Mihai Goțiu

Când și în ce condiții se justifică o acțiune în forță a Poliției. Ce spune legea și cine răspunde pentru agresiunea de aseară

Ok, să strigi la miezul nopții, pe stradă, ”toate partidele au tăiat pădurile!” poate reprezenta o ”tulburare a ordinii și a liniștii publice”. Desigur, asta depinde și de intensitate (cât de tare s-a strigat, durată etc.) și de locul unde se întâmplă asta. De aici, însă, și până la lovirea unui adolescent cu pistolul de către un polițist într-o zonă vitală (capul) este cale lungă (conform primelor relatări s-a creat impresia că tânărul ar fi fost împușcat cu gloanțe de cauciuc, se pare însă – vezi aici – că s-a tras cu gloanțe oarbe și tânărul a fost lovit cu pistolul). Legea prevede expres și în mod excepțional, utilizarea forței de către autoritățile publice, atât în privința contextului, cât și a procedurilor.

Ce prevede Legea politiei locale nr. 155/2010, republicata la 8 mai 2014 (integral aici)

Art. 21. – (1) In exercitarea atributiilor de serviciu, politistul local este obligat:

f) sa isi decline, in prealabil, calitatea si sa prezinte insigna de politist si legitimatia de serviciu, cu exceptia situatiilor in care rezultatul actiunii este periclitat. La intrarea in actiune sau la inceputul interventiei ce nu sufera amanare, politistul local este obligat sa se prezinte, iar dupa incheierea oricarei actiuni sau interventii sa se legitimeze si sa declare functia si unitatea de politie locala din care face parte;

Art. 24. – (1) Pentru descurajarea, impiedicarea si neutralizarea actiunilor agresive ale persoanelor care tulbura ordinea si linistea publica, actiuni ce nu au putut fi inlaturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace, politistii locali pot folosi arme neletale destinate pentru autoaparare, bastoane din cauciuc sau tomfe, bastoane cu energie electrostatica, dispozitive cu substante iritant-lacrimogene si paralizante, catuse, caini de serviciu, precum si alte mijloace de imobilizare care nu pun in pericol viata sau nu produc o vatamare corporala grava

(2) Mijloacele prevazute la alin. (1) pot fi folosite impotriva persoanelor care:

a) intreprind actiuni care pun in pericol integritatea corporala, sanatatea sau bunurile altor persoane; (…)

d) se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, indeplinirii solicitarilor legale ale politistilor locali, numai daca exista o temere legitima ca prin actiunile lor pot pune in pericol integritatea corporala sau viata politistilor locali

(3) Folosirea mijloacelor prevazute la alin. (1) impotriva participantilor la actiunile agresive se va face in mod gradual, dupa avertizarea prealabila asupra utilizarii unor asemenea mijloace si acordarea timpului necesar pentru incetarea actiunilor si conformarea la solicitarile legale ale politistilor locali. Orice actiune in public se face prin anuntare: „Politia!”

(4) Folosirea mijloacelor prevazute la alin. (1) nu trebuie sa depaseasca nevoile reale pentru impiedicarea sau neutralizarea actiunilor agresive.

***

Câteva concluzii preliminare:

Refuzul legitimării NU este o acțiune agresivă. Cu atât mai mult dacă polițiștii nu au respectat prevederile procedurale (situație în care solicitările lor NU sunt legale). Dacă a existat o acțiune agresivă (care trebuie probată, iar un ton ridicat nu e o acțiune agresivă), lovirea unei persoane de către polițist se justifică doar dacă NU existau alte mijloace și, atenție, FĂRĂ a-i pune în pericol viața și integritatea corporală. Lovirea cu un obiect contodent (pistolul) într-o zonă vitală (capul) PUNE în pericol viața celui lovit! Trebuia să existe o temere legitimă că viața polițistului (sau a altcuiva) a fost pusă în pericol. În fine, intervenția nu trebuie să depășească nevoile reale pentru împiedecarea sau neutralizarea acțiunilor agresive.

Concluzie generală

Am pretenția ca forțele de ordine să cunoască la perfecție legile în baza cărora acționează. Mai mult, să fie antrenate pentru a ști cum să reacționeze în situații critice. Iar acest lucru presupune inclusiv pregătire psihologică. Toate condițiile enumerate mai sus (de la respectarea procedurilor până la modul de intervenție și intensitatea intervenției) trebuie îndeplinite CUMULATIV. Dacă o singură condiție nu a fost îndeplinită de polițistul local, ne aflăm în fața unui abuz extrem de grav. Între a striga, la miezul nopții, pe stradă, ”toate partidele au tăiat pădurile!” (ce poate reprezenta, la o adică, o tulburare a liniștii publice) și a fi lovit pentru asta, în cap, cu pistolul, de către un polițist, e cale de la cer la pământ. Nu vreau să pun verdicte, dar organele de anchetă trebuie să stabilească cu celeritate dacă acțiunea polițistului a fost justificată. Iar dacă nu, tot cu celeritate, să ia măsuri (de la cele de ordin administrativ, până la cele penale).

P.S.: Cei care au aruncat cu sticle către polițiști (lovindu-l pe unul dintre ei) au propria responsabilitate. Pe filmările publicate până acum pe rețelele de socializare (vezi și aici) se vede (și se aude) însă că sticlele au fost aruncate DUPĂ ce tânărul fusese lovit și era la pământ.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

12 thoughts on “Când și în ce condiții se justifică o acțiune în forță a Poliției. Ce spune legea și cine răspunde pentru agresiunea de aseară

  1. Ciprian

    Polițistul ăla e total depășit de situație, se vede lipsa totală de pregătire pentru așa ceva.
    Se vede cel mai bine când îndreaptă pistolul spre oamenii din jur și unul din bărbații ce filmau îi spune să-și bage pistolul la loc că altfel ajunge la pușcărie. Polițistul ezită puțin dar se conformează, arătând foarte confuz

    Probabil el și alții ca el au avut impresia că dacă-s mari și pot da bine cu pumnul pot rezolva orice, doar că pe stradă de multe ori contează mai mult diplomația decât mușchii. Alfel ajungi acasă cu capul spart, sau mai rău – ajungi chiar să omori nevinovați că n-ai știut cum să reacționezi :\

    Reply
  2. Anonim

    O dificultate a concluziilor dumneavoastra consta in faptul ca va bazati pe ceea ce ati putut abstrage de pe urma video-ului online, motiv pentru care nu puteti sti ce sa petrecut prior respectivelor secvente. Sunt de acord cu faptul ca politistul trebuie sa raspunda pentru faptele savarsite si ca probabil a recurs la actiuni nejustificare, insa judecarea trebuie sa se faca doar cunoascand desfasurarea evenimentelor.
    In legatura cu afirmatia dumneavoastra de final. Este evident ca ati auzit/ vazut ca sticlele au fost aruncate dupa ce individul se afla la pamant si asta pentru ca filmarea este facuta dupa ce s-a pertecut evenimentul cu pricina, sau daca exista o filmare completa a fost modificata astfel incat sa excluda secventa respectiva. Nu zic ca evenimentele nu au putut avea aceasta desfasurare, dar ca necunoscand situatia, putem fi indusi cu usurinta in eroare.
    PS: circula articole pe internet conform carora persoana nu a fost impuscata de fapt, ci doar lovita in cap cu pistolul. Vom vedea cum se va rezolva situatia in final

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Anonim: 1) după cum scrie și în articolul de mai sus, persoana a fost lovită cu pistolul, nu împușcată cu gloanțe de cauciuc (iar în link-ul la care face trimitere există și o mărturie a unui martor în care se explică de unde confuzia inițială); asta nu scade însă cu nimic gravitatea faptei – lovirea de aproape, cu un obiect cotondent (pistolul), într-o zonă vitală (capul) reprezintă tentativă de omor; 2) în filmarea la care face trimitere articolul (și o puteți vedea la link-ul indicat), se vede la minutul 1.10 polițistul care e rănit la cap la minutul 10, că nu are sânge pe față – așadar, rana polițistului a fost făcută DUPĂ atacul asupra tânărului (asta nu-l scuză pe cel care a aruncat cu sticla, dar exclude posibilitatea atacării polițistului care a fost rănit în scandal înaintea lovirii tânărului)

      Reply
      • Radu B.

        Dacă lovirea cu patul pistolului în cap poată fi catalogat ca tentativă de omor (?!), atunci înseamnă că, fără dubii, cei care au aruncat cu sticle spre polițiști trebuie acuzați de același lucru, nu?

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Radu B.: diferențele sunt majore: 1) distanța de la care se aplică lovitura și zona vizată (de la mică distanță e clar că poți lovi o zonă vitală, așadar, polițistului îi va fi cam greu să dovedească că nu a vrut să-l lovească în cap – la diferența de masă dintre polițist și adolescent, dacă îl atingea în tâmplă putea să-l omoare și o lovitură cu pumnul, ce mai vorbim de o lovitură cu tocul pistolului) ; în cazul unei sticle aruncate de la distanță mai mare există riscul de a lovi o zonă vitală, dar intenția nu poate fi presupusă, ci trebuie stabilită); 2) e important de stabilit cine a lovit primul (din filmări, reiese destul de clar că tânărul a fost lovit primul, iar polițistul rănit de sticlă după); nu se pune problema legitimei apărări (care înlătură răspunderea penală) în cazul celui care a aruncat cu sticla, dar există provocarea (care nu înlătură scuza penală, dar reprezintă o circumstanță atenuantă) – toate astea nu le spun eu, ci dreptul penal; în cazul polițistului se mai aplică și legile specifice (iar faptul că tinerii le-au cerut polițiștilor să se legitimeze NU este o provocare – cum am văzut comentat aiurea pe Facebook, pt. că asta e obligația legală a polițiștilor – să se legitimeze; indiferent de tonul solicitării, cererea de a respecta legea nu e o provocare)

          Reply
  3. Dora

    E o aberatie ca acesti indivizi se numesc politisti, desi ei nu tin de ministerul de interne, nu au nicio pregatire si sunt subordonati primarilor (care deseori ii folosesc ca si mijloc de santaj cand isi vad afacerile murdare deconspirate). Ei trebuie sa se numeasca din nou gardieni sau, si mai bine, sa fie desfiintati, pentru ca fac mai mult rau decat bine si mai si cheltuie bani publici. Stiu chiar un caz in care au fost pusi sa lucreze in slujba mafiei microhidrocentralelor.

    Reply
  4. Milutzu

    Gestionarea situatiilor de acest gen necesita un tip de pregatire pe care politia locala pur si simplu nu o detine. Statutul de politist nu este, in opinia mea, ceva ce poate fi acordat dupa o luna sau un an de antrenament teoretic si practic, chiar daca acum vorbim despre politia locala. Cat despre politia „cealalta”, imi amintesc ca baietii aruncau cu chipiurile acum cativa ani. Asta inseamna lipsa de respect fata de uniforma si, prin urmare, lipsa de pregatire. Nu am nimic cu politia, ea indeplineste un scop mai mult decat necesar in societate, nu o singura data am primit indrumari sau am fost ajutat de politisti pentru care amabilitatea a depasit datoria, insa cred ca ideea politiei locale ca forma eficienta de supervizare, prevenire si control a situatiilor critice este nesustenabila. Dupa cum si Politia Romana trebuie sa investeasca mult mai mult in pregatire si material. Cum sa respect un politist daca el insusi nu se respecta? Cum sa mai solicit ajutorul politiei cand am o nevoie pe care, teoretic, ei a putea-o rezolva cand stiu ca se chinuie sa mentina in stare de functionare echipament care de mult ar fi trebuit sa fie casat? Ca sa-mi recuperez laptopul furat n-ar fi mai simplu sa ma duc sa-mi cumpar un pistol cu apa si sa-mi fac singur dreptate, poate-poate hotul, pe care il cunosc, s-o trezi dupa un dus rece? Si asa ne intoarcem la aceleasi probleme structurale ale societatii romanesti: idei, legi proaste pentru societate, dar bune pentru alesi, bani sifonati, etc.

    Reply
  5. Ștefan Brăgărea

    @ Dle Goțiu
    Extrem de utile și importante precizările dvs.
    Nu știam că Poliția Locală nu este subordonată MI. Atunci existența acestui organism devine absurdă – obișnuiesc (și bine fac) – să respect poliția tocmai pentru pregătirea în gestionarea unei situații deosebite. Altfel, ne vom trezi în curând cu poliție școlară, poliție de grădiniță, etc.
    Hai să fim serioși – există o singură Poliție – cea subordonată MI.

    Reply
  6. Sorin

    Am si eu o curiozitate: de ce paznicii comunali isi spun „politisti”? „Politia Locala” e in cel mai bun caz o militie ( fara legatura cu politia de dinainte de ’89), iar in cel mai rau caz o firma de paza finantata majoritar din bugetul public.

    Reply
  7. Sorin

    Se vede clar in filmare ca tanarul cu pricina era agatat de gatul politistului in momentul in care a fost impuscat/lovit. Nu poti sa pretinzi ca violenta s-a produs in urma scandarilor facute cand se vede clar in clip ca nu e asa.

    Eu nu stiu daca agentii de politie au folosit armele in mod regulamentar, dar mi-e clar ca nu ai ce cauta, ca cetatean, cu mana dupa gatul unui agent de ordine, indiferent ce crezi tu ca ar fi facut ilegal. Daca pretindem ca traim intr-o tara civilizata hai sa ne comportam ca atare.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *