Raportul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF) privind controlul reziduurilor de pesticide pentru anul 2025 confirmă că sistemul de control este profund dezechilibrat. Analiza realizată de Eco Ruralis și ROMAPIS, în corelație cu datele Ministerului Agriculturii, arată că peste 97% din controale se concentrează pe un sector care reprezintă sub 4% din suprafața agricolă a României.
Cifrele care arată disproporția
În 2025, ANF a analizat 4.092 de probe:
- 3.059 – legume (74,8%)
- 914 – fructe (22,3%)
- 119 – cereale (2,9%)
În același timp, structura agriculturii românești arată astfel:
- cerealele și plantele tehnice ocupă aproximativ 6 milioane de hectare – peste 70% din suprafața arabilă;
- legumele sunt cultivate pe circa 220.000 hectare (aprox. 2,6%);
- fructele pe aproximativ 137.000 hectare (1,6%).
Cu alte cuvinte, aproape întreg efortul de control este direcționat către sectorul legumicol și pomicol, în timp ce sectorul dominant, cerealele și plantele tehnice, este verificat marginal.
Control în jos, toleranță în sus?
Sectorul legumicol este dominat de mici producători, ferme familiale și exploatații de dimensiuni reduse. În schimb, culturile de cereale și plante tehnice sunt asociate, în mare parte, cu exploatații mari și foarte mari, beneficiari constanți ai subvențiilor și ai politicilor agricole.
Când 97% din controale se concentrează pe segmentul micilor producători, iar 70% din suprafața agricolă este practic ocolită de verificări, întrebarea este dacă avem un sistem bazat pe evaluarea riscului sau un sistem care apasă acolo unde rezistența instituțională este mai mică,
Buna guvernare înseamnă proporționalitate și echitate în aplicarea legii. Înseamnă alocarea resurselor de control în funcție de impactul potențial asupra sănătății publice și mediului, nu în funcție de vulnerabilitatea celor controlați.
Riscuri reale pentru sănătatea publică
Cerealele și plantele tehnice nu sunt produse de nișă. Ele reprezintă baza lanțului alimentar. Se regăsesc în pâine, produse de panificație, paste, mezeluri, uleiuri, sosuri și în majoritatea alimentelor procesate. Dacă doar 2,9% din probe vizează un sector care ocupă peste 70% din suprafața arabilă, capacitatea statului de a evalua expunerea reală a populației la pesticide este, cel puțin, discutabilă.
Un sistem de control credibil trebuie să reflecte atât dimensiunea sectorului, cât și importanța lui în alimentația zilnică. Altfel, vorbim despre o supraveghere selectivă, nu despre o politică publică coerentă de protecție a sănătății.
Un sistem de control care verifică aproape exclusiv 4% din suprafața arabilă și lasă în plan secund 70% din agricultură nu poate fi considerat nici proporțional, nici eficient. Este un model care perpetuează dezechilibre și ridică suspiciuni privind tratamentul diferențiat al actorilor din agricultură.
Solicitarea societății civile
Eco Ruralis și ROMAPIS cer reechilibrarea urgentă a sistemului de control al pesticidelor, astfel încât acesta să reflecte structura reală a agriculturii și riscurile asociate utilizării pesticidelor în fiecare sector. Scrisoarea deschisă poate fi consultată aici.
