Dollores Benezic

Cum mor cinematografele pe barba unora ca „Fulgerică” de la Cinematecă

Printre dinți, mi s-a recomandat să merg la mall, să văd filmul, dacă nu-mi convine situația. Dar angajații cinematecii se plângeau că salariile lor sunt mici. Cu toate astea, nu voiau/puteau să vândă bilete – sursa de venit. Dar aveau invitați. Mulți.

Acesta este o relatare primită de la un cititor care mi-a scris inspirat de faptul că a pățit ceva similar cu mine la Leviathan, dar nu la Studio, ci la Cinematecă, sala Union. E clasica nesimțire a funcționarilor români care consideră că le-a luat mama lor sală de cinema cu fraieri în ea.

Vă las să citiți întâmplarea, dar n-aș vrea să vă oprească să vedeți filmul. Aferim este unul dintre cele mai bune filme despre poporul român. Eu m-am abținut să mai scriu despre el pentru că au scris mult mai bine decât aș fi putut s-o fac eu: CTP și Vintilă Mihăilescu. Dar nu despre calitatea proiecției filmului a fost vorba aici, ci despre moartea cinematografelor pe care nu mall-urile le sabotează, ci chiar oamenii puși să le administreze.

Coada la bilete la Cinema Union

„Aseara am mers la Cinema Union, la premiera lui Aferim!, unde au venit si cativa membri ai echipei, regizorul, producatoarea, cativa actori si tipul de la montaj.

Filmul mi-a parut foarte fain si incurajez sa fie vizionat, chiar la Cinemateca, si va spun si de ce insist pe aceasta locatie.

In ultimele doua zile am tot incercat sa cumpar 2 bilete pentru acest eveniment. Am mers luni, cu o zi inainte, incercand sa imi iau bilete din timp, ca sa nu ratez premiera de la Union. La cinema, un om a carui varsta batea spre 60 de ani si care parea angajat acolo mi-a spus  ca nu se vand bilete decat in ziua spectacolului. Initial, n-am inteles de ce, insa am considerat ca mai e timp si am decis sa revin ieri.

De dimineata, am intrebat  pe pagina de FB a cinematecii de ce nu vand bilete si mai inainte, iar raspunsul a venit prompt, precum ca scaunele din sala nu sunt numerotate iar biletele nu au inscriptionat locul si randul marcate ( ?!).  N-am reusit sa inteleg legatura si, presupunand ca, totusi, numarul de locuri este cunoscut, un numar identic de bilete ar putea fi vandut, pana la epuizarea locurilor din sala, urmand ca spectatorii sa se aseze, pe locurile libere, in ordinea venirii la cinema si a intrarii in sala. (la cel de-al doilea comentariu, n-am mai primit raspuns)

Ieri, mi-am luat o marja de siguranta si am aterizat la cinema dupa ce incepuse filmul de la 16:00, Leviathan, pare-mi-se. Am solicitat din nou sa achizitionez biletele, insa alt domn, cu barba mai lunga, cam de aceeasi varsta, mi-a spus ca nu mi le poate vinde nici atunci, intrucat a primit ordin sa nu vanda pana la 18 :30, deci cu jumatate de ora inainte de spectacol.

De data asta m-am revoltat si le-am reprosat celor doi ca isi bat joc de clientii lor, ai cinematecii, cum ar veni. Si ca datoria lor este sa vinda bilete, nu sa restrictioneze vanzarea lor. Le-am cerut sa-mi spuna numele si cine este superiorul lor. Au refuzat sa se identifice, insa mi l-au indicat drept superior si persoana care a dat dispozitia referitoare la bilete, pe domnul Mihai Fulger, despre care au afirmat ca este redactor-sef la « arhiva ».

bilet-cinematecaAm cerut sa imi faca legatura telefonic cu acest domn si am obtinut-o. Domnul mi-a explicat acelasi lucru ca in raspunsul la comentariul meu de dimineata, cu scaunele nenumerotate si biletele fara loc e.t.c.. De data asta, n-am mai inghitit raspunsul si am cerut sa imi explice care e legatura dintre acest fapt si vanzarea de bilete cu doar jumatate de ora inainte de spectacol. A urmat un alt raspuns ambiguu, precum ca, in lipsa elementelor de pe bilet, acestea ar putea fi folosite pentru a intra la alt spectacol decat cel pentru care s-a vandut biletul. N-am acceptat nici aceasta explicatie, pentru ca preturile biletelor sunt aceleasi, indiferent de spectacol si n-are logica. Astfel ca i-am spus domnului de la telefon ca, daca va continua asa, il asigur ca ii voi face o reclama foarte proasta in media din Bucuresti. Dupa aceasta replica, mi-a cerut sa il dau la telefon pe domnul care-mi facuse legatura telefonica. Acesta, din urma, dupa cateva aprobari verbale (ale instructiunilor primite, banuiesc), a inchis, l-a chemat pe domnul cu barba mai mare si i-a transmis sa imi vanda cele doua bilete pe care le solicitasem. Am solicitat sa imi scrie pe spatele biletelor numele filmului si ora vizionarii.

Apoi am plecat.

Am revenit la cinema  pe la 6 si un sfert. Un cuplu de tineri care dorea sa cumpere bilete primea explicatia pe care o primisem si eu. In plus, ca se vor vinde maxim 100 de bilete (din cele 130, cate locuri ar fi de fapt). Pe la 6 si jumatate, la usa cinematografului se formase o coada. Pe la 7, sala era plina, cu oameni stand in picioare pe laturi si in spatele salii. La etaj nu am avut acces (banuiesc ca era rezervat pentru invitati). Acum inteleg de ce nu se vindeau bilete din timp. « Invitatii » domnului Fulger aveau intaietate. Exista riscul sa ramana fara locuri.

A urmat vizionarea, apoi discutiile cu echipa. Intrebari din sala si din partea moderatorului Fulger. Acestea din urma, stangace, functionaresti, cu aere de eruditie, irelevante (catre pustiul Alberto – ce vrei sa te faci cand te faci mare, actor, nu-i asa ?, catre Radu Jude – nu-i asa ca te-a influentat si asta si ailalta.., catre Ada Solomon – care a fost bugetul si cate zile s-a filmat. Aha, si din cei o mie trei sute cincizeci si sapte <un million trei sute si ceva de mii de euro, de fapt> , cati au venit din Romania si cati de colo si de dincolo..)

Concluzii :

Biletul a costat 10 lei.

Printre dinti, mi s-a recomandat sa merg la mall, sa vad filmul, daca nu-mi convine situatia. Dar angajatii cinema-ului se plangeau ca salariile lor sunt mici. Cu toate astea, nu voiau/puteau sa vanda bilete – sursa de venit. Dar erau invitati – multi, se parea.

Angajatii actionau la ordinul domnului Fulger. Care, potrivit legislatiei de pe saitulANF, este functionar platit de stat. Si, inteleg, are rol de manager al celor doua sali ale cinematecii. Dar scaunele nu sunt numerotate, iar biletele n-au ce le trebuie.

Un cerc vicios, nu ? Cercul invitatiilor, oare ?”

foto și text de Alexandru

***

sursa: dollo.ro


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “Cum mor cinematografele pe barba unora ca „Fulgerică” de la Cinematecă

  1. George Petrineanu

    Orice glont tras impotriva autoritarismului e bun tras. Titlul de manager insa ar trebuie pus in ghilimele.
    Acesti angajati au reflexul fiarei batrine care miroase situatia, ca daca statul plateste atunci se pot comporta cum se purtau si inainte.
    Imi aduc aminte de vremuri in care un vinzator imi arunca in fata ca mie nu vrea el sa-mi vinda ca am fost „necuviincios”.
    Poate cineva dintre acesti manageri de „manageri” copiati de pe sait poate primi niste sesizari. Daca nu altceva, vad ca sint mai multi:
    Director: Anca Mitran anf@xnet.ro
    Director economic : Viorica Radu anf_vioricaradu@yahoo.com
    Director tehnic : Nicoleta Manolache nicomanolache@yahoo.com
    Sef redactie Cinemateca Romana : Mihai Fulger cinematecaromana@gmail.com
    Sef redactie documentare – catalogare : Theodor Leontescu docanf@yahoo.com

    Reply
  2. Doina

    De cand se spune functionari romanesti? Limba romana, bat-o vina, tare mai e grea, dar de la jurnalisti aveam pretentii.

    Reply
    • George Petrineanu

      „De cand se spune functionari romanesti?”
      Atita cit inteleg, acei functionari care nu se ridica mai sus de nivelul de obiecte merita calficativul de „românesti”. Devenind functionari in adevaratul sens al cuvintului (si restringindu-se ca numar la strictul necesar – de exemplu dupa modelul suedez de administratie) vor putea purta si calificativul de români.
      Folosirea lui „românesti” in loc de „români” marcheaza un potential, si anume neimplinirea unui deziderat.

      Reply
  3. brod

    probabil că acolo, la administrare cinematecă, a rămas cineva cu vechi ștate de serviciu, un veteran aflat în funcție de pe vremea tovarășului director Răchită, de la difuzare. dar menținut pe post, din considerente culturale?!?

    Reply
  4. Simona D.

    In primul rand ca Mihai Fulger e critic de film, deci una e partea administrativa, alta e sa-i criticati intrebarile si fara rost. Pe de-o parte, pe de alta parte, pana sa fie Mihai Fulger responsabil cu partea de selectie a filmelor de la Cinemateca si cu promovarea acesteia, inclusiv prin intermediul unor astfel de evenimente, cinemateca, prin cele doua sali, Union si Eforie, era aproape inexistenta. Deci una e sa criticati si sa reclamati o situatie administrativa, alta e sa-l ironizati pe Mihai Fulger uite num-asa!

    Reply
    • Alexandru

      Atunci trebuia dl. Fulger sa ramana la critica si sa lase administratia altora mai priceputi. Iar, in ce priveste „promovarea”, cata vreme ai accesul restrictionat prin diferite tertipuri, nu vad efectele pozitive ale acesteia..

      Reply
      • Simona D.

        Pai tocmai ca sa cum reiese dintr-un comenatariu de mai sus, MF nu se ocupa de administratie: Sef redactie Cinemateca Romana : Mihai Fulger cinematecaromana@gmail.com
        El face programul, selecteaza filmele, iar KinObservator – seria de proiectie romanesti si discutii impreuna cu echipa este ceva ce a aparut de cand MF se ocupa de program si de selectia filmelor, el scriind si rubrica de film de la Observator cultural. Si nu, accesul nu-i restrictionat prin tertipuri. Dupa cum probabil stiti sau nu stiti daca mergeti rar pe la filme si mai ales pe la festivaluri cu deschideri de gala si finaluri de gala, peste tot o parte dintre locuri sunt rezervate invitatilor.

        Reply
        • alexandru

          Tot nu vad logica vanzarii de bilete cu doar 30 de minute inainte de spectacol. Si de ce nu era clar cate locuri sunt ocupate de invitati si cate mai sunt libere pentru fraierii care faceau coada la intrare. Si de ce aveau nevoie barbosii de aprobarea telefonica a lui MF ca sa vanda doua amarate de bilete cu 2 ore inainte, daca tot nu e supervizorul lor.
          Caci argumentul cu scaunele nenumerotate sau biletele care se pot folosi si la alt spectacol tin, dar numai la admiratoare..
          p.s.: iar intrebarile criticului MF chiar au fost „subtiri”. pana si Radu Jude nu s-a mai formalizat si l-a admonestat ca procedeaza ca la scoala (in caz ca ati lipsit de la „deschiderea de gala”)

          Reply
          • Simona D.

            Radu Jude nu se formalizeaza absolut niciodata si in fata nimanui. Uitati-va la orice interviu cu el facut oriunde. Asa e el.
            Nu stiu cum e cu admiratoarele, cel mai probabil scaunele nu sunt numerotate, sistemul de dat bilete e unul vechi, care abia de curand a fost schimbat si la Cinema Studio. Deci cel mai probabil exista o problema in acest sens, pe care si dvs. ati semnalat-o. Alte explicatii cel mai probabil va pot da persoane care ocupa efectiv de administrarea celor doua sali ale Cinematecii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *