O fi creşterea economică de 3,8%, pe primul trimestru din acest an,
cea mai mare din Uniunea Europeană, dar tot o frânare reprezintă. Nu e o
chestiune de mărimea cifrelor, cât de cicluri de evoluţie şi de orar
economic… ca să mă înţelegeţi ce spun, trebuie să ştiţi că Polonezul, a
cărui creştere economică anualizată este de 3,5%, deci aproape de a
noastră, vine de la o dublare a ritmului, pe când noi, românii suntem cu acest 3,8% sub nivelele de creştere şi din toamna, şi din vara trecută.
De altfel, când vine vorba de creşterea faţă de trimestrul anterior, România are cel mai mic ritm de creştere din Uniune, un vai de 0,1%, devansând doar trei ţări care au fost pe minus. Şi
aici, din nou, nu, nu cifrele sunt cu adevărat importante, deşi ele ar
arăta că, dacă România a luat-o puţin înaintea valului european anul
trecut, acum, când creşte şi Europa, economia noastră, care este
puternic exportatoare, nu mai ţine ritmul.
Lucrurile sunt nuanţate, să ştiţi. În primul rând că, pentru
economişti, cifrele de care se entuziasmează oficialii or fi o
dezamăgire, dar nu sunt o surpriză. Nu, industria românească
exportatoare nu a pierdut ritmul, creşte în continuare, chiar
beneficiind de faptul că şi europenii îşi revin din criză şi chiar au
crescut comenzile. Criza lor a ajutat mai multe industrii
româneşti, nu doar pe cea auto, să-şi găsească drumul, să-şi facă loc şi
să-şi câştige poziţii pe pieţele vestice.
Problema economiei româneşti, în primul trimestru al acestui
an, a reprezentat-o construcţiile, şi, mai exact, lucrările publice în
infrastructură. La o cădere de 25% a fondurilor cheltuite
pentru drumuri, poduri şi autostrăzi, sectorul construcţiilor arată acum
de parcă am fi, din nou, în 2008.
Industria exportatoare maschează, de fapt, această bâlbă majoră a
politicii guvernamentale care nici măcar de bani nu mai duce lipsă. A
spus-o chiar ministrul Bugetului, dar într-o altă formulare – nu am cheltuit bani pentru investiţii pentru că n-am avut decontări pe lucrări. Că banii ar fi fost. E pur şi simplu lene şi lipsă de viziune.
Dacă promisiunile lui Victor Ponta ar fi o monedă, iar realizările
lui Şova ar fi etalonul ei, atunci eu n-aş paria pe o monedă cu o astfel
de acoperire. Am luat exemplul monedei pentru că ea reprezintă
perspectiva şi încrederea în viitorul unei economii, pieţele fiind
anticipative. Lipsa de viziune de acum ne va duce în mod inevitabil la
momentul în care acest prezent îşi va prinde din urmă viitorul
încurcându-l şi sărăcindu-l.
Am inteles, era super daca aveam un minus 3.8%