Romania Curată

31.01.2011: Sindicalistii-patroni de la Electrica ne citesc "lumina" pentru 25 milioane euro

SC Electrica SA a acordat, in luna ianuarie 2011, firmelor Alt Univers Company 2002 SA si Sindserv SA, un contract pe doi ani, in valoare de 83 milioane lei (103 milioane lei cu TVA, aproape 25 milioane euro) pentru citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii din mediul rural si urban. Problema este ca cele doua companii sunt controlate de Adolf Muresan si deputatul PSD Dumitru Chirita, presedinte, respectiv presedinte executiv ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Electricitate – Univers.

Potrivit unui anunt postat pe e-licitatie.ro, SC Electrica SA a acordat contractul celor doua companii prin negociere directa. Caietul de sarcini prevede citirea contoarelor de energie din mediul urban si rural la trei filiale ale Electrica (Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud), in total fiind vizate 18 judete. In plus, Alt Univers Company 2002 SA si Sindserv SA se vor ocupa si de reconectarea sau deconectarea rau-platnicilor.

Cum au devenit sindicalistii patroni cu banii statului

In martie 2002, liderii sindicali ai federatiilor Univers si Energia Mileniului III au decis sa-si faca propriile firme. In baza unui simplu protocol, sindicalistii au preluat de la Electrica serviciul de citire a contoarelor, cu tot cu angajatii respectivi. Asa a aparut SC Sindserv SA si SC Alt Univers Company SA. Practic, prin aceasta manevra liderii sindicali sunt actionari, angajatori, controland si sidicatul propriilor angajati.

Alt Univers Company 2002 are ca actionari 34 de persoane juridice. Printre administratorii societatii se afla si Adolf Muresan, presedintele Federatiei Univers (in care a fost contopita Federatia Energia Mileniului III).

La SC Sindserv SA majoritatea actiunilor sunt detinute de Federatia Energia Mileniului III (54,4%), iar restul de alte persoane fizice si juridice. Printre actionarii minoritari se afla deputatul PSD Dumitru Chirita.

Dumitru Chirita, traseul perfect de la simplu electrician la deputat

Deputatul PSD este considerat “creierul” intregii afaceri derulate prin cele doua societati. Este actionar minoritar la Sindserv, presedinte al Sindicatului Liber Independent Energia Bucuresti, care detine actiuni la firma, presedinte executiv al Federatiei Univers, un alt actionar al companiei si fost membru in Consiliul de Administratie al SC Electrica SA.

Intre anii 1981-1990, a fost electrician sef de tura la Intreprinderea de Distributie a Energiei Electrice Bucuresti, dupa care devine presedinte al Federatiei Univers si al Sindicatului Liber Independent-Energia, dar si vicepresedinte BNS. Intra in PSD si obtine doua mandate de deputat (2000-2004, 2008-prezent), iar in 2004-2008 a fost vicepresedinte la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Potrivit ultimei sale declaratii de avere, din noiembrie 2010, Dumitru Chirita detine doua terenuri agricole in comuna Tartasesti (Dambovita) ce insumeaza 13.000 mp, o casa de 283 mp, un teren intravilan de 11.000 mp in aceeasi localitate, plus 1.000 mp teren forestier in Arges. Mai are doua autoturisme si un apartament in Bucuresti.

In 2009, pe langa salariul de deputat, a castigat 68.000 lei de la Enel Distributie Muntenia si 3.990 lei dividende de la SC Sindserv SA.

Lista contractelor cu statul derulate de cele doua companii in ultimul an

Sindserv:
– 15.01.2011, contract citire contoare semnat cu Enel Distributie Dobrogea, valoare 4,5 milioane lei.
– 28.12.2010, doua contracte servicii suport pentru activitate comerciala semnate cu Enel Energie Muntenia SA, valoare 8 milioane lei.
– 08.10.2010, contract servicii suport pentru activitati comerciale incheiat cu Enel Energie Muntenia SA, valoare 2,8 milioane lei.
– 06.02.2010, contract citire contoare atribuit de Enel Distributie Muntenia SA, valoare 22 milioane lei.
– 16.06.2010, contract inlocuire contori monofazati de energie electrica pentru UTR Bucuresti semnat cu Enel Distributie Muntenia SA, valoare 5,1 milioane lei.
– 18.06.2010, impreuna cu Alt Univers Company SA si Electrux SRL, inlocuire contorilor monofazati de energie electrica pentru UTR Constanta, contract de 3,2 milioane lei semnat cu Enel Distributie Dobrogea.
– 19.04.2010, inlocuirea contorilor monofazati de energie electrica pentru EDM, EDB, EDD, contract castigat impreuna cu Alt Univers Company SA de la Enel Distributie Muntenia, valoare 5 milioane lei.

Alt Univers Company 2002:
– 27.12.2010, citire contoare semnat cu EON Moldova Distributie SA, valoare 9 milioane lei.
– 23.11.2010, servicii de operare date, contract derulat cu EON Moldova Distributie, valoare 5,8 milioane lei.
– 29.10.2010, citire contoare si servicii conexe, FDEE Electrica Distributie Transilvania Nord, valoare 2 milioane lei.
– 29.06.2010, recondecare/deconetcare consumatori, EON Moldova Distributie, valoare 2 milioane lei.
– 19.04.2010, inlocuire contoare, contract atribuit de Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Serv S.A, valoare 5 milioane lei.
– 05.03.2010, servicii de incasare si facturare in casieriile Enel Energie, contract primit de Alt Univers Company 2002 si Sindserv de la Enel Energie.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “31.01.2011: Sindicalistii-patroni de la Electrica ne citesc "lumina" pentru 25 milioane euro

  1. cornel

    1. – Ce mai ramane din obiectul de activitate al electrica. Rezulta din aceste contracte, citire/inlocuire contoare/bransari, debransari, ca o pondere semnificativa este ,,mutata,, in o ,,curte,, privata.
    2. – La o analiza, de neprofesionist, semnalul este privatizare pe ,,bucatii,,. Rezulta indubitabil ca ,,capii,, sindicali in stransa cooperare multilaterala cu actuali conducatori din domeniu si cert din ministere sunt concomitent sefi sociali, tehnocrati domniului si beneficiarii 100%.
    3. – Aceasta este de facto/jure, politica de dreapta a lui basescu/pdl.
    4. – Cu toate resursele patriotice si nationale, va atrag respectuos atentia ca semnalarea metamorfozelor de catre d.-voastra a acestor noi directii denota imense lacune in cunoasterea subtilitatiilor economiei de tip nou, si faceti/sunteti parte din programul de destabilizare a statului de drept.
    Acuma serios, cu simpatie si cu dorinta de bine, cornel

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *