Lucian Davidescu

Ramona Mănescu a pierdut procesul cu RISE Project

Curtea de Apel București a admis recursul formulat de RISE Project împotriva hotărârilor pronunțate anterior de către Tribunalul București, respectiv, de către Judecătoria Sectorului 3, anunță RISE Project într-o completare la articolul în care a relatat procesul legat de o anchetă care arăta cum familia fostei europarlamentare Ramona Mănescu a făcut afaceri cu drepturi litigioase.

Ramona Mănescu va fi obligată să restituie către RISE Project cei aproximativ 8.000 de euro, pe care îi obținuse urmare a sentințelor precedente și să plătească cheltuieli de judecată de 18.000 de lei.

Între timp, RISE Project a descoperit că pe rolul Curții de Apel București, există un dosar penal, instrumentat de DNA, care conține un denunț ale cărui afirmații coincid cu cele pentru care redacția fusese sancționată de justiție.

Comprimate în câteva fraze, investigațiile RISE, publicate, în serial, între 2017 și 2019, au prezentat următoarele informații:

Între 2004 și 2008, mama, tatăl, mătușa și unchiul Ramonei Mănescu s-au asociat cu vărul nevestei lui Cristian Poteraș (primarul de atunci al Sectorului 6) și cu un om de paie al multimilionarului Dragoș Dobrescu și – împreună – au cumpărat drepturi litigioase de la mai multe persoane care așteptau să li se retrocedeze terenuri pe raza Sectorului 6.

La puțin timp după ce au făcut aceste achiziții, terenurile, neretrocedate până atunci beneficiarilor de drept, le-au fost „retrocedate” lor.

Câteva luni mai târziu, rudele Ramonei Mănescu, vărul soției lui Poteraș și omul de paie al lui Dragoș Dobrescu au vândut respectivele terenuri pe piața liberă, câștigând, în total, aproximativ 31 de milioane de euro.

Din cele 31 milioane de euro, rudelor Ramonei Mănescu le-au revenit 4,5 milioane de euro.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *