În ultimele zile s-a tot vehiculat public ideea că ar exista o
presiune exercitată de procurori asupra judecătorilor care soluţionează
dosare penale intens mediatizate.
Ba mai mult, unii dintre inculpaţii din dosarele care beneficiază de o
expunere mediatică formidabilă, cer, aparent ritos, anchete ale
Procurorului General şi ameninţă cu anchete parlamentare pentru presiuni
asupra justiţiei, nerealizând (sau realizând acest lucru?) că tocmai
astfel de declaraţii nervoase (şi dacă privim detaşaţi, chiar hilare) se
pot constitui în presiuni asupra justiţiei.
Acum, dincolo de faptul că sunt membru al unui organism – Consiliul
Superior al Magistraturii – a cărei preocupare esenţială este tocmai
aceea de a observa posibile abuzuri ale justiţiei şi a de regla, din
această perspectivă, activitatea organismelor sistemului de justiţie,
pot spune că judecătorii şi procurorii serioşi, cei pentru care
activitatea profesională nu se amestecă cu „afaceri” şi „interese” pe
seama înfăptuirii actului de justiţie, nu se lasă impresionaţi de astfel
de presiuni, indiferent din ce parte ar veni ele.
Totuşi, nu poţi să nu rămâi deconcertat când auzi câte un magistrat
prins cu mâţa-n sac spunând, siderat că a fost prins, că sunt „doar
vorbe” (referindu-se la interceptări) sau că „poate am să-mi aleg
prietenii dacă aş mai avea posibilitatea, să-mi aleg prietenii cu mai
multă exigenţă”. De parcă prietenii te atrag în mrejele corupţiei, iar
tu, ca magistrat, n-ai avea nicio vină …
Cred că sistemul de justiţie a căpătat forţa necesară de a-şi
organiza în aşa fel activitatea încât să ofere un act de justiţie
corect, independent şi imparţial. Comportamentele corupte ale unor
judecători şi procurori nu caracterizează o întreagă activitate
profesională a majorităţii magistraţilor.
Acestei majorităţi nu are de ce să-i fie teamă de presiuni
exterioare, că ele vin de la unii politicieni sau chiar de la unii
colegi judecători sau procurori. Dimpotrivă, majoritatea de care vorbesc
simte că poate fi coloana vertebrală a societăţii româneşti, cea pe
care se poate sprijini reconstrucţia pe care ne-o dorim cu toţii.
În contextul în care magistratura trece printr-un purgatoriu, de
altfel necesar, trebuie să ne întrebăm care ar putea fi mijloacele de a
preveni comportamente deviante şi corupte ale unor judecători şi
procurori. Pentru că arestarea preventivă şi condamnarea acestora e doar
veriga finală a unui lanţ.
Ar trebui, ca magistraţi, să ne punem problema, în mod cât mai
serios, care ar fi mijloacele de prevenire ale unor astfel de
comportamente.
Un sistem de evaluare deontologică şi etică, mai riguros şi mai
aplicat ar fi o soluţie, motiv pentru care e necesară o modificare
legislativă.
O necesară verificare a integrităţii judecătorilor şi procurorilor,
aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, care să
ateste că nu sunt ofiţeri, inclusiv sub acoperire, sau colaboratori ai
serviciilor de informaţii şi excluderea din magistratură dacă există
astfel de cazuri, iarăşi, ar constitui o pârghie în asigurarea unui corp
profesional independent şi integru. Reamintesc, Consiliul Suprem de
Apărare al Ţării nu a respectat prescripţiile legale şi, de nouă ani de
zile de când această obligaţie a fost instituită în sarcina C.S.A.T., nu
a efectuat verificările prevăzute de lege. Or, un judecător sau
procuror independent şi integru nu trebuie să aibă nicio legătură, în
afara activităţii profesionale şi în limitele legale, cu serviciile de
informaţii, tocmai pentru a nu exista pericolul manipulării.
Fără pensii speciale pentru magistraţii corupţi
Un alt mijloc de prevenţie ar fi acela de a priva de pensiile
speciale pe magistraţii corupţi. Iar modificarea legislativă în acest
sens este imperios necesară.
În esenţă, privarea de pensii speciale pentru magistraţii corupţi
(asta nu înseamnă că aceşti magistraţi nu vor beneficia de pensie, ci
vor beneficia de pensia din sistemul public de pensii şi nu cea de
magistrat) ar da consistenţă independenţei şi imparţialităţii concrete a
magistraţilor. Or, apărarea acestor valori, de independenţă şi
imparţialitate a judecătorilor şi procurorilor, înseamnă şi o obligaţie
corelativă a acestora, de responsabilitate în înfăptuirea actului de
justiţie şi, de aici, de un comportament corect şi fără implicaţii de
corupţie.
Nu pot să nu observ că s-au făcut paşi insuficienţi în această direcţie.
Prima perspectivă: încă din 11 octombrie 2011 am propus Plenului CSM
să sesizeze ministrul justiţiei pentru a iniţia un proiect de modificare
a legii statutului judecătorului şi procurorului[1], iar Plenul CSM a
fost de acord cu această propunere şi a sesizat ministrul justiţiei în
acest sens la data de 25 octombrie 2011[2].
Din păcate, doi miniştri au ignorat această propunere (Cătălin
Predoiu şi Mona Pivniceru), deşi realităţile sistemului de justiţie
cereau şi cer luarea de măsuri adecvate, inclusiv de privarea de pensii
speciale a magistraţilor corupţi.
Reamintesc justificarea propunerii mele din 11 octombrie 2011,
justificare care nu şi-a pierdut actualitatea: ”[…] În acest sens, în
ultima vreme, câţiva magistraţi au fost condamnaţi penal pentru fapte de
corupţie în legătură directă cu activitatea jurisdicţională – aceştia,
deşi condamnaţi definitiv penal, beneficiază de pensii de magistraţi,
deşi infracţiunile comise de aceştia au la bază tocmai vicierea actului
de justiţie ca atribuţie esenţială a activităţii de justiţie. De
asemenea, multe acţiuni disciplinare nu au putut fi finalizate pentru că
intempestiv astfel de magistraţi au solicitat ieşirea la pensie. Or, în
astfel de cazuri, nu este just ca marea majoritatea a judecătorilor şi
procurorilor, oneşti şi corecţi, să sufere ca imagine publică, dar şi să
le fie pus sub semnul întrebării actul jurisdicţional datorită unor
acţiuni în afara legii a unor colegi a lor, cu atât mai mult cu cât
aceşti colegi sunt în număr foarte mic. Pe de altă parte, demnitatea
funcţiei de magistrat presupune acceptarea ca în cazul unor posibile
alegaţii de încălcare a unor norme, cu intenţie, ce ar conduce la
perturbări grave ale actului jurisdicţional să accepte să fie cercetaţi
disciplinar, cercetarea disciplinară, formularea acţiunii disciplinare
şi soluţionarea ei de către instanţa de judecată în materie disciplinară
neavând alt scop decât cel de a clarifica dacă a fost comisă cu
intenţie astfel de fapte. Aşadar, este în interesul general al
societăţii româneşti, al sistemului de justiţie – majoritatea
magistraţilor să nu sufere din cauza unor puţini magistraţi – precum şi a
celor aflaţi în anchetă disciplinară, ca textele în cauză privind
pensiile magistraţilor, ca şi parcursul cercetării disciplinare să fie
modificate, adică atunci când o condamnare rămâne definitivă în penal
pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, o
infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de
corupţie sau o infracţiune în legătură cu infracţiunile de corupţie,
săvârşită cu intenţie sau când faţă de judecători sau procurori, faţă de
care se continuă cercetarea disciplinară în chiar condiţiile în care
magistraţii în cauză au solicitat pensionare, se stabileşte sancţiunea
excluderii din magistratură, magistraţii în cauză să nu mai beneficieze
de pensia de serviciu acordată de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, ci
aceştia să beneficieze doar de pensia prevăzută în actele normative cu
caracter general urmând ca partea din pensia de serviciu încasată până
la condamnarea definitivă sau aplicarea sancţiunii excluderii din
magistratură să fie recuperată”.
Până la urmă, ministrul justiţiei, la data de 30 august 2013, a
iniţiat un proiect de modificare a legii statutului judecătorului şi
procurorului şi a trimis acest proiect Parlamentului. Camera
Deputaţilor, ca primă camera sesizată, a adoptat modificarea inițiată de
ministrul justiţiei. La acest moment, proiectul se află în Senat – ca
şi camera decizională[3].
A doua perspectivă: deşi atât ministrul justiţiei, cât şi CSM au
susţinut privarea de pensii speciale a magistraţilor corupţi, în
comisiile juridice ale Parlamentului fiind în acord total asupra
proiectului iniţiat la 30 august 2013, AMR se opune unei astfel de
modificări necesare a legii statutului judecătorilor şi procurorilor.
Nu pot să nu constat, cu un gust amar, că încă de la propunerea din
octombrie 2011 şi până la dezbaterile din comisiile juridice ale
Parlamentului, această asociaţie profesională s-a opus cu vehemenţă
acestei modificări. Deşi, personal îmi menţin punctul de vedere, punct
de vedere care de altfel a fost împărtăşit pe deplin de Plenul CSM, atât
în şedinţa din 25 octombrie 2011, cât şi în martie 2014. Este un mijloc
de prevenţie necesar pentru a preîntâmpina acte de corupţie, dar şi un
mijloc prin care corpul profesional al magistraţilor ar dovedi încă o
dată că, pe lângă faptul că-şi poate face ordine în propria ogradă, are
toleranţă zero în ce priveşte comportamentele corupte şi în afara
cadrului profesional.
Aşadar, deşi o astfel de prevedere legală, de privare a magistraţilor
corupţi de pensii speciale, ar fi în sprijinul valorilor
constituţionale de independenţă şi imparţialitate ale judecătorilor şi
procurorilor, este greu de înţeles cum de o asociaţie profesională, a
cărei menire este cea de a apăra drepturile magistraţilor, se opune cu
atâta vehemenţă unui astfel de proiect de modificare legislativă.
În final, îmi exprim încrederea că Senatul României se va mobiliza şi
va decide, la peste doi ani şi jumătate de la propunerea făcută, asupra
acestui mijloc de prezervare a independenţei şi imparţialităţii
judecătorilor şi procurorilor.
[1] punctul 1 al ordinii de zi soluţionate.
[2] punctul 17 al ordinii de zi soluţionate.
[3] fişa proiectului de lege şi stadiul acestuia.
Horațius DUMBRAVĂ,
Judecător
Membru CSM
