Dosarul ”Tancului roz” de la Romsilva: un procuror DNA a dat-o-n bară cu sechestrul. Un judecător uimește

Cum să scapi cu o pedeapsă mică și fără să plătești prejudiciul? Ne arată fostul director al Romsilva Ion Dumitru, fost deputat PSD.

“Unii suspecţi sunt mai afectaţi de măsuri asiguratorii sau că li se confiscă anumite bunuri decât că petrec 30 de zile în arest preventiv” – Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al DNA. Kovesi şi-a exprimat azi nemulţumirea că se recuperează prea puţin din bunurile confiscate de Justiţie prin decizii definitive şi a subliniat că este “extrem de important să se înceapă confiscarea efectivă a acestor bunuri.”

În cazul “Tancul roz”, prejudiciul nu a putut fi însă recuperat de Romsilva pentru că procurorul DNA nu a pus sechestru pe bunurile inculpatului Ion Dumitru, fost director al Romsilva şi deputat PSD. Este vorba despre un dosar din anul 2006.

Citeşte mai jos un timeline al dosarului Dumitru-Romsilva, denumit de presă dosarul “Tancul roz”, care arată cum s-a ajuns la situaţia ca un condamnat pentru corupţie să facă puşcărie, dar să scape cu averea intactă.

Povestea pe scurt este următoarea:

2006 – procurorul DNA Horaţius Baias din cadrul Secţiei a 2-a DNA (actual şef al Serviciului tehnic al DNA, “serviciul secret al DNA” – n.r.) începe ancheta în dosarul „Tancul roz” şi al armelor tranchilizante.

Fostul director al Romsilva, la vremea aceea deputat PSD, Ion Dumitru, este acuzat de abuz în serviciu. În 2004, fostul director al Romsilva a cumpărat un tanc T34 importat din Ucraina cu peste 6.000 de dolari. Tancul consuma 80 de litri de combustibil pe oră şi era total inutil. Cu toate acestea, Dumitru l-a cumpărat pe post de utilaj forestier cu peste 294.000 de dolari (un adaos comercial de 1.744 %) de la firma Eufrat SRL din Târgu Jiu, administrată de Bogdan Stanciu.

Dumitru este pus sub acuzare şi pentru că a achiziţionat arme tranchilizante de la firma Hunter Vip Exim din Bucureşti, administrată de Florea Alfred. Armele au avut adaosuri comerciale între 71,71 % şi 479,39 %. Din cele 20 de arme cumpărate, 16 nu au fost utilizate niciodată de la data achiziţionării şi până în momentul anchetei în 2006 întrucât nu au fost necesare.

Prejudiciul total se ridică la aproape două milioane de lei, adică peste 400.000 de euro.

Iulie 2007 – dosarul este înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât Dumitru era parlamentar. Dosarul pleacă la instanţă fără măsuri asigurătorii, procurorul nu a pus niciun sechestru pentru recuperarea prejudiciului.

7 iunie 2013 – ICCJ îl condamnă pe Ion Dumitru la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani şi la plata către Romsilva, în solidar cu ceilalţi inculpaţi condamnaţi, a prejudiciului dovedit de aproape 1,7 milioane de lei, adică aproape 380.000 de euro.

Iulie 2014 – Romsilva se adresează unui executor judecătoresc şi încearcă să îşi recupereze prejudiciul.

Stupoare însă! Executorul constată că Dumitru este sărac lipit: pe 22 iunie 2013, imediat după condamnarea din 7 iunie, Dumitru şi soţia lui şi-au donat toată averea surorii fostului şef al Romsilva, Veronica Cârneciu. Şi nu e o avere mică! Este vorba de 80 de imobile: 50 de hectare de teren arabil, 20 de hectare de pădure, 6 hectare de terenuri intravilane, trei case, un apartament, o garsonieră, o hala şi o magazie.

Martie 2015 – Romsilva se adresează Tribunalului Dâmboviţa cu o acţiune revocatorie pauliană prin care solicită anularea contractului de donaţie dintre Dumitru şi sora lui.

“Înstrăinarea s-a făcut cu rea-credinţă, având în vedere faptul că acesta şi-a diminuat patrimoniul pentru ca noi în calitate de creditori să nu putem recupera obligaţiile civile stabilite de către instanţă”, se arată în cererea Romsilva.

Ion Dumitru s-a apărat susţinând că “acţiunea se impune a fi respinsă deoarece bunurile imobile pe care le aveam în proprietate împreuna cu soţia mea, Dumitru Elena, au fost donate din cu totul alte considerente decât cele arătate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva”,  se arată în întâmpinarea trimisă de Dumitru Tribunalului Dâmboviţa.

15 octombrie 2015 – Romsilva se adresează ICCJ cu o cerere de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul lui Dumitru pentru că şi-a înstrăinat averea cu rea-credinţă şi nu a mai putut recupera prejudiciul.

22 octombrie 2015 – Judecătoarea Grety Cristea de la Tribunalul Dâmboviţa “admite excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi respinge actiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă”. Prin urmare, judecătoarea a respins cererea Romsilva sub motivarea fabuloasă că nu are calitate procesuală, deşi Romsilva are de recuperat 1,7 milioane de lei de la Dumitru.

18 noiembrie 2015 – ICCJ “admite sesizarea Romsilva. Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani” pentru Ion Dumitru. Decizia nu este însă definitivă şi a fost atacată cu apel de Dumitru la Completul de 5 judecători al ICCJ.

Ce spune Dumitru. Fostul director al Romsilva susţine că va plăti prejudiciul în termenul stabilit de instanţă, adică până la expirarea celor 6 ani de încercare. El susţine că şi-a înstrăinat averea cu bună credinţă către sora sa în contul unei datorii de “6-7 miliarde de lei vechi”.

„Mă voi duce şi acolo (la închisoare – n.r.), şi tot demn o să fiu, unde vor unii şi alţii, însă nu am avut indisponibilizat niciun bun (…) Sora mea, bolnavă cu copii: << Băi, ce faci acum?>>zice <<Mă laşi aşa? Ţi-am dat banii, voi v-aţi rezolvat problemele?!>> şi am zis: <<Stai, mă, puţin că nu am altă posibilitate decât, uite, îţi dau bunurile astea! Şi le-am dat”, a declarat Dumitru.

„A reprezentat compensarea pentru o sumă de bani ce mi-a dat-o atunci când fiul meu şi întreaga familie a fost ameninţată de un grup de interlopi din Bucureşti (…) Le-am dat compensatoriu pentru o sumă de bani pe care sora mea în momentul în care am fost ameninţată toată familia a trebuit să o achit interlopilor”, susţine Dumitru. El spune că averea donată surorii lui provine din moşteniri.

Ce spune DNA. De ce nu a pus sechestru în dosar. Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a precizat că procurorul nu a instituit sechestru asigurător pe averea lui Dumitru întrucât, la nivelul anului 2006, când s-a finalizat ancheta, nu au fost identificate bunuri în proprietatea lui Ion Dumitru.

“În 2006, nu exista o evidenţă centralizată pe plan naţional a imobilelor pe care le deţinea fiecare persoană”, a precizat Săplăcan. Abia în urma cu 3 ani, Autoritatea naţională de cadastru şi publicitate imobiliară a înfiinţat o bază de date electronică, care nici astăzi nu este completă. Potrivit site-ului ANCPI, la data de 25 noiembrie 2015, doar 8.362.060 de imobile sunt gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară, reprezentând 20,91% din 40.000.000, numărul total aproximat de imobile din România.

Prin urmare, la nivelul anului 2006, procurorul a fost nevoit să facă verificări prin sondaj şi a întrebat mai multe primării din Dâmboviţa dacă Ion Dumitru deţine imobile pe raza lor. Cum primăriile au comunicat că acesta nu avea, nu au fost identificate bunurile lui Dumitru şi nu s-a putut institui sechestru asigurător.

Concluzie. Aşadar, faptul că în 2006, procurorul DNA Horaţius Baias nu a identificat imobilele din averea lui Dumitru şi faptul că judecătoarea Grety Cristea de la Tribunalului Dâmboviţa nu a revocat contractul de donaţie încheiat între Dumitru şi sora lui în iunie 2013, imediat după condamnare, au condus la această situaţie unică potrivit căreia Dumitru este posibil să facă puşcărie, dar să rămână cu averea intactă de 80 de imobile, transferată pe numele surorii sale. Dumitru are peste 60 de ani şi, potrivit legii, poate executa doar o treime din pedeapsă. Iar, dacă mai scrie şi câteva cărţi, îşi reduce şi mai mult pedeapsa. Dar rămâne cu averea.