Mai pot procurorii să ancheteze “furatul prin lege”după decizia CCR de luni? Vezi ce spun cei mai buni specialişti

“G. BUNEA STANCU: Nu vă închipuiţi că scoatem o lege specială pentru Stancu să facă nu ştiu ce importuri ca pe timpuri, ca pe timpul lui Năstase. Ştii? Ştii cum era atunci.

CRISTI BURCI: Da.

BUNEA STANCU: Dădea o din aia, o scutire 24 de ore – ăla era cu nava în radă şi, pac, în jumătate de zi ajungea în radă şi făcea importul. Păi ce, nu ştim golănelile astea?

CRISTI BURCI: Da.”

Fragmentul de mai sus este stenograma unei discuţii reale interceptate în 2009 de procurorii DNA între, pe atunci baronul puternic şi influent la vârful PSD, Gheorghe Bunea Stancu (fost preşedinte al CJ Brăila, condamnat între timp la puşcărie) şi omul de afaceri Cristian Burci.

Dacă scenariul descris de Bunea Stancu s-ar repeta şi Guvernul ar da o ordonanţă de urgenţă cu dedicaţie astfel încât să scutească pentru o zi de taxe importatorii sau mai bine zis un anume importator, procurorii ar mai putea să ancheteze Guvernul pentru aşa ceva după decizia CCR de luni?

Decizia Curţii Constituţionale spune că procurorii nu pot ancheta oportunitatea şi nici legalitatea emiterii unui act normativ.

“Nu”, a fost răspunsul unui înalt magistrat care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

“Dacă mâine se dă o OUG prin care 10 judeţe se dau în proprietate lui Dragnea, asta e, nu se poate investiga”, a explicat el.

“După decizia CCR probabil că nu. Poate aflăm şi cum a fost condamnat Chiuariu pentru HG. Tot nişte abuzuri, nu? Noroc că are acum cine să ne lumineze!”, a comentat ironic un înalt judecător decizia CCR.

În schimb, celebra judecătoare Camelia Bogdan, crede că “furatul prin lege” poate fi investigat în continuare de procurori chiar şi după decizia CCR.

“Nu este prima dată când se fură prin lege“, a explicat ea. „Există legi prin care s-au sifonat bani de la bugetul de stat, au fost date în considerarea calităţii anumitor persoane, nu este prima dată când se întâmplă în România. (…) Dacă se constată, spre exemplu, că se încearcă dezincriminarea unei infracţiuni de către o persoană care este iniţiatorul unui proiect de lege, a unui cod în favoarea unei persoane apropiate şi face demersuri, acest lobby, acest trafic de influenţă, bineînțeles. Dar chiar dacă se face prin lege trebuie încurajată anchetarea acestor acestor situaţii”.

„Depinde dacă şi CCR nu imixtionează prin această afirmaţie. Nu am văzut comunicatul, dar este posibil ca şi CCR, prin această afirmaţie, să imixtioneze în actul de justiţie, deoarece, dacă există suspiciunea rezonabilă că anumite persoane săvârşesc infracţiuni, chiar şi prin activitatea de legiferare, aceste aspecte trebuie lămurite de organele de urmărire penală”, a fost de părere Camelia Bogdan. Ea a făcut declaraţiile ieri la CSM, fiind întrebată de jurnalişti.

 Vezi mai jos şi ce spun 3 specialişti în Drept despre decizia CCR de luni

 Elenina Nicuţ, avocat: “Procurorii anchetează fapte penale”

“În primul rând, Decizia CCR îşi produce efectele general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial.

În al doilea rând, procurorii nu au anchetat şi nu anchetează nici acum legalitatea adoptării de acte, normative sau nu, ci fapte penale.

Însă, atâta vreme cât, din cercetarea faptelor penale sesizate în legătura cu elaborarea şi adoptarea OUG 13, s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constitutională, putem deduce că practic verificarea legalităţii/constituţionalitătii unei OUG include, din punctul de vedere al CCR, şi cercetarea eventualelor fapte penale săvârşite în procesul de elaborare şi adoptare.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea, Decizia de ieri vizează în principiu doar ordonanţele de urgenţă, dar, pentru identitate de raţiune, va fi aplicabilă şi în materia ordonanţelor simple.

Va conta foarte mult şi motivarea Deciziei, dar, aşa cum am spus mai sus, atâta vreme cât controlul legalităţii/constituţionalitatii unei OG/OUG, inclusiv sub aspectul procedurii de adoptare şi conţinutului, a fost rezervat doar CCR, există riscul real ca procurorii să nu mai poată cerceta fapte penale în legătură cu aceste aspecte.

În ceea ce priveşte celelalte acte normative ce se pot emite de către Guvern, cum ar fi spre exemplu hotărârile, acestea nu ar trebui să intre teoretic sub incidenţa Deciziei de ieri.

Pe de altă parte, însă, considerentele deciziilor CCR sunt de asemenea general obligatorii, astfel încât, în măsura în care în cuprinsul acestora se vor enunţa reguli de principiu cu privire la competenţa materială de verificare a legalităţii actelor normative în general, se poate ajunge la situaţia în care procurorii nu vor mai putea cerceta fapte penale nici în legăturî cu procedura de adoptare sau conţinutul unor astfel de acte normative.”

Claudia Postelnicescu, avocat: De ce decizia CCR din 27 februarie este corectă

„După decizia CCR din 27 februarie, cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţi ale statului – şi anume Ministerul Public, prin DNA şi Parchetul de pe lângă ICCJ, şi Guvernul României – au început speculaţiile şi manipulările publice făcute în scopuri politice sau ale unei agende politice.

În pofida antipatiei pe care o putem avea pentru actuala clasă politică, o parte a ei sau pentru un guvern a cărui legitimitate este complet vulnerabilizată în momentul de faţă, avem obligaţia, ca jurişti, publicişti, analişti sau jurnalişti, să ne menţinem o privire lucidă şi corectă asupra evenimentelor, mai ales că deţinem sau avem acces la instrumentele critice şi tehnice prin care să putem distinge între diverse interpretări. Putem, la rândul nostru să ne înşelăm, dar dezbaterile de idei nu au omorât niciodată pe nimeni, dimpotrivă, au contribuit la formarea unei mase critice şi a unei societăţi mai deschise şi mai flexibile la alternative ideologice şi puncte de vedere mai nuanţate.

În consecinţă, decizia CCR este absolut corectă. Teoria că ar fi greşită evaluarea Curţii Constituţionale în sensul că DNA a deschis o anchetă asupra legalităţii şi oportunităţii unui act normativ, iar de fapt procurorii ar fi anchetat sesizarea comiterii unor fapte penale, nedovedite ulterior, ceea ce intră în atribuţiile lor, nu se susţine. Dacă se susţinea ar fi apărut ceva probe cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, nu doar prezumţii.

Două distincţii se impun aici:

1. procurorii DNA au deschis o anchetă cu privire la elaborarea şi adoptarea OUG nr. 13, act normativ ulterior abrogat şi care nu a produs consecinţe juridice, pe scurt şansele de a se îndeplini condiţiile constitutive ale faptei penale erau din start zero.
2. deşi procurorii DNA puteau cunoaşte acest aspect ab initio, deci puteau să se lămurească rapid că fapta penală nu există şi să claseze rapid dosarul au ales să facă un show mediatic finalizat, evident, cu clasarea dosarului şi salvarea parţială a reputaţiei prin trimiterea dosarului OUG nr. 13 la parchetul de pe lângă ICCJ.

Frumos. După decizia CCR de ieri, care devine obligatorie, Parchetul de pe lângă ICCJ va fi pus în situaţia să ia notă de decizia CCR şi să acţioneze în consecinţă, adică:

dacă este vorba strict despre legalitatea şi oportunitatea elaborării unui act normativ, Parchetul de pe lângă ICCJ nu are absolut nicio competenţă în materie;

dacă este vorba de fapte penale ele trebuie dovedite prin probe directe, nu prin supoziţii (supoziţia, nedovedită, a distrugerii unui aviz negativ al altei instituţii, aspect care ţine tot de elaborarea unui act normativ şi nu este faptă penală).

Faptă penală constituie vătămarea flagrantă, gravă, a unor drepturi şi interese legitime prin neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos şi cauzarea unor prejudicii prin săvârşirea faptei penale (emiterea unui act normativ cu dedicaţie).

De asemenea, faptă penală din sfera infracţiunilor de corupţie sunt şi acelea în care se obţin anumite foloase necuvenite, prin folosirea influenţei sau autorităţii, de exemplu să ne amintim de nenumăratele ordonanţe de urgenţă date cu dedicaţie specială prin care se ştergeau creanţe bugetare (datorii la stat) ale unor companii ale unor „prieteni” sau tăierea de accize la produsele unor „prieteni”. Aceste fapte penale pot fi oricând anchetate de către procurorii anti-corupție.

În cazul elaborării şi adoptării OUG nr. 13, ulterior abrogată, nu suntem şi nu am fost într-o astfel de situaţie, chiar dacă modul de operare al guvernului Grindeanu (noaptea, rapid) ridică suspiciuni legitime cetăţenilor.

Ce a făcut CCR? A constatat nu numai că a existat un conflict juridic de natură constituţională între autorităţi ale statului, dar că acest conflict există în continuare, adică:

dosarul trimis Parchetului de pe lângă ICCJ nu este de competenţa acestuia şi încalcă prevederile constituţionale, dacă se menţine prezumţia de mai sus şi nicio faptă penală dintre cele invocate de procurorii DNA în rechizitoriu nu poate fi dovedită.

Pe scurt: procurorii, indiferent de la ce instanţă, nu pot ancheta vreodată legalitatea şi oportunitatea adoptării de acte normative de către Guvern.

De ce? Pentru că este o prerogativă exclusivă a legiuitorului (iar Guvernul este legiuitor delegat conform prevederilor constituţionale) şi există alte mecanisme prin care legalitatea şi/sau oportunitatea să fie atacate sau chestionate. Să anchetezi voinţa legiuitorului este un nonsens juridic.

Ah, sigur, avem problema fundamentală că legiuitorul român ar fi parte a unui grup organizat cu preocupări infracţionale, dar chiar şi aşa infracţiunea trebuie întâi comisă şi apoi anchetată. Legiuitorul român – Parlamentul şi Guvernul – este ales de popor (parlamentul) şi numit (guvernul, pe baza votului poporului). Deci poporul să fie mai atent ce şi cum votează. Am mai trecut prin asta, am mai avut marţea neagră şi parlamentul decorat ca fiind unul dintre cele mai corupte din Europa.

Acest lucru nu legitimează câtuşi de puţin opţiunea de a încălca Constituţia României în lupta dintre bine şi rău. Cineva trebuie să ţină bine în mână balanţa imparţială şi echidistantă şi să lege justiţia la ochi, ca să nu poată fi folosită în scopuri ilegitime de nimeni.

Ce ar trebui să reţinem din epopeea OUG nr. 13? Populismul anti-corupţie al unora a dus la derapaje anti-democratice şi la resuscitarea unei cutume a delaţiunii care nu e propice statului de drept pe termen lung.

În al doilea rând, populismul pe subiectul anti-corupţie decredibilizează nişte ani lungi de muncă şi succese absolut bine meritate, care au împins România înainte către Europa.

Să demonizăm astăzi oameni pe care ieri îi admiram nu este o manifestare a echilibrului şi maturităţii democratice. Erorile sunt inevitabile, dar când ele devin regulă şi nimic nu se schimbă înseamnă că avem o problemă de percepţie şi auto-percepţie.

În al treilea rând, când spun populism anti-corupţie mă refer la cei care au preluat tema anti-corupţiei, care îi preocupă pe absolut toţi românii în mod legitim, şi au talibanizat-o prin excese nedemocratice.

În momentul de faţă avem politicieni care au nişte explicaţii de dat, dar care au primit un balon de oxigen prin această eroare a DNA, invalidată de CCR.

Populismul anti-corupție a făcut victime inclusiv în rândul procurorilor care s-au gândit, în mod eronat, că este treaba lor să investigheze necesitatea urgenței unui act normativ, a avizelor necesare, a corespondenței între instituții și altele, cu fantasmagorii privind ”favorizarea făptuitorului”, ceea ce compromite demersuri care altminteri ar putea fi legitime (comiterea unor infracțiuni), prin pierderea credibilității procurorilor, a profesionalismului și competenței acestora, ceea ce, pe termen lung, ar fi un eșec al nostru, al tuturor. Avem nevoie să credem în justiție, într-o justiție bine făcută, de către toți cei implicați și în relația de check and balances (echilibru și limitări reciproce pe baza atribuțiilor și competențelor specifice) dintre instituții și puteri ale statului.”

Cristi Danileţ, judecător: Nu pot fi cercetate penal legile, ci doar cei care le elaborează

“Aştept cu o nerăbdare şi curiozitate profesională motivarea deciziei Curţii Constituţionale cu privire la conflictul juridic de natură constituţională dintre DNA şi Guvern. Până atunci, îmi permit câteva remarci:

Separația puterilor presupune independența instituțională a celor trei puteri publice. Ea este menită să asigure libertatea decizională a membrilor Legislativului, Executivului și Judiciarului. Acestă libertate presupune lipsa vreunui control a unei puteri asupra deciziilor concrete care intră în activitatea unei alte puteri. Rezultă de aici că nimeni nu poate cerceta miniştri sau parlamentari pentru actele normative elaborate şi adoptate, tot astfel cum nimeni nu poate cerceta magistraţii pentru deciziile judiciare luate – este ceea ce se cheamă imunitate funcţională.

Legalitatea sau constituţionalitatea unor acte normative sau judiciare poate fi contestată numai prin anumite căi specifice, nu pe calea unor procese penale. Astfel, o ordonanţă a Guvernului inoportună poate fi respinsă în Parlament, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care nu este urgentă va fi declarată neconstituţională la Curtea Constituţională, o hotărâre de Guvern nelegală poate fi anulată de instanţa de contencios administrativ, o lege care încalcă Legea Fundamentată va fi declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, iar dacă conţine articole neadecvate va fi corectată printr-o altă lege.

Este de subliniat că nici până acum procurorii şi judecătorii nu ar fi putut cerceta penal, respectiv condamna o persoană pentru votul sau opiniile sale exprimate în cursul elaborării sau adoptării unor acte normative ori pentru conținutul actului adoptat.

Dar au fost procese penale, şi probabil vor mai fi, implicând persoane care, pe parcursul procedurii de elaborare, adoptare sau publicarea unui act normativ comit infracțiuni – de exemplu, o persoană este mituită, ameninţată ori şantajată pentru a iniţia sau a participa la adoptarea unui act normativ; o persoană falsifică avize care stau la baza adoptării unui act normativ; actul normativ nu a fost adoptat, dar totuși este publicat în Monitorul Oficial; actul normativ a fost adoptat într-o formă, dar apare publicat în Monitorul Oficial într-o altă formă (pentru exemple care au făcut obiectul unor dosare penale a se vedea aici)

Aşadar, actele de putere politică nu pot fi cenzurate de Justiție, dar să nu confundăm aceasta cu activitatea de investigare a infracţiunilor de drept comun, care este o atribuţie de serviciu şi care trebuie făcută.

Evident, ceea ce se poate cerceta penal nu vor fi chestiunile intrinseci ale actului normativ (mă refer aici la conţinutul, legalitatea, oportunitatea, constituţionalitatea sa), ci conduita celor implicaţi în elaborarea, adoptarea sau publicarea actului normativ.

Nu mă îndoiesc că decizia CCR adoptată luni va motiva în mod detaliat aceste aspecte. Iar modul de rezolvare a acestora va fi obligatoriu pentru toate persoanele și autoritățile, de acum înainte, cât timp va exista această Constituție. Ea va fi esențială pentru a arăta cum nu trebuie să se ajungă la răspundere juridică pentru acte politice.”