Romania Curată

Ce ar vota, duminică, ”din toată inima DA”, Alina Mungiu-Pippidi

”Societatea Academică din România (SAR) e prima care a formulat ceea ce Nicușor Dan pune acum la referendum – sunt peste 20 de ani de atunci – bugetul unic al Capitalei, subordonat Primăriei General. Din păcate locuiesc doar ocazional la București, deși în Piața Romană… Dacă aș avea timp aș veni să votez, aici aș vota, din toată inima, DA la ceea ce propune Nicușor Dan”, a scris Alina Mungi-Pippidi, într-un comentariu pe România Curată, la un articol propriu, legat de candidații la turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

După mai mulți ani ca profesor de democrație la Hertie School of Governance, din Berlin, Alina Mungiu-Pippidi este, acum, profesor la Departamentul de Științe Politice a Institutului Luiss Guido Carli, din Roma.

Duminică, 24 noiembrie, în paralel cu primul tur al alegerilor prezidențiale, la inițiativa lui Nicușor Dan, se va organiza un referendum local consultativ, legat de împărțirea atribuțiilor între primarul general al Capitalei și primarii de sector, respectiv modul de repartizare a bugetului local, între Primăria Generală și cele de sector.

Întrebările la care trebuie să răspundă bucureștenii, în acest sens, sunt:

1. Sunteți de acord ca primarul general al municipiului București să emită autorizațiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?

2. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria municipiului București și primăriile de sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?

La propunerea PSD, în ședința de Consiliul General al Municipiului București în care s-a aprobat referendumul, s-a mai adăugat o întrebare:

3. Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?

Referendumul are caracter consultativ, dar în cazul unei rezultat majoritar favorabil va fi greu de ignorat de Parlament.

Mai mult, pe România Curată:

Pepiniera. Urmele verzi ale unei Capitale europene (I)

Românii vor avea președintele pe care îl merită

Codul Silvic, blocat de PSD în Parlament. Ciolacu dansează cu drujbele în ziua în care au apărut dezvăluirile legate de zborurile de lux pe care i le-a plătit Nordis

IMAGINI TERIFIANTE, filmate ieri, din dronă, cu DEZASTRUL din Parcul IOR din București (VIDEO)

Emilia Șercan: zilele rămase din campanie ar trebui să fie despre ingerința SRI la vârful politicii românești


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Ce ar vota, duminică, ”din toată inima DA”, Alina Mungiu-Pippidi

  1. Adrian

    Nu poate ND, politician fiiind, să zică altceva decât că sugerează DA pentru toate întrebările. Ceea ce nu înseamnă că e interzis simultan și NU pentru vreo întrebare.

    În primul rând, textul pentru primele două întrebări a fost altfel votat în consiliu. N-am nicio problemă să fie “corectat/reformulat/ajustat” de aep. Dar să explice autoritatea de ce a procedat așa, nu să vină bec să declare pur si simplu că machetele buletinelor de vot sunt conforme cu toate actele anterioare inclusiv hotărârea consiliului, că nu sunt.

    Dimpotrivă, susțin în primul rând un control de tip judecătoresc care decelând oportunitate de legalitate să consfințească dreptul alegătorului de a refuza să voteze pentru una sau mai multe întrebări tocmai din considerente de simetrie (nu se respinge pe cale judecătorească întrebarea sub aspectele politice -de oportunitate- atunci alegătorul are dreptul la opțiunea politică de a o respinge, individual, nu la pachet cu alte întrebări).

    Așa că, pe fond:

    Întrebarea a treia sugerează (ca să folosesc același termen) că i se va impune consiliului un program făcut de te miri cine pe bani grei ce urmează a fi decontați de municipalitate. S-ar aplica și la clasele primare (toate școlile). Parcă uităm că orice publicitate chiar și negativă tot publicitate este. Deci, pe bani mulți, “băieți deștepți și fete deștepte” vor scrie niște platitudini, de ce nu, cu fracturi de logică, a fi prezentate copiilor de clasa I care poate nici nu știau că există problema dar o vor marca la chestii de știut.
    Că presupunerea despre fractura de logică nu e “drob de sare” ne sugerează(!) forma întrebării; citiți-o întâi și vă veți convinge.

    Iar dacă s-ar goli de toate metehnele întrebarea ar putea foarte clar suna: “Sunteți de acord că e frumos să fie frumos?” eventual cu câteva emoticoane. Răspuns evident: DA și NU. Eventual și un emoticon.

    Dacă va fi invalidată a treia întrebare fie prin neparticiparea de 30% fie prin participarea cu răspuns DA și NU atunci ar fi un prim semn că într-adevăr bucureștenii resping găunoșeniile.

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      1. referendumul este unul consultativ, cel puțin sensul primelor două întrebări e cât se poate de clar; rezultatul referendumului va fi (sau nu va fi) ulterior transpus într-o lege – în acea lege formulările trebuie să fie fără echivoc; ca să nu-l transpună în lege, viitoarea majoritate parlamentară poate invoca orice prostii, dar și sancțiunea va fi, apoi, pe măsură 2. a treia întrebare a fost ideea PSD ca să voteze în Consiliul General pentru organizarea referendumului… să aibă și ei contribuția lor :)

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *