Mihai Goțiu

Impostură la concursul pentru șefia Romsilva. Un fost secretar de stat, acum vicepreședinte la Resurse Minerale, a scris în CV că e conferențiar universitar. Ce e în realitate și ce a spus când a fost prins cu minciuna

CV Ionuț Sorin Banciu conferențiar universitar

În CV-ul depus la concursul pentru șefia Romsilva, Ionuț Sorin Banciu pretinde că are unul dintre cele prestigioase titluri academice, care presupune mult mai mult decât existența unui doctorat (pe care nu-l are) Sursa: site-ul Romsilva

Ionuț Sorin Banciu, unul dintre candidații favoriți pentru funcția de director general al Romsilva, a scris în CV-ul depus la concurs că este ”conferențiar universitar, în cadrul USAMV București, Facultatea de Inginerie și Management în Agricultură și Dezvoltare Rurală”. România Curată și newsletter-ul Verde Curat au descoperit, însă, că acesta nu are, nici pe departe, un titlu academic atât de prestigios, expertiza lui academică fiind la un nivel mult mai mic. Într-o discuție cu România Curată, Ionuț Sorin Banciu a încercat să explice de ce și-a trecut acest titlu în CV.

Ionuț Sorin Banciu este vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG, din octombrie 2024), președinte al Consiliului de Administrație al SC Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova SA (din iunie 2021), compania implicată în scandalul crizei apei de la Paltinu. Între martie 2021 și octombrie 2024 a fost secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și pentru o scurtă perioadă (decembrie 2020 – martie 2021), deputat în Parlamentul României, fiind ales din partea PNL (partid care l-a promovat și în celelalte funcții).

Ce presupune și ce înseamnă titlul de conferențiar universitar

Titlul de conferențiar universitar este una dintre cele mai prestigioase distincții academice, care se obține după ani buni de cercetare, cărți și capitole de cărți publicate în calitate de autor la edituri recunoscute și articole științifice în jurnale științifice cu vizibilitate internațională ridicată. Singura distincție academică mai importantă decât cea de conferențiar universitar este cea de profesor universitar, dar multe persoane cu cariere universitare remarcabile nu ajung să o obțină la finalul carierei.

Gradul de conferențiar universitar se obține în urma unor concursuri cu proceduri de transparență clare, cu standarde minimale care trebuie îndeplinite (doctorat, lucrări publicate, ani de experiență etc.) publice pe site-urile universităților și facultăților care le organizează.

Potrivit Ordinului de ministru nr. 3.019/2025, în care sunt enumerate standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar în învățământul superior, la Comisia 14. Ingineria resurselor vegetale și animale (unde intră și silvicultura), sunt necesare (selectiv):

  • minimum 2 cărți în calitate de prim autor;
  • minimum 5 articole în jurnale Web of Science (WOS ) cotate, din care cel puțin 1 în reviste cu factor de impact**≥1, poziționate în quartila1 (Q1) și/sau quartila2 (Q2*3) (adică dintre cele cu prestigiul cel mai mare – n.a.).
  • minim 10 citări în WOS, din care se exclud autocitările .
  • minimum 10 citări în WOS
  • minimum 3 indice Hirsch WOS.

Conferențiar universitar la o facultate care… NU există

Din verificările România Curată, Ionuț Sorin Banciu nu deține un titlu de conferențiar universitar. În fapt este doar doctorand și șef de lucrări la USAMV București, ceea ce atestă un nivel de începător în cariera academică, nicidecum unul avansat, precum cel de conferențiar. L-am sunat pe Ionuț Sorin Banciu și explicațiile lui le puteți citi (și auzi) mai jos.

”Octombrie 2024 – Prezent – Conferențiar universitar în cadrul USAMV București, Facultatea de Inginerie și Management în Agricultură și Dezvoltare Rurală; Responsabilități: Predarea cursului și a seminarului pentru disciplina Silvicultură”. Aceasta este prima mențiune a capitolului Activitate profesională, a candidatului Ionuț Sorin Banciu, în CV-ul depus la dosarul de concurs, public pe site-ul Romsilva.

Pentru a verifica informația, am intrat pe site-ul USAMV București, unde, în primul rând, nu am găsit… Facultatea de Inginerie și Management în Agricultură și Dezvoltare Rurală. Printre altele, există Facultatea de Agricultură, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală și Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului.

Nu am găsit nicio listă a cadrelor didactice de la cele trei facultăți și nici căutarea în site n-a returnat vreun rezultat cu căutarea ”Banciu”. Am găsit, însă, anunțurile privitoare la concursurile organizate în ultimii ani la USAMV București pentru ocuparea posturilor vacante. Nu i-am regăsit numele lui Ionuț Sorin Banciu nici la concursurile din anul universitar 2023-2024, nici la cele din 2024-2025.

Încercarea câștigătoare a fost consultarea orarului facultăților. Și aici, în cele din urmă, în orarul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, la anul I de studii, nivel de licență, semestrul 1, am găsit cursul de Silvicultură. Unde Banciu Ionuț apare doar ca șef lucrări (vezi mai jos).

Orar USAMV, Ionuț Sorin Banciu, șef lucrări

Pentru a clarifica exact statutul universitar, am apelat și numărul de telefon de pe site, de la secțiunea ”Informații de interes public”, dar am primit, la ore diferite, mesajul că ”telefonul e închis sau nu e în aria de acoperire” (vom mai insista). Ne-a răspuns, însă, Ionuț Sorin Banciu.

Transcriem discuția și puteți asculta și înregistrarea acesteia, mai jos:

  • Mihai Goțiu: Alo, bună ziua, domnul Banciu?
  • Ionuț Sorin Banciu: Da.
  • MG: Mihai Goțiu vă deranjează. De la România Curată.
  • ISB: Vă salut.
  • MG: Fac un material despre CV-urile candidaților pentru funcția de director general al Romsilva.
  • ISB: Da, am văzut că faceți.
  • MG: Ok. Și am o întrebare. Dacă ne puteți spune când ați dat concursul pentru postul de conferențiar universitar la USAMV.
  • ISB: … (pauză, zgomot de fond) Ce s-a întâmplat? Cum?
  • MG: V-am întrebat când ați dat concursul…
  • ISB: Mă puteți suna peste 10 minute? … sunt în… am ieșit din mașină în trafic… și nu, nu vă aud…
  • MG: Dar nu știți când ați dat concursul pentru postul de conferențiar universitar la USAMV?
  • ISB: Este… este un contract de… ăăă… profesor asociat*. Deci nu e… nu sunt… sunt la plata cu ora.
  • MG: Și la plata cu ora sunteți conferențiar?
  • ISB: Așa apare pe adeverință. Am fost, mi se pare, conferențiar în primul an și șef de lucrări în al doilea. Ceva de genul. Adeverința e depusă la dosar**.
  • MG: Cu… că sunteți conferențiar?
  • ISB: Da… Mi se pare că am fost conferențiar în primul an și șef de lucrări în al doilea. Nu știu, că nu mă pricep foarte bine. E un proiect nou, să zic așa, de vreun an și jumătate.
  • MG: Dar n-ați dat concurs pentru post de conferențiar?
  • ISB: Nu, pentru că este plata cu ora.
  • MG: Dar știți pentru postul de conferențiar se dă concurs?
  • ISB: … (pauză) Da, nu știu să vă dau explicații, că nu sunt specialist, nu… (pauză lungă)
  • MG: Ok. Dar sunteți cumva acolo doctorand ori nu?
  • ISB: Da. Sunt doctorand.
  • MG: Din ce an?
  • ISB: Tot din 2024.
  • MG: Ok, bine, în regulă, mulțumesc!
  • ISB: Și eu!
  • MG: O zi bună, la revedere!

* La fel cum nu există titlul de conferențiar universitar asociat, nu există nici cel de profesor asociat. Pentru titlul de profesor universitar, standardele minimale sunt și mai ridicate decât cele pentru obținerea titlului de conferențiar universitar și, de asemenea, e nevoie de concurs.

** Titlul de conferențiar universitar e superior celui de șef de lucrări. Nu poți fi conferențiar universitar și apoi șef de lucrări, doar invers.

Pe lângă cadrele universitare titulare, universitățile pot angaja (prin sistemul de plată cu ora) și specialiști/profesioniști dintr-un anumit domeniu. Chiar dacă predau cursul propriu și susțin seminariile, aceștia nu dobândesc titlurile de lector universitar, conferențiar universitar sau profesor universitar (care necesită concurs și îndeplinirea unor standarde minimale, începând cu deținerea unui titlu de doctor). Statutul lor e de cadre universitare asociate (mai sunt folosite și denumirile de lector asociat ori șef de lucrări).

Dacă în vorbirea cotidiană și/sau colocvială se mai folosește (greșit) titulatura de lector, conferențiar sau de profesor pentru cadrele universitare asociate, menționarea lor într-un CV depus la un concurs e impostură. Din anumite puncte de vedere e o impostură chiar mai gravă decât cea de obținută de pe urma unui doctorat plagiat, doctoratul fiind doar unul din multele criterii minimale necesare pentru obținerea titlului de conferențiar universitar.. Titlul de conferențiar universitar se obține și certifică ani de cercetare și predare sistematică, cărți și articole publicate la edituri și în jurnale științifice internaționale de prestigiu, precum și o recunoaștere a valorii și importanței acestei munci prin citări în alte lucrări și studii de specialitate. La o căutare pe Google Scholar (cea mai puțin restrictivă bază de date cu articole științifice și profiluri academice), Ionuț Sorin Banciu nu apare cu vreun articol publicat și cu atât mai puțin cu vreo citare.

Unii îl consideră reformist, ații că e omul pe care mizează PNL

Într-o analiză dedicată candidaților rămași în cursa pentru funcția de director general al Romsilva (după eliminarea absurdă a directorului Direcției Silvice Mureș, Ilie Covrig), Silva News, un site care are o linie critică moderată la adresa Regiei Naționale a Pădurilor, Ionuț Sorin Banciu este considerat ”candidatul reformist”. ”Banciu este, până la proba contrarie, candidatul cel mai apropiat de profilul reformist din documentele solicitate de organizatorul concursului”, arată analiza, care îi acordă cel mai mare punctaj. Rămâne de discutat în ce măsură analiza a fost influențată de profilul academic ridicat pretins în CV, dar și dacă nu sunt și alte mențiuni din CV la fel de exagerate.

Economedia evidențiază faptul că Ionuț Banciu este președinte al Consiliului de Administrație (CA) la compania Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, implicată direct în criza apei din Prahova, ca urmare a golirii Barajului Paltinu și arată că doi dintre 5 membri ai CA Romsilva (care organizează concursul și vor decide câștigătorul) sunt din PNL, partidul în care a activat, care l-a promovat și susținut până acum pe Ionuț Sorin Banciu. ”Doi dintre membrii consiliului de administrație sunt membri PNL, la fel ca Ionuț Banciu. Este vorba despre Ion Chisăliță, fost primar al oraşului Moldova Nouă din judeţul Caraş Severin, și de Corneliu Mugurel Cozmanciuc, fost deputat PNL și fost preşedinte al PNL Neamţ”, scrie Economedia.

În 2024, când România Curată a relatat despre tăierile ilegale de păduri de pe raza Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț, din apropierea pădurilor virgine incluse în UNESCO, Ionuț Sorin Banciu a sărit în apărarea reprezentantei FSC România, Alexandra Popa, după ce am dezvăluit că a minimalizat cazul și că e fostă angajată Schweighofer.

Certificatoarea Schweighofer, apărată de un secretar de stat din Ministerul Mediului cu atacuri la persoană!

EXCLUSIV, pe același subiect:

EXCLUSIV: Concursul pentru conducerea Romsilva riscă să fie anulat. O modificare halucinantă a regulamentului permite să devină director general o persoană care NU e aptă medical să ocupe o funcție de conducere

România Curată și Verde Curat vor continua dezvăluirile și verificarea candidaților la funcția de director general al Romsilva. Dacă ai informații despre candidați (lista aici și aici), te rugăm să ni le trimiți pe adresa contact@romaniacurata.ro . Despre istoricul altor candidați găsiți detalii în articolele de mai jos. Dacă vrei să nu ratezi viitoarele investigații, analize și știri de mediu, abonează-te, acum, gratuit, la newsletter-ul Verde Curat.

 

Omul care a vorbit despre Mafia Pădurilor din interior, eliminat din concursul pentru funcția de director general al Romsilva cu un pretext absurd. Cine a rămas în competiție și cine a mai fost eliminat

EXCLUSIV: Romsilva a plătit peste un milion de euro Mafiei Lemnului, să-și facă drum prin munți, să livreze zeci de mii de metri cubi la Schweighofer. Chiar directorul Regiei e implicat în afacere (documente)

Sesizări penale din partea Gărzii Forestiere București pentru distrugerile din Parcul IOR. E vizat un candidat pentru funcția de director general al Romsilva

Nou, pe România Curată:

Stupefiant! Cum justifică Romsilva aprobarea plății unui milion de euro pentru firmele Mafiei Lemnului

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *