Daniel Befu

„Euthanasiatorii de SRL-uri”. Două filiere interconectate și legătura lor cu datoriile lui Sorin Oprescu ”pe persoană fizică”, dar și cu Cristian Boureanu

Trei dintre clienții firmei de contabilitate Exfin 2000 SRL, aparținând familiei lui Victor Ponta, au ales ca la scurt timp după încheierea colaborării cu firma Corneliei Naum să se scape urgent de SRL-urile lor, vânzându-le către două rețele de ”euthanasiatori de SRL-uri”. Aceste rețele cumpără pe bandă rulantă sute de societăți, cel mai adesea cu datorii, și le îngroapă. Deja în România au fost identificate câteva astfel  de rețele care practic erau forme de evaziune fiscală în formă amplificată și continuată. Mai jos prezentăm câteva dovezi care arată că cele două rețele la care au apelat clienții firmei familiei Victor Ponta sunt de fapt interconectate. Mai mult, una din ele deja a fost destructurată, membrii ei fiind arestați și ulterior trimiși în judecată. Cea de a doua pozează în onorabil grup de consultanță de business și a făcut afaceri inclusiv cu Toader Pîrjol, cel care l-a împrumutat pe Sorin Oprescu cu 100.000 euro ”pe persoană fizică” înainte de a ajunge primar al Capitalei (AICI). În pleiada de clienți ai celeilalte rețele de euthanasiatori de SRL-uri s-a numărat și Cristian Boureanu și fratele său, dar și finul lui Dorin Cocoș. 

Filiera 1: constituită în jurul evazionistului fiscal Daniel Cercel Nicolae, un tânăr care a fost arestat și trimis în judecată pentru constituirea unei rețele de evaziune fiscală, după ce a cumpărat sute de SRL-uri cu datorii din diverse părți ale țării, cu diverse domenii de activitate. Daniel Cercel Nicolae figurează în analele ANAF ca lider al topului persoanelor cu cele mai multe cereri de insolvență, peste 60. La serviciile lui a apelat inclusiv finul lui Dorin Cocoș, Mihnea Lucov, împreună cu Carmen Lucov. Unul din membrii rețelei lui Daniel Cercel, pe nume Suciu Mihai, apare ca achizitor al firmei CS LINE MANAGEMENT SRL, aparținând fraților Cristian și Sorin Constantin Boureanu.

Filiera 2: construită în jurul grupului de firme Reinvent/Reinvest, deținute de Iuliana și Laurențiu Barbu, fiul Săndicăi Stănescu, vicepreședinta Federaţiei Sindicatelor din Asigurări și Bănci din România. Între evazionistul Daniel Cercel Nicolae și grupul Reinvest există o legătură nu doar de ”specific asemănător al activității”, ci și de faptul că Daniel Cercel a mutat sediul uneia dintre firmele pe care le preluase pe bandă rulantă la adresa grupului Reinvest/Reinvent. E vorba de AT Computers SRL, patronată de Radu Tudor și Gruiță Bogdan Andrei, care a fost trecută pe numele lui Suciu Mihai și Cercel Daniel Nicolae, care au rebotezat-o imediat Dual Convex Place SRL și i-a schimbat sediul în Splaiul Independenței nr. 273, la biroul 45. Este exact sediul grupului de firme Reinvent, cu care gruparea Cercel n-ar trebui să aibă nimic de-a face, el fiind cântărit de procurori drept evazionist. Laurenţiu Barbu a susţinut de altfel, într-un interviu acordat subsemnatului, că el operează achizițiile de firme pe bandă rulantă la lumină (inclusiv cu site), într-un bloc cochet de pe malul Dâmboviței, amplasat fix lângă Primăria Capitalei. Chiar primarul Sorin Oprescu apare în câteva declarații de avere ca fiind împrumutat de o persoană fizică pe nume Pîrjol Toader, cu 100.000 euro. Acest Pîrjol Toader a ajuns ulterior asociat cu Laurențiu Barbu din grupul Reinvent/Reinvest în compania Romsuintest Periș.

Legătura între grupul Reinvent/Reinvest și gruparea de evaziune fiscală coordonată de Cercel Daniel Nicolae nu e singura. Astfel, în 22.03.2010, firma Ares Connect SRL aparținând lui Anghelescu Virgiliu Nicolae, este preluată în totalitate de grupul Reinvent, care îi schimbă sediul social în Splaiul Independenței nr 273 (sediul Reinvent), îi schimbă numele în Reinvest Connectare Concept SRL și îi suspendă activitatea pe trei ani, administratorul Anghelescu fiind descărcat total de gestiune.

Pe același Anghelescu Virgil Nicolae îl găsim în 30.03.2009 într-o tranzacție prin care ceda o altă firmă, Angel’s Fashion SRL, către Stan Laurențiu Dumitru și Cercel Daniel Nicolae, adică cei mai prolifici membri ai grupării arestate și inculpate pentru evaziune fiscală, care opera după un model asemănător cu grupul Reinvent, în privința etapelor de preluare a firmelor.

Acesta nu e singurul client care a apelat în paralel atât la rețeaua lui Cercel Daniel Nicolae, cât și la grupul Reinvent, ca să se scape de firmele de care vroia să se curețe. În 18.12.2008, Petruș Cristian Laurențiu și Urzică Petre cedează firma Rinfortex SRL către aceiași Stan Laurențiu Dumitru și Cercel Daniel Nicolae, concomitent cu schimbarea numelui firmei în Traviali Premium SRL, cu schimbarea administratorului și a sediului social.

În 03.02.2010, un alt membru al familiei Petruș, Petruș Alin Sergiu, apelează pentru a scăpa de firma Abramob SRL la serviciile grupării Reinvent, care preia firma în totalitate, îi schimbă sediul social, descarcă administratorul de gestiune și îi suspendă activitatea pe 3 ani.

Pe 26.01.2009, Guță Sandu, asociatul firmei ABC Promotions&Publicitate SRL, cedează către aceiași Stan Laurențiu Dumitru și Cercel Daniel Nicolae, care schimbă sediul social, administratorul și numele firmei în Avengure Smart Consulting SRL. Același Guță Sandu, cu altă firmă, Reris Matras SRL, apelează la grupul Reinvent, către care cedează firma în 21.05.2010. Barbu Laurențiu Claudiu schimbă numele firmei în Reinvent Riscor Temat Rascom SRL, administratorul și suspendă imediat activitatea pe trei ani.

Pe 12.06.2009, firma Universal Dalsi SRL, aparținând lui Oprea Gheorghe Emilian și Nedelciu Anca Miralena, e trecută pe numele lui Cercel Daniel Nicolae și unui alt membru al rețelei sale, Suciu Mihai, cei doi fiind trimiși în judecat împreună. Pe 18.03.2010, Oprea Gheorghe Emilian, Nedelciu Anca Miralena, împreună cu alți trei membri ai familiei Nedelciu și cu Dicu Ciprian Corneliu cedează firma Street Suppliers SRL către grupul Reinvent, concomitent cu schimbarea sediului social în Splaiul Independenței nr 273 (sediul Reinvent) la biroul 38, cu descărcarea de gestiune a administratorilor și înlocuirea lor, cu schimbarea denumirii în Reinvent Suppliers Support Concept SRL și suspendarea pentru trei ani a activității firmei.

Pe 25.05.2009, Stănescu Mariana Antoaneta cedează firma Florans Mario Ambiental SRL către Suciu Mihai și Cercel Daniel Nicolae. Pe 10.03.2010, aceeași Stănescu Mariana Antoaneta cedează firma Kalypso Brilliant Prosper SRL către grupul Reinvent, care schimbă sediul social în Splaiul Independenței nr 273, tot la biroul 38, descarcă de gestiune vechiul administrator, schimbă numele firmei în Reinvent Bernard Stylo Concept SRL și suspendă activitatea firmei pe o perioadă de trei ani.

Pe 07.05.2009, Macavei Mirela Cristina cedează firma Sancosta SRL către Mihai Suciu și Cercel Daniel Nicolae, care schimbă sediul, administratorul și redenumesc societatea: Dual Cards Staco Textil SRL. În 24.01.2011, aceeași Macavei Mirela Cristina și cu Macavei Constantin cedează 9% din firma Anglora SRL către grupul Reinvent, care revocă administratorul.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *