Sorin Paveliu

Crucea lui Iohannis

Orice politician, jurnalist, analist, cetăţean de pe strada ai întreba încotro ar trebui să se îndrepte România – răspunsul este confuz, ambiguu, delegat eventual către ceea ce va face UE (dar fără a avea idee ce vrea şi ce va face UE).

Dar în fond ce ne-am putea dori ca ţara? Nici mai mult nici mai puţin decât îşi doreşte fiecare individ, indiferent de nivelul intelectual sau poziţia socială: să fie sănătos, să fie iubit şi apreciat, să fie rezonabil (sau chiar nerezonabil) de avut. Aceste aspiraţii pot fi extrapolate la nivel de ţară în stabilitate economică şi politică, aprecierea noastră ca fiind un partener serios în orice problemă economică sau politică şi mai ales să realizăm venituri din ce în ce mai mari, adică să avem o creştere economică sustenabilă, de la an la an.

Am convingerea că sistemul politic românesc se sprijină astăzi pe partide şi figuri de prim plan care nu sunt capabile să îndrepte România în direcţia pe care teoretic ar trebui să ne-o dorim. Dovada cea mai clară este oferită de refuzul tacit al premierului Ponta de a demisiona în condiţiile în care chiar şi pentru militanţii PSD, este evident că prezenţa sa în vârful guvernului ne trage pe noi toţi înapoi. Dacă PSD sau OPOZIŢIA ar fi avut o figură politică în măsură să atragă convingerea populaţiei sau măcar a establishmentului politic că este în măsură să îşi aducă o contribuţie semnificativă la mersul înainte al nostru al tuturor, Ponta ar fi fost de mult istorie. Coaliţia de guvernare nu are o asemenea figura politică şi realizează că la următoarea încercare a unui vot de investitură nu vor mai avea aliaţii de azi pentru a sprijini un lider necarismatic. Culmea este că nici Opoziţia nu are o asemenea persoană, ceea ce face că întrega aşteptare să se îndrepte spre singura figură mai de Doamne ajută de care dispune România – Klaus Iohannis.

Preşedintele nu a cucerit inima românilor prin vreun gest eroic sau politic demn de laudă. Voturile i-au fost date cu generozitate pentru câteva argumente minore: aura de edil al unui oraş frumos – însă esenţa transformării Sibiului nu a venit de la primar ci de la extraordinara şansă a fi fost capitala culturală europeană şi de aici influxul de finanţare, primarul fiind un bun administrator al acestei bogaţii induse; Iohannis este etnic german – iar pe lângă bunul renume al nemţilor, de persoane serioase, meticuloase, gândurile noastre au zburat şi către motorul economic al Uniunii Europene – Germania, de la care aşteptăm şi aşteptam încă semne consistente de bunăvoinţă. Până în prezent însă nici o schiţă de gest nu a fost făcut. Voturile noastre s-au bulucit către Iohannis şi pentru că trebuia să fii orbit de partizanat politic ca să nu realizezi că Ponta este în fapt un personaj toxic în poziţia de lider al acestei ţări, candidatura în sine, încercarea de promovare către cea mai înaltă funcţie în stat fiind o eroare de strategie politică.

Indiferent cum a ajuns preşedinte însă, de la Iohannis se aşteaptă cu mult mai mult decât promisiunile făcute, şi aşa minimale. Preşedintele nu este şeful executivului, nu are banii pe mână, nu este liderul majorităţii parlamentare. Aparent nu are mijloacele de a determina mult-speratul mai bine. Are însă din plin mijloacele de a ne omorî în faşă speranţele. Iohannis a ales să joace pe cartea preşedintelui corect, care citeşte legile şi care se achita nemţeşte de îndatoririle sale. Semnează decrete, face vizite de prezentare în străinătate (foarte bine, aşa şi trebuie), este preocupat cu o efervescentă provincială de standardul pe care trebuie să-l afişeze un Preşedinte de ţară (de la maşină şi avion, la costume scumpe croite de furnizorul casei regale), afişează un aer aristocratic. Nimic rău în toate acestea dacă se achită şi de principalul său rol pe care trebuia să şi-l fi asumat deja, de vector al schimbării, de locomotivă în drumul nostru spre mai bine. În 6 luni de mandat nu am văzut nici măcar un singur gest sau atitudine care să entuziasmeze sau măcar să ne indice direcţia sau măcar intenţia de a face acest lucru într-o perioadă oarecare de timp acest lucru. Singurul gest de vitejie a fost să anunţe, aş zice că afişând o oarecare stânjeneală, că îi cere premierului să demisioneze. Şi cu asta ce?!

Oamenii politici sunt de fapt vânzători de valori, care în limbajul de specialitate sunt adunate sub termenul generic de doctrine. Pentru a avea succes în demersul lor, trebuie să transpire prin toţi porii faptul că sunt sinceri, că au credinţa că aceasta este calea corectă. Fiecare încearcă să promită bunăstarea indicând diferite căi prin care se poate ajunge la aceasta, prin statul minimal (precum unii liberali), prin statul paternalist (precum unii socialişti), prin statul bun pentru toţi (popularii) prin statul populist (vezi guvernul grec) etc. Populaţia majoritară se încolonează în spatele promisiunii electorale şi înţelegând măcar aparent direcţia sprijină politicul până în momentul în care apare o discrepanţă indubitabilă între aşteptări şi realizări. Iohannis nu ne-a promis nimic, nu ne promite nimic şi foarte probabil că nu ne va promite nimic, aşa, pas cu pas.

Dacă întreaga sa strategie se bazează pe aducerea la putere (la noroc sau pe vot negativ) a PNL şi numirea lui Predoiu, Blaga sau Gorghiu pe post de Emil Boc atunci suntem condamnaţi la stagnare. Iohannis nu va fi un preşedinte providenţial ci doar un preşedinte de tranziţie de la starea prezentă la unde or vrea alţii să ne pună. Domnia sa, se va pensiona la 60 de ani urmând să-şi crească trandafirii în curte, păzit de SPP şi cu o casă de protocol în plus, având conştiinţa că a fost un funcţionar ireproşabil, ca la carte. Este dreptul domniei sale. Cum rămâne însă cu speranţele mele, cum rămâne cu speranţele noastre?!

Bine, bine, dar în fond ce am putea aştepta de la omul de la Cotroceni?

Să dea tonul schimbării!

Să dea un semnal ferm, repetat, de sprijinire a DNA-ului, care nu va determina corupţii să se sinucidă dar aceştia ar putea fi determinaţi să creadă că timpul părândărilor de milioane a trecut, că este mai bine să încerce să conserve milioanele prăduite şi să le cheltuie pe plaje exotice, fără a mai cultiva oameni politici care să le permită culegerea de noi recolte ilegale. Fără sprijin, arestarea unor oameni politici nu este altceva decât un motiv de bucurie pentru cei care doresc să le ia locul pentru a perpetua morişca mulgerii banului public.

Luarea unei atitudini tranşante în probleme esenţiale, precum Codul fiscal, este de natură să atragă investiţii străine în România şi să stimuleze capitalul autohton, să dezvolte producţia românească în domenii care să poată face concurenţei internaţionale. Trebuie doar să aleagă nişa şi s-o anunţe public încât s-o audă toată lumea, indiferent că este vorba de agricultură, turism, IT, industria lemnului sau chiar servicii de sănătate pentru străini. Cei care doresc să investească în domeniile alese şi declarate prioritare trebuie să ştie că cei care le vor pune beţe în roate, prin birocraţie excesivă sau condiţionarea de spăgi, lovesc direct în interesul naţional şi vor fi trataţi ca atare de autorităţi. Trebuie să ştie că uşile administraţiei locale şi centrale sunt deschise prioritar atunci când vin cu propuneri serioase.

Îmi doresc o politică externă (atribut de frunte al Preşedintelui) care să fie mai puţin vizite de curtoazie prin alte ţări, fără un mandat anume şi să fie urmate de vizite ale unor lideri străini la Bucureşti care să cimenteze printr-o strângere de mina relaţii economice şi strategice de durată.

Îmi doresc ca Preşedintele să comunice cu populaţia, explicând ce face şi de ce face şi neapărat ceea ce ar trebui făcut pe mai departe (desigur nu cum a făcut-o “cucul” de la Cotroceni – Traian Băsescu, ci mai de grabă în stilul poate acum uitat, al premierului Stolojan, chemat să conducă ţara într-o perioadă foarte tulbure politic şi economic).

Poate că 6 luni este o perioadă prea scurtă. În fond, putem să ne amintim cum a fost Băsescu în primele 6 luni de mandat de preşedinte? Eu unul, nu pot. Profilul acestuia s-a conturat în timp şi în fapt s-a tot erodat de la zi la zi. Dar acest model nu trebuie urmat.

Preşedintele Iohannis are o cruce de dus iar timpul nu îi este prieten. În 6 luni ar fi trebuit deja să strângă în jurul său nu numai competenţă dar mai ales oameni care să respire prin toţi porii că vor binele acestei ţări, indiferent că trăiesc în România sau aiurea. Aceşti oameni ar fi trebuit să se fi apucat de lucru pentru că la un moment dat să avem deja pus pe masă un manual de utilizare al acestei ţări. Premierul a dovedit că nu este în stare să facă acest lucru. Preşedintele, indiferent că vrea sau nu, trebuie s-o facă şi să nu uite una din poveţele de bază ale unui manager: “orice plan este mai bun decât niciun plan!”.

Nota ulterioară publicării inițiale: Postarea a fost scrisă în urmă cu doua zile și, conform obiceiului meu, până la publicare nu citesc niciodată ceea ce au mai scris alții pe un subiect de actualitate (în cazul de față 6 luni de mandat). În măsura în care unele din gândurile mele se suprapun peste cele enunțate și de alții în scris, nu pot decât să mă bucur de validarea unor impresii personale. În fond, este vorba doar de o postare pe un blog.

***

Articol publicat și pe blogurile Adevărul.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Crucea lui Iohannis

  1. Marchi

    „În 6 luni ar fi trebuit deja să strângă în jurul său nu numai competenţă dar mai ales oameni care să respire prin toţi porii că vor binele acestei ţări”.
    Foarte corect spus. Klaus Iohannis e prost sfătuit, sau nu e sfătuit deloc. „Oamenii președintelui” sunt, fie prea… „vechi”, compromiși (vezi Dan Mihalache), fie lipsiți de inteligență, spirit „vizionar”, fie lipsesc cu desăvârșire. Din câte știu, patru departamente importante – de Sănătate Publică, Educație și Cultură, Managementul Resurselor și cel pentru Problemele Diasporei – nu au (nu aveau?) înca consilieri prezidențiali numiți. Dezamăgitor…

    Reply
  2. danu binaru

    dle Paveliu, sunteti medic. ce om integru s-ar baga in troaca politica romaneasca?
    fara un pic de autism sau ceva clachezi la toate atacurile sub centura.
    mai e doar un politician asa curat mai cunoscut, MM, care mai deraiaza si ea in lupta ei inversunata cu morile de vant, cica desemnarea lui Oprea e o intelegere oculta.
    zicea unul pe tweeter, de ce ne comportam acum de parca am fi de sute de ani in germania, si ne supara orice nu merge cum ar trebui. KJ nu e si nu poate fi locomotiva, coruptia nu se poate schimba peste noapte (vezi grecia), problema politica actuala no.1 acum e Ponta&co (Tariceanu) care trage in jos justitia, iar UE, care e in mare criza, tine pumnii lui KJ(sa nu fie suspendat) si DNA sa continue, ca poporul” e blazat, ca intotdeauna, de „aceeasi mizerie”, insa nu se baga, ca „nu-i fraier”

    Reply
  3. Kinga

    Ministri si primul ministru ar trebui sa aiba salariu cel putin 10.000 de euro. (Hai, ca nu-s asa multi bani).
    Ce asa mare lucru ar fi ca atat PSD cat si PNL sa fie de acord cu un guvern tehnocrat?
    Nici un ministru sa nu fie si parlamentar. Puterea legislativa sa fie legislativa, nu si executiva. Parlamentarii sa-si vada de treaba in parlament.
    O roaga dl Iohannis pe d-na Mungiu sa-i recomande un prim-ministru roman competent si care lucreaza acum in vest si gata povestea.
    Intre timp PSD si PNL isi fac programele, strategiile, ca sa aiba cu ce sa se prezinte la alegerile din 2016.

    Reply
  4. viorel

    Corect spus….”Oamenii politici sunt de fapt vânzători de valori…” din pacate „vanzatori”de iluzii si de tara!!!!
    Suntem supusi unei terorizarii sistematice, cu totii inclusiv Presedintele, iar toata cloaca de mafioti din parlament, din pacate…fac legea in aceasta tara si executivul o pune in aplicare…..!!!
    Prin urmare suntem blocati intr-un mecanism ce nu mai poate fi repus normal in functionare pana nu se va proceda la schimbarea lui radicala….Dar, aceasta schimbare nu se va face decat cu forceps-ul si nu cu declaratii de presa ale unui presedinte!!!
    Iar Europenilor, li se cam rupe de noi si de ceea ce se intampla in tara. Ei au nevoie de noi de piata noastra de desfacere, de mana de lucru ieftina si chiar de parteneri corupti cu care sa-si faca afacerile!!!
    Pana nu vom avea o entitate care sa ofere o OPOZITIE REALA, un organism adevarat de opozitie, aceasta politica mafiota si infractionala isi va vedea in continuare nestingherita de ruinarea tarii….!!!!! Pentru ca, din pacate astazi avem doar o opozitie VIRTUALA care le convine de minune infractorilor politicieni!!!

    Reply
  5. Cornel

    D-le Paveliu,doamnelor si domnilor,am si eu o intrebare ! Care este viziunea dvs. despre o Romanie curata ???

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *