Pepiniera. Urmele verzi ale unei Capitale europene (I)

O grădină verticală, pe schele, în mijlocul Pieței Operei (redenumită Victoriei, mai nou) din Timișoara nu avea cum să nu-mi atragă atenția printre știrile ajunse în presa națională, despre evenimentele anului Capitalei Culturale Europene. ”Ahh… asemenea impertinențe se întâmplă la Viena, nu în România”, mi-am spus.

În urmă cu zece ani, am avut ocazia să văd, ba chiar să și organizez un eveniment (lansarea cărții cu Roșia Montană), într-o instalație făcută din containere (de genul celor utilizate în situații de urgență), denumită Aus Buxen, în centrul uneia din piețele centrale ale Vienei, Karlsplaz, în fața respectabilei Universități Tehnice, a Karlskirche (considerată a fi cea mai reprezentativă biserică în stil baroc a Vienei), a Muzeului Vienei (fostul muzeu de istorie) și a altor minunății arhitecturale din perioada Imperiului.

Evident, chiar și la Viena (în care, spre deosebire de cea mai mare parte a Austriei, spiritul progresist e dominant și deschis către experimente), o asemenea instalație (chiar și provizorie, pentru un an) s-a lăsat cu discuții și controverse, dar evenimentele care s-au ținut lanț (conferințe deschise, dezbateri, lansări de carte, proiecții de filme, mini-bar și petreceri de seară și noapte) au făcut ca, la final, demontarea ei din Karlsplaz să fie regretată.

: Viena, Karlsplatz, Aus Buxen, instalație de containere, cu funcțiuni multiple, 2013-2014

: 06.02.2014 Ziua Roșiei Montane la Viena, Aus Buxen

: 06.02.2014 Ziua Roșiei Montane la Viena, Aus Buxen

”Un proiect absolut abominabil”

Așa că ar fi fost de mirare dacă o ditamai schela cu pomișori și alte plante, amplasată într-o piață din Timișoara, cu o arhitectură, de asemenea remarcabilă, de la clădirea Operei, la Catedrală, și cu o simbolistică sensibilă, n-ar fi stârnit ”supărări”, mai ales că mai avea pretenția și că ar reprezenta un ”act de cultură”. Și prin presa locală au apărut. Numărul vizitatorilor (aproape 200.000, la sfârșitul evenimentului) a mai diminuat din critici. Apoi au venit și premii și articole favorabile în reviste de specialitate.

Asta nu înseamnă că dezbaterea s-a încheiat. ”A fost absolut abominabilă”, e cea mai dură caracterizare care a venit, la aproape un an de la dezinstalarea din Piața Victoriei, în cadrul unei dezbateri pe care am organizat-o la Timișoara.

”Grădina suspendată, mie și multor oameni din anturajul meu ni s-a părut un proiect absolut abominabil. Deci eram șocat. Inițial am crezut că e o instalație demonstrativă despre cum nu se concepe relația societate-mediu în spațiul urban. Mai pe urmă mi-au zis că nu e. Și mă gândeam, dar oamenii care au conceput chestia asta, s-au gândit câtă apă consumă chestia asta vara, ce plante sunt acolo, ce legătură au ele cu biodiversitatea locală? Ce legătură e între planta aia și biodiversitatea indigenă? Erau ca și palmierii. După care stai la coadă și conduci oamenii pe scări. Era absolut halucinat și întreține exact imaginea asta, complet greșită, despre natura de tip muzeu, grădină, instalație în oraș”.

L.V., cadru didactic universitar, discuție în cadrul proiectului Transformers MML. The Power of Culture for Green City, Reciproc, Timișoara, 14.11.2024

Și, totuși, biodiversitatea urbană locală a fost urmărită în mod asumat în cadrul componentei vegetale a proiectului, plantele, puieții și arbuștii utilizați provenind din grădinile comunitare ori de la instituții de învățământ superior și/sau horticole din Timișoara (puieți de mesteacăn, arțar, magnolie, verbină, salvie, plante curgătoare și cățărătoare precum zorele, condurului doamnei etc.). Iar după încheierea proiectului, plantele și arbuștii au fost replantate în diferite zone ale orașului.

O parte din plantele proiectului, relocate în intersecția Gheorghe Lazăr, pe strada Circumvalațiunii. Octombrie 2024

”Privește Orașul!”

Trebuie să fac, totuși, o precizare. Chiar dacă a avut și o componentă de mediu, ”Pepiniera” n-a fost un proiect asumat în această zonă. De altfel, din ce am discutat cu cei de la Centrul de Proiecte Timișoara, mediul și schimbările climatice n-au fost prevăzute ca obiective strategice în selectarea proiectelor finanțate în anul Capitalei Europene. În cadrul proiectului meu am căutat, însă, acele proiecte care au avut, implicit, și o asemenea componentă.

Despre ”Pepinieră” am vorbit mai mult cu arhitecta Alexandra Trofin, coordonatoarea echipei de proiect. În același timp, și reprezentantă a Ordinului Arhitecților din România (OAR), filiala Timiș. Ea ne-a mărturisit că proiectul vine în continuarea programului ”Privește Orașul” (care a fost și titlul primei ediții a Bienalei de Arhitectură, de la Timișoara).

”Privește Orașul era un îndemn pentru cetățeni să fie activi, să fie critici cu orașul, să se uite la el cu mai multă atenție și mai multă responsabilitate și să și-l apropie, să-și dea seama că orașul ne privește pe toți, nu doar pe administrație”, explică Alexandra.

Formatul a variat pe parcursul anilor. În 2016 a început cu o serie de cartoline în care oamenii erau invitați să privească cu atenție ceea ce văd ei în oraș. Apoi s-au colectat povești referitoare la spațiul public, iar apoi au fost identificate spații care sunt neglijate, care au potențial, dar care au nevoie de intervenții punctuale pentru testarea unor scenarii de utilizare sau potențarea unor caracteristici și calități spațiale. Apoi, OAR Timiș a propus Privește Orașul ca și contribuție la Capitala Culturală.

Inițial, s-au gândit la Piața Libertății, a cărei ”modernizare” a fost una controversată, din cauza modului în care a fost finalizată, cu îndepărtarea copacilor. ”Știam că vrem să lucrăm cu un spațiu central. Planul nostru inițial era să lucrăm cu Piața Libertății, pentru că era mai controversată, se tăiaseră copacii. Oportunitatea de a lucra cu Piața Victoriei a venit odată cu concursul de arhitectură pentru reabilitarea acesteia, organizat de Primărie cu Ordinul Arhitecților. Acela a fost momentul în care curatorii de la Capitala Culturală, Matevž Čelik și Cosmina Goagea, în mod special, ne-au abordat și ne-au întrebat dacă nu am lua în considerare să schimbăm piețele”, rememorează Alexandra.

Asta se întâmpla în 2022, când Alexandra și colegii ei de la OAR erau implicați în organizarea ediției a patra a Bienalei. ”Știind că urmează Capitala Culturală și că focusul este pe oraș, pe spațiul public, majoritatea instalațiilor din Bienală s-au desfășurat în spațiu public. Cumva ne-am pregătit și noi ca echipă și am încercat să pregătim și comunitatea locală, să-și dea seama că spațiul public este fundal pentru cultură, pentru intervenții și așa mai departe”, arată coordonatoarea echipei de proiect.

Designul proiectului avea, însă, de rezolvat mai multe probleme. Pe de o parte, faptul că în România nu sunt foarte comune intervențiile de dimensiuni mari în spațiul public, iar pe de altă parte, chiar dacă, teoretic, instalația urma să fie una ”temporară”, ”temporarul” ăsta dura 10 luni, practic pe întreaga durată a Capitalei Culturale. Primul pas a fost o cercetare și documentare pentru întocmirea unei liste scurte cu mai multe birouri de arhitectură din Europa, care aveau deja experiență cu proiecte mai mari în spațiul public.

În căutarea soluției

Alexandra Trofin: Le-am scris fără să le cerem o soluție. Voiam să știm de la ei cum anume ar aborda ei acest subiect și ce valori ar vrea să exploreze, ce anume consideră ei că e relevant. Una dintre aceste echipe a fost MAIO din Barcelona, pentru că aveau deja multe proiecte similare, foarte reușite, iar răspunsul lor ne-a convins. Au urmat câteva zoom-uri și o primă vizită la Timișoara în care s-au familiarizat puțin cu orașul.

Mihai Goțiu: Propunerea a fost făcută în scrisoare?

Alexandra Trofin: Nu. În scrisoare spuneau doar de câteva valori, că e foarte important să fie partea asta de zero waste, că trebuie să fim responsabili cu materialele, să potențăm anumite calități spațiale, cum ar fi valoarea istorică a clădirilor din piață și încărcătura simbolică și istorică a pieței. Vorbeau deja despre sustenabilitate și despre spații umbrite și sănătoase și rolul vegetației în spațiu public, dar nu sub o formă, adică nu căpătase un design, ci doar la nivel de valori.

Cred că în temă noi am mai spus și despre faptul că piața este cumva izolată de catedrală și de malurile (canalului Bega – n.a.), cu o stradă cu mai multe benzi, iar circulația în piață este destul de rigidă. Adică Piața Victoria a fost o promenadă, un bulevard care s-a pietonalizat în 89 și cumva de atunci e o piață învechită, trecută de timp.

După prima vizită s-a făcut un workshop, cu mai multe persoane din comunitatea locală, alte vizite, s-au urcat în mai toate cădirile pieței, în cea a Operei și în Catedrală. De asemenea, s-a făcut un inventar și o analiză a celorlalte evenimente care urmau să se desfășoare în Piața Victoriei, pentru a putea fi integrate și acestea. Și așa a apărut prima variantă de design.

Încă de la prima versiune partenerii spanioli au trimis două obiecte, un turn și o platformă. Turnul undeva mult mai aproape de Operă, și al doilea, pasarela, care traversa de la Catedrală înspre piață. Și ambele aveau copaci încă de la început. Nu neapărat cum a fost soluția finală, dar erau verzi.

”Trebuie să recunosc că noi toți ne așteptam la o soluție care să se desfășoare pe orizontală. Pentru că e o piață foarte lungă să o parcurgi dintr-o parte în alta. Și ne gândeam și ce poți să faci cu un buget limitat – că nu-i ca și cum aveam toți banii de pe lume – să ocupi așa o piață mare. Ne imaginam tot felul de pânze, de ceva, nu știu, aveam noi niște idei. Și când am văzut un obiect înalt, într-o piață, a fost o surpriză foarte plăcută. Pentru că ne-am dat seama că poate să aibă un efect bun, să fie disruptiv în ordinea asta clasică, de promenadă simetrică”, își amintește Alexandra Trofin.

Prima variantă a fost prezentată și administrației locale, după care au fost căutați colaboratori pentru structură, dar și peisagiști, Raluca Rusu și Alexandru Ciobotă, de la Studio Peisaj. Ei au început să lucreze la conceptul vegetal, care a avut mai multe straturi, fiecare nivel al ”Pepinierei” având un strat diferit de înțelegere: de la patrimoniul horticol al Timișoarei, la funcția climatică a vegetației în spațiul public, la rolul nutritiv – faptul că e hrană pentru noi, și așa mai departe. Și le-au organizat pe toate în funcție de design-ul acestui turn.

Faptul că soluția finală a fost un turn le-a dat bătăi de cap organizatorilor – de realizarea structurii, la montaj, asigurarea securității vizitatorilor – dar, în același timp, a avut și un mare avantaj. Timișoara e un oraș de câmpie, nu are un punct de Belvedere. Trebuie să mergi la un restaurant ca să vezi ceva de sus, nu ai acces gratuit, spre deosebire de perspectiva oferită de Pepinieră. Cele cinci niveluri ale instalației au avut și zone de unde puteai privi clădirile din piață și fiecare să-ți spună o poveste.

”Prin organizarea spațială diferită pe fiecare etaj al instalației, echipa de proiect a urmărit să deschidă un dialog în jurul diverselor utilizări și temporalități ale orașului, să invite vizitatorii să își imagineze noi posibilități de a experimenta spațiul public, oferind în același timp informații despre patrimoniul construit și botanic, elemente care contribuie puternic la definirea identității locale a Timișoarei” (prezentare a proiectului pe site-ul OAR Timiș – n.a.).

Să înceapă dezbaterea

‚‚Declanșarea dialogului consider că este unul dintre câștigurile Pepinierei din Piața Victoriei. Tema proiectului a cerut în mod explicit ca intervenția să funcționeze pe parcursul anului a un activator urban, care să problematizeze felul în care este creat, folosit și perceput de către oameni spațiul public într-un context complicat, în speranța de a genera sensuri noi, un nou sentiment al comunității. Evident că a fost nevoie de curaj pentru un gest atât de intens ca un turn metalic cu plante, în mijlocul unui patrimoniu construit de cea mai bună valoare, într-un sit al memoriei puternic încărcat simbolic și emoțional.

Primele reacții au fost pline de patimă, Pepiniera a avut încă din timpul șantierului prieteni și contestatari, cu toții ne-am confruntat confortul, nimeni nu a rămas indiferent. Între timp, părerile s-au nuanțat, se discută acum despre ce înseamnă valoare în oraș, dacă contează mai mult frumusețea sau starea de bine, despre cum cultivăm patrimoniul botanic ca amprentă identitară a Timișoarei; se pune în criză sigilarea pământului prin suprafețe minerale în piețele urbane, se vorbește despre cum facem loc celorlalte forme de viață cu care coexistăm — cu mai multă conștientizare și grijă —, cum susținem dreptul oamenilor la oraș, cine câștigă, de fapt, și cine decide. O instalație iconică, disruptivă, care provoacă negocierea dezacordului și aduce toate aceste subiecte în discursul public eu zic că face toți banii.”

Cosmina Goagea, curatoare Timișoara 2023, extras din broșura proiectului, de pe site-ul OAR Timiș

Alexandra Trofin a pus reacțiile contestatare pe seama asocierii cu politicul, dar consideră că cele mai multe au venit din partea celor care n-au vizitat Pepiniera.

”Spațiul public este un spațiu politic și Pepiniera a avut de confruntat această realitate. A fost un proiect mai degrabă asociat cu administrația (cu Primăria – n.a.), ”pepiniera lui Fritz”, cum i s-a mai spus, decât cu organizatorul (OAR Timiș – n.a.), iar asta se întâmplă când e un proiect al orașului. Într-un fel nu e o problemă, dar a devenit politic, așa cum întreaga Capitală Culturală a fost politică și fiecare dintre cele două entități mari, Consiliul Județean și Primărie își arogau meritele, era competiție între PNL și USR, nu are sens să ne ascundem după deget”

Alexandra Trofin, coordonator echipă proiect Pepiniera

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, la un eveniment în Pepinieră

”Hai să o păstrăm!”

Conform unor formulare completate la ieșire, aproximativ 30% dintre cei aproape 200.000 de vizitatori au fost timișoreni. Ceilalți, turiști din afara României ori din alte județe ale României. ”Eu cred că cei care au avut experiența Pepinierei au îndrăgit-o. Cei care au comentat, mai ales foarte mult online, nu cred că au venit. Cred că au făcut comentarii de la distanță și cred că, de fapt, nu era un atac la lucrare în sine, ci a fost un scandal politic. Cumva era o unealtă cu care să ataci primarul și Capitala Culturală. Că deși era controversată și atacată în termeni mai puțin fericiți în online, era constant coadă, la noi, la Pepinieră”, argumentează coordonatoarea de proiect.

Criticile principale au fost că ”nu se vede Catedrala”, ”că e urâtă”, ”că e o schelă urâtă”, ”că sigur o să cadă”. Da, am mai văzut conflictul ăsta, tensiunea că o instalație modernă oarecum agresează frumusețea imemorială a unor clădiri de preț…

Potrivit Alexandrei, percepția publică s-a modificat foarte mult pe perioada celor 10 luni ale experimentului: Dacă la început a fost văzută ca un extraterestru, ca o nucă în perete într-o piață istorică, odată ce a venit primăvara și a devenit vremea mai bună, și au început să înverzească și să înflorească plantele, a devenit o atracție. Urcau oameni de orice vârstă și de mai multe ori și până la final erau tot mai atrași și tot mai mulți spuneau că hai să o păstrăm, de ce nu o lăsăm, de ce nu o mutăm altundeva.

Ce a fost înainte? Rastelul sau bicicleta?

Majoritatea planetelor din Pepinieră au fost plantate în câteva zone din oraș. Una dintre ele, pe care am vizitat-o, la intersecția străzilor Circumvalațiunii și Lazăr. Dar acesta și cele similare nu sunt singurele ”semne” lăsate de Pepinieră. Potrivit Alexandrei, concursul de arhitectură pentru Piața Victoriei, finalizat între timp, a păstrat amprenta la sol a Pepinierei în soluția finală, ca un speakers corner, un spațiu, o platformă cetățenească unde să vină și pe care să și-l asume oamenii.

Relaxare și reflecție

Timp de cinci luni, organizatorii au realizat, în parteneriat cu Universitatea de Vest, Timișoara, și un sondaj sociologic legat de modul în care a fost percepută Pepiniera, la care au răspuns 1.620 dintre vizitatorii Pepinierei. Într-un mod covârșitor (54,2%), aceștia susțin că după vizită au rămas în minte cu o viziune mai bună asupra centrului orașului, a clădirilor din apropiere, a Pieței Victoriei în ansamblu ori a centrului Timișoarei.

De asemenea, un procent semnificativ, de 11,5% (în marja unei mase critice de schimbare), au rămas în minte cu reflecții despre spațiile verzi, iar 7,1% cu reflecții despre remodelarea centrului orașului.

19% din totalul respondenților au rămas cu o stare de bine/relaxare,
15.1% au rămas în minte cu o mai bună viziune asupra centrului orașului,
13.7% au rămas în minte cu o mai bună viziune asupra clădirilor din apropiere,
13.6% au rămas în minte cu o mai bună viziune asupra Pieței Victoriei,
11.8% au rămas în minte cu faptul că le place centrul Timișoarei,
11.5% au rămas în minte cu reflecții despre spațiile verzi,
8.2% au rămas în minte cu informații despre plante/flori,
7.1% au rămas în minte cu reflecții despre remodelarea centrului orașului.

Priveliștea de sus asupra orașului a fost cel mai apreciat aspect de către vizitatori (36,3%), urmat de plantele expuse în Pepinieră (22,7%). 7,3% au fost încântați de conceptul în sine/ideea inovativă de a monta o grădină verticală în mijlocul orașului.

Din totalul persoanelor care au răspuns la chestionar, un procent de 95% consideră că instalarea Pepinierei a fost o idee bună. Chiar și din cei doar 5% care consideră că instalarea Pepinierei a fost o idee greșită, 72% au declarat că au avut parte de o experiență plăcută. Iar mai mult de jumătate (53%) dintre cei care au avut o experiență negativă și-au declarația de a reveni, în timp ce într-un procent covârșitor (82%) dintre cei care au avut o experiență pozitivă și-ar fi dorit să revină.

Vizitatori, așteptând la coadă pentru a urca în Grădina Verticală/ Pepiniera

În cadrul proiectului propriu ”Transformers MML. The Power of Culture for Green City” am o organizat și o discuție deschisă, atât cu reprezentanți ai proiectelor documentate, ai CPT, cât și cu publicul interesat de subiect (asupra concluziilor ei voi reveni separat). Opiniei drastice menționate deja, la început, i s-a răspuns, cel puțin parțial. Dar, dincolo de asta, S.F., antreprenor social, a subliniat că principalul atu al Pepinierei e că a deschis o dezbatere publică legată de spațiul public al orașului, dar și de adaptarea lui la schimbările climatice.

Tensiunea dintre estetic (mai ales în cazul unor piețe cu valori arhitecturale deosebite) și necesitatea spațiilor verzi și a copacilor (care ”umbresc” clădirile) nu e specifică doar Timișoarei. Pe România Curată am relatat, pe larg, anul trecut, despre protestele civice și dezbaterile legate de păstrarea copacilor de pe străzile Universității și Kogălniceanu, din Cluj, incluse într-un proiect de pietonalizare.

Victoria verii la Cluj: copacii de pe Universității rămân la locul lor! Emil Boc a cedat în fața presiunii civice. Felicitări, tuturor celor implicați!

Motiv pentru care am fost curios dacă cel puțin în două aspecte, Pepiniera a generat sau nu vreo schimbare în mentalitatea timișorenilor și a administrației locale. Primul: călcarea ierbii. Al doilea: reîntoarcerea copacilor în Piața Libertății.

Un pian și mult soare în Piața Libertății. Și o veste bună

Chiar și în a doua jumătate a lunii octombrie (când am realizat o parte a documentării, traversarea, în timpul zilei, a Pieței Libertății din Timișoara este una care poate deveni toropitoare. La propriu. Cei câțiva salcâmi japonezi n-au nicio șansă să răcorească zona. Iar clădirile (unul dintre motivele pentru care au fost sacrificați copacii din piață), în mare parte nu se văd, fiind acoperite cu mash-uri publicitare (cu șmecheria amplasării lor pe schelele lucrărilor de renovare).

Atmosfera e salvată, după prânz, de concertele de pian (înțeleg că zilnice, din zona liniei de tramvai).

”Era o oază verde, chiar dacă pe margini, adică pe lângă clădiri”, își amintește Alexandra piața, înainte să fie ”modernizată”. ”Erau străzile auto, deci era plin de mașini, dar centrul pieței avea foarte mulți copaci și diagonala asta puternică ca să vii de pe strada Alba Iulia încoace către Unirii. Domnul Mihăilescu a dorit să rupă această rigiditate de a traversa piața doar pe diagonală și a propus aceste cercuri concentrice care pleacă de la statuia din Piața Libertății. În proiectul său, toți arborii existenți în piață trebuiau să rămână și doar să fie integrați în aceste cercuri. Și astfel să încurajeze o circulație mai fluidă prin piață. Dar domnul primar (fostul primar, Nicolae Robu – n.a.) și-a dorit altceva, și-a dorit o piață de evenimente, în care să se poată organiza târguri, patinoare, concerte mari și așa mai departe. Și așa că a păstrat cercurile și a renunțat la toți copacii, care au fost tăiați. Ce se întâmplă acum e că Piața Libertății e absolut sinistru de utilizat. Mori de cald, n-ai umbră, se supraîncălzește”, mai spune Alexandra.

Istoricul recent al Pieței Libertății a fost motivul pentru care, inițial, Alexandra și colegii ei s-au gândit la un proiect în acest spațiu, înainte de primi provocarea cu Piața Victoriei. În discuția de la Reciproc, am primit, însă, și o veste bună. Cică unul dintre proiectele propuse pentru bugetarea participativă, cu susținere largă, e legat de ”întoarcerea” copacilor în Piața Libertății. Aștept cu nerăbdare.

Singura vegetație din Piața Libertății din Timișoara, sunt, acum, niște salcâmi japonezi (mai degrabă arbuști decât copaci). Capacitatea lor de a face umbră și de a răcori piața este infimă

Orașul în care ai nevoie de aviz ca să calci iarba!

Despre călcatul ierbii n-a fost nevoie să întreb. A fost una dintre problemele sensibile pe care le-a menționat Alexandra Trofin direct. ”A fost o reticență în momentul în care am utilizat spațiul verde din Piața Victoriei, care are o dimensiune semnificativă, dar care e inaccesibil. Funcționează ca un covor ornamental, n-ai voie să-l calci, e ca și cum nu există”, spune. ”Mai există indicatoare cu ”nu călcați iarba?”, întreb. ”Există, dar noi am făcut ”vă rugăm călcați iarba”. Și am luat aviz ca pentru un weekend să putem să utilizăm spațiul verde. Și atunci au existat 2-3 voci care spuneau că aici n-am călcat nici la Revoluție. Dar cred că weekend-ul ăla în care am călcat iarba a fost de un real succes. Toată lumea a învățat ludicul de a putea să te comporți absolut așa cum vrei în spațiul verde, într-o piață centrală. Am venit cu păduri, am făcut și niște tobogane pentru copii, ca să poată să traverseze gardul verde, am făcut yoga și au fost locuri de stat pe iarbă”. ”Și acum cum e? A rămas sau nu interdicția de a nu călca iarba?”. ”Nu mai știu, dar vine Poliția să te ia dacă o faci. Dar e un mod, e o complet altă percepție să stai acolo pe iarbă. E complet altceva să poți să stai așezat pe iarbă în fața Catedralei sau în fața Operei”.

În urmă cu zece ani, Viena a fost primul oraș în care am experimentat statul pe jos în orice loc unde este un petic de iarbă. Iar în piețele unde iarba nu ajunge ori nu e deloc, se stă de-a dreptul pe pavaj. De cum se încălzește un pic (sfârșit de februarie – început de martie) spațiul public al Vienei e luat cu asalt de oameni. Sentimentul de relaxare și de comunitate e absolut unic. Și e unul dintre micile secrete pentru care Viena apare, în mod constant, pe primul loc în topurile globale privind calitatea vieții. Unul dintre ultimele locuri unde am găsit indicatoare cu ”nu călcați iarba” (acum 10 ani) era în grădinile Palatului Schönbrunn. Nu mai respecta, însă, nimeni interdicția. Unul dintre aceste indicatoare l-am luat acasă, la Cluj, ca ”trofeu”. Nu m-a amendat nimic, chit că am trecut cu el, la vedere, pe lângă paznicii palatului.

Cam așa arată viața în spațiile publice ale Vienei, verzi sau mai puțin verzi. Unde e iarbă se calcă și e foarte mișto. Poate într-o zi vedem asta și în spațiile publice ale micii Viene de pe Bega ;) .

Nu că aș vrea să le dau idei, dar poate are nevoie Timișoara de un pic de distracție. Și de niște ieșiri la iarba verde din centru ceva mai dese. Chit că iar o să se plângă prietenul Florinakis că ”n-ai cu cine”. Dar asta e o altă discuție, pentru partea de concluzii, să nu anticipez prea mult.

Privesc la cifrele din sondaj, la cei care au spus că după vizita în Pepinieră au rămas în minte cu reflecții despre spațiile verzi (11,5%) și cei care au rămas în minte cu reflecții despre remodelarea centrului orașului (7,1%) și zic că nu e puțin. Cu atât mai mult cu cât, probabil că și dintre cei care n-au menționat asta ca primă opțiune de răspuns imediat, au făcut-o ulterior. Și zic că s-a meritat impertinența de a ridica un turn de schele, plante și arbuști printre clădirile iconice ale Pieței Victoriei din Timișoara.

Pentru final, câteva fotografii suplimentare, puse la dispoziție de organizatorii proiectului (credite foo: Marius Vasile, Laurian Ghinițoiu, Alexandru Baciu, OAR Timiș)

***

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.