Un val de ironii și acuzații a explodat, joi dimineața, pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), la doar o oră după o postare despre vizita ministrei Natalia Intotero la sediului Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva.
Din primele peste 600 de reacții, 451 au fost de tip ”ha-ha”, furie sau tristețe.

De tot râsul. Reacțiile vizitatorilor la postarea de pe pagina Ministerului Mediului nu lasă loc de interpretări
Tonul comentariilor a fost în aceeași notă. ”Același limbaj de lemn care spune ” nimic “….”Vizite de lucru mai făcea Ceaușescu”, ”Așteptăm cu nerăbdare și vizita la Apele Române”, sunt câteva din mesajele transmise de vizitatorii paginii.
Reacțiile și comentariile au fost generate atât de fondul problemei, cât și de formulările folosite în postarea oficială. Practic, Ministerul a transmis că ”în privința reorganizării Regiei ”s-a convenit ca, până la 1 decembrie, conducerea Romsilva să prezinte un prim proiect, care să constituie baza discuțiilor privind viitoarea structură și funcționare a instituției”. În condițiile în care există deja o Hotărâre de Guvern legată de reorganizarea Romsilva, mesajul Nataliei Intotero e că nu va ține cont de ea, aceasta urmând să fie re-reorganizată pe placul conducerii actuale a Regiei și a sindicatelor prezente la întâlnire.
În acest sens e și mesajul legat de ”identificarea soluțiilor pentru corectarea inechităților”, în opoziție totală cu direcția precedenților doi miniștri ai Mediului, Mircea Fechet și Diana Buzoianu, care a vizat eliminarea sau măcar reducerea privilegiilor și a bonusurilor nesimțite, de zeci de mii ori chiar 100.000 de euro pentru anumiți șefi și angajați din instituție.
Nu în ultimul rând, Natalia Intotero a anunțat și ”constituirea unui grup de lucru care să analizeze eventuale modificări ale Codului Silvic”, în condițiile în care noua reglementare a fost adoptată la sfârșitul anului 2024, într-o formă cu multe măsuri reformatoare și anti Mafia Pădurilor, care a nemulțumit conducerea Romsilva, sindicatele silvice și marea industrie a lemnului – de la firme de exploatare la marile companii de prelucrare.
Ce a transmis MMAP
Reorganizarea #Romsilva, echitatea salarială și dialogul cu angajații, în centrul vizitei de lucru a ministrului mediului Natalia Intotero la sediul Regiei.
„Am venit la Romsilva pentru a-i cunoaște pe oamenii care lucrează aici și pentru a discuta deschis despre problemele și soluțiile pe care le văd. Am încredere în profesioniști și cred că schimbările se construiesc împreună cu ei, prin dialog și respect pentru munca fiecăruia. Ne dorim o regie care să își îndeplinească responsabilitățile față de păduri și față de comunități, iar pentru aceasta avem nevoie de o bună organizare și de corectitudine în relația cu angajații”, a declarat ministrul Natalia Intotero.
La întâlnirea de lucru au participat conducerea Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, membri ai Consiliului de Administrație, reprezentanți ai Federației Sindicatelor Silva și ai #MMAP.
În privința reorganizării regiei, s-a convenit ca, până la 1 decembrie, conducerea Romsilva să prezinte un prim proiect, care să constituie baza discuțiilor privind viitoarea structură și funcționare a instituției.
Discuțiile au vizat și salarizarea, cu accent pe identificarea soluțiilor pentru corectarea inechităților. De asemenea, a fost convenită constituirea unui grup de lucru care să analizeze eventuale modificări ale Codului silvic.
După ședință, ministrul Natalia Intotero a mers în birourile colegilor din Romsilva, pentru a-i cunoaște și a discuta direct cu ei despre activitatea pe care o desfășoară. Întâlnirile continuă dialogul început cu echipa ministerului și cu instituțiile din coordonare, cu aceeași deschidere către oameni și experiența lor profesională.
Reacții de la vizitatorii paginii
- ”Îhî, cum să nu, doar sunt persoane serioase și muncesc pentru poporul român. Duamna ministră, puneți mâna și furați cât mai mult, cutiile de pantofi sunt goale și vine iarna, și nu aveți ghete pentru PSD-iști”.
- ”Același limbaj de lemn care spune ” nimic “…..”
- ”Vrem să treceți la fapte, de teorie ne am săturat la gașca psd. Nimic concret doar imagine, marca psd”
- ”Salarizareaaa? Alooo…. Dar că pădurile rămân chele nu interesează, d*** Intotero!??? O să ajungem să respirăm ciment… Să vaă mănânce ursii pe toți!”
- ”Or început poveștile PSD”
- ”Acum înțelegem pe deplin rolul buchetului Romsilva”.
- ”Așteptăm cu nerăbdare și vizita la Apele Române unde veți putea face cunoștință cu profesionistul Doru Cazan care după o lungă și grea perioadă de convalescență auzul minunatei vești că a venit Intotero ministru i-a generat o imensă bucurie care l-a vindecat brusc, cunoscut fiind faptul că o stare de optimism și bucurie întărește foarte mult sistemul imunitar”
- ”Wow, așa multă înțelegere și comunicare, noroc că a venit duamna asta! Lapte și miere la Romsilva…”
- ”Iar marketing?”
- ”Vizite de lucru mai făcea Ceaușescu Mi-e dor de vizitele neanunțate de Diana Buzoianu!”
Proiectul de investigații de mediu Verde Curat, de pe România Curată, a anunțat încă din momentul nominalizării, apoi după audierea Nataliei Intotero în comisiile parlamentare, că restaurația la Romsilva va fi una dintre prioritățile acesteia:
- Cine e liderul PSD care a deschis procedura de anulare a restructurării Romsilva și care a împins-o pe Natalia Intotero pentru funcția de ministru al Mediului
- Reorganizarea Romsilva, la loc comanda. Barajul de la Mihăileni va fi reautorizat. Ce a spus ministra desemnată a Mediului, la audieri
- Oameni de care oamenii au nevoie: Natalia Intotero, Jean Vișan (Romsilva), Elena Mateescu (ANM). Cum arată restaurația la Mediu











