Romania Curată

ARC va invita sa semnati propunerea studentilor 20 de solutii pentru buna guvernare in universitati

Transparenţa instituţională, combaterea şi prevenirea cazurilor de corupţie, promovarea şi respectarea principiilor bunei guvernări, transparenţa financiară, combaterea şi prevenirea cazurilor de plagiat, respectarea normelor etice universitare, sunt mecanisme care nu sunt încă asumate de către toate instituţiile de învăţământ superior din România, deși sunt caracteristicile unei bune guvernanțe în mediul academic. Neasumarea acestora, precum şi lipsa unor reglementări clare care ar putea conduce la promovarea şi respectarea principiilor anterior menţionate generează cazuri de corupţie, abuz de putere, deturnări de fonduri, nerespectarea drepturilor membrilor comunităţii academice, cazuri de plagiat, lipsa de sancţiuni pentru abateri de la normele universitare, lipsa de acces a membrilor comunităţii la informaţii cu caracter public.

În perioada martie-octombrie 2012, în cadrul proiectului Student pentru o Românie Curată, studenţii din diferite universităţi din România, au evidenţiat o serie de grave încălcări ale principiilor democratice în diferite universităţi din România.

În urma acestor sesizări şi a unor dezbateri aprinse cu studenţii participanți la Şcoala de Toamnă Student ARC din perioada 26-29 octombrie, Societatea Academică din România si Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România transmit universităţilor o serie de recomandări, a căror aplicare ar putea conduce la o reală îmbunătăţire a bunei guvernări în instituţiile de învăţământ superior din România:

1. Postarea pe site-urile universităţilor a tuturor achiziţiilor publice;

2. Digitalizarea lucrărilor de diplomă şi de licenţă şi postarea lor pe site-urile facultăţilor pentru a putea fi accesate de orice student care doreşte să se instruiască sau să verifice acuzaţii de plagiat;

3. Postarea vizibilă și ușor accesibilă pe site-urile tuturor universităţilor a datelor de contact ale comisiilor de etică şi, de asemenea, postarea de către universităţi a rezultatelor fiecărei sesizări analizate de comisiile de etică;

4. Transparentizarea posibilităților/ oportunităților destinate studenților prin postarea vizibilă pe site-ul universităților și transmiterea către studenți a tuturor propunerilor de burse/cursuri/ seminarii/tabere/ școli de vară sau toamnă etc., primite de universitate, inclusiv a criteriilor de selectie și admitere și a informațiilor de manifestare a intenției de participare, pentru eliminarea informării preferențiale, în favoarea accesului potrivit egalității de șanse;

5. Susţinerea, de către universităţi, a organizaţiilor studenţeşti pentru accesarea de fonduri europene destinate schimbului de experienţă si specializarii în domeniile de studiu;

6. Transparentizarea metodologiei de acordare a locurilor în căminele universităţilor, afişarea transparentă a tuturor informaţiilor ce ţin de cazarea studentilor pe site-urile universităţilor/facultăţilor care administrează astfel de unităţi.

7. Asigurarea transparenței în privința cheltuielilor pentru cămine prin: afișarea periodică, în conformitate cu legea, a cheltuielilor pentru fiecare cămin; verificarea faptului că taxele de cămin sunt egale cu diferența dintre cheltuieli și subvențiile de la stat; neperceperea fondului de rulment sau a altei sume nejustificate.

8. Publicarea rapoartelor de activitate ale rectorului, membrilor senatului, studenților reprezentanți, organizațiilor studențești, comisiilor senatului / facultăților etc.

9. Publicarea pe site-urile universităților și facultăților a ordinii de zi și, ulterior, a proceselor verbale ale ședințelor de Senat, Consiliul Facultății și a altor structuri de conducere, administrative, executive și de control ce funcționează în interiorul universității;

10. Publicarea modalitatii de contestare a deciziilor instituției;

11. Publicarea raportului de activitate (întocmit de organizațiile studențești) cu privire la respectarea Statutului Studentului precum și a răspunsului universității cu privire la îmbunătățirea problemelor sesizate;

12. Transparentizarea procesului de gestionare și soluționare a cererilor de orice natură depuse la registratura universități;

13. Raportarea din partea instituției a soluționării cererilor din partea studenților și publicarea pe site-ul universității a acestui raport;

14. Elaborarea unei reglementări în sensul protejării identității celor ce raportează cazurile de corupție ca și a sancțiunilor pentru persoanele reclamate (inclusiv a modalitatii de gestiune a cazurilor de corupție);

15. Crearea unor platforme care să asigure posibilitatea de dezbatere publica a politicilor universitatii, in care toți membrii comunitatii academice sa-și poata exprimă opinia;

16. Asigurarea trasabilității fondurilor provenite din taxele studentului;

17. Elaborarea și publicarea procedurii transparente de calculare a taxei de studiu și a altor taxe universitare (printre care și taxe de obținere duplicate documente, taxe de re-examinare, prețurile produselor puse la dispoziția studenților în cadrul cantinei universitare);

18. Interzicerea implicării partidelor politice în mediul academic, cadre didactice, studenți reprezentanți cu funcții în partid etc., în sensul blocării distribuției de materiale de propagandă politică, afișării de mesaje de acest gen în spațiul academic (inclusiv cămine, cantine, campus universitar);

19. Interzicerea ocupării de funcţii de conducere în instituţia de învăţământ superior unde are postul didactic persoana care deține o funcție publică (deputat, senator, membru al Guvernului, îndeplinirea unor funcţii de specialitate în aparatul Parlamentului, al Preşedinţiei, al Guvernului, al ministerelor, prefect, subprefect, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, primar sau viceprimar, funcţie de îndrumare şi control din sistemul de învăţământ, cultură, tineret şi sport şi altele), pe perioada deținerii acesteia;

20. Menținerea incompatibilității funcției de rector cu funcția de parlamentar și analizarea extinderii acestei incompatibilități și asupra funcției de decan sau președinte de senat.

ARC va invita sa-i sustinem pe studenti. Semnati si voi, folosind sectiunea comentarii de mai jos, daca sunteti de acord cu aceste propuneri! Vom trimite solicitarile studentilor tuturor universitatilor si ministerului Educației. Este nevoie de aplicarea tuturor celor 20 de soluții pentru ca buna guvernare în universități să se concretizeze de urgență.

Cititi textul intreg al comunicatului care cuprinde si detalii despre Scoala de Toamna a Student ARC aici.


Articole recente

Recomandări

40 thoughts on “ARC va invita sa semnati propunerea studentilor 20 de solutii pentru buna guvernare in universitati

  1. cbabeanu

    Ce ar fi sa faceti demersuri pt aparitia unei legi prin care orice facultate care are mai mult de, sa zicem 100 se studenti sa fie obligata sa construiasca un campus studentesc si nu oricum, ci dupa anumite standarde ? ( camere cu 2-4 locuri +baie + bucatarie ) O lege prin care si actualele facultati publice existente sa-si transforme grajdurile numite camine in campusuri studentesti adevarate !

    Reply
  2. Ana Ch. Popescu

    Da, sustin initiativa pentru buna guvernare in universitati.Spun initiativa, deoarece propunerile ar trebui sa cuprinda si:

    1,Criteriul ” PRESTIGIULUI”/ eliminarea monopolului de familie pe catedre, facultati,universitati; exp.UMF “Carol Davila”Bucuresti

    2.Criteriul “Gradul de dificultate” , criteriu care ar face sa fie vandabile pe i serviciile de educatie din universitatile din Romania

    Reply
  3. agata nemteanu

    ASA SA FIE , sa va ajute DOMNUL sa rezistati la “toate” cat vin impotriva si sa miscati lucrurile sustinute in aceste puncte.
    Mult succes!
    cu respect pentru ce faceti

    Reply
  4. Georgian Mircea

    Da, este nevoie de mai multa transparenta pentru ca lucrurile sa mearga bine, sa se imbunatateasca procesul educational.

    Reply
  5. Girneata Romica

    In totalitate de acord.
    Ce bine daca am incerca implementarea lor in tot ce inseamna institutie de stat…
    CNS Cartel Alfa-Filiala Galati

    Reply
  6. Alin Hurdugaci

    De undeva trebuie sa incepem “curatenia”. Semnez pt cele 20 de solutii pt buna guvernare in universitati.

    Reply
  7. Petre Truica

    Tot ce scrie in articol e la bunul simt!!

    Sigur ca trebuiau de mult facute, dar cine vrea transparenta? Absolut nimeni, cand universitatile sunt ocupate de familii intregi.

    Cine naiba intra intr-o universitate romaneasca daca nu are pile, nu e ruda cu careva, amanta etc.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *