Băsescu, Ponta şi CAS-ul (foileton)

Nu insist pe aspectele politice ale întâlnirii de la Cotroceni. E clar că Băsescu a vrut să îl facă de râs pe Ponta şi a reuşit. E clar că Ponta a amânat scăderea CAS cu 5% până înainte de alegeri ca să ia şi el un caimac electoral şi că nu va reuşi. Dar, discuţia asta despre reducerea CAS este atât de importantă încât eu cred cu tărie că cineva trebuie, totuşi, să îi facă temele lui Victor Ponta, dacă ministrul său de finanţe nu este în stare.

Ambii actori politici folosesc la rupere o temă de interes naţional, impozitarea muncii, riscând să o compromită grav, exact în ochii opiniei publice. Acum, după ce toţi l-aţi văzut pe Băsescu la televizor, demonstrând că NU se poate, mai are sens sau nu să vorbim de scăderea CAS? Eu zic că are, că trebuie să o facem responsabil şi că, dacă pe Ponta şi pe Băsescu i-ar interesa cu adevărat dezvoltarea României, ar juca mai cinstit şi unul, şi celălalt.

Încep episodul de azi cu istoria de zece ani a preşedintelui Băsescu cu CAS-ul. E la a treia încercare de reducere… de fapt, la al treilea refuz, asta, paradoxal, deşi exact stimularea muncii printr-o taxare redusă l-a făcut pe Traian Băsescu preşedinte.

Băsescu, la a treia încercare de a NU tăia CAS

Aşa cum a spus-o chiar el în respectiva întâlnire, Băsescu a mai trăit reducerea contribuţiilor, de fapt chiar a câştigat alegerile din 2004 cu un astfel de program. Dar s-a făcut altfel, iar impactul electoral a fost minim. După alegerile din 2004, Alianţa DA a avut un plan de reducere totală a contribuţiilor (CAS+Sănătate+Şomaj) de la 49% la 39%. A început de prin 2006, dar cu reduceri treptate de 2-3 procente pe an şi alea defalcate pe toate bugetele, aşa încât bugetul a avut timp să respire… Din păcate, în 2009, guvernul Boc a fost nevoit să crească din nou CAS, a obţinut o creştere a veniturilor din asigurări în PIB, daaar, uitaţi-vă la cifre… a luat mai puţini bani.

Venituri din contribuţii                                    în PIB

2009      47,8 mld                                            9,5%

2008      48,4 mld                                             9,4%

2007      38,8 mld                                            9,9%

De fapt, creşterea procentului în PIB vine din scăderea PIB-ului în 2009. Şi, cu toate astea, Boc tot a fost nevoit să taie salariile bugetarilor în 2010, căci creşterea CAS a fost o prostie şi atât.

Programul Alianţei DA a fost unul corect ca efect economic, dar meritul lui Tăriceanu în acest sens este umbrit de o prostie pe care tot el a făcut-o atunci… A introdus pensiile sociale alimentate pe fondul de pensii, iar de atunci acesta a trecut de la excedent pe deficit… definitiv. Acelaşi deficit pentru care, spune azi Traian Băsescu, nu putem scădea CAS.

Altfel spus, îmbătat de succesul economic al programului liberal de reducere a fiscalităţii pe muncă, dar probabil nemulţumit de faptul că, întinsă gospodăreşte pe mai mulţi ani, această reducere de contribuţii nu i-a adut şi beneficii electorale, Tăriceanu şi-a dat cu mucii în fasole, amestecându-i pe pensionarii care şi-au contribuit pensia (au muncit o viaţă întreagă, cum mai spun duduiele smiorcăite pe la tv) cu cei care sunt, de fapt, beneficiari ai unui ajutor social – pensia minimă.

Din acel moment, toţi pensionarii au devenit asistaţi social (în mod nedrept şi jignitor). Tăriceanu a dus, oricum, la cer deficitul în anul 2008, angajând în sistemul public toate neamurile neamurilor cuiva care a trecut prin PNL, numărul bugetarilor ajungând la peste 1,4 milioane, dar şi prin achiziţii deşănţate (şpăgi clare, şpăgi pure, şpăgi simple) de tot felul de lucruri prin transferuri către bugetele locale. Liberalii au făcut în 2008 cam ce îl acuză azi, în 2014, Băsescu pe Dragnea că vrea să facă…. să disemineze cât mai mulţi bani de la bugetul central către bugetele locale, unde se fac achiziţii mici, pe firmuleţe care întorc, apoi, banii cui trebuie.

Totuşi, ca să revin, creşterea CAS în 2009 a fost prima şi cea mai gravă prostie a guvernului BOC… La fel atunci, ca şi acum, preşedintele (că premierul era la fel de slab ca şi acesta de acum) a pus greşit problema…. Ce taxe creştem? De unde luăm banii? Acesta este modul FMI de a vedea lucrurile…

Mai târziu, prin 2011, Boc a început să vorbească din nou despre scăderea CAS. A fost debarcat, în 2012, fără a mai putea să o facă. I-a urmat Mihai Răzvan Ungureanu care, acum ştim, a avut chiar un conflict cu Traian Băsescu, exact pentru CAS. Într-o emisiune de la TVR, Ungureanu a spus că va scădea CAS de la jumătatea anului 2012, apoi preşedintele a mers în Parlament şi a cerut guvernului să crească salariile bugetarilor. Pe logica de acum a lui Băsescu, amândoi blufau… nu erau bani nici pentru una, nici pentru cealaltă… Pentru a rezolva problema, un gospodar avea nevoie să iasă din artimetica bugetară simplă a domnilor Băsescu, Georgescu, Voinea, Gherghina şi chiar Vlad Petreanu… Era nevoie de un think outside the box… care, din păcate n-a fost.

Ca impact electoral, este evident că o creştere de salarii este mult mai eficientă decât o scădere de contribuţii (mulţi nici nu ştiu ce sunt alea). Din păcate pentru Traian Băsescu şi PDL, creşterea salariilor bugetarilor a făcut-o guvernul Ponta, care, ce să vezi, şi el promisese inclusiv scăderea CAS.

O putea face şi pe asta tot atunci, în 2012, la pachet cu creşterea salariilor bugetarilor, dar n-a ştiut nici cum să o facă şi urmărea oricum acelaşi beneficiu electoral ca şi Traian Băsescu. Dacă, de exemplu, salariile bugetarilor ar fi crescut, nu cu 15% pe brut (de fapt au crescut doar cu 8% în 2012, iar restul în 2013) , ci doar cu 3% pe brut, dar ar fi beneficiat şi de o creştere pe net dintr-o reducere generală de 2-3 procente a contribuţiilor… atunci probabil că s-ar fi stimulat şi munca, s-ar fi dat şi bugetarilor banii înapoi… Într-o a doua treaptă, la 1 ianuarie 2013, bugetarii ar fi beneficiat de o creştere totală pe brut de 10 procente (li s-au tăiat 25 de procente în 2010), dar ar fi ajuns pe net cam la aceleaşi venituri pe care le-au avut înainte de ¨inteligenta¨ reformă Boc. În timpul ăsta, beneficiau şi privaţii de o reducere de 5%, obţinută în două trepte.

Dar, desigur, nimeni nu se bucură la procente mici când aşteptările sunt mari… Iar Băsescu ştia din experienţa lui Tăriceanu că procentele mici nu aduc voturi, căci o creştere de venituri de 2-3 procente nici nu ajunge la ştiri.

Aşa că acum Băsescu face scandal… că scandalul aduce voturi, chiar dacă nu îmi e clar cui…

În primăvară, când l-am avut invitat la TVR pe preşedintele Traian Băsescu, acesta a spus clar că nu consideră oportună o scădere a CAS. Argumentul său –  că avem deficit pe Bugetul Asigurărilor Sociale – e un fonfleu, un mod de improvizaţie pe care Băsescu ştie să îl facă atunci când e prins la strâmtoare. Ceea ce contează este deficitul pe Bugetul General Consolidat, dar preşedintele a ţinut-o pe a lui, oricât am încercat eu să-i explic.

Discuţia e oricum futilă – mă interesează scăderea taxării pe muncă, nu neapărat să scadă o taxă sau alta. Dacă scade cota unică cu 5 procente, pentru o firmă sau pentru economie, e fix acelaşi lucru, chiar dacă se raportează pe bugetul de stat şi nu pe cel al asigurărilor. Ne putem învârti în jurul cozii la infinit, putem dezbate cum au făcut creştinii (2000 de ani) cu natura divină sau umană a lui Iisus, discuţia este inutilă atâta timp cât Traian Băsescu NU vrea.

Ponta, campionul timpului pierdut

Argumentul ministrului de Finanţe, cum că economic scăderea CAS va aduce mai mulţi bani din contribuţii e corect, dar nu e axiomatic. Mai depinde şi de timing, de ciclul economic, de mai multe… De aceea ar fi fost de dorit un plan pe termen mai lung, unul prin care efectele scăderii CAS în economie să poată fi verificate şi probate.

Presupunând că guvernele Ponta nu au avut nici minte, nici interes, să o facă în 2012 sau în 2013, era critic ca această măsură să fi fost implementată cel puţin parţial de la începutul anului 2014. Este aproape imposibil ca, aplicată în octombrie 2014, ea să producă efecte în economie din ianuarie 2015. Deci, da, probabil va crea un deficit… unul mai mare la început, estompat apoi treptat, pe măsură ce economia creşte stimulată de scăderea taxării pe muncă (sau de altceva).

Însă, deficitele nu se rezolvă doar prin creşteri de taxe! Aşa gândeşte doar FMI-ul. În discuţia de la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu îi pregătise lui Ponta o capcană de genul spune ce taxe mai creşti ca să scazi CAS-ul. Ponta s-a aşteptat la asta, dar dacă ar fi spus, de exemplu, prin creşterea taxelor locale scădem deficitul pe general consolidat, atuncis-ar fi dus dracu efectul electoral pe care candidatul Ponta îl vizează prin tăierea CAS. De aici, schimbul de priviri între domnişoara Garlic şi şeful său, în care aceasta părea că îi cere voie să spună ceva, iar premierul părea să îi spună stai pe planul de acasă, nu te lăsa atrasă în dezbatere…

Partea proastă pentru Ponta era că nu se aştepta la povestea cu MTO-ul. Deci, hai, 5 miliarde le mai acoperea cu o taxă pe stâlp, cu o acciză la carburanţi, cu taxe locale, etc., dar de când a auzit de MTO şi şi-a dat seama că nici n-are habar despre ce ar putea fi vorba, n-a mai făcut decât să aştepte să se termine întâlnirea, să treacă timpul ca să plece acasă, să piardă vremea, singura chestie la care Ponta se dovedeşte a fi foarte bun.

Omul oricum nu se bazează la vot pe ăi cu CAS de plată, ci pe ăi cu ajutoare. Deci… singura întrebare este ce caută Ponta în povestea asta, când electoratul pe care îl vizează este de fapt cel pe care îl vizează şi Băsescu… oameni cărora nu le pasă de taxarea muncii.

Paradoxul situaţiei este că nici baronii locali, nici exponenţii lor în guvern nu au niciun interes în scăderea CAS-ului. Ei vor mai mulţi bani la buget care să le fie transferaţi prin Dragnea şi… cam atât.

Ei bine, poate domnul premier nu ştie, dar la anul mai are de dat de la buget, nu de la BNR, şi 1,5 miliarde de euro rată la comisia europeană pentru împrumutul din pachetul FMI de pe vremea lui BOC.

Nu știu care sunt calculele politice, nu ştiu cât este Ponta dispus să rişte pentru această scădere, dar…

Haideţi să-i dăm o mână de ajutor lui Ponta (cu CAS-ul, evident)

Golăneşte aşa (după Târgu Ocna), când Băsescu te întreabă de MTO, cel mai bine e să-i răspunzi cu MTN (Medium Term Notes)… N-au legătură dar, vorba ăluia, ori suntem golani, ori chemăm poliţia…  (Scuze pentru tonul relaxat, sunt totuşi în vacanţă)

Filozofia Tratatului de Stabilitate, ca şi filozofia germană a muncii, este, în esenţă, una simplă… Cu cât eşti mai vrednic, cu atât te ajută mai mult şi soarta. Pentru a obţine un spaţiu fiscal real mai mare, păstrând însă la 1% din PIB deficitul structural, guvernul trebuie să facă o prioritate din cheltuirea calitativă a banului public.

De exemplu, dacă românii cumpără mai multe telefoane mobile fabricate în China, guvernul va încasa mai mulţi bani din TVA, ceea ce e bine pentru buget, dar va avea o scădere a PIB (importurile se pun cu minus), ceea ce îi va limita spaţiul fiscal prin creşterea deficitului structural.

Mut acum exemplul la cel cu autostrăzile … dacă guvernul investeşte un miliard într-o autostradă, dar 300 de milioane ajung în importul de bitum, aportul investiţiei la PIB (investiţiile sunt cu plus) este diminuat de partea cu minus care ajunge în importul de bitum.

Deci, ce trebuie să facă Ponta pentru a rezolva problema MTO?

E paradoxal, dar deja are instrumentele… i le-a creat Voinea în războiul mut cu Liviu Dragnea… Trebuie să aloce mai mulţi bani pentru investiţii directe, dar acestea trebuie prioritizate calitativ, urmărite, adică, acele investiţii care ţin banii în economie, nu se duc în importuri.

Deci, uitaţi tot ce înseamnă parteneriate cu chinezi (ăştia importă până şi forţa de muncă), concediaţi pe toată lumea de la CNADNR şi de la Ministerul Transporturilor (au adunat în aceşti ani nişte obiceiuri de şpagă înfiorătoare), faceţi reforme calitative în sănătate, învăţământ, negociaţi contracte de achiziţie pentru armată, dar cu investiţie offset şi, la naiba! cele 1,5 miliarde de euro pentru scăderea CAS chiar nu vor mai fi o problemă…

Vedeţi? Nu-i aşa că nemţii nu ne vor răul, iar Tratatul Fiscal e chiar bun?Te forţează să ai o guvernare performantă sau, desigur, există riscul să te omoare ca ţară... Căci, dacă Ponta (sau cine o fi la anul premier) nu va reuşi toate astea, atunci fie nu va mai avea bani de pensii, fie se va împrumuta alimentând găurile negre, deficitul va exploda, dobânzile vor ajunge în copac, cursul se va duce naibii, iar pe mecanismul pactului Fiscal va veni Comisia Europeană şi va zice, trebuie să creşteţi aceste taxe pentru a acoperi deficitul. Naşpa!

Do or die, frate! (Asta e o emisiune de pe National Geographic).

CITEŞTE ŞI “De ce ne-am legat singuri de mâini cu Tratatul Fiscal? (prima parte a foiletonului lui Moise Guran pe tema CAS-ului)