Adrian Popescu

Topul colecționarilor de artă din Guvernul Ponta. Ce miniștri îl concurează pe Vâlcov

Ancheta procurorilor DNA în cazul fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov oferă, pe zi ce trece, recorduri greu de egalat în ascundere banilor din mită în opere de artă. Dacă în ultima declaraţie de avere, din iunie 2014, Vâlcov a menţionat bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 62.000 de lei, datele DNA indică peste 100 de tablouri deţinute de Vâlcov prin diverşi interpuşi.

În Guvernul Ponta mai sunt câţiva iubitori de artă, chiar dacă sunt departe de averea acumulată de Vâlcov. Cum e vorba însă doar de ceea ce miniștrii recunosc oficial, să nu ne surprindă eventuale schimbări spectaculoase în ”top”.

Pe primul loc se situează ministrul de Interne, Gabriel Oprea, care a trecut în declaraţia de avere bijuterii (inele, brăţări, cercei, dobândite în perioada 1985-2007) cu o valoare estimată de 10.000 euro, iar separat o serie de obiecte (picturi, statuete, icoane, tablouri), estimate la 50.000 euro. El este de altfel şi unul dintre cei mai bogaţi miniştri, având nu mai puţin de 8 case.

Pe locul al doilea vine Ioan Rus, ministrul Transporturilor, acesta raportând tablouri şi obiecte de artă, achiziţionate între anii 1995 şi 2014, cu o valoarea de 53.600 euro.

La acest capitol stă bine şi Gabriela Szabo, ministrul Sportului, care a trecut în declaraţia de avere tablouri de 10.000 euro, ceasuri de 6.000 euro şi bijuterii de 25.000 euro. Toate aceste bunuri sunt dobândite în mare parte din banii câştigaţi înainte de 2010, Szabo fiind una dintre cele mai mari atlete pe care le-a avut România.

Pe locul al patrulea se situează ministrul Economiei, Mihai Tudose, care posedă  o colecţie filatelică, dobândită în perioada 1980-1987, a cărei valoare este estimată la 30.000 euro.

În ”coada” topului se află ministrul Muncii, Rovana Plumb (bijuterii – lanţuri, brăţări, cercei, dobândite în anul 2008, cu o valoare estimată la 7.000 euro), ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu (bijuterii de 5.000 euro), ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu (bijuterii şi „diverse obiecte de artă” de 5.000 euro) şi Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social, cu bijuterii de 5.100 euro.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Topul colecționarilor de artă din Guvernul Ponta. Ce miniștri îl concurează pe Vâlcov

  1. Ovidiu

    Unde este ANAFUL, unde sunt strucuturile anticoruptie, iar povestea aia stupida ca daca nu vine cineva (petent adica) sa scrie cu pixul („cu mana lui adica”) pe hartie, o sesizare, nimic nu este valabil, adica legal (procedural). In fiecare guvernare sunt unii (baieti sau fete destepte) care dobandesc bunuri sau bani din afaceri ilegale.
    Exista un fenomen extraordinar in societatea romaneasca, toti care comit infractiuni de coruptie sau in legatura cu aceasta sunt descoperiti si deferiti justitiei (din pacate), dupa ce reusesc sa doseasca sume importante de bani pe care nimeni dintre cei interesati (structurile de specialitate ale statului) sa ia masuri rapide. Eu am invatat ca f. important ( pt munca org. de justitie si cercetare penala) este sa faci munca de prevenire dar acest lucru cred ca a devenit desuet sau poate retrograd. Probabil ca a s-a descoperit o alta materie sau o alta filosofie pe care vulgul inca nu o pricepe, acesta fiind destinata doar unor „alesi” (intelepti).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *