Catiusa Ivanov

Meritele și Onoarea Cavalerului Sorin Oprescu, în fapte și imagini (III). Cum a pus jos Hala Matache și cum (NU) o reconstruiește

”Această decorație pune în valoare cariera de medic specialist a domnului Oprescu, de formație chirurg, fost director al Spitalelor Universitar și Elias din București, precum și cariera politică pusă în serviciul Capitalei, în calitate de primar general, funcție pe care o ocupă din 2008″, se arată în motivarea acordării distincției de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, de către Ambasada Franței, primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Acordarea acestui titlu, pe 12 martie 2015, a generat însă și o reacție critică a cetățenilor, peste 1.000 de bucureșteni semnând o scrisoare deschisă intitulată ”Fără Onoare”, în care se arată că: ”știm sigur, trăind în București și cunoscând activitatea domniei sale ca primar general al capitalei, că în funcția de primar nu s-a remarcat în mod pozitiv, ba dimpotrivă”. În scrisoare (vezi aici) autorii enumeră o parte a nemulțumirilor lor față de activitatea primarului. România Curată a decis să documenteze și să prezinte ce stă la baza acestor nemulțumiri, în serial. De asemenea, dacă doriți să semnalați și alte cazuri, o puteți face la secțiunea ”comentarii”. Noi le vom documenta și prezenta. (România Curată/ Foto: Florin Eșanu)

Citește și:

Meritele și Onoarea Cavalerului Sorin Oprescu, în fapte și imagini (I)

Meritele și Onoarea Cavalerului Sorin Oprescu, în fapte și imagini. Demolarea casei fraților Ghika (II)

***

matache 2

Au trecut aproape doi ani de când Primăria Capitalei a demolat Hala Matache pentru lărgirea străzii Buzești, în martie 2013, noaptea și pe cod portocaliu de ninsoare. Primarul Sorin Oprescu a promis în nenumărate rânduri că o va reconstrui cu circa 40 de metri mai în spate față de locul unde a fost amplasată inițial, în baza unui concurs de arhitectură, însă până acum nu s-a ținut de cuvânt.

Reprezentanții municipalității spun că Hala Matache se va reconstrui când vor fi îndeplinite toate condițiile juridice. “Hala Matache va fi reconstruită după organizarea concursului de amenajare a zonei. S-a întocmit caietul de sarcini în vederea organizării concursului. După concurs, autoritatea va decide amplasamentul exact cu coordonate topografice. Hala Matache nu a fost reconstruită până acum, întrucat a fost necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor juridice”, se arată într-un răspuns trimis de Primăria Capitalei la solicitarea România Curată.

Hala Matache Macelaru 12

Sorin Oprescu a declarat la începutul acestui an că terenul pe care Primăria Capitalei a stabilit să reconstruiască Hala Matache a fost concesionat de Primăria Sectorului 1 unui investitor privat care l-a pus gaj la bancă, astfel că nu mai are unde reconstrui clădirea, deși a găsit investitori dispuși să facă asta. “La Hala Matache am găsit unul-doi oameni care vor să o reconstruiască pe banii lor. I-am chemat, le-am explicat, după care am aflat că terenul pe care voiam să reconstruim hala a fost dat în concesiune de Primăria Sectorului 1. Mai mult decât atât, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, mi-a spus că cel care a concesionat terenul l-a pus gaj la bancă. L-am rugat ca până la sfârșitul anului 2014 să rezolve. Acum grija mea este să mai vrea investitorii pe care i-am găsit să reconstruiască hala. Vom încerca să găsim o soluție”, a spus Oprescu într-un interviu acordat HotNews.ro.

Andrei Chiliman susține însă că ceea ce a declarat Sorin Oprescu este un neadevăr, deoarece pe acel teren se află Piața Matache, iar pentru reconstruirea halei trebuie demolată o parte din piață. “Afirmația primarului general, Sorin Oprescu, din interviul acordat Hotnews.ro, potrivit căreia terenul pe care Primăria Capitalei intenționează să reconstruiască Hala Matache ar fi concesionat, este un neadevăr. Terenul în cauză, parte a Pieței Matache, nu este concesionat, pe el fiind amplasate construcții pentru desfășurarea activităților comerciale. Acestea au fost ridicate în anul 2007 de Administrația Piețelelor din Sectorul 1, în cadrul proiectului de modernizare a Pieței Matache, finanțarea lucrărilor fiind asigurată printr-un contract de împrumut pe o durată de 20 de ani, încheiat de această instituție cu Banca Comercială Română”, spun reprezentanții Primăriei sector 1. Aceștia susțin că sunt de acord să dea Primăriei Capitalei terenul doar dacă vor prelua împrumutul luat în 2007 pentru modernizarea Pieței Matache.

Cladire de patrimoniu la Piata Matache

Deocamdată nu știm cine are dreptate, dacă într-adevăr Primăria Capitalei nu mai are unde construi hala și din vina cui, însă trebuie spus că nici în condițiile în care ar fi vrut să reconstruiască hala pe noul amplasament, Primăria Capitalei nu ar fi putut. Pe 7 ianuarie 2014, planurile urbanistice zonale care băteau în cuie traseul Bulevardului Buzești-Berzei-Uranus și care stabileau unde urma să fie mutată hala au fost suspendate de instanță, procesul fiind intentat de Asociația Salvați Bucureștiul. După suspendare, asociația a cerut anularea acestor documentații de urbanism, acum procesul fiind pe rol.

“În ceea ce privește Hala Matache, trebuie să pornim în primul rând de la faptul că a fost demolată degeaba deoarece a fost agreat un traseu al drumului care să o ocolească, după care a fost demolată, dintr-o prostie, părerea mea. Pentru reconstrucția halei a fost aprobat un Plan Urbanistic Zonal, care a stabilit ca aceasta să fie mutată mai în spate, plan aprobat însa după demolarea clădirii monument istoric. Instanța a suspendat acest PUZ deoarece a constat că nu există niciun motiv pentru a demola și reconstrui hala în altă parte. Acest PUZ fiind suspendat, practic, Primăria Capitalei nu mai poate reconstrui hala decât pe vechiul amplasament. Acum este pe rol procesul pentru anularea PUZ-ului, deci probabil vor mai trece câțiva ani până se va judeca și procesul și recursul. Referitor la ultimele declarații ale primarului general, eu știu că s-au demolat cele două clădiri de pe str. Haralambie Botescu nr. 11-13 pentru a face loc Halei Matache, deci nu are treabă cu Piața Matache”, a declarat Nicușor Dan pentru România Curată.

Acesta spune că societatea civilă dorește reconstruirea Halei Matache pe amplasamentul inițial. “Reconstruirea Halei Matache pe vechiul amplasament face obiectul unui proces intentat de noi. Până acum am avut 3-4 termene, următorul fiind pe 12 februarie când este posibil să se ia o decizie. Fiind la Tribunal, această decizie se poate ataca cu recurs, iar recursul estimăm noi că se va judeca în toamna lui 2015”, a mai spus Nicușor Dan.

turul hala matache 2

Cu toate că de la începutul anului 2014, practic construirea Halei Matache pe alt amplasament nu mai este posibilă până la soluționarea litigiului, în 2013, când se putea face ceva în acest sens, municipalitatea nu a făcut nimic.
Singura acțiune concretă în acest sens a fost în iunie 2014, când municipalitatea a lansat în dezbatere publică, tema pentru concursul de soluţii „Amenajarea zonei Matache” prin care se căuta un amplasament pentru Hala Matache şi reorganizarea spaţiului public al pieţei agroalimentare.

Roxana Wring, președinta asociației ProDoMo, spune că Primăria Capitalei caută scuze pentru a nu reconstrui hala. “Primăria Capitalei a demolat Hala Matache în martie 2013, noaptea și pe cod portocaliu de ninsoare, iar primarul Sorin Oprescu a promis atunci că o va reconstrui. Au trecut aproape doi ani și nu s-a făcut nimic. Din ce știu eu, anul trecut Primăria Capitalei a lansat o dezbatere pentru reconstruirea halei, iar Asociația Salvați Bucureștiul și Ordinul Arhitecților au cerut reconstruirea pe amplasamentul inițial, nu mai în spate, iar aceasta s-a găsit ca scuză de Primărie pentru blocarea demersului, deci tot noi suntem cei răi. Și în cazul Halei Matache avem de a face cu aceeași incompetență a Primăriei Capitalei, care nu poate duce la capăt un proiect”, a declarat Roxana Wring, pentru România Curată.

Hala Matache Macelaru 4

Hala Matache a fost demolată de Primăria Capitalei în martie 2013 pentru lărgirea străzii Buzești. Demolarea a avut loc la câteva ore distanță după ce tot Primăria Capitalei îi intreba pe cetățeni și pe ONG-iști ce părere au de “demontarea” halei și mutarea pe alt amplasament, dezbatere la care nimeni de la primărie nu a pomenit nimic despre ce avea să se întâmple cu câteva ore mai târziu. Primarul Oprescu a spus la vremea respectivă că hala a fost demontată, păstrându-se elementele originale, și a promis că o va reconstrui pe alt amplasament.

Hala Matache era monument istoric, fiind construită în 1887. Clădirea aparține Primăriei Capitalei, fiind expropriată în 2012 pentru construirea Diametralei Buzești – Berzei – Uranus. Până să fie cumparată de Primăria Capitalei, în clădire funcționa o piață de carne. După ce a intrat în proprietatea primăriei, monumentul istoric a fost devastat de hoții de fier vechi, deși municipalitatea trebuia să asigure paza clădirii. În urma protestelor ONG-urilor, în august 2011, Primăria Capitalei promitea că Hala Matache nu va mai fi strămutată sau demolată, ci va rămâne pe actuala locație și va fi restaurată.

Alături de Hala Matache, pentru lărgirea străzilor Buzești-Berzei, municipalitatea a demolat alte zeci de imobile, unele fiind foarte valoroase din punct de vedere cultural. Societatea civilă (Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi alte ONG-uri) s-a opus proiectului şi a acuzat municipalitatea că a comis mai multe ilegalităţi şi a acţiont-o în instanţă. Acolo a obținut câștig de cauză în aproape toate cazurile.

Istoric procese

– Curtea de Apel Bucureşti a suspendat pe 16 iunie Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (HCGMB 262/2006) prin care Diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus a fost declarată de utilitate publică. Decizia de suspendare a fost dată până la judecarea procesului în care se cerea anularea acestui act administrativ. Decizia este definitivă şi irevocabilă. Acţiunea a fost depusă de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul la Tribunalul Bucureşti pe 29 octombrie 2010.

– pe 21.12.2010, Tribunalul Bucureşti a suspendat în dosarul 60056/3/2010 autorizaţiile de desfiinţare pentru Hotel Marna şi Casa Rădulescu; Primăria a emis ulterior autorizaţii cu acelaşi conţinut.

– pe 19.01.2011, Tribunalul Bucureşti a suspendat în dosarul 62706/3/2010 autorizaţia de desfiinţare pentru imobilul din str. Cobălcescu nr. 60; Primăria a continuat demolarea.

– pe 12.04.2011, Tribunalul Bucureşti a anulat în dosarul 52450/3/2010 Planul Urbanistic Zonal Buzeşti-Berzei;

– pe 26.04.2011, Tribunalul Cluj a suspendat în dosarul 958/117/2011 Planul Urbanistic Zonal Buzeşti-Berzei şi o autorizaţie de construire pentru acest proiect.

– Curtea de Apel din Cluj a anulat, la sfârşitul lunii octombrie 2013, hotărârea prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în 2006 proiectul Diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus şi autorizaţia dată de municipalitate în 2009 pentru două segmente din drum: Calea Victoriei-Occidentului şi Calea Plevnei – Dinicu Golescu, potrivit Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. În baza hotărârii de Consiliu General din 2006 au fost demolate 90 de case, printre care şi clădiri monument istoric şi au fost expropriate circa 1000 de persoane. Hotărârea instanţei de la Cluj nu a mai avut însă efect, în sensul stopării lucrărilor, respectivele segmente din diametrală fiind terminate în urmă cu câţiva ani.

– pe 7 ianuarie 2014, Tribunalul Bucureşti a suspendat planurile urbanistice zonale care bat în cuie traseul Bulevardului Buzeşti-Berzei-Uranus. În prezent se judecă anularea PUZ-urilor.

Cine este Euroconstruct, firma care a demolat Hala Matache

Lucrările de demolare a Halei Matache au fost realizate de firma Euroconstruct, cea care realiza lucrările de lărgire a străzilor Buzeşti-Berzei (Diametrala N-S). Compania este deţinută de Sorin Şerban Vulpescu şi Dan Besciu. Besciu este fost partener de afaceri cu Dorin Cocoş.

În decembrie 2014, Dan Besciu împreună cu Josef Hornegger, Alexandru Horpos şi Vlad Ionel Vameşu au fost arestaţi preventiv de instanţa supremă, într-un dosar de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

La jumătatea lui februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat pentru presupuse ilegalităţi cu fonduri europene de peste 1,7 milioane de euro. Banii ar fi fost deturnaţi în contractul privind extinderea reţelei de canalizare din oraşul prahovean Comarnic câştigat de firma lui Herţanu – Grossman Engineering Group şi Euroconstruct.

Hala Matache Macelaru 9 Piata Matache-vanzatori ambulanti 1

turul hala matache 1

Citește și:

Meritele și Onoarea Cavalerului Sorin Oprescu, în fapte și imagini (I)

Meritele și Onoarea Cavalerului Sorin Oprescu, în fapte și imagini. Demolarea casei fraților Ghika (II)


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Meritele și Onoarea Cavalerului Sorin Oprescu, în fapte și imagini (III). Cum a pus jos Hala Matache și cum (NU) o reconstruiește

  1. vlad

    Hm, nu mi se pare normal ca niste oameni sa declare ca societatea civila doreste ceva…. de unde stiu ei??? Sa vorbeasca in nume personal, sau in numele ONG-urilor lor. Acum ca au demolat hala, deja nu mai are sens sa o construiest chiar pe aceeasi pozitie. De ce? cand poti sa o pui deplasata 20 de metri? poate trasa putin fata de drum?? De ce sa o faci chiar pe marginea drumului, doar din incapatanare???

    Reply
  2. cri

    Oprescu a fost toata viata lui un impostor, atat ca medic, cat si ca primar. Decorarea lui de catre Ambasada Frantei reprezinta o insulta la adresa medicilor adevarati, de vocatie pe care ii are Romania precum si o insulta la adresa acelor primari care chiar au facut lucruri bune pentru comunitatea lor. Dar Franta are o lunga traditie de oportunism, cinism si lasitate in politica externa. Poate acest site va face o petitie catre ambasada Frantei, unde sa explice de ce decorarea Oprescului este o jignire pentru Romania. Sunt sigur ca o astfel de petitie va fi semnata de multa lume.

    Reply
    • intransigent

      Este curios cum Ambasada Frantei si “comandamentul” Legiunii de Onoare a Frantei au uitat penibilul episode al dosarului pentru promovarea in functia de professor universitar a personajului in chestiune. Am vie in memorie abureala cu care d-l Cavaler Oprescu (chirurg) incerca sa ne convinga ca inadvertentele penibile din dosarul dumisale erau datorate unei seceretare nepricepute si nu domniei sale insusi. Si mai semnificativ mi se pare faptul ca d-l doctor Oprescu NU avea nevoie de asemenea manipulare, pentru ca ORICUM ar fi ajuns professor. Ce l-a facut sa reucrga, totusi, la acest gen de falsificare a continutului dosarului ? Nu am alta explicatie decat o propensiune incoercibila a domniei sale catre minciuna si un opportunism maladiv. Asta tine de character, iar oficialitatile francize nu par a fi deranjate de lipsa acestuia la personajul amintit. Nu mai adaug pretentia – ridicola, de altfel – pe care chirurgul nostrum a exprimat-o public de a se fi sacrificat pentru binele pacientilro, operand noaptea (sic!) in timp ce ziua active in Parlament. Mai, sa fie ! Multumesc lui Dumnezeu ca nu an ajuns sub cutitul unui astfel de “chirurg de noapte”.

      Reply
  3. Gheorghiu Petru

    Din pacate niste persoane bine intentionate dovedesc o crasa incompetenta privind modul de dezvoltare al unui oras. Hala Matache se va reface- cu pastrarea tuturor elementelor arhitecturale autentice valoroase – dar pe un alt amplasament, din imediata vecinatate a celui original, avand in plus avantajul de a oferi conditii reale pt. buna sa functionare (comert civilizat ) + locuri de parcare care nu impiedica traficul.Aspectul exterior arhitectural va fi identic cu vechea hala, in plus materialele de finisaj vor fi de calitate, spatiile interioare vor respecta identitatea locului, dar oferind anexele tehnice necesare functionarii cladirii, dar mai ales va asigura – prin structura sa noua- protectia antiseismica.Este f. usor a critica absolut orice, fara a accepta ca exista conditionari obiective atunci cand se proiecteaza un bulevard major pt. intreg orasul.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *