Tribunalul Cluj a dispus reintegrarea lui Antoniu Poienaru pe funcția pe care a deținută până pe 1 martie 2011, când a fost dat afară de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Cluj. Antoniu Poienaru a fost concediat datorită pozițiilor sale critice la adresa conducerii APIA și, inițial, a pierdut procesele din România. Acesta s-a adresat, însă, Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), unde a avut câștig de cauză, în 2022.
În decizia de astăzi (vineri, 4 iulie 2025), Tribunalul a dispus obligarea APIA să-l reintegreze pe Antoniu Poienaru pe funcția publică și pe postul deținut anterior destituirii și să plătească contravaloarea salariilor și a celorlalte drepturi de care acesta a beneficiat, începând cu 1 martie 2011 și până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație. Decizia nu este definitivă, APIA având drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.

”Această hotărâre confirmă caracterul nelegal al destituirii mele din 2011 și reprezintă o reparație juridică fundamentală, atât profesională, cât și morală. Am deschis astfel calea unei repuneri integrale în drepturi, cu toate implicațiile materiale și simbolice aferente”,
Antoniu Poienaru, pentru România Curată
Antoniu Poienaru a fost concediat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj, în martie 2011, fiindcă a expus pe blogul său mai multe nereguli de la locul de muncă. În postările de pe blog, Poienaru a prezentat abuzuri și nereguli legate de angajarea unor funcționari la APIA și gestionarea fondurilor publice. Demersul său a venit după ce, anterior, prezentase cazurile șefilor săi ierarhici (fără a se schimba ceva) și după ce sesizase, în 2010, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), susținând că directorii APIA acopereau persoane care comiteau fraude pe fonduri europene.
Inițial, Antoniu Poienaru și-a căutat dreptatea în instanțele de judecată din România, însă, în decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a stabilit definitiv că revocarea (concedierea) sa din funcție ar fi fost legală, că afirmațiile de pe blog nu ar fi corespuns realității și că prin aceasta ar fi adus atingere imaginii instituției și directorului executiv al APIA Cluj (de atunci), Gheorghe Șerban.
Demersurile la CEDO le-a început în 2017. În motivarea prin care a hotărât în favoarea avertizorului de integritate, CEDO arată că instanțele din România au stabilit fără o analiză reală prejudicierea imaginii instituției și a funcționarilor acesteia ori că ar fi subminat autoritatea directorului executiv. De asemenea, CEDO mai arată că instanțele naționale nu au reușit să stabilească în mod convingător ce prejudicii a suferit directorul APIA ca urmare a materialelor publicate de reclamant, fie din punct de vedere personal, fie din punct de vedere profesional.
Curtea a mai motivează că instanțele din România ”nu au pus în balanță, în mod corespunzător, diferitele interese în joc”, menționând că aspectele reclamate de Antoniu Poienaru pe blog (nereguli privind angajarea unor funcționari publici, numirea în funcții de conducere sau gestionarea fondurilor publice, inclusiv din bugetul Uniunii Europene), sunt chestiuni de interes public, astfel că nu au furnizat motive relevante și suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. În consecință, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție”.
Cu decizia de la CEDO voi cere în instanță revizuirea dosarului în care am pierdut cu APIA la Curtea de Apel Cluj, voi cere reangajare, repunere în drepturi, restituirea salariilor din 2011. Prin martie sper să fiu reangajat. Eu m-am angajat acolo pe bune, prin concurs, fără fente și figuri”, a declarat, în 2022, pentru Libertatea, Antoniu Poienaru. Și s-a ținut de cuvânt.
O zi până la decizia în primă instanță în procesul cu avocata Schweighofer:
Și pentru că avem, și noi, procesele noastre, cu care sperăm să nu ajungem, totuși, la CEDO:












și iată rezultatul muncii judecătorilor, cei care se cred zei printre muritori. Va plăti populimea că nimeni nu va exercita o acțiune în regres pentru recuperarea prejudiciului cauzat statului de către un incompetent aflat în funcție mare. Iar judecătorii își vor încasa salariile, sporurile și privilegiile uriașe fără să le tremure mâinile că nu le merită.
în cazul de față, salariile din 2011 și până la reîncadrare trebuie plătite de APIA; în primul rând APIA ar trebui să se întoarcă înspre cei care l-au dat afară (posibil încă unii să fie în funcție, dar și dacă sunt pensionari) să-și recupereze prejudiciul
Din salariile din urma, poate sa-si faca vila! :)))
Ceea ce si merita! ;)
Sper sa le-o dea fix in bot celor din Justitie si de la APIA (care s-a dovedit recent ca e corupta la greu) ;)