Nu este deloc bine că subiectul plagiatelor explodează cu atâta intensitate în campania electorală și, mai ales, că este (re)pus pe tarabă de oameni cu probleme penale infinit mai mari decât copierea într-o lucrare de doctorat a unor pasaje din textele altor autori. La fel, nu este deloc în regulă ca politicienii să dea o lege prin care să îngroape definitiv subiectul tezelor de doctorat plagiate, scoțând din ecuație singura instituție credibilă să se pronunțe pe acest subiect și anume CNATDCU.
De fapt, ne aflăm în mijlocul unei răfuieli la vârful statului, unde manipularea este arma principală și pot să pun pariu că publicul larg nu mai înțelege nimic. Dar pentru protagoniștii răfuielii nici nu contează acest lucru, pentru că scopul războiului nu este însănătoșirea mediului universitar sau a societății în general, ci compromiterea unor persoane sau salvarea acelora care se află, de fapt, la baza răului. Și am să explic mai jos care cred că sunt principalele probleme care afectează în acest moment credibilitatea dezbaterii despre plagiate.
1. În primul rând, plagiatul este un subiect folosit acum în scopul demolării unor oameni de către alți oameni. Asta vrea să facă Sebastian Ghiță, prin autodenunțul referitor la măsluirea raportului Consiliului Național de Etică din 2012 în cazul tezei de doctorat a Codruței Kovesi. A spus-o explicit chiar Ghiță, referindu-se la motivele pentru care a început acest demers împotriva procurorului șef al DNA: ”Dacă intri în tărâțe, te mănâncă porcii”. Deci pe prietenul lui Ponta nu-l interesează calitatea doctoratului Codruței Kovesi, ci compromiterea șefei DNA, instituție care i-a deschis în ultima perioadă patru dosare penale.
2. Avem o problemă nu numai cu cei care fac denunțuri, dar și cu instituțiile care trebuie să se ocupe de analizarea acestor acuzații. Pentru că indiferent ce cred unii, trebuie să existe niște instituții credibile care să se pronunțe în acest domeniu. Dezvăluirile jurnaliștilor despre lucrările plagiate pot fi mai bune sau mai slabe, niciodată nu vor fi dincolo de orice îndoială, pentru că instrumentele presei sunt limitate. Politicienii au făcut însă în așa fel încă să nu avem nici instituții credibile, competente, oneste care să dea verdicte în acest domeniu. Consiliul Național de Etică din 2012, care i-a absolvit de vină atât pe Ponta, cât și pe Kovesi, s-a dovedit a fi o glumă proastă. Acum, CNATDCU, instituția care tocmai începuse să dobândească ceva credibilitate, este scoasă prin lege din circuit, pasându-se problema la universitățile care au eliberat titlurile.
3. Și așa ajungem la următoarea chestiune. Nu avem denunțători credibili, nu (mai) avem instanțe morale independente care să analizeze tezele, nu avem nici universități în care să avem încredere. Păi ce încredere poți să ai, spre exemplu, în deciziile pe care le va lua în viitor Universitatea de Vest din Timișoara, care nu a dat încă nici un verdict în cazul tezei de doctorat al lui Cristian Bușoi, deși România Curată a sesizat-o încă din februarie? Sau în Universitatea Dunărea de Jos din Galați care tot ce a putut să facă împotriva decanului Facultății de Drept, Răducan Oprea, care, după ce acesta a fost prins că a furat o lucrare a unui coleg din București pe care a semnat-o împreună cu fiică-sa și a predat-o studenților, a fost să-l sancționeze cu 15% din salariu, timp de două luni și să-i interzică timp de 3 ani să mai ocupe o funcție de conducere. Omul predă însă în continuare la aceeași universitate.
4. Se amintește prea puțin de vina pe care o are mediul universitar în scandalul plagiatelor, deși aceste instituții sunt cele care care au creat ”fabricile de doctorate”. Nici un doctor nu și-a dat titlul singur, au fost comisii și îndrumători care și-au pus semnătura pe tezele de doctorat, deci sunt la fel de responsabili ca și autorul plagiatului. Pentru fiecare autor prins cu plagiatul ar trebuie luați la întrebări alți vreo zece oameni, iar așa numărul cel expuși rușinii publice ar trebui să fie mult mai mare. De ce-i luăm atunci la șuturi doar pe autori? Pentru că sunt persoane publice?
5. Și așa ajungem la cea de-a cincea problemă și anume că se crează impresia că doar politicienii, magistrații, șefii de instituții și-au făcut doctorate mizerabile, când, în realitate, lucrurile sunt infinit mai grave. Am auzit de nulități absolute care și-au luat doctorate în domenii cu care nu nimic de-a face și care lucrează acum în instituții de stat, la fel cum cunosc un om deosebit care a fost nevoit să-și abandoneze munca de doi ani într-un domeniu pe care-l stăpânea foarte bine, pentru că pur și simplu nu i-a mai permis timpul să studieze, în timp ce avea și serviciu. Impostura e mult mai răspândită de cât ne imaginăm, ar fi chiar bine să se limiteze doar la Tobă, Oprea, Ponta și Pandele.
6. Se tot vorbește despre calitatea lucrărilor de doctorat, dar nu suflă nimeni o vorbă despre cantitatea acestora. România nu are nici o universitate în top 500 mondial, dar bate la număr de doctorate raportat la populație, țări precum Germania, Marea Britanie, Franța sau Italia. Avem o adevărată industrie de doctorate fără nici o valoare. Maculatură curată. E ca în comunism, când industria producea mult și prost, așa au ajuns universitățile noastre. Deci s-ar impune un control la toate școlile doctorale din România și desființate toate care nu au nici o valoare. Dacă de mâine producția s-ar reduce la jumătate nu fi nici o pagubă.
7. Am tot auzit voci care arată spre procurori, că de ce nu le fac dosare penale plagiatorilor, ca și ăsta e furt. Din nou suntem pe o pistă greșită pentru că nu procurorii trebuie să ne curețe mediul academic de impostură. De altfel, știu de ce se tem procurorii să deschidă dosare pe articolul 141 din legea dreptului de autor și anume că acolo scrie clar că ”împăcarea părților înlătură răspunderea penală”. Și nu de puține ori s-au trezit că deschid dosar, după care victima o dă la pace cu plagiatorul, și trebuie să-l închidă la loc. Deci, nu aici e soluția, ar fi chiar culmea să le cerem procurorilor să se ocupe și de problema asta.
8. Și, știu că aici s-ar putea să vă devin antipatic, dar am senzația că multor politicieni le și convine să-și ia înjurături pe tema plagiatelor, în loc să fie căutați la marile fapte de corupție, infinit mai grave decât furtul academic. Adică mă uit la Robert Negoiță ce cuminte încasează șuturi pe tema doctoratului plagiat, când el datorează statului 232 milioane de lei și parcă toată lumea a uitat de asta. Ce știu politicienii e că nu furtul academic îi macină cel mai tare români, ci alte subiecte mai aproape de viața lor. De aia, unii zic poate ”bogdaproste” că doar despre asta se vorbește în spațiul public.
Ca orice chestiune importantă în România și tema doctoratelor plagiate s-a depărtat de esență și e folosită mai mult propagandistic decât cu scopul de a îndrepta lucrurile. Vina e a politicienilor în primul rând, dar și a celei mai mari părți a presei care s-a lăsat antrenată în acest joc. Gândiți-vă numai la cine este personajul care a lansat subiectul pe piață în 2012 și cum se raportează el acum la acesta. Sau ca să întreb mai direct: credeți că pe Traian Băsescu l-a interesat vreo clipă cu adevărat să curețe mediul academic de impostură, plecând de la cazul Ponta?
Desi autorul descrie situatia doctoratelor plagiate corect, se pare ca nu intelege gravitatea situatiei cum trebuie. Un hot intelectual este mai periculos decat cel ce fura bani sau alte “obiecte” pentru ca acest tip de hot devine un expert in manipulatii de orice fel. Nu exista nici o limita a hotiei pentru cei ce plagiaza un doctorat, ei sunt cel mai mare rau intr-o societate. Autorul singur descrie nu numai raul plagiatului dar armata intreaga in jurul lor care promoveaza, suporta plagiatul, coruptie de cel mai inalt grad. Daca s-ar aduna toti banii care se invart in aceasta afacere, de la cei castigati necinstit de plagiatorii toti de-a lungul anilor precum si de comisiile lor, sunt sigura ca ne-am ingrozi cu totii. Si nu este numai “banul” ci si lipsa de profesionalim propagata de aceasta armata de hoti care se traduce in alte pagube serioase, financiare, sociale, morale, etc. Nu e de mirare batalia uriasa pe toate fronturile declansata de coruptie pentru a evita recunoasterea plagiatelor, vor sa falsifice tot si toate asa cum stiu ei. Nu este asta dovada seriozitatii acestui cancer social?
Stimata doamna,
Fara sa contest principiul de a nu se admite furtul intelectual, nu inteleg care este legatura intre doctorate si guvernare, respectiv functii politice in guvern.
Daca plagiatul poate fi clasat ca delict (presupun ca da) atunci este treaba justitiei sa se ocupe de cei care le comit indiferent ca sint politicieni sau nu. Odata ce acest pas e indeplinit, devine o alta discutie daca se accepta sau nu ca o persoana care detine functii in guvernare sau in stat sa mai poata continua. Gravitatea unui delict se apreciaza si oglindeste in primul rind dupa sanctiunile pe care le da justitia.
Dumneavoastra traiti in Germania. Nu vi se pare ca in România se discuta disproportionat subiectul doctoratelor demnitarilor? Oare detinerea unui doctorat, pe bune sau nu, confera ceva in plus respectivului?
P.S. Nu as fi facut comentariul prezent daca formumul nu era cel al bunei guvernari. In alte forumuri discutia ar putea fi perfect la locul ei.
@George P. Legatura intre plagiate si guvern e evidenta, vedeti domnul Ponta – fost prim ministru, domnul Oprea, domnul Toba, etc. Acest guvern de plagiatori, in cooperare cu parlamentul, au creat legislatia si administratia care protejeaza plagiatul asa incat “delictul” sau mai bine zis furtul nu poate fi pedepsit in justitie asa cum credeti. Cu alte cuvinte, plagiatul a condus tara asta. Vedeti acum legatutra plagiat – guvern? Plagiatul si buna guvernare sunt in totala opozitie, una nu poate exista impreuna cu cealalta. Da, in Romania se discuta acest subiect mult mai mult decat in alte tari pentru ca suntem campioni in plagiate de doctorate iar coruptia a inflorit pe aceasta cale. Sistemul de doctorate este mult mai bine pus la punct in alte tari, in Romania ce a fost bun, a fost distrus dupa revolutie. Si unde duce hotia intelectuala – plagiatul – am vazut cu totii si inca nu stim tot.
Cateva remarci pe punctele ridicate de autor:
1. E adevarat, dar metoda a fost impusa in cazul Ponta, si a modifica-o acum ar ridica suspiciuni de partialitate. De exemplu, singura care a emis opinii un pic discordante pe vremea lui Ponta pe RomaniaCurata.ro a fost AMP.
2. Adevarat.
3. De ce ar trebui sa fie credibili denuntatorii ? Un plagiat e ceva relativ simplu de verificat, sursa nu e importanta.
4. Ultra-adevarat. Aici e o problema sistemica.
5. Nu cred ca statistic e adevarat. Cazuri de doctorate date aiurea exista peste tot (inclusiv in vest), insa global sistemul functioneaza. Problema in Romania sunt doctoratele in drept, istorie, sociologie, stiinte militare care servesc numai imaginea unor persoane sus puse sau care faciliteaza accesul in anumite institutii (e.g. barou). Cu un doctorat in chimie nu faci mare branza, deci nu e piata mare.
6. Mi se pare legat de punctul 4. In plus, nu cred ca problema trebuie pusa in termeni de numar. Candidati de calitate la doctorat sunt o gramada in Romania (in toate domeniile) si nu trebuie restrans accesul acestora la finantari si la cercetare. Problema sunt candidatii sus plasati si care nu fac cercetare cu adevarat. Nu spun ca un politician sau procuror sef nu ar trebui sa aiba dreptul sa se inscrie la doctorat. Insa trebuie ca stacheta sa fie plasata foarte sus.
7. Exista o lege a drepturilor de autor. Insa aici e mai mult o problema morala si o problema a comunitatii stiintifice.
8. Total de acord, legat de punctul 7. Dar aici procurorii sunt de vina pentru ca nu ancheteaza…
Eu până acum nu am auzit nici un fel de discuție serioasă pe tema plagiatelor. Plagiatele din România sunt de fapt o problemă politică 100 % și nu au nici o treabă nici cu nivelul cercetării, nici cu top 500 și de fapt, au foarte puțină legătură cu sistemul educațional în ansamblul său. Adică vreți să spuneți că în zona Dreptului sau a Academiilor de spionaj se face cercetare ? Vizibilitatea externă a României e dată cumva de specialiștii în drept și de generalii făcuți pe puncte ? Eu mă îndoiesc. Despre câte plagiate ați auzit în zona Științelor Naturii și a Științelor Inginerești ? Acestea sunt de fapt peste tot în lume domeniile care aduc progres în cunoaștere și beneficii directe societății. Credeți că SUA este pe primul loc în lume în toate topurile datorită avocaților, sau FBI-ului ? Sigur că trebuie sancționate fără drept de apel toate plagiatele din zona politică ! Sigur că trebuie penalizați și conducătorii de doctorat care s-au făcut părtași la acest circ doctoral ! Dar nu amestecați tot acest bâlci politic cu ÎNTREG SISTEMUL UNIVERSITAR. A fost cineva interesat să analizeze tezele în drept de la Universitatea din Craiova, unde oareșice academician avea 60 de doctoranzi sub îndrumare în același timp ? Asta ar însemna curățenie în sistem și nu doar cele câteva teze care se flutură periodic de vreo 6 ani. Luați la puricat zona dreptului și a științelor economice unde se validau într-o ședință CNATDCU mai multe teze de doctorat decât matematica, fizica, biologia, chimia și ingineria la un loc și se va rezolva problema plagiatelor. Și nu mai aruncați cu noroi în toată lumea, fără nici o deosebire.