Lucian Davidescu

Casa Jurnalistului a câștigat procesul cu familia de politicieni a unui acuzat de „revenge porn”

Casa Jurnalistului a câștigat – în premieră pentru România – un proces prin care era cerută ștergerea completă a unui articol publicat online, solicitare tocmai frecventă în ultimii ani deși a fost declarată un remediu inadmisibil de Curtea Europeană a Drepturilor Omului încă din 2013 (cazul Węgrzynowski și Smolczewski contra Poloniei). Dată fiind natura cazului, este și prima decizie anti-SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation), o practică larg-răspândită prin care ziariștii sunt hărțuiți cu procese excesive și frivole, deschise nu neapărat în scopul de a fi câștigate ci în principal de-a-i intimida și hărțui pe ziariști și de a pune o povară excesivă pe timpul și resursele lor financiare. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Mai jos, anunțul făcut de echipa Casa Jurnalistului:

Casa Jurnalistului a câștigat primul proces de cenzură în care a fost implicată.
Ne-a dat în judecată familia de foști politicieni a agresorului sexual online din investigația “Umilința supremă”.
Ne-au cerut să ștergem articolul și orice mențiune a faptelor. Și să le plătim zeci de mii de euro.
În paralel, autoarea articolului a fost hărțuită de alți agresori online, mobilizați de personajul din investigație.
A durat doi ani.
Reclamanții au dreptul la apel, iar noi suntem pregătiți să ne apărăm libertatea de exprimare până în ultima instanță.
Nu am vorbit public despre asta, ca să lăsăm justiția să își spună cuvântul. Dar am consemnat cu grijă fiecare manifestare a acestui fenomen.
Victimele sunt intimidate de agresori în poziții de putere. Perspectiva de a fi dat în judecată le face de cele mai multe ori să tacă, chiar dacă au toată dreptatea din lume.
Noi am avut privilegiul de a fi reprezentați pro bono de avocata Diana Negrea, membră a Leaders for Justice.
Am beneficiat de expertiza Activewatch – Agenția de Monitorizare a Presei, care a arătat că investigația este de interes public și a fost realizată într-o manieră responsabilă.
Reclamanții au susținut că noi nu suntem jurnaliști, iar ei nu sunt persoane publice, dar un punct de vedere al Federației Române a Jurnaliștilor a tranșat aceste aspecte.
Ne-au deschis mai multe procese, care au fost conexate. Au chemat în instanță toată echipa care a lucrat la material, până și ilustratoarea 🤯
Audierile au scos la iveală, sub jurământ, alte informații importante despre caz, pe care le vom detalia într-un nou reportaj.
Cât despre judecata agresorului din investigație, o altă instanță a decis că procesul pentru fals informatic a fost nedrept cu victima și dosarul a fost retrimis la parchet pentru completarea urmăririi penale 🔥
Investigația continuă ✊

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Casa Jurnalistului a câștigat procesul cu familia de politicieni a unui acuzat de „revenge porn”

  1. marius

    Felicitari si daca Romania Curata reia aici articolul nu doar link-ul ar fi perfect.
    Asta e statul profund mafiot si protejat de toata mizeria politica in care traim.
    Traficul de copii pentru prostitutie pedofila, cersit si organe in Europa si Turcia… si aici e de investigat dar nu se baga nimeni pentru ca intram pe tarimul mafiei securitatii nu doar a mafiei militiei de cartier.

    Reply
  2. Dumitru

    “solicitare tocmai frecventă” Sper ca e o eroare de corectie automatica. Daca nu, atunci inseamna ca autorul mai are de invatat limba romana. Corect este “solicitare tot mai frecventa”.

    Reply
  3. Dumitru

    In alta ordine de idei, articolul de pe “Casa Jurnalistului” da o imagine foarte nasoala asupra studentilor de la “Stiinte Politice”:
    – Fetele care iti trimit poze nud. Asta e oricum stupid, dar sa o faci fara sa cunosti bine destinatarul este pur si simplu sinucigas.
    – Baietii care se comporta ca niste fatalai, care se scuipa si apoi spun «Tu ai văzut ce mi-a făcut? Calmează-mă!», inainte de a manipula victimele pe facebook (aduceti-va aminte, in SUA femei au fost condamnate pentru asta).

    Legal, pare ca prostul pare vinovat. Insa cea care a depus plangerea nu are nici un pic de simpatie din partea mea. Dimpotriva, nu mi se pare o dovada de misoginie sa spui ca tipa asta, in particular, este “proasta, da’ buna”. Ce e amuzant, este ca acuzatia de misoginie este sustinuta de un “prieten apropiat” al impricinatului. Cu asa prieteni, nu mai ai nevoie de dusmani, dar poate la “Stiinte Politice” asa e.

    Am pus “stiinte politice” intre ghilimele, pentru ca nu mi-e clar unde e “stiinta”.

    Reply
  4. Dumitru

    In alta ordine de idei, starea “lumii bune” si a politiei din Romania este foarte bine descrisa. Forme de “stat de drept” si “Occident” placate peste un fond care nici macar feudal nu e, ci format din retele de relatii personale. Caragiale e la ordinea zilei, insa ceea ce acum 100 de ani era prezentat si criticat in mod amuzant (“O scrisoare pierduta” este despre “revenge porn”), acum este noul orizont tragic are Noii Stangi.

    Reply
  5. Vlad Slăvoiu

    @Dumitru: Domnule, nu vă mai duceți, domnule, după fentă, că ăsta nu-i un textulache nici despre hărțuire, nici despre misoginie, nici despre științe politice, nici despre ce mai ziceți dumneavoastră acolo: ăsta e un text în care cineva încearcă să tragă spuza pe turta lui, turtă care se pare că a fost, cel puțin până acum, nițel mai ghinionistă. :)

    Textu’ lu’ Venera&Ursulean la fel: nu e despre săraca fată hărțuită&umilită&ablu&abli&abla. E despre disperarea unora de a se remarca cu orice preț pe o temă la modă. Venera, de altfel, a și luat niște premii pentru compunerea ei…

    Să fim serioși: fiecare din ăștia trage de chilot în direcția care-l coafează pe el și are tupeul să ne sugereze, sau chiar să ne spună de-a dreptul, că el face deontologie, serviciu public, că drepturile omului… Pe mine chiar mă miră că nu s-a solidarizat nea Liviu Antonesei, nu știu cum dracu’ a ratat-o p-asta… :))

    Reply
  6. LKJ

    La ce dracu’ v-așteptați de la o poliție dintr-o țară turco-balcanică, cu indivizi recrutați din păturile puțin educate? Să aibă cultura diversității și tact psihologic? Să se pună cu o familie de ciocoi? Carte multă nu se cere, …
    Iar despre mama individului, mai este membră USR? Barna, zboar-o, că la următoarele alegeri te votează doar soră-ta (și doar dac-o angajezi pe fonduri europene)!!!

    Reply
  7. Vlad Slăvoiu

    @LD: Ha…:) Mă credeți sau nu, mă bucur că ați câștigat. Celelalte aprecieri rămân însă: ce-au făcut Venera&Ursulean e o porcărie cu care nu m-aș fi asociat niciodată (pentru că așa a părut: că țin morțiș să trag o spuză pe o turtă…), iar gândurile bune pe care le am în ultima vreme față de dumneavoastră eu zic că le meritați.

    În fond, se mai întâmplă și de-astea, așa că nu-i nicio dramă.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *