Cu o istorie a organizaţiilor de cartier de peste 100 de ani, Norvegia poate reprezenta un reper fezabil pentru societatea civilă din România în vederea implicării sale proactive în buna guvernare locală și națională. Mai ales pentru organizațiile care au experiență mai redusă în organizare și în relaționarea internă sau externă. Este o concluzie desprinsă din prezentarea lui Harald Koht, profesor universitar de științe politice și administrație publică al Universității Oslo și Akershus de Științe Aplicate și fost președinte al Federației Organizațiilor de Cartier din Norvegia.
Harald Koht. FOTO: Florin Eşanu
Prezentarea şi-a găsit locul firesc în recenta sesiune de instruire din cadrul proiectului ”Dezvoltarea capacității de monitorizare a bunei guvernări prin Alianța pentru o Românie Curată”, derulat de Societatea Academică din România.
De ce afirmăm că este un reper fezabil? Ar fi mai multe chei oferite de către invitatul norvegian în cadrul prezentării sale intitulate „Buna guvernare în Norvegia: o cercetare de la firul ierbii”.
Cum ne organizăm?
Organizarea. Societatea civilă, pentru a fi puternică și un partener sau adversar credibil, trebuie să fie organizată. Modelul oferit de către invitat a fost cel al organizaţiilor de cartier care activează în Norvegia, organizaţii cu o construcţie tradiţională. Tipul tradiţional de organizaţie presupune înscrierea în aceasta, derularea propriilor activităţi de către membri, finanțarea activităților din cotizaţiile anuale în cuantum fix plătite de către membri, conduceri alese în mod democratic şi responsabilităţi ale membrilor la întrunirile generale.
În plus, organizaţiile de cartier, apărute în secolul al XIX-lea, mai ales în comunităţile periurbane şi în cele recent urbanizate pentru a soluționa probleme punctuale pe care comunitatea respectivă le întâmpina sau pentru a presa asupra guvernării locale pentru a le soluționa, se constituie într-o zonă predefinită şi nu există vreo atutoritate statală care să le stabilească obiectivele şi îndatoririle. Bineînțeles, pentru un anume scop de moment, cum a fost referendumul organizat în Norvegia pentru aderarea la Uniunea Europeană, pot apărea și organizații de campanie, care sunt rezultatul acțiunii grupurilor pe termen scurt, sunt finanțate prin contribuții voluntare, au o conducere oarecum ad-hoc și carnetul de membru nu este un criteriu de apartenență la organizația respectivă.
De ce ne organizăm?
Stabilirea unui scop clar definit. Scopul pentru înființarea unei organizații civice poate fi extrem de diversificat şi de aici sunt gândite o serie de activităţi care se circumscriu scopului organizaţiei. De la activităţi de voluntariat de curăţenie în zona în care locuim, înfiinţare de locuri de joacă, terenuri de joc, îngrijire, iluminat public, paleta de activităţi este foarte largă şi nu ocoleşte evenimentele sociale – celebrarea Crăciunului, sărbătoarea solstiţiului de vară, petrecerile. Dominante în Norvegia, conform unor stastistici, sunt, pe cele două categorii de activităţi desfăşurate de către membrii organizaţiilor de cartier, participarea la activitățile de curățenie și menţinerea curăţeniei în zonă – 87 % dintre aceste grupuri fac această muncă voluntară -, respectiv la petrecerea de Crăciun – 55 % participă la acest eveniment social.
Cum transformi o relație cu sens unic într-una în ambele sensuri?
Relația cu autoritatea. Având ca premisă modul cum relaționează organizațiile de cartier din Norvegia cu municipalitatea, în diferite activități, putem vorbi de cooperare, lobby, deliberare, coproducție sau acordarea de subvenții.
Harald Koht a oferit și un studiu de caz din Oslo referitor la modul cum locuitorii pot contribui la buna guvernare. Studiul de caz viza construcția unor blocuri de locuințe lângă metrou, calea ferată și o autostradă cu patru benzi. Asociația locală de cartier s-a implicat și a desfășurat următoarele activități: a răspuns la aplicația privind proiectul solicitând în scris reducerea înălțimii clădirilor și măsuri pentru reducerea riscului de poluare sonoră; s-a întâlnit cu oficialul cel mai important în ierarhia din consiliul orașului; s-a aliat cu alte organizații; a participat la dezbaterile publice; a participat la măsurătorile privind nivelul zgomotului.
Harald Koht a fost reprezentantul cartierelor din Norvegia. FOTO: Florin Eşanu
Presiunea comunității a avut efect, iar constructorul, interesat să coopereze și să își mențină reputația a ținut cont de solicitările membrilor organizației de cartier. În concluzie, campania a avut succes, iar constructorul a renunțat la clădirile cu 14 etaje și a optat pentru locuințe în blocuri a câte două etaje doar și a luat măsuri de protecție împotriva poluării fonice.
Cum ne implicăm pentru rezolvarea problemelor de interes local/național?
Participarea. Cu toate că în Norvegia se observă un regres al participării grupurilor de cartier la guvernarea locală, totuși, cel puțin 20 % dintre grupuri, cel mai scăzut procent, sunt active în sfera proiectelor de transporturi și chiar peste 50 % se implică atunci când apar şi sunt dezbătute proiecte în domenii precum urbanismul, respectiv siguranța traficului.
Cum comunicăm?
Comunicarea. Potrivit modelului norvegian, se disting două tipuri de comunicare, tradițională și modernă. Organizațiile de cartier comunică în formula tradițională, în principal, prin audieri în scris, 62 % din grupuri mizând pe această modalitate, iar 43 % sunt prezente la audierile la întruniri. Un mic procent – 4 % – este reprezentat de delegații. Comunicarea modernă este mult mai fărâmițată, organizațiile optând în aproape egală măsură pentru audiențe deschise de câte o jumătate de oră, participarea în comisiile locale, conferințe, rețeaua virtuală sau înscrierea în comisii etc. Însă gradul de utilizare a acestor metode moderne sunt încă scăzute, între 7 și 12 % din totalul grupurilor de cartier, și chiar mai redus dacă ne referim la participarea la întocmirea bugetului – doar 2%.
Sunt autoritățile publice locale parteneri de încredere?
E adevărat, nu totul funcţionează perfect în relaţia dintre societatea civilă şi administraţia publică norvegiană. Aşa a cum a subliniat profesorul Koht, în timpul prezentării pe care a susţinut-o, încrederea norvegienilor în parteneriatele cu guvernările locale a scăzut. În 2013, 75 % dintre membrii grupurilor de cartier susțin că parteneriatul este satisfăcător sau slab și doar 13 l-au notat cu foarte bun.
Întrebarea care se ridică aici este dacă, într-adevăr, activiștii din grupurile de cartier au presat suficient. Întrebare care ne aduce însă la provocările pentru activiști, respectiv la ceea ce pot să facă cetățenii pentru a influența deciziile guvernanților.
Astfel, dacă ne referim la provocări, activiștii trebuie să țină cont de câteva aspecte care țin de funcționarea unei autorități publice și care pot să facă diferența, iar campania lor, spre exemplu, să fie un succes sau, dimpotrivă, un eșec. Acestea sunt următoarele: cunoașterea pașilor în luarea deciziilor publice, pentru a interveni înainte sau în timpul luării deciziilor şi nu după ce acestea sunt luate, câştigarea vizibilităţii și exprimarea în limba decidenților.
De asemenea, cetățenii pentru a influența trebuie să aibă o atitudine proactivă, în sensul de a iniția coproducția unor proiecte, să caute vizibilitate, publicitate, să fie perserverenți și să accepte politica pașilor mărunți.
Cetățenii și rolul lor
Cu toate aceste chei în minte, considerăm, a spus Harald Koht, că se pot dechide ușile care duc spre o bună guvernare și în România, cu o implicare într-un grad mai ridicat proactiv decât reactiv al societății civile, așa cum se și întrevede viitorul, potrivit scriitorului, arhitectului și profesorului canadiano-american Witold Rybczynski. Acesta scria, în cartea sa „City Life: Urban Expectations in a New World”, următoarele: „viitorul orașelor, orice formă va avea, va depinde de bunăvoința cetățenilor săi pentru bunăstare”.
Adică, privitul de pe margine nu e un răspuns și cu atât mai puțin o soluție la problemele de care se lovește o comunitate la un moment dat, în ciuda faptului că, așa cum sublinia profesorul Koht, inclusiv în Norvegia, participarea cetățenilor la guvernarea locală/națională e în scădere.
Cum formăm și educăm cetățeanul să dezvolte un simț al comunității de care aparține? Pentru un răspuns ne-am folosit de ceea ce spunea profesorul norvegian: cu perseverență. Și am mai adăuga și cu o doză de optimism că societatea civilă se poate coagula pentru a răspunde provocărilor din comunitate și a contribui activ la o mai bună guvernare locală/națională.
***
Primele organizații norvegiene de cartier au apărut în anii 1870-1880. În secolul XX și mai ales în secolul nostru au cunoscut o dezvoltare rapidă. Astfel, în 1982 existau 4.000 de astfel de organizații, pentru ca, 30 ani mai târziu, numărul lor să se dubleze. Organizațiile de cartier sunt puternic dezvoltate și puternice în zonele periurbane și în zonele recent urbanizate. Cuprinzând deopotrivă și femei și bărbați, aceste organizații desfășoară o varietate imensă de activități.
