Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Şerban Ţigănaş, s-a implicat în dezbaterea de la Cluj, privind betonarea malului sudic al Someşului. Arhitectul clujean a subliniat cu această ocazie, că proiectul actual (care prevede o bandă suplimentară auto în detrimentul malului natural al Someșului) nu corespunde cu planul din momentul proiectării Cluj Arena și a Sălii Polivalente. Șerban Țigănaș a acordat un interviu pentru România Curată, în care a explicat care este importanţa râurilor într-un oraş, cum sunt privite cursurile de apă în Europa şi cum ar trebui acestea privite de administraţiile publice locale, dar şi de cetăţeni.
Vladimir Pascu: Cât de important este un râu în cadrul unui oraş, domnule Şerban Ţigănaş?
Şerban Ţigănaş: Râurile sunt elementul de pornire, sunt la originea vieţii, nu trebuie uitat. Dacă judecăm din punct de vedere istoric, râurile sunt de cele mai multe ori generatoare de aşezări umane. Sursa de apă era extrem de importantă şi implicit tot ce se întâmplă în jurul acesteia: vegetaţie mai proaspătă, terenuri agricole mănoase. Din punct de vedere morfologic, oraşele au tratat râurile – şi apele în general, pentru că sunt multe oraşe pe coastele unor lacuri, mări sau oceane – cu interes. Au adus un element apreciat: cele mai frumoase locuri, cele mai căutate ferestre sunt cele care au vedere la apă. Apoi sunt podurile, cele mai impresionante construcţii, care au o mulţime de valori şi calităţi. Numai dacă ne gândim la Dunăre, sunt poduri frumoase care o traversează, promenade, locuri unde te poţi bucura de perspectivă. Există şi latura tehnică, de practica utilizării unui curs de râu: au fost folosite drept căi de comunicare, nu numai de agrement, locuri de traversare, locuri de schimb, cu debarcadere şi locuri de acostare.
La nivel mondial, există o tendinţă de reconsiderare a râurilor, prin renaturare, proces care se manifestă foarte viu mai ales în ţările din Europa. Se reactivează natura, se doreşte readucerea vegetaţiei din zonele unde râurile se configurează liber. În oraşele din Occident se merge spre atenuarea impactului tehnologic – de a se tăia cât mai mult formula de canal de beton, spre o legătură cât mai strânsă cu vegetaţia. În oraşe avem petice de verdeaţă, puţine zone cu parcuri, iar râurile se pot constitui în adevărate culoare verzi. Aceste culoare sunt necesare pentru că nu trebuie sa vedem natura ca pe o imagine, ca pe o grădină botanică. Se vorbeşte de biodiversitate, biosisteme complete: acolo unde există plante sunt şi păsări, peşti, insecte. Dacă călătorim, e uzual să vedem în marile oraşe o mulţime de păsări, să ne întâlnim cu veveriţeveveriţe sau alte animale. Am fost acum două săptămâni la Londra şi am văzut în oraş o vulpe. Înseamnă că a avut un culoar şi a putut pătrunde.
Vladimir Pascu: Asta înseamnă că e un semn bun că, la Cluj, anul trecut, au trecut mistreţii prin oraş…
Şerban Ţigănaş: Probabil că da, e un semn bun. Nu trebuie să ne rupem de natură. Mi-au spus nişte prieteni din Olanda că sănătatea oraşelor se măsoară în sănătatea şi diversitatea păsărilor din acel oraş, ele sunt un indicator foarte bun de curăţenie, de complexitatea regnelor, animal, vegetal etc., de ecosisteme sănătoase. Chiar şi la Cluj au apărut raţele, pe Someş şi pe Canalul Morii. E bine, nu e un semn de poluare.
Vladimir Pascu: Ţin pasul oraşele din România cu trendul din Europa, despre care tocmai aţi vorbit?
Şerban Ţigănaş: În Cluj, Timişoara, Bucureşti au apărut discuţii despre renaturare, care sunt importante. Sigur că oamenilor le este simplu să folosească mijloace care nu necesită întreţinere. Dacă ai o grădină, trebuie să o întreţii; dacă ai un beton, nu ai nicio grijă vreme de 50 de ani. Asta e o gândire care ne condamnă la foarte multe patimi. Betoanele elimină viaţa, distrug ecosistemele, în timp ce râurile sunt importante, pentru că fac legătura cu natura, sunt culoare verzi.
Trebuie să reducem suprafeţele aşa-numit “sigilate”, adică betonate. Cu cât ai mai puţin beton cu atât apa se întoarce mai uşor în pânza freatică. Atunci când plouă, o cantitate uriaşă de apă este preluată de sistemul de canalizare, dusă într-o altă parte a oraşului şi epurată, filtrata, cu consum consistent de energie. Dacă oraşele nu ar fi “sigilate”, nu ar exista atâtea betoane, apa s-ar întoarce fără atâta efort în pământ, lucru care este mult mai sănătos, mai ecologic.
Cred că totul are legătură cu râul, care nu trebuie privit ca un element în sine, cu două maluri, un amonte şi un aval. El de fapt face parte dintr-un sistem hidrografic, din care fac parte şi pâraiele, şi pânza freatică, şi apa meteorică, toate în legătură unele cu altele. De aceea spun că orientarea oraşelor spre râuri ar trebui să însemne o înţelegere mult mai complexă a naturii, a sistemelor, a efectului de fluture, de fapt – că schimbi ceva, atingi ceva şi se pot suprima specii. Zeci de ani nu ne-a interesat, dar trebuie să avem o altă abordare, îndreptată către viitor.
Vladimir Pascu: Cum credeţi că ar trebui administraţiile locale din oraşele care au râuri să procedeze?
Șerban Ţigănaş: Administraţiile locale încep să înţeleagă, conceptual, această gândire, chiar dacă nu acţionează cu aceeaşi viteză. Strategiile noi ţin cont şi vehiculează idei de renaturare. În schimb, acest lucru nu se reflectă de cele mai multe ori în proiecte. Suntem într-o perioadă de tranziţie la o nouă gândire şi ne ciocnim cu idei care vin din trecut. La Râmnicu Vâlcea noi, OAR, am încercat să colaborăm cu administraţia locală şi să generăm un concurs de idei pentru amenajarea râului care traversează oraşul şi care oferă posibilităţi extraordinare.
În Bucureşti, Dâmboviţa este tratată ca un canal de irigaţii, cu maluri betonate, şi există o mişcare clară a unor oameni proaspeţi la minte la care administraţiile se raliază. La Reghin există un proiect frumos pe Canalul Morilor, făcut de doi tineri arhitecţi, cu un design bun. Sunt semnale. Per ansamblu, însă, în România nu există o mişcare fermă în ceea ce priveşte râurile, cum a fost cea cu izolarea termică cu polistiren a blocurilor sau cu sensurile giratorii.
Vladimir Pascu: Betoanele nu plac numai administraţiilor publice locale, ci şi românului, mai ales celui – probabil – de o anumită vârstă, care a crescut pe o stradă desfundată.
Şerban Ţigănaş: Aş compara betonarea cu electrificarea, cu canalizarea, cu televizorul color. În capul oamenilor este sinonim cu noţiunea de urbanitate, de progres. Să ne amintim cum ne-a cucerit la începutul anilor ’90 venirea Mc Donald’s, faptul că găseam Coca-Cola la parterul fiecărui bloc sau apariţia televiziunii prin cablu. Eu cred însă că aici e şansa României să sară peste etape. Există mult internet, mult networking, putem lua modele din zonele cele mai avansate. Nu trebuie să facem aceleaşi greşeli ca alţii în anii ’70, nu trebuie să căutăm modernitatea imatură. Sustenabilitatea înseamnă ca proiectele să vadă în viitor. Din păcate există şi această idee de a face câte puţin din toate, foarte apreciată mai ales de administratorii care vin din zona politică. Prin asta dau semnale că se ocupă de toate problemele, că fac progrese la toate capitolele, că apasă toate butoanele, că gestionează bine lucrurile. Dar e riscant. Aşa s-au făcut lucrări ieftine, pe jumătate, nu s-au cautat soluţii de viitor şi s-a pierdut calitate.
Apropos de râuri şi oraşe, eu cred că fiecare localitate are un sistemul hidro care trebuie înţeles foarte bine şi care trebuie să devină prioritar. Se vorbeşte despre viitor, cele mai presante lucruri ţin de energie, dar ţin şi de schimbări climatice. În acest context, apa şi mâncarea sunt problemele reale ale viitorului pe planetă, ţinând cont de evoluţiile demografice şi de alte probleme. A avea apă bună, apă curată, va fi un capital care va putea fi echivalat în anumite condiţii cu metalele rare.
Şi mai este o gândire care introduce foarte mult noţiunea de peisaj, care este un integrator al tuturor elementelor. Acesta e dezideratul comunităţilor. Nu putem discuta numai de infrastructură sau de obiecte construite. Noi trebuie să discutăm de un alt nivel de complexitate, de peisaj construit. Şi râurile conţin aceste elemente de salt la următorul nivel de complexitate.
***
in urma cu vreo opt ani la un hotel de business din germania puteai sa vezi alergând in voie iepurasi pe gazonul din fata hotelului, iar in liftul hotelului aveai un panou mic color care iti arata vremea exact pt acea zonă. etc. etc. dar, arhitectul care a gandit malurile betonate ale dambovitei, că am avut ocazia sa vb intamplator cu el, e foarte multumit de ce a conceput, desi acum tendinta e alta. clar. pe cand vom vedea vegetatie pe blocurile gri si peste tot, in general, care sa si produca energie si sa o conserve? probabil…
O problema extrem de grava este ca indivizii de la Compania de Apa Somes vor, pe POIM, sa alimenteze cu apa Salajul din Tarnita. Aceasta inseamna ca, pe tot cursul Somesului Mic debitul, deja dramatic diminuat, va fi diminuat si mai mult. De suferit va avea si Somesul, in superbul defileu situat aval de Dej. Si tot acest nonsens (Salajul are apa din Varsolt si din puturi si apa din Somes se poate trata in Salaj, nu trebuie sa curga pana acolo prin teava in loc sa curga pe albie) evident ca se aproba in secret, fara vreo informare sau dezbatere. Si se afla public doar cand este prea tarziu sa mai se opreasca ceva.
Prin urmare, sunt necesare presiuni pentru modificarea situatiei actuale in care companii si institutii statale care ar trebui sa se supervizeze reciproc se comporta (prin reprezentati, desigur) ca o mare familie. Sau, in unele cazuri, chiar sunt sot-sotie persoanele implicate.
Interesant, pentru ca tot ce vad e putinele petice de spatiu verde dispar pe zi ce trece, si nimeni nu se plange.
Clujul are incredibil de putin spatiu pentru cat de mare e. I-l salveaza cartierele vechi, pentru ca in cartierele noi sunt aproape 0 parcuri, iar spre exemplu in Zorilor orice spatiu verde devine bloc, trend care probabil va afecta si zonele vechi.
Ne plangem ca copii nostri sunt cu ochii in tablete si nu realizam ca pe vremea noastra, erau o gramada de locuri in care puteai sa mergi sa joci un sport. Acum o simpla plimbare prin Cluj poti vedea o realitate dezolanta: aproape 0 copii de 10-15 anii ce bat mingea sau se joaca. Si de ce? Pentru ca toate acele zone au devenit fie parcari fie imobile . Iar marele arhitect care a sustinut asta? Tiganas si co.
Gindirea oficialitatilor este intotdeauna pe dos. La Cluj se incearca a se face loc la si mai multe automobile, decit sint acum, in loc sa se incerce o reglare a traficului zilnic. Clujul nu a fost conceput pentru un trafic atit de mare, cum este cel din ultimii citiva ani. Betonarea Somesului este o solutie aparenta, deoarece in momentul completarii se va dovedi insuficient.
in multe tari oxccidentale, care au xperimentat in trecutul nu prea indepartat inundatii severe,xits on opozitie clara l indiguiri si chiar a plantarea de betone, sub diferite forme in pduri, parcuri ryc. pentru ca impiedic infilytstrs spei in sol si asrfel refacerea panzei freatice atat de necesara in parioadele de seceta saau rwmprturi inalte! Dar noi c um nu avem o dytsyrgir nstionsls prnyti ptbrmotrs di vombsyrtrs srcrti di inundtiilor, nu syim de asemenea “subtilitati” ir primriilr vrsa bani eriosi baitilor destepti cs s mai tgoarne un beon, sa mai puna niste bordure, sa mai faca niste ali din beton prin parcuri, pe carari de munte etc.