ARC va prezinta harta marilor averi din invatamant Lista neagra a mogulilor din universitati

ARC vă prezintă lista rectorilor şi preşedinţilor de universităţi în special din acele universităţi care au dovedit o mare rezistenţă la schimbare in educatie în ultimii 20 de ani, cele care au devenit scena unor scandaluri de mare amploare la alegerile universitare din trecut şi, nu în ultimul rând, instituţiile de învăţământ superior clasate pe ultimele locuri în Topul integrităţii universităţilor publice din România, alcătuit de Coaliţia pentru Universităţi Curate acum doi ani. De asemenea, au fost cuprinşi în această listă şi acei rectori care au reuşit, prin diverse metode, să se menţină aproape neîntrerupt vreme de 15-20 de ani în conducerea unor instituţii de învăţământ superior, precum şi cei care nu văd nicio problemă în a fi, în acelaşi timp, atât conducători de universităţi autonome cât şi parlamentari supuşi disciplinei de partid.

Lista de mai jos reprezintă rezultatul unui demers jurnalistic şi nu îşi propune să fie nici exhaustivă nici perfectă, ci încearcă să contureze faţa mai puţin plăcută a învăţământului superior din ţara noastră şi ramâne o listă deschisă, cititorii României Curate fiind invitaţi să o dezbată, să o comenteze şi să o completeze.

· Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Carol Davila din Bucureşti

Rector: Florian Popa

Este la al doilea mandat consecutiv: (2004 – 2008; 2008 – 2012); Alegerile din 2004 au fost marcate de un scandal de amploare, a fost încălcată at â t Carta Universitară cât şi legea învăţământului în vigoare la acea vreme, motiv pentru care nu au fost validate de minister. S-a dispus repetarea alegerilor, iar funcţia de rector a fost adjudecată de Florian Popa. Acuzaţii cu privire la lipsa de transparenţă şi jocuri de culise au circulat în universitate şi în 2008.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată datează din iunie 2011 (are această obligaţie ca şi deputat) şi este disponibilă pe site-ul UMF.

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Florian Popa a încasat în 2010 suma de 203.654 de lei din salariul de rector al UMF. Alte venituri: 51.622 lei – indemnizaţie de deputat, 9.553 lei – indemniza ţ ie de academician la Academia de Ş tiinț e Medicale, 19.335 – lei salariu de medic chirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon.

Avere declarată: Potrivit declaraţiei, în ultimii patru ani (cel de-al doilea mandat de rector), Florian Popa a deschis 12 conturi bancare în care a acumulat, în perioada 2008 – 2011, suma totală de 812.087,55 lei. Are încă două conturi în valută, deschise în 2004, respectiv 2006, în care deţine suma totală de 2.326 de dolari SUA. De asemenea, el a investit peste 94.279 de lei în titluri de stat emise de BRD. Are în proprietate un teren extravilan în comuna Pantelimon, un apartament în Bucuresti şi două case de vacanţă, una în Sinaia şi cealaltă în localitatea Gruiu – Lipia. Declaraţia de avere mai menţionează “Tablouri moştenite şi primite, bijuterii moştenite şi achiziţionate şi icoane primite”, cu precizarea că valoarea acestora nu a fost evaluată.

Probleme de integritate:

– În situaţie de incompatibilitate conform noii Legi a educaţiei întrucât este în acelaşi timp rector şi deputat (PSD) în Parlamentul României. Incompatibilitatea a fost constatată oficial de ANI în vara acestui an.

· Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti

Rector: Stefan Diaconescu

Este la primul mandat, a fost ales în 2008 ; înainte a fost prorector. La alegerile din 2008 a făcut rocada cu fostul rector, care a devenit prorector.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată în 2011 – universitatea nu are declaraţiile de avere publicate pe pagina de internet (se pot găsi în portalul ANI)

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Stefan Diaconescu a încasat în 2010 suma totală de 162.857 de lei din activităţi didactice (salariu+cercetare); alte venituri: 1500 de lei lunar în calitate de membru în CA al Baneasa Investments (acest venit suplimentar este menţionat doar în declaraţia de interese nu şi în cea de avere)

Avere declarată: Deţine, împreună cu soţia, un teren intravilan şi o casă în Bucureşti, iar în 2010 a depus într-un cont bancar suma de 5.125 de euro.

Probleme de integritate:

– Este cercetat de DNA într-un dosar privind asocierea nelegală a universitaţii cu omul de afaceri Gabriel Popoviciu în firma controlată de acesta, Băneasa Investments. Potrivit DNA, prin contractul de asociere, un teren din Baneasa asupra căruia Universitatea nu avea drept de proprietate a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani lui Popoviciu, la un pret mult sub-evaluat. Contractul a fost semnat în anul 2000 şi de catre actualul rector Stefan Diaconescu, pe atunci secretar ştiinţific.

· Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Rector: Prof. dr. ing. Constantin Oprean

Îşi încheie anul acesta cel de-al doilea mandat consecutiv (2004 – 2008 ; 2008 – …..). La alegerile din 2008 a fost unicul candidat. Regulamentul şi Carta universitară în baza cărora s-au desfăşurat alegerile au fost contestate în instanţa de judecată de mai mulţi profesori din instituţie care au format un “Grup de iniţiativă pentru o Universitate curată”. Justiţia a anulat ca nelegale mai multe articole din cele două acte contestate de grupul de iniţiativă dar nu a anulat şi rezultatul alegerilor. Constantin Oprean face parte de aproape 20 de ani din conducerea universitaţii sibiene în condiţiile în care în perioada 1992 – 2004 a ocupat poziţia de prorector.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere datează din iunie 2011 şi este publicată pe site-ul universitaţii în pagina dedicată declaraţiilor de avere şi de interese.

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, rectorul Constantin Oprean a încasat în 2010 suma totală de 346.736 lei reprezentând salariul de bază (147.678 lei) + activitaţi didactice (90.189 lei) + cercetare şi fonduri structurale (108.869 lei). Oprean este şi membru în trei consilii de administraţie: SC SIMEROM SA (companie producatoare de utilaje şi maşini-unelte pentru prelucrarea metalului), Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală (CRFCAPL) Sibiu (unde Oprean este şi preşedintele CA) şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca (AJOFM) Sibiu. În declaraţia de avere depusă anul acesta, Oprean nu a declarat niciun venit obţinut la Simerom şi CRFCAPL Sibiu şi a menţionat doar suma de 758 de lei încasată ca membru CA al AJOFM.

Avere declarată: Potrivit declaraţiei de avere, rectorul Constantin Oprean deţine 2 terenuri intravilane, un apartament şi o casă în Sibiu, 2 terenuri agricole în localitatea Sura Mare şi o casă de vacanţă în localitatea Raul Sadului. De asemenea, Oprean are cinci conturi bancare deschise la BCR în care a economisit până în prezent aproape 1 milion de lei noi (2 conturi), 65.865 de euro (2 conturi) şi 1.107 lire sterline.

Probleme de integritate:

– La alegerile universitare din 2008 a modificat ilegal unele prevederi ale Cartei universitare care i-au permis să numească direct anumite persoane în organele de conducere ale universitaţii. A fost acuzat că a făcut acest lucru pentru a-şi asigura cel de-al doilea mandat de rector. Ulterior, modificările aduse Cartei au fost anulate de instanţele de judecată în urma contestaţiilor făcute de mai mulţi profesori din cadrul instituţiei.

– A fost acuzat de nepotism deoarece alţi trei membrii ai familiei sale sunt cadre didactice în universitatea sibiană: soţia şi două fiice.

· Universitatea din Bucuresti (UB)

Rector: Ioan Panzaru

Este la al doilea mandat consecutiv de rector (2005 – 2008; 2008 – 2012). În ambele dăţi, a fost singurul candidat la această funcţie.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată datează din 2009 şi poate fi gasită doar pe Portalul declaraţiilor de avere al Agentiei Nationale de Integritate.

Pe site-ul Universitatii Bucureşti sunt vizibile doar declaraţiile de avere din perioada primului madat de rector, adică cele din 2006, 2007 şi 2008. Cele din 2010 şi 2011 nu există nicăieri. (Situaţia este generalizată în toată Universitatea Bucuresti – ultimele declaraţii de avere încărcate pe site datează din 2009)

Veniturile anuale: Potrivit acestei ultime declaraţii de avere (cea din 2009) – Ioan Pânzaru a avut în 2008 (primul an din cel de-al doilea mandat) venituri de 108.336 lei din activităţi didactice, 600 de lei din indemnizaţia de membru al CA al Institutului de Biodinamică şi 420 de lei din drepturi de autor – Tribuna Învăţământului.

Avere declarată: Deţinea (în 2009), împreuna cu soţia, două terenuri intravilane în judeţul Mureş şi două apartamente în Bucureşti.

· Universitatea Politehnică Bucureşti (UPB)

Rector: Ecaterina Andronescu

Este la al doilea mandat consecutiv (2004 – 2008; 2008 – 2012). La alegerile din 2004 a avut un contracandidat, Constantin Dumitrache, iar la alegerile din 2008 a fost singurul candidat.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată datează din 15 iunie 2011 (are această obligaţie ca şi senator). Deşi există pe site-ul UPB o pagină dedicată declaraţiilor de avere, cea a Ecaterinei Andronescu nu este disponibilă, ci se poate accesa pe site-ul Senatului.

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declara ţ ii de avere, Ecaterina Andronescu a încasat cumulat din functiile de prof.univ – rector si senator suma totala de 144.051 de lei. În declaraţie nu sunt completate distinct salariul de profesor şi cel de parlamentar, ci este trecută o singură sumă, în care sunt incluse atât salariul de la UPB cât şi indemnizaţia de parlamentar. În plus, ea a obţinut 13.200 de lei ca manager al unui proiect al UPB finanţat din fonduri europene (POS-DRU)

Avere declarată: Are în proprietate un apartament în Bucuresti cumpărat în 2006 şi două conturi bancare în care deţine suma totală de 272.000 lei.

Probleme de integritate:

– În stare de incompatibilitate potrivit noii Legi a educaţiei întrucât deţine în acelaşi timp funcţia de rector şi pe cea de senator (PSD). Incompatibilitatea a fost constatată oficial şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în vara acestui an.

– S-a aflat în conflict de interese, potrivit ANI, pentru că în calitate de rector al Universitatii Politehnică s-a numit manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, desfăşurat tot de Universitatea Politehnică (proiectul menţionat şi în declaraţia de avere).

· Şcoala Naţională de Ştiinte Politice şi Administrative (SNSPA)

Rector: Paul Dobrescu

Este la primul mandat – ales în 2008, după ce ministrul Educaţiei l-a numit interimar şi l-a demis pe fostul rector, Mihalea Vlasceanu, care îşi încheiase mandatul, dar nu organizase noi alegeri în termen.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere depusă în 2011 – disponibilă pe site-ul universitaţii în pagina cu declaraţii de avere.

Veniturile anuale: Conform ultimei declaraţii de avere, Paul Dobrescu a încasat în 2010, din activitati didactice, suma totală de 288.396 de lei, reprezentând salariul de bază = 135.081 de lei + 45.735 de lei din activităţi didactice cumul SNSPA + 27.491 de lei din activităţi didactice plata cu ora + 80.089 de lei din activităţi de cercetare. Alte venituri: 11.311 lei din convenţii civile (?), 2.332 + 632 de lei din drepturi de autor, 41.011 lei din închirierea unui imobil, 4000 de lei din activităţi agricole. Potrivit declaraţiei de interese, Paul Dobrescu este unic acţionar şi administrator într-o firmă de consultanţă, SC Europrojects Consulting SRL, care i-a adus în 2010 venituri brute în valoare de 36.572 de lei

Avere declarată: Deţine 2 terenuri agricole (aproape 7 ha), 9 hectare de pădure, 3 terenuri în întravilan în localitatile Bucuresti(388 mp), Mogoşoaia (200 mp) şi Straghiojd (4695 mp) şi un teren extravilan în Pantelimon (2650 mp); 2 case de locuit, una în Prahova, cumparată în 2001, iar cealaltă construită în 2005 în Bucureşti; nu are conturi bancare (doar o asigurare de viaţă la ING)

Preşedinte: Adrian Miroiu

Este preşedinte al SNSPA începand din 2008. A mai ocupat funcţia de decan al Facultătţi de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA în perioada 2000 – 2004.

Transparenţă: Şi-a actualizat declaraţiile de avere şi de interese în iunie 2011 dar aceste documente nu apar pe site-ul SNSPA ci pot fi gasite doar în Portalul ANI.

Venitul anual: Potrivit declaraţiei de avere, Adrian Miroiu a încasat anul trecut de la SNSPA suma totală de 172.909 lei (cursuri, indemnizatie de conducere, proiecte de cercetare). Totodată, funcţia de vicepreşedinte ARACIS şi cea de membru în echipa de management de proiect POSDRU în cadrul aceleiaşi instituţii i-a adus venituri în valoare de 131.751 lei. Anul trecut, a mai câştigat sumele de 15.119 lei şi 14.730 de lei ca expert colaborator al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (UEFISCSU) şi, respectiv, al UMF Carol Davila Bucuresti.

Avere declarată: Deţine împreună cu soţia sa (Mihaela Miroiu, cadru didactic tot la SNSPA) trei terenuri intravilane în comunele Baloteşti, Saftica şi Glodeanu-Siliştea, o garsonieră şi un apartament în Bucureşti, un apartament în Hunedoara, o casă de locuit în Ilfov (localitatea neprecizată) şi o casă de vacanţă în comuna Glodeanu Siliştea din judeţul Buzău. Are conturi şi depozite bancare în valoare totală de 115.140 lei, 1.124 euro şi 2.078 de dolari SUA.

· Universitatea din Oradea

Rector: Cornel Antal

Ales initial rector în iunie 2007, pentru a continua mandatul rămas neterminat de fostul rector, Teodor Maghiar, demis din funcţie din cauza dosarului de corupţie cu diplome false; alegerile din 2007 au fost iniţial invalidate de Ministerul Educatiei şi au fost repetate, înscriindu-se trei candidaţi. Antal a obţinut cele mai multe voturi. În 2008 s-au organizat din nou alegeri, de data aceasta Antal a fost singurul candidat.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată în 2011 – există pe site-ul universităţii în pagina dedicată acestor declaraţii.

Venituri anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Cornel Antal a încasat anul trecut de la Universitatea din Oradea suma totală de 100.296 lei, reprezentând activităţi didactice şi administrative (76.879 lei) + activităţi de cercetare (23.417 lei)

Avere declarată: Deţine, împreuna cu soţia, un teren intravilan şi o casă în Oradea. A contractat două credite bancare în 2011, unul de refinanţare în valoare de 60.000 de lei iar cel de-al doilea în valoare de 15.000 de lei.

· Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Gr. T. Popa” Iaşi

Rector: Vasile Astărăstoae

Este la primul mandat de rector (2008 – 2012) fiind ales în urma alegerilor din 2008 la care au fost înscrisi în total 6 candidaţi. Astărăstoae a primit cele mai multe voturi.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată în noiembrie 2010. Pagina dedicată declaraţiilor de avere şi de interese pe site-ul UMF Iaşi nu este actualizată.

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, rectorul Vasile Astărăstoae a încasat în 2009 suma de 151.581 de lei de la UMF Iaşi. El mai deţine însă alte cinci funcţii care îi aduc venituri: este directorul Institutului de Medicină Legală din Iaşi (76.569 de lei), preşedintele Colegiului Medicilor din Romania (30.987 lei), preşedintele Colegiului Medicilor din Iaşi (5.525 de lei), preşedintele Comisiei de Arbitraj a CNAS (24.448 lei) şi profesor la Universitatea Al Ioan Cuza din Iaşi (4.553 lei). La aceasta se adaugă 32.533 de lei din activităţi de cercetare şi 9.000 de lei obţinuţi dintr-un contract civil.

Avere declarată: Deţine două apartamente în Iaşi şi patru conturi bancare în care se găseau, la sfârşitul anului trecut, peste 115.000 lei.

Probleme de integritate:

– Urmărit penal pentru mai multe infracţiuni într-un dosar instrumentat de DNA în care este acuzat de atribuirea ilegală a unui contract într-un proiect finanţat din fonduri europene care vizează realizarea unei platforme de e-learning la UMF Iaşi. În acelaşi dosar este acuzat că şi-a angajat ilegal propria fiica la IML Iaşi pentru a o plăti într-un alt proiect finanţat din fonduri europene

· Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara

Rector: Iosif Ştefan Drăgulescu

Este la al doilea mandat de rector consecutiv şi al patrulea din ultimii 20 de ani (1992 – 1996; 1996 – 2000; 2004 – 2008; 2008 – 2012). La ultimele alegeri pentru funcţia de rector, din 2008, a fost unicul candidat. A reuşit să aibă patru mandate de rector, deşi legea permite doar două, deoarece legea a fost interpretată astfel încat nu s-au luat în considerare decat mandatele complete. Mandatul 1996 – 2000 a fost incomplet deoarece Drăgulescu a ocupat o perioadă funcţia de ministru al Sănătaţii în guvernarea CDR. La alegerile de rector din 2004, Ministerul Educaţiei nu a validat desemnarea lui Dragulescu în această funcţie pe motiv că se afla la cel de-al treilea mandat. Acesta a atacat în instanţă deciziile ministerului şi a câştigat procesul, fiind validat în funcţia de rector doar pentru o perioadă de doi ani şi jumatate din respectivul mandat, considerat astfel incomplet, ceea ce i-a dat dreptul să candideze pentru aceeaşi funcţie şi în 2008.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere a fost publicată în iunie 2011 dar nu este disponibilă pe site-ul universităţii, pe pagina specială cu declaraţii de avere, ci doar pe cea a Camerei Deputatilor (în 2008 a fost ales deputat din partea PDL).

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Ştefan Drăgulescu a încasat de la UMF Timişoara, în anul 2010, suma totală de 212.175 lei (salariu de bază + indemnizaţie de conducere + plata cu ora + activităti de cercetare). În plus el a mai încasat venituri în valoare de 61.453 lei din îndemnizaţia de parlamentar, 37.770 de lei din salariul de la Institutul de Boli Cardio-Vasculare Timişoara, 12.460 de lei pentru studii clinice şi activităţi de cercetare la Institutul Cardiologic din Timişoara şi un venit de 1.299 de lei de la SC Clinica Alias plus dividende în valoare de 28.025 de lei de la aceeaşi clinică.

Avere declarată: În ultima declaraţie de avere, rectorul Ştefan Drăgulescu menţionează un teren agricol în Lugoj, 1,2 hectare de păşune în Poiana Mărului, un apartament în Bucureşti, o casă în Timişoara, două case în Lugoj, o casă din cărămidă nearsă în localitatea Văliug şi o casă de vacantă în Poiana Mărului. De asemenea, sunt menţionate 9 conturi în lei şi valută deschise pe numele său şi alte 7 conturi bancare pe numele soţiei care conţin, în total, urmatoarele sume: 129.178 lei, 382.432 euro, 93.867 dolari SUA, 14.318 lire sterline şi 15.375 de franci elveţieni.

Probleme de integritate:

– În situaţie de incompatibilitate conform noii Legi a educaţiei întrucat este în acelaşi timp rector şi deputat (PDL) în Parlamentul României. Incompatibilitatea a fost constatată oficial de ANI în vara acestui an.

– Luna trecută, în presa au fost publicate documente, confirmate de profesori din UMF sub protectia anonimatului, potrivit cărora rectorul Ştefan Drăgulescu a plătit din banii universitaţii mai multe deplasari făcute de el şi fiica sa în ţări din Europa şi America Latină, cum ar fi un sejur de două săptămâni în Grecia.

· Universitatea Politehnică Timişoara

Rector: Nicolae Robu

Este la al doilea mandat consecutiv de rector (2004 – 2008; 2008 – ……). În 2004 a obţinut cel mai mare numar de voturi în competiţie cu contracandidatul sau, Vladimir Creţu. În 2008 a fost singurul candidat pentru funcţia de rector.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată datează din iunie 2011. Poate fi consultată pe site-ul Senatului (este senator PNL) dar nu şi pe site-ul UPT unde putem găsi doar declaraţia din 2010.

Veniturile anuale: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Nicolae Robu a încasat în 2010 de la UPT suma totală de 230.737 lei reprezentând salariu de bază (76.134 lei) + indemnizaţie de rector (37.497 lei) + activităţi didactice extra-normă şi de cercetare (108.927 lei) + al 13-lea salariu (8.179 lei). Nicolae Robu a mai încasat de la Senat suma de 52.260 de lei, reprezentând indemnizaţia de membru al Parlamentului. În plus, el a câstigat anul trecut 7.042 de lei din închirierea unui apartament pe care îl deţine în Timişoara.

Avere declarată: Potrivit declara ţ iei de avere, Nicolae Robu deţine, împreună cu soţia, 2 apartamente şi un teren intravilan în Timişoara şi două depozite bancare însumând 12.700 lei.

Probleme de integritate:

– În situaţie de incompatibilitate conform noii Legi a educaţiei întrucat este în acelaşi timp rector şi senator (PNL) în Parlamentul României. Incompatibilitatea a fost constatată oficial de ANI în vara acestui an.

Alte observatii:

– În primavara acestui an, Nicolae Robu a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie al Consortiului Universitar Timisoara, alcătuit din Politehnica Timişoara şi UMF Timişoara, cele două universităţi având în plan o viitoare fuziune. În iunie, Robu a declarat, potrivit presei locale, că nu exclude posibilitatea de a candida şi pentru funcţia de rector al noii universităţi timişorene, rezultată în urma fuziunii, dacă va avea dreptul să candideze.

· Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj

Rector: Andrei Marga

Este rector al UBB pentru a patra oară (1993 – 1996; 1996 – 2000; 2000 – 2004; 2008 – ……). În primul mandat a ocupat funcţia de rector ca interimar. A câştigat alegerile universitare din 1996, dar nu şi-a exercitat funcţia decât un an pentru că în perioada 1997 – 2000 a fost ministru al Educaț iei în guvernarea CDR. După al treilea madat de rector (2000 – 2004), întrucat nu mai avea voie să candideze la aceaşi funcţie, a ocupat o funcţie creată în UBB în acelaşi an, cea de preşedinte al Consiliului Academic. În aceeaşi perioadă, postul de rector a fost ocupat de Nicolae Bocsan. Marga a revenit în funcţia de rector al UBB în urma alegerilor universitare din 2008, când a fost singurul candidat, iar Bocsan a fost desemnat pe un post de prorector.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere datează din iunie 2011 şi este disponibilă pe site-ul universităţii clujene.

Veniturile anuale: Potrivit declaraţiei de avere, Andrei Marga a încasat anul trecut de la UBB suma totală de 220.324 lei reprezentând salariul de bază (122.091 lei) + alte activităţi didactice (98.233 lei). El a mai câştigat încă 12.046 lei din activităţi publicistice şi conferinţe precum şi suma de 18.545 lei din proiecte desfaşurate în cadrul UBB.

Avere declarată: Deţine patru apartamente în Cluj împreună cu soţia şi două conturi bancare, unul în ţară în valoare de 40.000 de euro şi unul în străinătate, în valoare de 26.776 lei, în care, potrivit propriilor sale precizări, sunt depozitaţi banii câştigaţi din activităț i publicistice şi didactice desfăşurate în afara ţării – ca profesor invitat la universităţi din Munchen, Viena, Montpellier e.t.c.

Preşedintele Consiliului Academic: Paul Şerban Agachi

Din 2008 este preşedinte al Consiliului Academic al UBB, funcţie creată în 2004 şi ocupată în primii patru ani de actualul rector Andrei Marga. În perioada 2000 – 2008, în care Marga a fost mai întâi rector apoi preşedinte, Agachi a ocupat funcţia de prorector. La alegerile din 2008 s-a petrecut urmatoarea rotire a cadrelor la conducerea universităţii: preşedintele Andrei Marga a devenit rector, rectorul (2004 – 2008) Nicolae Bocsan a devenit prorector iar prorectorul Şerban Agachi a devenit preşedinte.

Transparenţă: Declaraţiile de avere şi de interese sunt actualizate – ultimele publicate datează din iunie 2011. Sunt disponibile pe o pagină specială pe site-ul UBB.

Venitul anual: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Şerban Agachi a încasat de la UBB, anul trecut, suma de 120.926 lei reprezentând salariul de bază (81.350 lei) + proiecte şi alte activităţi (39.576 lei). De asemenea, a câştigat 48.150 de lei din salariu şi proiecte în cadrul ARACIS, unde este membru, şi încă 31.872 lei din proiecte derulate în cadrul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). În plus, Şerban Agachi a încasat în 2010 si 12.048 lei din derularea unor proiecte finanţate din fonduri europene.

Avere declarată: Deţine, împreună cu soţia, trei apartamente în Cluj şi unul în Bucureşti. Are nouă conturi bancare in care se regăsesc sumele de 33.356 lei, 14.145 dolari SUA si 260 de euro.

· Universitatea Constantin Brancuşi” (UCB) Târgu Jiu

Rector: Adrian Gorun

Este la al doilea mandat consecutiv de rector (2005 – 2008; 2008 – 2012). A fost ales rector în urma unor afaceri universitare partiale desfăşurate în decembrie 2005, după ce predecesorul său, Emil Moroianu, a demisionat din functie în urma unor neînţelegeri cu decanii unor facultăţi. A fost singurul candidat. De semnarea, conducerea lui în fruntea UCB a fost contestată de la bun început, pe motiv ca Adrian Gorun se afla în situaţie de incompatibilitate ocupând, în acelaşi timp, şi funcţia de secretar general al Ministerului Educatiei. Starea de incompatibilitate a fost constatată oficial de Agenț ia Naț ională de Integritate (ANI) în 2008. La alegerile universitare din februarie 2008 a fost din nou singurul candidat înscris în cursă şi a fost votat în unanimitate pentru un nou mandat.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată – iunie 2011. Poate fi consultată pe site-ul UCB.

Venitul anual: Potrivit declaraţiei de avere, Adrian Gorun a încasat de la UCB, în 2010, suma de 91.161 de lei. De asemenea, el a declarat “venituri din alte surse” reprezentând suma de 32.726 lei obţinută prin “contracte de cercetare ştiinţifică”

Avere declarată: Deţine, împreună cu soţia, două terenuri intravilane şi două case în localităţile Runcu, respectiv Târgu Jiu, şi un apartament în Cluj. A economisit într-un cont bancar suma de 29.000 de lei.

Probleme de integritate:

– S-a aflat în stare de incompatibilitate timp de doi ani, în perioada 2006 – 2008 în care a ocupat în acelaşi timp şi funcţia de rector al UCB şi pe cea de secretar general al Ministerului Educaţiei. Starea de incompatibilitate a fost constatată şi printr-un raport al ANI din 2008 în urma căruia premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, l-a transferat de la Ministerul Educatiei pe un post de funcţionar la Comisia de Prognoză, funcţie refuzată de Gorun care a contestat acest transfer.

– În 2008, după ce fusese reales în funcţia de rector al UCB, a devenit candidatul PDL la alegerile parlamentare pentru Camera Deputatilor, dar nu a câştigat. Această candidatură l-a adus din nou în situaţie de incompatibilitate, confirmată de ANI, întrucât deţinea gradul de înalt functionar public (transferat de Tăriceanu de la Ministerul Educaţiei la Comisia de Prognoză) şi prin urmare îi era interzis să fie membru al unui partid politic. Dacă ar fi câştigat alegerile parlamentare din 2008, rectorul Adrian Gorun ar fi ajuns încă o dată în incompatibilitate, legea educaţiei interzicând cumulul de funcţii rector – parlamentar.

· Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Rector: Lizica Mihuţ

Este la al treilea mandat de rector (2000 – 2004; 2004 – feb. 2008; sept. 2008 – 2012) şi se află, practic, de 11 ani la conducerea universităţii arădene. În 2008, după încheierea celui de-al doilea mandat de rector, Lizica Mihuţ nu mai avea dreptul şi la al treilea astfel că a fost desemnată preşedinte al UAV, o nouă funcţie creată special pentru ea. Un profesor român de la Universitatea York din Canada, Eugen Roventa, a fost ales de Senatul UAV în funcţia de rector, dar pârghiile de conducere şi calitatea de ordonator de credite au fost transferate preşedintei UAV, Lizica Mihuţ. Întrucât noul rector s-a împotrivit acestui transfer de atribuţii, Lizica Mihuţ a convocat Senatul universitar, care a hotarat revocarea din funcţie a lui Eugen Roventa, decizie pusă în aplicare apoi de Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei. Apoi, în 2008, s-au organizat noi alegeri universitare iar Lizica Mihuţ şi-a depus candidatura considerând că nu mai este vorba despre un mandat de rector consecutiv celor două pe care le avusese deja. Ea a fost singurul candidat şi a devenit rector pentru a treia oară. În primăvara lui 2011, Tribunalul Arad a anulat hotararea Senatului UAV din 2008 prin care fusese revocat din funcţia de rector Eugen Roventa. Decizia instanţei i-ar da dreptul acestuia să revină pe postul în care a fost ales în 2008, dar numai după ce ramane definitivă, procesul continuând la instanţa de recurs.

Transparenţă: Ultima declaraţie de avere publicată – iunie 2011. Poate fi accesată pe site-ul universităţii.

Venitul anual: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Lizica Mihuţ a încasat de la UCV, în anul 2010, suma totală de 140.830 de lei reprezentând salariu de bază (62.915 lei) + studii master (69.573 lei) + studii doctorat (3.457 lei) + plata cu ora (4.885 lei). În plus, Lizica Mihuţ a obţinut venituri totale de 45.862 lei din derularea a nouă proiecte dintre care trei finanţate din fonduri structurale (POS-DRU si POS-CCE). O altă sursă importantă de venit pentru Lizica Mihuţ este închirierea de imobile, activitate din care a câştigat anul trecut suma de 41.143 lei.

Avere declarată: Deţine trei terenuri intravilane cumpărate în 2006 şi 2007 în localitatea Moneasa şi nu mai puţin de 12 imobile dintre care şapte apartamente – şase în Arad şi unul în localitatea Gyula din Ungaria – două case, una în localitatea Minis şi cealaltă în curs de construcţie în Moneasa, şi trei spaţii comerciale, toate în Arad. Deţine suma de 127.296 lei într-un cont bancar în ţară precum şi aproximativ 4.000 de euro (în forinţi) într-o bancă din Ungaria. A investit 113.996 lei în obligaţiuni BCR şi este acţionar în trei firme – SC Focus Plus SRL (în lichidare), SC Direct Plus TV SRL (cu activitate suspendată) şi SC Noul Observator SRL, despre care Lizica Mihuţ precizează că nu funcţionează încă.

Probleme de integritate

– S-a folosit de stratagema înfiinţării funcţiei de preşedinte al universităţii pentru a ocoli legea care îi interzicea să exercite mai mult de două mandate de rector şi pentru a rămâne astfel în continuare la conducerea UAV. Ulterior, a reusit să ocolească legea şi să revină în funcţia de rector pentru al treilea madat după ce l-a înlaturat pe noul rector, ales doar cu cateva luni înainte, cu sprijinul Senatului universitar. Decizia Senatului a fost anulată de instanţa de judecată.

– În ianuarie 2009, ANI a descoperit că Lizica Mihuţ nu a menţionat în declaraţiile de avere şi de interese calitatea de acţionar în două firme – SC Romanian Insurance Broker SRL şi SC Direct Plus TV SRL – şi a sesizat Parchetul în vederea cercetării acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

– Anul acesta, Lizica Mihuţ a încercat să introducă în Carta Universitară o nouă funcţie, cea de preşedinte de onoare. Prin această funcţie, Lizica Mihuţ ar fi urmat sa fie membru de drept al Senatului şi să aibă importante prerogative în conducerea instituţiei. Propunerea nu a fost însă aprobată de ministrul Funeriu, o astfel de funcţie neexistând nici în noua lege a educaţiei.

· Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşi ţa

Rector: Doina Frunzaverde

Soţia actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin Sorin Frunzaverde (PDL), fost deputat şi ministru al apărării, a fost desemnată rector al UEM în 2008 şi este la primul mandat în această funcţie. A fost singurul candidat înscris în cursă şi l-a înlocuit în funcţie pe Ion Vela, fost senator PD în timpul primului său mandat de rector (2000 – 2004), care nu mai avea dreptul la o nouă candidatură. În schimb, Ion Vela a ocupat funcţia nou-creată de preşedinte al Universităţii Eftimie Murgu, pe care a exercitat-o până în 2010, când a fost pensionat de Senatul universitar întrucât depăşise vârsta de 65 de ani, iar postul de preşedinte s-a desfiinţat.

Transparenţă: Declaraţie de avere actualizată – ultima publicată datează din 31 mai 2011. Este disponibilă pe pagina cu declaraţii de avere existentă pe site-ul UEM.

Venitul anual: Potrivit declaraţiei, Doina Frunzaverde a încasat de la UEM, în anul 2010, suma totală de 147.873 lei reprezentând salariul de bază (110.691 lei) + plata cu ora şi activităţi de cercetare (37.172 lei).

Avere: Deţine, împreună cu soţul ei, o casă în Reşiţa şi un apartament în Bucureşti, două conturi în lei în valoare totală de 93.113 lei şi încă un cont în valută în valoare de 600 de euro. Potrivit declaraţiei de interese. este acţionar la două firme – SC Telestar SRL (100%) şi SC Restar International SRL (65%) – la care îndeplineşte şi funcţia de administrator. Ambele societăţi comerciale au înregistrat pierderi, potrivit declaraţiei de interese semnată de Doina Frunzaverde.

· Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

Rector: Valentin Nedeff

Este la primul mandat de rector al Universitătii bacăuane (2008 – 2012). La alegerile universitare din 2008 s-au înscris doi candidaţi pentru funcţia de rector, Valentin Nedeff a obţinut cel mai mare numar de voturi.

Transparenţă: Declaraţiile de avere şi de interese sunt actualizate – ultimele publicate datează din iunie 2011. Pot fi accesate pe site-ul UVA Bacău.

Venitul anual: Potrivit ultimei declaraţii de avere, Valentin Nedeff a încasat de la UVA, anul trecut, suma totală de 175.858 de lei. Nu a avut alte surse de venit în anul 2010.

Avere declarată: Deţine, împreuna cu soţia (care este administrator şef al UVA), două terenuri intravilane şi o casă în comuna Săucesti din judetul Bacău, precum şi un apartament în Bacău. Are trei conturi bancare în care a acumulat, în total, 485.984 lei şi 4.555 de euro.

Probleme de integritate:

– La începutul lui 2009, secretarul juridic al UAV şi alţi câţiva profesori au sesizat Senatul universităţii cu zeci de cazuri de plagiat ale cadrelor didactice din instituţie, ceea ce a declanşat un scandal. Rectorul Valentin Nedeff a fost acuzat că a influenţat Comisia de Etică a UVA astfel încât doi dintre apropiaţii săi să fie exoneraţi de orice vină.

– La câteva luni după ce a fost desemnat rector al UVA, Valentin Nedeff şi-a propus şi el să îngroaşe lista rectorilor-parlamentari şi a candidat din partea PDL pentru un post de deputat, dar a pierdut alegerile în faţa candidatului PNL

 

Citiţi şi Miza alegerilor universitare din acest an – Topul AVERILOR rectorilor

Citeste si despre: educatie, invatamant


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “ARC va prezinta harta marilor averi din invatamant Lista neagra a mogulilor din universitati

  1. Lizica Mihut

    informatii de ultima ora: urmare a neaprobarii functiei de presedinte de onoare eu Lizica Mihut am introdus prin circulara interna functia de presedinte de consiliu academic cu atributii executive mai mari ca ale rectorului pe care o voi ocupa dupa pensionarea din martie. Sic!

    Reply
  2. Constantin Popescu

    Cornel Antal- probleme de integritate: La 3 mai 2011, în baza unei Note de Constatare din 6 septembrie 2010, CNSAS a emis o Adeverinta potrivit careia rectorul Universitatii Oradea a avut timp de doi ani o relatie specială cu Securitatea. „Domnul Antal Craciun Cornel este titular al dosarului fond retea nr. R 303712. Domnia sa a fost recrutat la data de 30 octombrie 1986, pentru incadrarea informativa a personalului Aerobazei Utilitare din Cluj Napoca. A semnat un Angajament, avand numele conspirativ George”, se arata in Adeverinta CNSAS.
    Probleme de nepotism si de influentare a activitatii comisiei de Etica impotriva unui alt angajat care a ocupat functia de director al maternitatii in locul sotiei Liana Antal. Siluirea Cartei (fara a fi nevoie sa o modifice) prin numirea (in loc de alegere) a unor decani si a sefilor de catedra din randul apropiatilor.

    Reply
  3. Universitatea Aurel Vlaicu

    De ce nu verificati stimabililor din ARC faptul ca la Universitatea Aurel Vlaicu nu se fac nici un fel de alegeri acum? Ca toti sefii noilor departamente au fost numiti „interimari” de madam rector? Ca alegerile incep in luna martie cind conform legii ar trebui sa se termine? Ca sa mai cistige o luna de salar baban si sa isi aranjeze trebusoarele ca presedinte de colegiu academic madam Mihut a fixat alegerea rectorului abia pentru 30 martie incalcind legea. De ce nu semnaleaza nimeni incalcarea legii in acest caz ca e scris negru pe alb pe site-ul universitatii uav.ro/alegeri. Alo, domnule ministru nu vedeti ce se intimpla?

    Reply
  4. Les Ioan, decan, ULBS

    ce parere aveti despre aceste declaratii de avere:
    2011: declaratii.integritate.eu/UserFiles/PDFfiles/RP1835_39201-C38-I780_5-ANI-L067-00001[005774]ready//DA_2011-06-09_LES%20IOAN_20377330.pdf
    2010: ulbsibiu.ro/ro/universitate/declaratii_avere/documente/2010/ioan_les.pdf
    2009: ulbsibiu.ro/ro/universitate/declaratii_avere/documente/2009/ioan_les.pdf
    2008:
    ulbsibiu.ro/ro/universitate/declaratii_avere/documente/2008/ioan_les.pdf
    2007: ulbsibiu.ro/ro/universitate/declaratii_avere/documente/2007/ioan_les.pdf

    Reply
  5. Daniil

    L-ati uitat pe Ion Rosca de la ASE Bucuresti care e bagat pana in gat in tot felul de afaceri si e in tot felul de board-uri de companii de stat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *