“Am fost mai puţin mulţumit de modul cum a tratat chestiunea cu plagiatele şi cu doctoratele şi cu şcolile doctorale”, a spus premierul Dacian Cioloș despre ministrul Educației, Adrian Curaj, joi seara, la Realitatea TV.
”La început au fost tergiversări, din punctul meu de vedere, ale legislaţiei care trebuia adaptată, modificată. În cele din urmă am trecut şi de acest pas şi i-am spus că aştept să văd până la începutul lunii iunie care sunt rezultatele aplicării acestei legislaţii şi îi voi judeca activitatea inclusiv din acest punct de vedere”, a adăugat prim-ministrul.
“Chiar dacă poate să pară un subiect punctual, pentru mine este o chestiune esenţială. Nu putem accepta să lăsăm impresia că vrem să apărăm o persoană sau pe alta pe chestiuni de integritate. Şi aici e chiar un risc de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral şi a sistemului universitar din România. Nu e o chestiune legată de o persoană sau de alta, o persoană publică sau de alta, ci e o chestiune legată de credibilitatea sistemului doctoral”, a mai spus Cioloș, legat de problema plagiatelor.
Premierul a precizat însă că în domeniul cercetării, Adrian Curaj ”a venit cu idei noi” și că așteaptă mai mult și în domeniul învățământului preuniversitar.
Efectele pe care Dacian Cioloș le așteaptă însă de la modificarea legislației în domeniul educației s-ar putea să aibă nevoie de mai mult timp pentru a putea fi evaluate. Asta pentru că președintele Klaus Iohannis nu a promulgat aceste modificări, întorcând ieri la Parlament legea despre care există opinii conform cărora ar avantaja, de fapt, plagiatorii și școlile doctorale cu probleme majore.
Pe lângă celebrele acuzații de plagiat legate de doctoratele lui Ponta și Gabriel Oprea (cu întreaga lui gașcă de doctoranzi), există un uriaș semn de întrebare legat și de lucrarea de doctorat a ministrului de Interne din Guvernul Cioloș, Petre Tobă.












mda
chiar sunt curios dacă se mișcă ceva în sensul ”fără plagiate. retragere ”merite/avantaje pe baza lor””