Romania Curată

Conducerea ISU București a fost suspendată din funcție după o anchetă jurnalistică. #colectiv

Conducerea ISU București a fost suspendată în această dimineață (miercuri) din funcție ca urmare a incendiului din clubul Colectiv, anunță un comunicat al IGSU. Motivul: ISU știa de existența clubului Colectiv, dar nu a luat nicio măsură pentru asigurarea securității în local. ISU fusese înștiințat de existența clubului printr-o adresă a firmei EMAGIC, care anunța organizarea unui festival în clubul Colectiv, cu o lună înainte de incendiu.

Decizia a venit după o anchetă realizată de Cătălin Tolontan și colegii lui de la GSP, cei care au descoperit existența unui fax trimis de firma de organizat evenimente Emagic în luna septembrie, în care solicita prezența pompierilor, la două spectacole la care erau așteptați aproximativ 2.000 de participanți pe seară. Conform Tolo.ro, nici atunci, nici în seara tragediei, ISU nu a trimis pe cineva.

”Pe 23 septembrie 2015, la 23:32:13, din calculatorul firmei de evenimente Emagic a pornit un fax către numărul 021.242.09.90 al dispeceratului IGSU.

Organizăm un festival în datele de 25 și 26 septembrie a.c. în clubul Colectiv și la etajul 1 al fabricii Pionierul din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, București”, i-au anunțat cei de la Emagic pe pompieri.

Firma precizează și numărul estimat de participanți. O groază de oameni. ”La festivalul PLUM estimăm în fiecare dintre cele două zile un număr de 2.000 de persoane pe seară” – fax de la firma Emagic către IGSU, 23 septembrie 2015.

Emagic este una dintre cele mai mari firme de evenimente muzicale, dacă nu cea mai mare din România. Pe lista sa scurtă sînt Depeche Mode, Shakira sau B’estfest Summer Camp. În acea noapte de miercuri, 23 septembrie, transmisia lor către IGSU s-a făcut pe sistem Orange de mail-fax și a ajuns în 210 secunde la destinație. Pe spatele faxului există confirmarea automată de primire de la numărul de fax al Inspectoratului General de Situații de Urgență. Ce s-a întîmplat mai departe? Pe 25 și 26 septembrie festivalul de muzică electronică PLUM a avut loc la clubul Colectiv și, alături, la etajul 1 al fabricii Pionierul, dar n-a venit nimeni de la pompieri.”

citește ancheta integral pe Tolo.ro

Miercuri dimineață, IGSU a transmis un comunicat în care a anunțat și măsurile luate în urma dezvăluirilor.

„În data de 24.11.2015 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a recepţionat o sesizare din partea mass-media care semnala existenţa unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în Fabrica PIONIERUL – etaj 1 şi Club Colectiv (pentru zilele de 25 şi 26.09.2015), anterior producerii tragediei din data de 30.10.2015.

La primirea sesizării, inspectorul general al IGSU a informat şeful DSU, care a dispus în regim de urgenţă efectuarea unei verificări la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Din datele preliminare reieşite în urma verificării a rezultat faptul că documentul a fost identificat în corespondenţa primită de IGSU la data de 23 septembrie 2015, în jurul orei 23.30. Întrucât soluţionarea documentului era de competenţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, acesta a fost redirecţionat unităţii în cauză, în dimineaţa zilei de 24 septembrie 2015, pentru evaluare şi măsuri.

La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov au fost transmise două adrese către organizatorul evenimentului – EMAGIC – fără a rezulta că au fost efectuate verificări la faţa locului.

Pentru asigurarea obiectivităţii activităţilor de verificare, până la finalizarea acestora, inspectorul general al IGSU a dispus punerea la dispoziţie a cadrelor din comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
În cursul zilei de astăzi, inspectorul general al IGSU va desemna noua comandă, pentru asigurarea temporară a conducerii unităţii”, precizează comunicatul.

60 de oameni au murit în urma incendiului care a izbucnit în clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Conducerea ISU București a fost suspendată din funcție după o anchetă jurnalistică. #colectiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *