Mihai Goțiu

Petiție pentru factură mai ieftină la energie. Peste 11.000 de semnături în mai puțin de o zi. Ce îi solicită semnatarii lui Ilie Bolojan și Hidroelectrica

Peste 11.000 de cetățeni au semnat, în mai puțin de o zi, petiția ”Vrem energie ieftină! Modernizați hidrocentralele existente!”, lansată, ieri (luni), pe platforma Declic. Petiția îl vizează Ministerul Energiei, condus interimar de Ilie Bolojan, care, în calitate de acționar majoritar, va avea un vot decisiv, pe 30 iulie, în Adunarea Generală (AG) a Hidroelectrica, în care se va decide strategia de investiții a companiei pe următorii patru ani.

Potrivit inițiatorilor, Hidroelectrica ar trebui să prioritizeze în strategia de investiții pentru 2027-2030, retehnologizarea hidrocentralelor deja funcționale, în locul proiectelor nefinalizate din perioada comunistă, ineficiente energetic și declarate ilegale de instanțele de judecată.

”În timp ce retehnologizarea hidrocentralelor existente ar contribui la 7% din energia țării noastre, finalizarea proiectelor comuniste ar însemna doar 1% din aportul total la energie”, arată Declic.

Proiectul hidroenergetic Bumbești-Livezeni (în care s-au băgat 175 milioane de euro) ar aduce circa 0,5% (jumătate de procent) din consumul național de energie. Răstolița (proiect declarat ilegal, care ar necesita cel puțin 200 milioane de euro pentru finalizare), ar produce doar 0,081% din energia țării. Comparativ, la Lotru-Ciunget, o investiție de 88 milioane de euro în retehnologizare crește producția cu 10% și are o rentabilitate de 11%. Retehnologizarea prelungește viața centralelor cu decenii și crește producția fără resurse noi sau impact suplimentar asupra naturii.

Din 187 de hidrocentrale operate de Hidroelectrica, doar 5 au fost retehnologizate în ultimii 25 de ani. Restul de peste 180 rulează cu echipamente vechi, unele de peste 50 de ani, se mai arată în motivarea petiției.

E bine că se investește deja în retehnologizare. Dar s-ar putea investi și mai mult dacă statul nu ar irosi bani pentru finalizarea hidrocentralelor proiectate în anii ‘80, amenajări hidrotehnice depășite complet de actualele condiții climatice, ineficiente energetic, a căror finalizare presupune investiții fără criterii clare de eficiență. Mai mult, unele au fost declarate ilegale de judecători din cauză că documentația a fost emisă în condiții de nelegalitate, cu încălcarea legislației de mediu. Acești bani ar fi folosiți mult mai eficient pentru modernizarea hidrocentralelor ce funcționează deja.

Investițiile în tehnologii moderne, adaptate schimbărilor climatice, ar ajuta la scăderea facturilor la energie. În schimb, finalizarea unor hidrocentrale eficiente înseamnă doar mormane de bani cheltuiți în mod netransparent, în timp ce noi continuă să plătim cel mai scump curent din UE – fragment din petiția Declic ”Vrem energie ieftină! Modernizați hidrocentralele existente”.

Proiectul de investigații de mediu Verde Curat, de pe România Curată, a dezvăluit, în serial, că în spatele finalizării amenajărilor hidroenergetice din ariile naturale protejate sunt interesele unor firme de construcții conectate politic sau chiar controlate direct de lideri politici.

În ciuda argumentelor specialiștilor – de la cele ale biologilor la cele ale hidroenergeticienilor – , a opoziției comunităților locale, a hotărârilor Justiției, prin care au fost anulate ori suspendate autorizații de construire, acorduri de mediu și chiar o hotărâre de Guvern, miza sutelor de milioane de euro rămasă în joc a făcut ca proiectele din arii naturale protejate să-și găsească susținere politică, parlamentari și/sau miniștri ca Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), Sebastian Burduja (PNL), Mirchea Fechet (PNL), Tanczos Barna (UDMR) ori Alfred Simonis (PSD) promovându-le agresiv, inclusiv prin propuneri legislative cu dedicație.

Pe Verde Curat/ România Curată am arătat, însă, că în toamna lui 2024, când procedurile de avizare și autorizare doar ce erau anunțate, firma controlată de un condamnat penal definitiv pentru manipularea Bursei, Dragoș Bîlteanu, a transmis un comunicat de presă prin care anunța un plan de ieșire din insolvență care se baza pe aceste proiecte.

Petiția Declic face trimitere la conexiunile intereselor politice și de afaceri din jurul acestor proiecte care fac ca banii Hidroelectrica să fie prioritizați către ele, nu către modernizări și re-tehnologizări ale barajelor existente, care ar crește capacitatea de producție a Sistemului Energetic Național de aproximativ 7 ori mai mult.

Dacă vrei să semnezi și tu petiția Declic și să o dai mai departe, o poți face aici (clic).

Săptămâna trecută, Verde Curat a investigat pe teren situația proiectelor Hidroelectrica de la Răstolița (jud. Mureș, în sit Natura 2000) și din Parcul Național Defileul Jiului (jud. Hunedoara și Gorj). La Răstolița am găsit lucrări în executare în ciuda deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind suspendarea Hotărârii de Guvern de anul trecut. Până la ora publicării prezentului articol, Hidroelectrica nu a răspuns întrebărilor legate de lucrările în discuție. VOM REVENI pe acest subiect.

EXCLUSIV. Defrișări în sit Natura 2000 și cum ”respectă” Hidroelectrica hotărârile judecătorești. Ce am fotografiat și filmat la barajul de la Răstolița, deși există decizie definitivă de suspendare a lucrărilor

Acest articol a fost susținut de Journalismfund Europe.

Journalismfund Europe sigla

IMPORTANT: Verde Curat, de pe România Curată, este singurul proiect de jurnalism care, în mod asumat și programatic, a monitorizat și a publicat constant pe subiectul barajelor și stăvilarelor Hidroelectrica din ariile naturale protejate și a intereselor din spatele lor. Cu câteva excepții notabile, majoritatea restului presei, subiectul fie a fost ignorat, fie au fost prezentate doar dezinformările susținătorilor proiectelor. Dacă vrei să nu ratezi continuarea investigațiilor pe acest subiect, abonează-te, acum, gratuit, la newsletter-ul săptămâna de investigații de mediu Verde Curat:

Citește pe România Curată:

Directorul Afacerii Roșia Montană a demisionat. Dragoș Tănase, regele prăbușirilor fabuloase și al contractelor cu ANCPI, e un mare antreprenor ori un asasin economic sprijinit de stat?

Ce pățești când te pui cu Mafia Lemnului. Ce am primit, la sfârșitul săptămânii trecute, la birou, la întoarcerea din păduri


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *