Romania Curată

”Te gândești dacă poți să-mi dai și mie un șut în fund?”. Ce a recunoscut și ce a negat Orban în procesul pentru trafic de influență. Ce a zis de Urdăreanu, Gușă, Oancea și Gâdea

„Au existat subiecte legate de posibilitatea finanţării campaniei electorale de către Tiberiu Urdăreanu, nu pot să neg. Iniţiativa acestor discuţii nu mi-a aparţinut în cadrul celor două întâlniri. Singura mea iniţiativă este întrebarea pe care i-am pus-o „te gândeşti dacă poţi să îmi dai şi mie un şut în fund”. Această expresie era o cerere de sprijin generică, care putea să prevadă nu numai ca o cerere de finanţare, ci de sprijin.”, a spus marți, Ludovic Orban, judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde are loc procesul în care e acuzat de trafic de influență.

”La a doua discuţie (cu Urdăreanu – n.r.), în 20 martie, subiectul a fost redeschis de Tiberiu Urdăreanu după aproximativ 30 de minute de discuţii politice si administrarea Bucureştiului. În acel moment i-am răspuns despre o sumă. Menţionez că nu găseşti uşor oameni care să îţi finanţeze campania electorală. (…) În ceea ce priveşte relaţia cu media, am avut discuţii telefonice, întâlniri faţă în faţă cu reprezentanţii mass-media, Mihai Gâdea, Sorin Oancea, Cosmin Guşă. În niciuna dintre dicuţiile cu aceştia nu s-a discutat nimic despre finanţare ilegală, nici măcar aluziv. Au fost legate de modalitatea permisă de lege de finanţare din postura de candidat. Nu am cerut bani cash lui Urdăreanu, acesta a fost cel care m-a întrebat „cash?”. Raspunsul meu a fost „cum altcumva?” Am precizat că nu cunoşteam legislaţia cea nouă, dar ştiam că nu era ilegal pe legislaţia veche să primeşti bani cash”, le-a spus Ludovic Orban judecătorilor.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 1 noiembrie, şedinţă la care va fi audiat Tiberiu Urdăreanu, denunţător în acest caz, după care, la următoarele termene urmează să fie citaţi Cozmin Guşă şi Sorin Oancea.

***

Procurorii susţin că la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban l-ar fi contactat pe Tiberiu Urdăreanu, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale în care ar fi trebuit să candideze din partea PNL la funcția de primar al Capitalei. Cei 50.000 de euro, solicitați lui Urdăreanu, ar fi urmat să ajungă la doi patroni de televiziune, Sorin Oancea, directorul B1 Tv, şi Cozmin Guşă, acţionarul postului Realitatea TV, pentru a îşi asigura apariţiile televizate în timpul campaniei electorale. Ludovic Orban i-ar fi cerut lui Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro în numerar, „nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului”, mai arată procurorii.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *