consolidarea
statului jurnalistului este o astfel de direcție, care merită o analiză separată.
Dar poate cea mai importantă investiție pe care statul o
poate face – și care se impune de urgență – este în educarea publicului, în
numele căruia se justifică toate încălcările de conduită, editorială și
politică deopotrivă. Fără un public cu gândire critică, care să poată discerne
jurnalismul de propagandă, informația de manipulare și dezbaterea onestă (chiar
dacă tăioasă) de procăială, curățenia în mass-media nu va fi decât cosmetică.
Când voi vedea gândirea critică și competențele în mass-media în prograa
școlară, obligații legale privind transparența proprietății și a finanțării
mass-media, un arbitru eficient al pieței audio-vizuale și instituții publice
de radio și televiziune libere de orice influență politică majoră, de abia
atunci o să cred în sinceritatea celor care promit că vor o presă liberă și
independentă.
Mi se pare cam putin, dna Acadani, ceea c epropuneti, chiar daca e de bun simt. Presa occidentala s-a curatat prin mari procese civile de calomnie, voi nu lasati justitia sa se apropie de ziaristii corupti sau neprofesionisti, pai atunci cum sa se curete presa??? Autoreglementarea ati tot incercat-o si nu iese nimic, lucrurile s-au degradat mai rau,,,,
In primul rind: MCV are drept tema verificarea JUSTITIEI si nu a Presei – deci, despre Presa s-a discutat NUMAI in contextul in care unele Trusturi si-au permis sa atace la baioneta, cu minciuni, dezinformari, omisiuni si exagerari activitatea (si viata, profilul, familia) unor magistrati “indezirabili”. Mai pr4ecis, care nu le faceau voia. MCV cerea o reevaluare a moduluiin care se respecta Legea (ca exista, slava Domnului!) si este aplicata. Ori, ei poate nici nu stiu ca unii “jurnalisti” care au folosit santajul, prinsi chiar asupra faptei lor, publica bine mersi in zisul Trust, sunt invitati constant pe la televiziuni – ba uniii chiar au ajuns parlamentari, in aplauzele majoritatii. Despre asta e vorba. Despre faptul ca OTV si-a permis sa fie amendat de peste 400 d eori (fara a plati NICIO amenda!), iar cind a fost inchisa (in sfirsit) sa o plinga ipocrit toate trusturile, in frunte cu Trustul principal. Eu stiu una: daca in Canada pierdeam 15 puncte, incalcind legea circulatiei, trebuia sa dau examen. Daca nu imi plateam amenzile si repetam (nu, nu de sute de ori!) incalcarile, mi se salta carnetul si dreptulde a conduce DEFINITIV! Fara ca cineva sa-mi fi plins de mila, tipind despre “apararea drepturilor civice”. Deci, lLege avem – tot ce trebuie e sa fie aplicata consecvent si fara exceptii. Asta a si spus-o MCV. Faptul ca “viitorul presedinte” al tarii le trage bocanci in gura parca ma umple de fiori. Oricit de patriot as fi…
Imi pare rau. Chiar foarte putin! Ce interes are acest stat, el insusi captiv, ca si presa, sa educe publicul?
Ce are nevoie Ponta de cetateni liberi si cu discernamant? Dar Voiculescu? Justitia este cheia anume libertatea ei de a sanctiona manipularea, calomnia prin presa, prigoana contra jusrnalistului onest s.a.m.d. Atunci si publicul va fi educat si va face presiuni.
Problema nu e a presei. Presa e la fel de ticaloasa precum e societatea. In orice tara este asa.
Problema e a justitiei. CE trage in tinte false. Coruptia multilateral dezvoltata, micile incorectitudini si marile delicte care insotesc cetateanul intreaga viata, de la maternitate pana la cimitir, sunt rezultatul bunei functionari a justitiei de la noi. Sunt atat de multe proceduri si chichite de a impiedica si amana judecarea unui proces (amanari, recuzari, apeluri, recursuri) incat justitia nu mai are finalitate. Justitia nu mai face dreptate. Singurul motiv pentru care exista este de a asigura venituri celor care lucreaza in sistem (avocati, judecatori, procurori, notari, executori, grefieri). Oricine are suficienti bani poate fi sigur ca nu va fi condamnat; pentru ca exista suficiente portite legale sau admnistrative pentru ca un avocat bun sa le exploateze si delictul sa treaca de termenul de prescriere. De ce sa nu fure sau sa nu omoare atunci? Orice devine posibil cand stie ca nu poate fi pedepsit. Cand legile sunt facute pentru ca justitia sa fie nu numai legata la ochi, ci si de maini si de picioare, sa ne mai miram ca traim intr-un stat al faradelegii?
Nu le ajunge cat castiga din procese, ci chiar viata de zi cu zi a integii tari e paralizata de diverse proceduri legale de contestare, de blocare, de amanare, de aprobare, de confirmare, de legalizare, s.a.m.d. Noile coduri de procedura tocmai asta urmaresc. Sa asigure noi venituri tagmei. Beneficiarii din sistem pretind ca nu poarta raspundere civila pentru greselile lor, si ca trebuie sa fie nesanctionabili pe masura prejudiciului produs si inamovibili; ca orice gresala se indreapta printr-un nou proces, adica o noua trecere prin sistem. Cu asta cercul se inchide. Cei invinsi n-au decat o singura speranta: nici o scapare. Astia suntem noi.
Delincventii nu sunt pedepsiti nu pentru ca presa timoreaza justitia, ci pentru ca Justitia merge de duduie conform propriilor reguli. Se aude UE?
Felicitari celor care au lucrat la MEDIADEM. Nu este mult, nu este totul, dar felicitari pentru ca atunci cand lucrezi pe o politica publica trebuie sa faci o analiza, sa cauti solutii, sa testezi scenarii. Si asta poate dura 3 ani. Prin comparatie, in Romania, masuri de politica publica, se iau peste noapte, se creaza sensuri unice fara rost si sens, dupa un, scuzati-ma, part! A doua problema este ca avem un proiect de analiza a unei posibile abordari de politica publica. Ce facem cu el, cum putem sa il punem la dispozitia societatii, sa il punem in pozitia in care polticienii, decidentii, il iau in considerare ?
ActiveWatch (aka Agentia de Monitorizare a Presei) a dezvoltat (si cu CJI?) un manual si o programa/curriculum alternativ, exact pentru “Competenta in mass media”. Si ?