Guvernul pregătește o modificare a Codului administrativ care schimbă, printre multele altele, o regulă esențială: primarii vor putea închiria anumite bunuri publice către privați fără licitație. Până acum, dacă o primărie închiriază un teren sau un spațiu public, o face prin licitație. Competiția publică era expresia unui principiu fundamental al administrării patrimoniului public, care vine la pachet transparență, tratament egal și maximizarea interesului comunității.
Derogarea permite închirierea fără licitație în mai multe situații care, în practică, pot viza direct mediul privat: terenuri pentru parcări, spații mici, închirieri pe termen scurt, alte utilizări considerate “ocazionale”. Totul pe baza unei proceduri aprobate chiar de autoritatea care distribuie bunul. Cu alte cuvinte, primarul stabilește regulile, primarul aplică regulile, primarul și majoritatea sa pot decide cine primește terenul.
Derogarea ca metodă de guvernare
Din nou, legiferarea se face prin derogare. Codul administrativ a fost adoptat tocmai pentru a consolida principii unitare: legalitate, transparență, competiție, utilizarea eficientă a patrimoniului public. Licitația publică era instrumentul prin care aceste principii deveneau operative.
Dacă patrimoniul public poate fi scos din competiție printr-o simplă procedură internă, atunci ce mai înseamnă principiul transparenței consacrat în Cod?
Licitațiile au rolul de a elimina arbitrariul. Nu primarul decide cine oferă mai mult pentru un teren public. Ofertele decid. Nu consilierii stabilesc preferințe, ci piața stabilește prețul. În lipsa licitației, atribuirea devine un act administrativ justificat formal, dar dependent de criterii interne. Chiria poate fi stabilită “prin grilă”. Eligibilitatea poate fi definită “prin procedură”. Totul legal. Totul adoptat prin hotărâre. Dar competiția dispare.
Premierul Ilie Bolojan la discutii cu primarii de municipii
Un cadou bine plasat politic
Această modificare vine într-un context în care presiunea bugetară la nivel local este reală, iar primarii cer flexibilitate. A le oferi posibilitatea de a închiria direct terenuri sau spații publice înseamnă a le oferi o marjă mai mare de manevră. Problema este că această marjă este acordată fără consolidarea simultană a mecanismelor de control.
În administrațiile locale unde cultura integrității este solidă, poate nu se va schimba mare lucru. În cele unde clientelismul este parte a ecuației politice, derogarea devine un instrument. Terenurile pentru parcări, spațiile comerciale mici, utilizările temporare în zone centrale – toate sunt resurse cu valoare economică reală.
Ce mai rămâne din spiritul Codului administrativ?
Codul administrativ a fost prezentat ca un pas spre coerență și profesionalizare. Un cadru stabil, predictibil, bazat pe principii clare. Dacă, la câțiva ani de la adoptare, regula centrală a închirierii prin licitație începe să fie erodată prin excepții, apare o întrebare legitimă: care mai este rostul codificării, dacă regulile pot fi ajustate punctual ori de câte ori apare presiune politică?
Guvernul poate argumenta că introduce doar flexibilitate administrativă. Realitatea este că oferă primarilor posibilitatea de a decide direct, fără competiție, cine folosește bunurile comunității. Întrebarea nu este dacă derogarea este legală, ci dacă este în interesul public. Pentru că patrimoniul public nu aparține primarilor, ci aparține comunității. Iar competiția deschisă era singura garanție că această apartenență este respectată.
24. La articolul 333 după alineatul (7) se introduc șase noi alineate, alin. (8)-(13) cu următorul cuprins:
„(8) Prin excepție de la prevederile alin. (5), bunurile proprietate publică pot fi închiriate fără organizarea unei licitații publice, pe bază de procedură specifică aprobată de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare, în următoarele situații:
…
d) în cazul în care închirierea are caracter ocazional, pe o perioadă de cel mult 45 de zile, fără posibilitate de prelungire;
e) în cazul bunurilor proprietate publică cu destinația de garaje, locuri de parcare sau alte bunuri similare, care nu au destinații comerciale și pentru care, prin procedura specifică aprobată, este prevăzută o chirie fixă și sunt stabilite condiții de eligibilitate a titularului dreptului de închiriere;
f) în cazul bunurilor proprietate publică cu destinația de locuințe de serviciu pentru personalul din instituțiile și autoritățile publice centrale sau locale, inclusiv demnitari și asimilați;
g) în cazul bunurilor imobile proprietate publică sau al unor cote-părți din acestea, cu o suprafață utilă de maximum 10 mp;
h) în cazul în care închirierea se face către titulari ai unor drepturi de preemțiune recunoscute prin lege, cu respectarea prețului pieței.
ca de obicei, un abuz “e reparat” de alt abuz. un ex concret :
se modernizează un drum nu se păstrează amplasamentul inițial rămâne un teren al uat între drumul nou și terenurile adiacente inițial drumului, ei bine acel teren nou va fi subiect de dispută și ideal va fi acordat păgubiților prin modificarea traseului, un fel de “accesiune artificială”, sau dacă nu există bună-credință noul teren va fi subiect de șantaj.
Intimidarea și șantajul la care faceți referire este deja o practică curentă deja implementată in structurile actuale ale statului mai ales in rândurile PNL cu unele „agreement-uri” PSD in funcție de interesele „emergente” de afaceri sau câștiguri electorale pentru continuitatea, „stabilitatea” lor.
Oamenii de rând au devenit pentru aceste structuri niște ființe „iraționale” ce nu au ce să stea in calea lor.