Sorin Paveliu

Ziua în care în România a fost îngropat statul de drept

Orice analiză asupra ordonanţei de urgenţă prin care se dă liber la traseism politic trebuie să plece de la raţiunea promovării ei. Este evident că motivele invocate public de vicepremierul Dragnea şi de premierul Ponta sunt false (ele au fost comentate de către Alina Mungiu Pippidi aici). Majorităţi la voturile din consilii se fac şi se desfac fără să îţi solicite cineva carnetul de partid. De aceea, nu mă voi lansa în studierea conţinutului tehnic al actului normativ cu pricina şi sunt convins că o multitudine de analişti vor aduce argumente împotriva traseismului politic. Subiectul analizei mele este instrumentul folosit, ordonanţa de urgenţă.

Miza demersului premierului şi candidat Victor Ponta este strict legată de alegerile pentru Cotroceni, iar acest lucru este esenţial.

Una este ca populaţia să ştie că cei care conduc comuna sau oraşul sunt ai PSD-ului, cu acte în regulă, că sunt cu Ponta în alegeri, şi alta este să fie o situaţie ambiguă, în care edilul să dea de înţeles că sprijină PSD-ul dar să aibă şi cale de întoarcere – fiind astfel cu toată lumea, „imparţial, ca românul”. Aceasta imparţialitate înseamnă însă voturi pierdute iar bătălia este cu adevărat pe viaţă şi pe moarte. O înfrângere în alegeri a lui Victor Ponta înseamnă sfârşitul carierei politice pentru mulţi şi chiar perspective sumbre legate de libertatea lor! Vorba premierului „scapă cine poate!” Pe de altă parte, câştigătorul ia totul! Deci, după cum spuneam, miza este strict una electorală, iar acesta nu este un secret pentru nimeni!

În acest context, această OUG dă însă încă o lovitură statului de drept, fiind un act vădit neconstituţional, neexistând nicio urgenţă pentru promovarea ei, în sensul celor arătate de art.115 al 4 din Constituţia României: „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.”

O asemenea OUG nu are cum să supravieţuiască unei eventuale sesizări a Curţii Constituţionale, iar Ponta, Dragnea, PSD-ul etc, sunt perfect conştienţi de acest lucru, însă, în vod vădit, nu le pasă, şi-au asumat public şi sfidător acest fapt. Efectele ordonanţei se vor fi făcut în prima săptămână a lunii septembrie şi nimeni şi nimic nu mai le poate întoarce din drum. Astfel de raţionamente s-au mai făcut şi în cazul altor ordonanţe de urgenţă, vizând de cele mai multe ori interese economice individuale sau de grup. În cazul de faţa beneficiarul unic este candidatul Victor Ponta! Profiturile, de tot felul, materiale, juridice, administrative,  vor urma doar după şi doar dacă alegerile pentru Presedenţia României vor fi câştigate!

Avem un Guvern cu tendinţe anti-americane, anti-europene. Antipatia lor nu este legată de persoane sau de rasă, etnii, guverne etc, este legată de principii şi valori pe care, în mod vădit nu le îmbrăţişează, care nu fac parte din educaţia şi conceptul lor privind viaţa în societate. Problema este însă că cel care conduce gunernul Romaniei şi promovează aceasta ordonanţă vădit neconstituţională, este candidatul şi probabil viitorul Preşedinte al României, cel care ne va reprezenta pe noi toţi romanii în această lume.

Conceptul de „rule of law” presupune că noi toţi să ne supunem legii, inclusiv cei care le fac legile. În cazul de faţă, legea, sub forma ei de ordonanţă, este dată exclusiv pentru a sluji tocmai celui care a iniţiat-o şi asumat-o, candidatul Victor Viorel Ponta. Noi toţi, ar trebui să fim egali în faţa legii însă avem dovada indubitabilă a unei dispreţuiri făţişe a omului de rând, a plebeilor, de către vârful „aristocraţiei” PSD – premierul Ponta. Dispreţul se întinde şi asupra partenerilor exteni („lasă că atunci când voi fi Presedinte, o sa va inmuiaţi voi”), şi asupra societăţii civile („câinii latră, caravana trece!”). Dispreţul atinge şi tagma profesioniştilor dreptului, cărora Victor Ponta se laudă adesea ca îi apartine, şi care înţeleg într-o altă dimensiune gestul imoral şi ilegal de a promova un act neconstitutional cu bună ştiinţă.

Dincolo de subtilităţile doctrinare privind statul de drept, chiar si copiii care joacă fotbal pe maidan onorează un concept de bază: câştigătorul trebuie să respecte regulile şi să nu trişeze, să nu-şi creeze avantaje faţă de competitori prin mijloace ilegale. Cu alte cuvinte, alegerile trebuie câştigate prin respectarea legii şi nu prin utilizarea unor mijloace situate în afara Constutuţiei, cum ar fi ordonanţa de urgenţă amintită.

Mulţi uită, sau sunt dispuşi să uite, faptul că Ponta este creaţia, urmaşul şi chiar instrumentul lui Adrian Năstase. Acest lucru spune multe. Năstase a pierdut alegerile pentru ca nouă, majorității de la acea vreme, ajunsese să ne fie frică. Pisicuţul Ponta va deveni în scurt timp, daca va avea ocazia, un tigru feroce, care va atenta la libertatea noastră. Alţii, au şi uitat despre acuzaţia de plagiat, care, atunci când este dovedit, ostracizează moral, pe viaţa, un om de ştiinţă sau un politician, aşa cum este cazul de faţă. Cei care vor uita lovitura dată acum statului de drept îşi vor merita însă soarta!

La alegerile trecute, am refuzat să votez pentru Traian Basescu. Aveam convingerea ca „jucăuşa” exercitare a prerogativelor de preşedinte la limita Constitutiei, dovedită în primul mandat, este toxică pentru Romania! Astăzi ştiu că nu voi vota pentru Victor Ponta.

Sacrificarea statului de drept pentru pentru interesul personal sau al grupului de interese al cărui exponent este, reprezintă un cost prea mare pentru această ţară. Chiar şi dacă va pierde alegerile, răul făcut acum României  de către Victor Ponta nu va fi uitat şi nu va rămane fără urmări!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Ziua în care în România a fost îngropat statul de drept

  1. PAFI

    Ma bucur sa vad mobilizarea asta impotriva ordonantei lui Ponta. Parerea mea este ca politicienii romani, dincolo de „pasiunea” comuna pentru banul public, se impart in doua categorii: pentru si impotriva statului de drept. Daca vreti e diferenta dintre hotul care spera ca nu va fi prins si stie ca daca se intampla va intra la puscarie si banditul care ucide mai intai judecatorii pentru ca sa nu mai aiba cine sa-l condamne. PSD-ul a facut parte mereu din cea de a doua categorie. Din pacate, PNL-ul lui Antonescu, prin alianta cu PSD-ul, a facut un compromis care nu ar fi trebuit niciodata facut (a participat la decizii, actiuni si declaratii impotriva institutiilor care garanteaza aplicarea legii). Nu stiu cum dar as vrea sa aflu cand se organizeaza-daca se organizeaza-demostratii impotriva aplicarii acestei ordonante, as dori sa particip, chiar daca nu sunt bucurestean.

    Reply
  2. Sarivan Florian Alexandru

    ROMANI ! IESITI IN STRADA ! REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA A FOST REINVIATA DE UN IMPOSTOR-MARIONETA A BANDITILOR LOCALI GEN DRAGNEA, MAZARE, OPRISAN, HREBENCIUC, COSMA, ETC. NU LASATI ROMANIA LA BUNUL PLAC AL DUSMANILOR STATULUI DE DREPT !

    Reply
  3. flesh

    „Pisicuţul Ponta va deveni în scurt timp, daca va avea ocazia, un tigru feroce, care va atenta la libertatea noastră.”
    S-a vazut deja lucrul acesta la intervenția jandarmilor la Pungești. Ponta mărește bugetele poliției, jandarmeriei, armatei și serviciilor secrete ca să le asmută asupra oamenilor care își cer drepturile. Așa începe dictatura.

    Reply
  4. Pinno

    Copy/paste de pe un alt comentariu pe acest site!
    Oamenilor nu le pasa, ii adora pe Ponta si ai lui. In plus televiziunile transmit imagini iar sefii te pot vedea.
    1. Lucrezi la stat, seful este PSD-ist, UNPR-ist sau PC. Te da afara.
    2. Lucrezi la privat, (a) “oamenii de afaceri” sint de regula PSD-ist sau (b) depind de PSD-ist care le trimit fiscul, agentia sanitar veterinara, ITM …name it! De-abea asteapta un coleg sa te dea de gol!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *