Andrei Astefanesei

Hibele din proiectul de modificare a legii asociaţiilor de proprietari. Crește birocrația și influența politicului

Noul proiect de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a provocat discuții ample. Mai multe elemente noi din acest proiect sunt contestate de cei care lucrează în asociații de proprietari și de Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat. Unele prevederi par a veni în contradicție chiar și cu legea fundamentală, altele adâncesc birocrația.

România Curată vă prezintă unele dintre elementele cel puțin discutabile din acest proiect de lege. De asemenea, puteți vedea în documentul de mai jos propunerile de modificare a legii, dar și comentariile lui Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat.

Una dintre cele modificările propuse este aceea de a introduce obligativitatea înființării asociațiilor de proprietari. Proprietarii care nu înființează aceste asociații ar putea răspunde în fața legii, conform proiectului. „Consecinţele neluării măsurilor de organizare şi funcţionare cu privire la administrarea şi gestiunea proprietăţii comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanţilor acestora, după caz“, este propunerea de modificare a legii. În replică, Mihai Mereuță consideră că acest articol este în contradicție cu legea fundamentală, Constituția României. „Dreptul de asociere, este consfinţit de art. 40 din Constituţia României, nu poate fi transformat într-o obligaţie. Forma din proiect sună ca o ameninţare“, este de părere Mereuță, care vine și cu o soluție: „o posibilă alternativă la forma propusă ar fi acordarea de facilităţi pentru înfiinţarea asociaţiilor de proprietari“.

Crește numărul funcționarilor din primării

O altă propunere în proiectul de lege este înființarea în cadrul primăriilor a unor compartimente care să se ocupe special de aceste asociații de proprietari. Liga Asociațiilor de Proprietari Habitat consideră că asta ar duce la creșterea funcționarilor public deci, implicit, la creșterea cheltuielilor în cadrul primăriilor. În plus, acest compartiment nu ar fi unul efficient. „România doreşte reducerea funcţionarilor publici şi a personalului plătit din venituri publice, dar îşi permite să oblige Primăriile să organizeze compartimente pentru asociaţiile de proprietari în care lucrează zeci de persoane (17 persoane la Constanţa). Aceste compartimente nu au nici o eficienţă, nu au oameni pregătiţi, nu sunt necesare, în ele găsesc loc de munca, în general persoanele cu relaţii şi fără o pregătire corespunzătoare. În unele oraşe administratorii sunt folosiţi de către factorul politic în perioada campaniilor electorale și nu numai; în timpul campaniilor electorale, se încearcă să se obţină lista cu administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de locatari/proprietari, sub diverse motive, de la O.N.G.-urile care reprezintă asociaţiile de proprietari. Acestea sunt motivele pentru care se doreşte ca autorităţile publice locale sa aibă în mână asociaţiile de proprietari“, este de părere Mihai Mereuță.

Avizierul ar trebui să fie de dimensiuni uriașe

Conform proiectului de modificare a legii, foarte multe document ear urma să fi afișate la avizier. Printre acestea ar fi regulamente, hotărâri, bilanțul, statutul asociației, iar lista poate continua. „Avizierul nu poate suporta un aşa mare volum de documente. Plus că asociația de prioprietrai nu are spațiu așa de amplu pentru a afișa la avizier toate informațile și documentele care sunt prevăzute în acest proiect. Afisarea tuturor facturilor precum si a tuturor cheltuielilor ce compun lista de plata cu titlu cote de contributie lunara cheltuieli de intretinere ar insemna ocuparea unui perete de scara în fiecare luna. Implicit ar crește costurile lunare ale asociatiei de proprietari“, este observația Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat.

Click aici pentru a vedea legea, propunerile de modificare a acesteia și observațiile Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat: 2015.07.31 observati si propuneri de lege


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Hibele din proiectul de modificare a legii asociaţiilor de proprietari. Crește birocrația și influența politicului

  1. marius

    Multumiri pentru aceasta lista!

    subliniez rapid la prima lectura o posibilitate de abuzuri, coruptie, santaj impotriva proprietarilor incredibile:

    CAPITOLUL IX CONTRAVENŢII ŞI SANCŢIUNI

    2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
    a) faptele prevăzute la lit. d), f) şi k) se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei;

    d) nerespectarea de către proprietari a prevederilor art. 31 alin. (1) din prezenta lege;
    Art. 31 (1) Cu un preaviz scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, proprietarul este obligat să accepte accesul preşedintelui sau a unui membru al comitetului executiv, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală

    sa presupunem ca proprietarul nu se afla in relatii cordiale cu cei care conduc asociatia iar acestia din urma inventeaza tot felul de motive legate de partile comune cu scopul categoric de a i se aplica acestuia o amenda conform acestei legi.

    sau, proprietarului i se aplica o amenda maxima de catre primarie la sesizarea asociatiei cu scopul primirii unei spagi pentru diminuarea cuantumului

    sau, membri ai asociatiei impreuna cu functionari corupti din primarie (iar aici este vorba de o adevarat catastrofa la nivelulu primariilor unde nu cred ca exista nici macar 10% incoruptibili) dau amenzi abuzive cu diferite scopuri de la bani pina la avantaje politice.

    sau, abuzuri pe criterii politice prin aplicarea de amenzi impotriva celor cu alte optiuni politice decit ale functionarilor politici din primarii, etc.

    Reply
  2. SECELEANU GINA

    Aceasta lege, face din ASOCIATIA DE PROPRIETARI o ENTITATE comparabila cu ..CAMATARII. Cum dracu sa pui penalitati de 0.2 % pe zi? Ce esti banca MONDIALA? Nu stiu cine a avut aceast idee,dar este un CRETIN AUTORIZAT. Nu exclud faptul ca sunt persoane care au bani dar nu -si achita intretinerea dar marea majoritate nu mai au din ce pentru ca nu mai au job-uri SI ATUNCI , nu-i mai umilesti tirindu-i prin tribunale spunind ca sunt RAU PLATNICI chiar daca dovedesc cu acte in regu
    la ca nu au venituri….

    Reply
  3. iovera

    Propunerile Habitat favorizeaza administratorii/presedintii si defavorizeaza proprietarii.Cum poti sa spui ca nu trebuie administratorul sa depuna banii la banca ca vezi doamne sunt comisione mari? Adica sa tina administratorul banii la el, sub saltea, si sa se imprumute fara dobanda din ei, cand vor muschii lui ca pe el nu-l verifica nimeni la gestiunea banilor ca nu vrea d-l Mereuta.
    Aloo, d-l Mereuta ? Noi, proprietarii vrem sa evoluam nu sa ne intoarcem in epoca de trista amintire, cand administratorul avea 4 clase si era turnator la Politie.

    Reply
  4. ram

    Doamnă Seceleanu Gina, problema asta o critic cu vehemenţă de vreo 4 ani ! Asta cu penalizările de 0,2% e cea mai mare aberaţie posibilă dintre legile României !
    Trebuie să existe un articol care să arate abuzul acestui articol de lege 49 din Legea 230/2007 !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *