Dosarul Retrocedării pădurilor către biserici. Falsuri și abuzuri. Cazul Mănăstirii Neamț (Raport Curtea de Conturi)

Dosarul Retrocedărilor, în care este implicat influentul politician Viorel Hrebenciuc, aduce în discuție și un alt dosar – cel al retrocedării pădurilor către Biserică. Auditul Curții de Conturi a României, dat publicității anul trecut, semnalează nereguli și ilegalități care ar trebui să facă, la rândul lor, obiectul de activitate al procurorilor.

Febra retrocedărilor mai mult sau mai puţin legale pare să fi cuprins şi Biserica Ortodoxă Română. Deşi, teoretic, cea mai mare parte a averilor mănăstireşti a fost secularizată prin reforma domnitorului Alexandru Ioan Cuza în anul 1863, legile proprietăţii adoptate după 1990 şi deciziile la limita legii date de unele instanţe fac ca Biserica să devină unul din marii proprietari de păduri ai României.

Un exemplu în acest sens este împroprietărirea Mănăstirii Neamţ cu o mare suprafaţă de pădure, caz relatat într-un raport al Curţii de Conturi dat publicităţii în anul 2013.

După anul 1863, Mănăstirea Neamţ a încercat să-şi recapete proprietăţile pierdute prin secularizare, fiind în litigiu cu statul român mai bine de 70 de ani. În anul 1935, printr-un decret regal, cele două părţi ajungeau la un acord, prin care mănăstirea primea în “folosinţă perpetuă” (nu şi în proprietate) pădurile din zona denumită “Vatra înconjurătoare”.

Ulterior, în anul 2005, Mănăstirea Neamţ şi Mitropolia Moldovei (cea care a asigurat asistenţă juridică) au solicitat Comisiei locale din cadrul Primăriei Vânători reconstituirea unei suprafeţe de 6.100 ha teren cu vegetaţie forestieră, adică vechiul amplasament din “Vatra înconjurătoare”. Comisia locală de pe lângă Primăria Vânători acceptat să retrocedeze mănăstirii o suprafaţă de 4.478,74 ha pădure, însă propunerea a fost invalidată de Comisia Judeţeană de pe lângă Prefectura Neamţ. Motivul refuzului a fost că, începând cu anul 1863, unităţile de cult din România nu au mai avut în proprietate terenuri forestiere.

Mănăstirea Neamţ şi Mitropolia Moldovei nu au descurajat şi au dat statul român (reprezentat de Romsilva) în judecată, iar în anul 2007 Tribunalului Neamţ a pronunţat o decizie de împroprietărire a Mănăstirii Neamţ cu suprafaţa de 4.478,74 ha, precum şi cu clădirile Romsilva aferente de pe acele terenuri (cabane, sedii cantoane, sediu ocol silvic). Raportul Curţii de Conturi arată că reprezentanţii Mitropoliei Moldovei au apelat la metode din cele mai diverse pentru a câştiga procesul, unele având caracter penal: ameninţări, dezinformări, plângeri penale.

Mai mult, consilierul juridic al Mitropoliei Moldovei a falsificat o anexă în care erau nominalizate toate construcţiile care fac obiectul retrocedării prin adăugarea în listă a sediului Ocolului silvic Tg. Neamţ. Pentru fapta sa, consilierul juridic a fost pus sub urmărire penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a scăpat doar cu o amendă administrativă de 500 de lei. Cu toate acestea, instanţa de judecată a atribuit în proprietate Mănăstirii Neamţ şi sediul Ocolului Silvic Târgu Neamţ.

De asemenea, judecătorii au luat în considerare un punct de vedere trimis de un înalt funcţionar din Ministerul Agriculturii, care cu de la sine putere a declarat că termenul de “folosinţă perpetuă” este unul şi acelaşi lucru cu proprietatea.

Sunt şi alte lăcaşuri de cult din judeţul Neamţ care au beneficiat de retrocedări de păduri. Amintim aici şi încercarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de a primi 166.000 ha pădure, prin intermediul unei unei fundaţii, intitulate Fondul Bisericesc Ortodox-Român al Bucovinei, cerere respinsă deocamdată de instanţele de judecată.

Raportul Curţii de Conturi concluzionează că Legea secularizării averilor mănăstireşti inişiată de Mihail Kogîlniceanu şi promulgată la 1863 de Alexandru Ioan Cuza şi-a încetat efectul. Practic, reforma lui Cuza a fost anulată definitiv prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000, prin care s-a stabilit că toate structurile de cult care au avut în folosinţă şi/sau înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe.