Mihai Goțiu

SUPER-VESTE: 10 ani de pușcărie pentru unul din șefii Mafiei Pădurilor, în dosarul ”Cheresteaua 1”! Sentința e definitivă!

UPDATE: Potrivit presei locale, cei cinci membri ai Rețelei ”Brânză” care au primit condamnări cu executare s-au predat și au fost încarcerați la Penitenciarul Mioveni. Ion Andrei ”Brânză”, șeful Clanului Brânză și al rețelei de tip mafiot care a dus la distrugerea pădurilor din Făgăraș, are de executat o pedeapsă de 10 ani, fii săi, câte 4 ani de închisoare, fostul șef de district la OS Valea Oltului, Gheorghe Mihai, 8 ani de închisoare, iar pădurarul Vasile Uță, 4 ani.

Pe lângă anii de pușcărie, societățile Andris Pietroșani (a familie Brânză) a primit o amendă penală de 500.000 de lei, iar Ioni Liv Forest Petroșani o amendă penală de 360.000 de lei. A  nu se confunda amenzile penale, cu prejudiciul, stabilit, în cauză, încă din primă instanță, la 10 milioane de lei prejudiciu, care vor fi executați Ion Andrei ”Brânză” și cele două societăți. Pentru recuperarea prejudiciului au fost menținute confiscările speciale ce constau în lemne, în bani și bunuri mobile sau imobile.

***

știrea inițială:

Ion Andrei, cunoscut și ca ”Brânză”, șeful Clanului ”Brânză”, a fost condamnat, marți, 3 ianuarie, în prima zi de lucru a noului an, de Curtea de Apel Pitești, la 10 ani de închisoare, în Dosarul ”Cheresteaua 1”. Sentința e definitivă (vezi aici)! Ion Andrei și firmele lui sunt responsabile de o parte importantă a tăierilor ilegale din Munții Făgăraș, în special pe Valea Doamnei și Valea Vâlsanului. În 2020, când documentam asemenea tăieri ilegale de păduri pe Valea Vâlsanului, ”Brânză” m-a urmărit în pădure, pretinzând că ar fi ”turist” când l-am filmat.

Ion Andrei (foto) fusese condamnat de Tribunalul Pitești, la sfârșitul anului 2021, la 7 ani și 6 luni închisoare. În apel, liderul Clanului ”Brânză” a scăpat de o parte din acuzații, legate de tăieri ilegale de arbori și spălare de bani, pentru care a intervenit amnistia ori prescripția. Curtea de Apel a majorat, însă, la 10 ani, pedeapsa principală dispusă de primă instanță, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241/2005.

Curtea de Apel Pitești a majorat pedeapsa și pentru Gheorghe Mihai, fost șef district în cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului, la momentul săvârșirii faptelor, de la 4 ani la 8 ani închisoare, cu executare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional. Pentru aceleași fapte, pădurarul Vasile Uță a primit 4 ani de închisoare.

Tot cu executare a primit și pădurarul Vasile Uță – 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional. Pentru fii lui Ion Andrei, Ionuț Daniel Andrei și Liviu Gheorghiță Andrei, au fost menținute pedepsele de 4 ani închisoare, cu executare, iar pentru tatăl lui Ion Andrei, Gheorghe Andrei, pedeapsa e de 3 de închisoare, cu suspendare, la fel ca și în cazul lui Marius Virgil Oancea.

În apel, au scăpat doar Nicolae Lixandru (trei ani, cu suspendare, în primă instanță), Ancuța Mircea (amendă penală, în primă instanță), fiind achitați și Ion Trăistaru, Elena Dobrinoiu și Cătălina Maria Matei. Față de Livioara Andrei s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului.

Față de alți doi inculpați s-a dispus încetarea procesului penal. Deși primise în primă instanță trei ani de închisoare, cu suspendare, lui Nicolae Lixandru i-a fost încetat procesul penal. Și lui Ancuța Mircea i-a fost încetat procesul penal, deși în primă instanță primise o amendă penală.

Pentru SC Andris SRL Pietroșani, firma Clanului ”Brânză”, amenda penală de 25.000 de lei, în primă instanță, a fost majorată la 500.000 de lei.

***

În dosar, anchetatorii au susținut că s-au tăiat ilegal 23.000 de copaci care ar fi fost transportați cu peste 1.000 de camioane. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2008-2012, Ion Andrei, în calitate de administrator la S.C. Andris S.R.L., “a tăiat fără drept peste 26.833 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de 4,561 milioane lei, de pe de o suprafaţă de peste 500 de hectare de pădure. Tăierile ilegale au fost dublate de activități de evaziune fiscală.

Vezi, mai jos, cum a decurs confruntarea, din pădure, cu Ion Andrei ”Brânză”, când documentam tăierile ilegale de păduri de pe Valea Vâlsanului:

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “SUPER-VESTE: 10 ani de pușcărie pentru unul din șefii Mafiei Pădurilor, în dosarul ”Cheresteaua 1”! Sentința e definitivă!

  1. Dorin Stan

    Nu de știe dacă instanța a dispus și confiscarea averii lui Ion Andrei zis Brânză, cât și a tuturor celor care au participat la jaf

    Reply
  2. Curte de conturi, dormi?

    La un asemenea prejudiciu, ar trebui să se activeze scrofuloșii de la Curtea de Conturi – să-i ia la purecat proceduri pe șmecherii de la Romsilva. Și tot de la ei (toată ierarhia și personalul Romsilva cu atribuții în zona în care s-a comis jaful) ar trebui recuperat prejudiciul, inclusiv prin popriri pe pensie. Dacă nu le convine, să se întoarcă cu proces împotriva clanului. Pentru că din toate reiese că cine trebuie s-a acoperit (vorba infractorilor: morții se acoperă cu oământ, iar viii cu hârtii). Asta ar fi o super-veste, nu pedepse cu suspendare sau cu executare (după un an și jumătate, va fi liber!).

    Reply
  3. Paul - Lucian

    Sincer ! Dacă nu îi ține după ” Gratii ” iar mai apoi în timp ce sunt după Gratii ! Trebuie efectuate controale la sînge ! Și confiscate toate ” Averile ” agonisite ilegal ! De la toți cei implicați ! Chiar și de la rudeniile lor ! Iar dacă nu le place ! Să fie aliniați fiindu-le făcut cîte un ” Cartuș ” cadou ! Atunci va intra groaza în toți cei care au furat s-au de gînd să fure ! Răul nu poate fi stopat ! Doar ” STÎRPIT “.

    Reply
  4. dan

    ma intereeaza mai putin condamnarile cu inchisoarea, fiindca ele, inchisorile au devenit universitati preferentiale pentru cei cu bani si influente politice pe ra etot noi le platim din taxe si impozite; nici nu va sta 10 ani acolo; m-ar interesa sa vad toata paguba platita inapoi, avutiile confiscate si transformate in bunuri de interes public; si sa stea 10 ani la dispozitia comunitatii, sa faca curat prin parcuri, etc.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *