Liderii PSD au anunțat că-l susțin ”fără rezerve” pe ministrul Justiției, Radu Marinescu (în centru), în scandalul în care e acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat
Despre două doctorate ale unor autori români se vorbește în zilele astea în presă. În presa de la noi, în prim plan e cel al ministrului Justiției, Radu Marinescu, despre care Emilia Șercan arată că e un plagiat grosolan. Dincolo de Canal, The Guardian și The Time radio scriu despre cel al Lisei Maria Tănase, obținut la Cambridge, care are ca temă ce cred politicienii că ar crede cetățenii despre susținerea acțiunii climatice.
Aparent, nu există vreo legătură între cele două doctorate, alta decât naționalitatea autorilor. Că și fără scandalul plagiatului, care a acaparat spațiul mediatic, nu cred că ar fi fost prea mare apetență jurnalistică de a relata despre doctoratul căruia i-a acordat atenție presa britanică.
Dar reacțiile stârnite de cele două doctorate merită, totuși, să fie comparate. Parlamentarii britanici nu ies prea bine din studiul compatrioatei noastre de la Cambridge. Concluzia lui e că decidenții politici (în frunte cu parlamentarii) subestimează semnificativ sprijinul public și disponibilitatea cetățenilor de a accepta impactul financiar al politicilor climatice. Asta nu i-a făcut pe parlamentarii Regatului Unit să o atace pe autoare. Dimpotrivă, și-au însușit critica și i-au menționat studiul și rezultatele în dezbaterile din Camera Comunelor.
Cea mai absurdă acuzație. A comandat cineva din PSD ”atacul” la Marinescu?
Ai noștri politicieni (mă rog, colegii din PSD ai lui Radu Marinescu) au făcut însă zid în jurul ministrului, acoperindu-se de penibil. Explicația potrivit căreia, prin 2009, nu exista vreo prevedere ori vreun standard să pui ghilimele și/sau să menționezi sursa unui citat s-o creadă cei care n-au făcut mai mult decât grădinița, că pe la școala primară se învăța deja regula asta. Iar invocarea deciziei CCR prin care dovedirea unui plagiat nu mai poate duce la pierderea titlului de doctor nu e un argument, ci un cinism sfidător din partea unui lider al partidului care a numit, în ultimii ani, majoritatea membrilor CCR (rămași doar de câteva luni în minoritate).
Iar atunci când o atacă pe Emilia Șercan cu ideea că dezvăluirea plagiatului ar avea vreo legătură cu lupta pentru controlul Justiției, nu fac decât să se auto-faulteze. Păi domnul Marinescu este singurul profesionist din PSD care poate face selecția și poate să propună niște procurori competenți la conducerea marilor parchete din România? Că o fi domnul Marinescu, că o fi alt domn sau doamnă ministru la Justiție, portofoliul tot la PSD rămâne.
Ce vor să spună liderii PSD cu acuzația asta lipsită de logică? Că o grupare din PSD l-ar fi atacat pe Radu Marinescu, prin intermediul Emiliei Șercan, pentru a-l înlocui cu un alt membru PSD? Ori că domnul Marinescu e singurul în care liderii PSD au încredere că poate selecta și propune la șefia parchetelor pe cine trebuie?
Sau își închipuie că toți cetățenii din țara asta nu sesizează și nu înțeleg absurdul conspirației inventate de PSD pentru a salva imaginea lui Radu Marinescu, în condițiile în care eventuala lui demisie/demitere ar lăsa funcția de ministru al Justiției tot în ograda social-democraților? De ce ar conspira cineva din afara PSD la înlocuirea lui Radu Marinescu cu altcineva din PSD?!
De fapt, PSD chiar crede că poate controla ceea ce cred cetățenii
Culmea e că n-ar fi deloc exagerat ca liderii PSD să creadă că diversiunea lor ar putea să prindă. Dacă intri pe pagina de Facebook a ministrului și citești comentariile la postarea în care neagă plagiatul și se auto-victimizează ai zice că domnul Marinescu e cel mai iubit, cel mai stimat, cel mai profesionist, unic și de neînlocuit pământean. Nici din greșeală n-a trecut de cenzură vreun comentariu critic la adresa lui.
Energia consumată pentru a modera comentariile și de a pune la muncă aplaudacii de serviciu arată că cei de la PSD chiar își închipuie că pot manipula și influența percepția publică prin teorii conspiraționiste, cu insinuări care sfidează logica, cu omagii și cu cenzură!
Despre penibilul tentativei PSD de influențare a percepțiilor publice pe pagina de Facebook a ministrului:
Dacă ar citi măcar rezumatul doctoratului (făcut pe bune, la Cambridge) de Lisa Maria Tănase poate măcar vreun consilier de pe lângă liderii PSD ar avea șansa să înțeleagă cât de departe sunt politicienii (nu doar în cazul schimbărilor climatice) când cred că știu ceea ce cred și ce vor cetățenii.
Dar poate ar fi mai bine ca cei de la PSD să nu citească și să continue să facă zid în jurul lui Radu Marinescu. Să le amintească unora care, poate, au uitat, cine sunt și pe cine reprezintă PSD. Că or mai fi unii care au căzut în plasa ”europenismului” cu care PSD defilează de o vreme încoace, ignorând impostura, corupția și hoția care au fost regula la vârful partidului decenii la rând.
Lasă să-l țină acolo pe domnul Marinescu, ca portdrapel al imaginii profesioniștilor, competenților și meritocraților din PSD. Cu siguranță, e cel mai potrivit om să recâștige încrederea oamenilor în Justiția din țara asta și, implicit, să asigure PSD-ului o victorie zdrobitoare la viitoarele alegerile. Sau nu?
***
Aici despre un doctorat despre care merită cu adevărat să citești (și să-l citești, măcar concluziile):
SUSȚINE ȘI TU, lupta pe care o ducem pentru pădurile și apele României, pentru un viitor mai sănătos pentru noi, copiii și nepoții noștri. Ajută-ne să câștigăm, până la capăt, procesul cu avocata Schweighofer, să scoatem la lumină toate afacerile necinstite pe seama pădurilor noastre, să luptăm cu uriașa dezinformare din domeniu. DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!
Că PSD se grupează în jurul plagiatorului, nu-i de mirare, ci faptul că Bolojan o acuză, josnic, de lipsă de independență (declarația lui de azi, că pân-acum a tăcut două zile), spunând că așteaptă verdictul unei “entități independente”. El, om cu două facultăți, care și-a dat lui însuși postul de ministru al educației, nu are “independența” să se uite la două pagini identice și să concluzioneze că-s identice, deci că-i un plagiat! Nici nu-și întreabă consilierii – Costreie a dat un interviu pe Edupedu într-un limbaj de lemn, plin de incongruențe logice flagrante. Ca orice gunoi politic, se preface că confundă planul etic cu cel tehnic și juridic. Paginile plagiate de ipochimen pot fi identificate și de un arab care nu cunoaște alfabetul latin, dar vajnicul justițiar Bolojan nu poate decide, uitând că Marinescu este membru al guvernului Bolojan și deci îi târăște și numele lui în mocirlă. E drept, nu atât de adânc ca măsura neplății primei zile de concediu medical și reducerea sprijinului pentru persoanele cu nevoi speciale, idee pentru care îți trebuie un stagiu serios de practică într-un lagăr de exterminare. Dar dacă ținem seama că managementul resursei umane (materialului uman) a fost inventat de naziști și că Elon Musk salută ca … liberalii, avem în față o minunată lume nouă.
(Probabil că Marinescu o va da în judecată pe Emilia Șercan și, bazându-se pe absența vreunei surse din care a copiat Marinescu din baza de date a softului de detectat similitudini ori pe altă chichiță și va avea, cel puțin parțial, câștig de cauză. În condițiile în care “papii” domeniului, adică marii profesori de drept din RO tac ca porcii-n lanul de mălai, neputându-și rupe din timpul lor două ore ca să judece teza și sub aspectul valorii și contribuțiilor originale. Nici presa, nici președinția, nici USR, nici Academia (ocupată acum, prin vocea naționalistului Pop de unirea Republicii Moldova cu România – o panglică scoasă pe nas de Maia Sandu) nu zic nimic.)
Aici nu funcționează prescrierea faptei, de este cu adevărat vreuna? Sau d-na Șercan ține neapărat să fie „mai catolică decât Papa”???
La ce prescriere vă referiți? Emilia Șercan nu e nici procuror, nici judecător. Ea constată că domnul ministru (ori cine o fi scris doctoratul ăla) a luat cu copy-paste dintr-un loc și a mutat în altul fără să pună ghilimele ori să citeze sursa, după care s-a semnat ca autor pe lucrare. Conform dicționarului, asta se cheamă plagiat. Că există și o prevedere care sancționează penal o asemenea faptă e treaba procurorilor și judecătorilor să se sesizeze și să decidă dacă s-a prescris ori ba, nu a unui jurnalist. Dar faptul că un plagiat nu duce la condamnare penală nu înseamnă că nu mai e plagiat.