Gazeta Sporturilor a publicat astăzi două documente din Dosarul Galei Bute, din care vă puteți face o imagine destul de clară despre caz. ”Facem publice două documente oficiale de 240 de pagini, care descriu Gala Bute. E vorba de Nota de control a inspectorilor antifraudă de la DLAF și de Ordonanța unui adjunct de șef de secție de la DNA. Inspectorii fondurilor europene și procurorii vorbesc în locul jurnaliștilor”, notează Cătălin Tolontan și Mirela Neag pe tolo.ro.
Mai jos puteți citi câteva fragmente. Documentele integrale pe tolo.ro.
***
1. Cum a atribuit MDRT contractul către firma lui Obreja
“Atribuirea contractului de prestări servicii către S.C. Europlus Computers S.R.L. s-a realizat cu încălcarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului”
“A produs un prejudiciu bugetului de stat”
“A procurat totodată un folos material în același cuantum societăţii comerciale menţionate, astfel încât se impunea efectuarea urmăririi penale împotriva tuturor persoanelor responsabile pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată”
Ordonanţă DNA – 2013
(…)
2. Cum s-a stabilit prețul
“Bugetul contractului de servicii de promovare a fost stabilit, în concret, de S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L, iar categoriile și tipurile de servicii propuse, precum și valorile acestora au fost doar însușite de către reprezentanţii MDRT”
“În concluzie, rezultă că bugetul contractului nu a fost stabilit în funcţie de interesele MDRT de promovare a brandului turistic, ci s-a urmărit satisfacerea intereselor financiare ale S.C. EUROPLUS, reprezentată de Obreja Rudel, care în propunerile anterioare estimase valoarea contractului ca fiind de 1.980.000 EUR (fără TVA)”.
“În acest context trebuie să menţionăm că după derularea procedurii de atribuire, preţul final a fost de 1.930.000 EUR (fără TVA)”
DLAF
“Reprezentanţii MDRT nu au realizat o evaluare proprie a necesităţii achiziţiei și a realităţii serviciilor prestate și nu au urmărit ca între aceste servicii și preţul plătit să existe o echivalenţă, iar întreaga documentaţie întocmită a avut caracter formal”
“Bugetul contractului, categoriile și tipurile de servicii propuse, precum și valorile acestora au fost stabilite de prestator și au fost însușite de către reprezentanţii MDRT, care nu au urmărit interesele de promovare a brandului turistic, ci satisfacerea intereselor financiare ale inculpatului Rudel Obreja”
DNA
(…)
6. Cum s-au luat sponsorizările de 400.000 de euro de la companiile de stat
“Implicarea Federaţiei Române de Box în organizarea Galei de box profesionist «Campion pentru România» din 9 iulie 2011 a avut ca scop obţinerea de sponsorizări de la companii cu capital de stat și utilizarea acestor resurse financiare pentru acoperirea unei părţi însemnate a cheltuielilor aferente organizării acestei gale, deși răspunderea financiară exclusivă îi revenea S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L. în calitate de organizator licenţiat și autorizat”.
“În consecinţă, beneficiarul final al sponsorizărilor a fost S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L., având ca asociat unic și administrator pe Obreja Rudel.
În acest fel, a fost încălcată interdicţia expresă prevăzută în art. 3, alin. (2) din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, care prevede: «Instituţiile și autorităţile publice, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari persoane fizice și asociaţii familiale, precum și societăţi comerciale cu capital privat»”
DLAF
(…)
8. Cum s-a format prejudiciul
“Reprezentanţii MDRT au stabilit în mod arbitrar valoarea serviciilor achiziţionate, fără a folosi criterii obiective prin care expunerea brandului cu prilejul galei să fie raportată la valoarea unor servicii similare de publicitate. Nerespectarea acestei obligaţii a permis ca suma plătită de MDRT să fie de 88,5 ori mai mare decât cheltuielile efectuate de prestator pentru serviciile de promovare, conform raportului DLAF depus la dosar”
DNA
9. De ce au refuzat europenii decontarea
“Funcţionarii ministerului au făcut cu știinţă afirmaţii inexacte în cuprinsul cererii de decontare, fiind necesară continuarea urmăririi pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de săvârșirea acestei fapte în forma autoratului, a instigării sau a complicităţii, după caz”
DNA











