Universitatea de Medicină Timișoara a început investigarea suspiciunilor de plagiat din teza lui Cristian Bușoi

Comisia de Etică a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș“ Timișoara (UMFVBT) va verifica suspiciunile de plagiat din teza de doctorat a europarlamentarului Cristian Bușoi. În răspunsul trimis conferențiarului universitar dr. Marius Diaconescu, coordonator al Coaliției pentru Universități Curate (proiect al Societății Academice din România) se precizează că ”au început demersurile de soluționare a cererilor formulate, potrivit regulamentelor în vigoare ale UMFVBT”.
Reamintim că sesizarea a fost făcută de Marius Diaconescu după ce, pe 5 februarie, în presă a apărut un articol referitor la un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Cristian Bușoi, intitulată ”Politici de sănătate în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție” susținută în cadrul școlii doctorale a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, avându-l drept coordonator pe prof. univ. dr. Cristian Vlădescu (detalii aici).
În sesizarea trimisă de Marius Diaconescu Comisiei de Etică a UMFVBT se mai precizează următoarele:
 Pe lângă suspiciunile de plagiat, aduc în atenția Comisiei de Etică și următoarele chestiuni:
1.) Teza, redactată pe doar 128 de pagini, cu text scris la 1,5 rânduri, întrunește condițiile minime necesare pentru dobândirea titlului de doctor în științe?
2.) Care este contribuția originală a autorului în acest domeniu științific? 
3.) Tema cercetată se înscrie în domeniul științific medicină?
4.) Au fost respectate toate procedurile legale la admitere, prezentarea referatelor, rapoartele lunare de activitate etc. până la susținerea publică a tezei?
 Vă rog să îmi comunicați numărul de înregistrare a acestei sesizări și, pe măsura desfășurării procedurilor necesare, vă rog să mă informați atât despre masurile luate de Comisia de Etică, cât și despre decizia acesteia.”
Iată și răspunsul integral al Comisiei de Etică a UMF “Victor Babeș”Timișoara:

”Proces verbal

Încheiat azi, 11.02. 2016, cu ocazia ședintei extraordinare a Comisiei de Etică a UMFT «Victor Babeș» Timișoara, convocată de președintele Comisiei, Prof. Dr. I. Sporea, ca urmare a sesizărilor, adresate prin e-mail, fiecarui membru al Comisiei, de către Conf. univ. Dr. Marius Diaconescu – Societatea Academică din România (SAR) Bucuresti, referitoare la suspiciunile de plagiat în teza de doctorat a d-lui Cristian Silviu Busoi, intitulată „Politici de sănătate
în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție” și sustinută în cadrul Școlii doctorale a UMFTVBTimișoara.

La ședință au participat Prof. univ. Dr. Ioan Sporea, Prof. univ. Dr. Mihaela Simu, Prof. univ. Dr. Alis Dema și Conf. univ. Dr. Gabriela Doros.

Membrii Comisiei formulează urmatorul răspuns pentru Conf. Dr. Dr. Marius Diaconescu – SAR:

  • membrii comisiei nu s-au autosesizat, întrucât nu au avut cunoștintă de aspectele semnalate până la momentul primirii e-mail-ului;
  • în baza sesizării primite, Comisia a început demersurile de soluționare a cererilor formulate, potrivit regulamentelor în vigoare ale UMFVBT.”

 


Recomandări

2 thoughts on “Universitatea de Medicină Timișoara a început investigarea suspiciunilor de plagiat din teza lui Cristian Bușoi

  1. Ing.silv.dr.Ionel Lupu

    Eu mi-am sustinut teza de doctorat in anul 1980 : “flora si vegetatia padurilor dintre Siret, Moldova si Somuzul Mare”…Am muncit timp de 7 ani , mai ales in concediile de odihna !!!!!!!!!… Cand vad in ce mizerie au ajuns doctoratele acum, imi este rusine sa ma affirm cu titlul meu stiintific !!!!!!!!!… Vinovati sunt nu numai “hotii stiintifici”, ci si indrumatorii respective, carora le trebuie retras dreptul “de conducere”….. Trebuie spus direct caci acordarea dreptului de a conduce doctorate s-a facut fara discernamant !!!!!!!!!… Amatorii de doctorate trebuie selectati dupa un inceput de articole stiintifice deja publicate din domeniul respective…….Asa a fost cazul meu …

    Reply
  2. Pingback: PNL îl retrage pe Bușoi din cursa pe Primăria Capitalei, după scandalurile în care a fost implicat europarlamentarul | România curată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *