Detinutii pedepsiti cu inchisoarea de pana la 6 ani inclusiv ar putea fi gratiati. De aceasta amnistie ar beneficia si Adrian Nastase – proiect de lege depus de Madalin Voicu si Nicolae Paun. Pedepsele cu inchisoarea de pana la 6 ani inclusiv, precum si pedepsele cu amenda, aplicate de instanta, ar putea fi gratiate in intregime, in timp ce infractiunile pedepsite cu privarea de libertate pana la 4 ani inclusiv sau amenda ar putea fi amnistiate, conform unui proiect depus la Camera Deputatilor, relateaza Mediafax. Proiectul inseamna practic legalizarea “profesiei de infractor”, iar daca acesta ar fi adoptat ar insemna practic ca autorii de grave fapte penale ar scapa practic nepedepsiti.
Proiectul este depus pe fondul inmultirii acuzelor referitoare la scaderea calitatii actului de justitie in privinta protectiei cetatenilor si a cresterii gradului de violenta si infractionalitate, a faptelor care au incidenta directa asupra vietii oamenilor simpli.
Cei doi deputati si-au intitulat proiectul de lege “pentru amnistierea unor infractiuni si gratierea unor pedepse”, initiatorii fiind deputatul PSD Madalin Voicu si tocmai presedintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Paun din grupul parlamentar al minoritatilor nationale.
Madalin Voicu a declarat, pentru Romania TV, ca si Adrian Nastase s-ar incadra printre beneficiarii acestui proiect de lege.
“Acest proiect nu e facut pentru Adrian Nastase”, a sustinut insa el, precizand ca nu se lasa intimidat de eventuale acuzatii in acest sens: “Nu mai pot, ma ia cu transpiratie si cad jos din picioare, ce sa zic”.
Initiativa legislativa a celor doi deputati prevede, totodata, si gratierea minorilor trimisi intr-o scoala speciala de munca si reeducare.
De asemenea, proiectul legislativ prevede gratierea cu o treime a pedepselor cu inchisoarea intre 6 si 8 ani inclusiv, gratierea cu o cincime a pedepselor cu inchisoarea intre 8 si 10 ani inclusiv.
Proiectul de lege prevede ca de la aceste gratieri si amnistieri sunt exclusi cei recidivisti prin condamnari anterioare sau condamnati pentru infractiuni savarsite in stare de recidiva.
Cei care au savarsit infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni de omor, vatamare corporala grava, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate in mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuala, incest, talharie, inselaciune, delapidare, ultraj, tortura, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiaza de prevederile acestui proiect de lege.











