Victoria Stoiciu, reprezentanta Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES), a declarat că, raportat la populația țării, ”SRI efectuează de 16 ori mai multe mandate pe siguranță națională decât FBI”. Declarația a fost făcută în cadrul Conferinței ”Controlul democratic al serviciilor de informații: provocări și modele de succes în UE și România”, care a avut loc ieri la Parlamentul României.
„Datele statistice ne arată că, la o populație de 20 de milioane, numărul de mandate pe siguranță națională în România este de 16 ori mai mare decât în Statele Unite, mai exact, SRI-ul efectuează de 16 ori mai multe mandate raportat la populația totală față de FBI. În anul 2014, erau 2.469 de interceptări față de 1.416 in Statele Unite la o populație de 300 și ceva de milioane. Nici acest lucru nu vă ridică niciun semn de intrebare? Părerea mea e că nu ne comparăm cu Statele Unite ca amenințări la siguranța națională, nu suntem o țintă oricum am da-o cu Statele Unite. Sigur, nu suntem un stat ferit de riscuri la adresa securității, dar, între România și Statele Unite nu există, părerea mea, comparație din acest punct de vedere. Ați avut pe masa de lucru a Comisiei, măcar s-a discutat, a pus cineva problema?”, a declarat Victoria Stoiciu adresându-se vicepreședintelui Comisiei pentru controlul activității SRI, Octavian-Marius Popa. Deputatul a răspuns spunând că această întrebare ar trebui adresată judecătorilor care au aprobat aceste mandate de interceptare.
Conferința ”Controlul democratic al serviciilor de informații: provocări și modele de succes în UE și România” a fost organizată de Fundatia Friedrich-Ebert-Stiftung Romania (FES) împreună cu Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR).
Puteți vedea aici înregistrarea integrală a dezbaterilor.
Asa este, numerele din Romania nu au sens. In Canada au fost 168 de mandate, la o populatie de 35 de milioane (cam aceeasi rata ca in Statele Unite). In Australia, (pop 26 mil) au fost 97 de mandate …
Republica Securista Romania
Atata timp cat coruptia este asimilata unui pericol la siguranta nationala, numarul de mandate este mult prea mic !
Despre hotii cu staif din Romania. Mafie sau hoarda de golani de trei surcele?
Exista o povestire veche chinezasca despre celebrul Lao Tze. Se pare ca suveranul din acea vreme l-a desemnat pe Lao Tze sa fie mare judecator imperial. Sute de impricinati se perindau la scaunul de judecata si marele invatat trebuia sa ofere solutii concrete pentru a demonstra ca aparatul de justitie este viabil. La un moment dat, se trezeste cu un mare potentat din capitala, care fusese pradat de un hot marunt. Hotul s-a dovedit a fi un om disperat, care furase pentru a cumpara leacuri pentru mama sa, aflata in pragul mortii. Totusi, era un hot. Insa Lao Tse a indraznit sa duca actul de judecata mai departe si sa atinga o profunzime pe care nu si-o ingaduia orice banal judecator desemnat de autoritatea statului sa pazeasca legea si aplicarea ei. El a intrebat pe potentat de unde are el acele averi colosale si cum au fost stranse. Prin ce mijloace? Cum au ridicat el si cei din tagma lui palate si au umplut cuferele cu aur? Cum au muncit cei sarmani ca animalele pentru a se strange averile lor? Fara sa clipeasca, i-a trimis pe amandoi la inchisoare. Potentatul a mers la imparat si s-a plans, plin de aroganta si cu repros. L-a intrebat pe suveran cum a asezat in scaunul de judecata un astfel de judecator nebun. Cum a indraznit? Rapid, a reprosat suveranului ca el si altii ca el finanteaza razboaiele si aduc bogatia. Imparatul si-a amintit ca le este dator, ca face parte din clica de pradatori si ca trebuie sa apere aceasta ordine a lucrurilor. Un suveran al hotilor, cu staif, trebuie sa fie garantul stabilitatii, o stabilitate care insemna injustitie ambalata frumos in hartia colorata a justitiei.
Sugestiva poveste, nu? O poveste despre hotii cu staif si despre acea structura mafiota, care nu traieste paralel cu statul, ci devine o componenta a sistemului. Oamenii acelui sistem stiu totul, chiar daca joaca o carte a inocentei. Actul de justitie este doar o unealta pe care sistemul o foloseste cand se atinge o stare critica si trebuie, in mod demonstrativ, sa arate multimilor infierbantate ca mai exista lege si ordine. Sistemul merge insa mai departe, nestingherit. Acesta este mecanismul.
Vorbeam despre hotii cu staif? Despre structura mafiota din sistem? Ei bine, nu stiu daca in Romania curenta avem hoti cu staif. Daca avem cu adevarat o structura mafiota. Eu inclin sa cred ca avem doar o hoarda de golani. Atat si nimic mai mult. Ei se recruteaza fie dintre politicieni, multi lipsiti de educatie si instructie scolara sau cu o patalama universitara primita la apelul de seara, dintre oameni de afaceri indoielnici in ceea ce priveste modul in care si-au ridicat imperiile financiare sau banali interlopi, care isi pazesc cu strajnicie prada, timoreaza pe cei pe care ii escrocheaza si ameninta pe cei care indraznesc sa le strice jocul. In rest, lege si ordine! Astia nu sunt hoti cu staif. Nu au nici eleganta, nici domnie, au, in schimb, golanie si vilanitate de cea mai joasa speta.
Ridicolul este la locul lui si te ingretoseaza pana la limita. Azi vezi un politician la televizor cum tine o lectie despre moralitate si justitie, cum arunca anatema peste hoti, iar maine afli ca a fost convocat la DNA sau chiar ridicat de fortele de ordine. Bineinteles ca toti sunt nevinovati! Toti sunt victimele unor inscenari ale inamicilor politici. Unii ajung dupa gratii. Acolo au sansa unei adevarate iluminari budiste. Devin religiosi, barbosi, scriitori, pedagogi, duhovnici… De dus, nu o duc prea rau nici acolo. Au locurile lor, separate. Nu merg cu ceilalti. Nu coabiteaza cu cei printre care se scapa pe jos sapunul. In general, e bine! Penitenta e scurta. Tine acolo, doi-trei ani. Cei care nu ajung dupa gratii se recalifica rapid si lucreaza dinamic, in industria turnatoriei. Toarna din plin pe toti membrii echipei de hoti din care a facut parte. „Fiat Justitia et pereat mundus (latrones?)“ Toarna, frate, ca meseria e bratara de aur! Toarna, pentru ca doar asa poti iesi din intuneric si te vom lasa sa pasesti mai departe, pe poarta libertatii! Mizerabili sunt pasii celor care pasesc pe acea poarta si fara moralitate, cerberii care pazesc aceasta poarta. Toti sunt de soi rau. De cel mai rau soi.
Acesti hoti, dincolo de faptul ca nu au staif, nu au nici macar onoare. Asta nu este Mafie. Ei ar cadea cu brio la examenul de camorist. Acolo, onoarea inseamna „Omerta“. Ei au alta lege. Merg dupa legea sifonului. Arunca din ei tot continutul. Sunt doar o hoarda de golani de trei surcele.
Noi suntem spectatorii acestui spectacol diform si se pare ca il privim ca pe un divertisment deja acceptat. Asta ne vorbeste despre cat de jos a putut sa ajunga o natiune. Care natiune? Nuuuuuuuuu! Este doar o populatie guvernata in mod arbitrar si aflata la cheremul unei hoarde de hoti de trei surcele
Pe marginea unui reportaj: „In numele Banului, Amin!”-
„In premiera cu Carmen Avram”
Se pare ca nu putini dintre maruntii prelati ai Bisericii Ortodoxe Romane au hotarat sa rupa tacerea si sa arate cu degetul pe cei care le stau in frunte, pe marii ierarhi a caror misiune este de mult timp pervertita. Ei slujesc tot mai putin celor spirituale si misiunii lor sociale, devenind, la propriu, niste stapani de taxidari, niste ispravnici neofanarioti, care vor sa-si transforme propriii clerici in jupuitori de enoriasi, portivit unor practici autentic feudale.
Elita bisericeasca se limiteaza la misiunea de a strange darile prin simplii ei preoti de parohii si mai ales de a orchestra adevarate prigoane contra celor care au indrazneala de a spune adevarul despre aceasta continua campanie de jecmanire. Marii ierarhi, efectiv, nu se mai satura! Banii se ridica atat en-gros, in marele trust de afaceri al BOR, cat si cu ridicata, de la prelatii marunti, obligati sa stranga darile si sa adune cota de bani impusa.
Oare nu este de ajuns ca BOR a devenit un dinozaur financiar, o caracatita care poate rivaliza pe piata afacerilor cu marii competitori? Nu le sunt de ajuns marile averi adunate si scutite de impozitarea fireasca, pe care statul trebuie sa o perceapa si nu o face, acceptand, tacit, ca o institutie sa se comporte efectiv ca un stat in stat? Si oare despre ce averi vorbim?
Vorbim despre sumele fabuloase pe care BOR le obtine prin asocierea cu firma Doriani Oil SRL, furnizoare de carburanti auto pentru autovehicule, vorbim despre castigurile substantiale pe profil viticol, rezultate din Cooperativa Agricola „Via Domnului“, despre afaceri in panificatie, patiserie si cofetarie cu Pelerinul Pati-Cof SRL, despre magazinele care comercializeaza candele electrice si tamaie aromatizata pentru enoriasi, despre multimea de gatere ale firmei Diaconia SRL, care se ocupa cu taierea si rindeluirea lemnului, si, nu in ultimul rand, despre agentiile de turism, extrem de profitabile, care impanzesc tara, in situatia in care marilor ierarhi nu le pasa ca o serie de lacase de cult monumente istorice se afla in ruina sau la un pas de colaps. Apoi, vin afacerile personale ale marilor prelati bisericesti. Peste toate acestea se adauga zeci de mii de hectare de pamant arabil si de paduri, estimate la peste 400 de milioane de euro, plus o multime de imobile, mare parte din ele revendicate. Sarmanul Cuza! Au urlat neincetat de la secularizare, ca au fost saraciti, iar acum sunt mai bogati ca oricand.
Ce oripileaza insa, domnilor? Dincolo de aceste averi de-a dreptul porcesti, care mustesc si dau pe afara din teica, oripileaza ca ei nu se mai satura. Traim intr-un nou Fanar, acceptat complice de catre statul roman, Fanar in care marii ierarhi isi transforma preotii in taxidari si arunca anatema asupra celor care mai au constiinta si ridica glasul, refuzand misiunea de zapciu si de contribuabil deopotriva la haznaua mustind de bani cacalau a marilor boieri in sutana.
Despre acest practici incalificabile si despre prigoana indreptata contra preotilor nonconformisti ne vorbeste si reportajul jurnalistului Carmen Avram. Putini la numar, dar hotarati sa nu mai taca, o serie de preoti prigoniti sau caterisiti din randurile clerului aduc marturie despre adevarata fata a unor mari ierarhi ai ortodoxiei romanesti. Filipicele fara mila si pornite din cuvant de adevar ale ieromonahului Amfilohie Branza care, cu ani in urma, loveau fara menajament coruptia din aceasta institutie spirituala, sunt acum continuate de alti si alti prelati bisericesti, care nu mai vor sa taca. Abia acum pare ca au inteles cu adevarat acel episod nou testamentar, in care Hristos a procedat fara mila la alungarea zarafilor din fata Templului pe care il pangareau. Au inteles si cine sunt astazi acele „morminte varuite“, acele pantece fara de rod, care poarta in ele doar putreziciune. Acum zarafii nu mai vin din afara Templului, ei sunt chair marii sai slujitori. Plastice imagini, dar care poarta cu ele pecetea realitatii.
Nerusinarea si lipsa de masura a marilor ierarhi in raport cu propriii lor slujitori bisericesti este bine surprinsa in reportajul „In numele Banului, Amin!“, unde sunt enuntate, cu subiect si predicat, faptele incalificabile ale unor ierarhi inalti din conducerea Bisericii, cat si numele acestora. Preoti caterisiti si simpli credinciosi nu se sfiesc sa arate cu degetul pe cei care necinstesc efectiv Biserica si care duc in derizoriu misiunea spirituala prin faptele lor. Personajele negative din aceasta poveste sunt marii ierarhi Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, si Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, IPS Ciprian. Reportajul surprinde mai ales o realitate strigatoare la cer din dioceza Arhiepiscopiei Buzaului si a Vrancei. Clerul marunt este impus la dari tot mai mari catre Arhiepiscopie si obligat sa gaseasca mijloace de a stoarce sume tot mai mari de la enoriasii din parohie. Mai marele inchizitor nu glumeste. Daca nu ai fost un bun taxidar, pui banul din buzunar. Asta mai inseamna ca ai fost un prost manager si ca nu mai ai ce cauta la ei in firma. Un preot de parohie relateaza: „Trebuie sa dam un fel de haraci ca sa facem parte din BOR (…). De ce atata bisnita, oameni buni, de ce? Ei nu stiu ca satele sunt goale, ca au ramas doar cei batrani si oropsiti, cei mai saraci din parohie?“
Poate ca stiu, dar ce le pasa? Cuvantul de ordine este Banul! Bani si iar bani pentru vistieria Arhiepiscopiei. Biserica acestor ierarhi vrea un preot taxidar versus unul comerciant. Din exploatarea clerului marunt si a enoriasilor creduli, dar si din veniturile marilor afaceri ale BOR se intretine luxul marilor ierarhi, care au pierdut de multa vreme contactul cu prostimea. Incercarea lor de a poza in smerenie este doar fatarnicie. Desertaciunea desertaciunilor!
Preotimea trebuie sa taca si sa execute. Totusi, au fost preoti care si-au asumat indrazneala de a marturisi adevarul. Este cazul preotilor Vatra si Golesteanu care au fost aruncati afara din biserica, pentru ca au aratat cu degetul sursa raului. Marele ierarh al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei a ramas stupefiat de o asa infruntare. A uitat de smerenie, de bunul simt, de orice si a instigat efectiv la violenta si omucidere. Rebelul Vatra „trebuie trantit cu capul de bordura“, spune arhiepiscopul. Ura sa este abatuta si asupra unei enoriase din Vrancea care a luat apararea caterisitului Vatra si, drept urmare, a fost excomunicata, dupa tipic medieval din Biserica, avand interdictia de a mai pasi vreodata intr-un lacas de cult din Romania. Haida de! Cine te crezi? Ai inchis cumva ochii si te-ai vazut Papa Gregorio al VII-lea la Canossa? Visul marii infatuari, nu? Maine, poimaine, vor excomunica si jurnalistii care au devenit pentru preotii rebeli o tribuna de la care ei pot rosti adevarul. Vezi ca tremuram, arhonda! Suntem sparieti, ca ne excomunici!… Ne raman, poate, copii nebotezati, urmariti de Scaraoschi, si mortii in deriva, ca nu am platit vamile de dincolo, dar dupa adancimea buzunarelor de pe aici.
Nu avem nevoie de aceasta Biserica a voastra, care a capusat sistematic Biserica tocmita dupa invatatura Evangheliei. Nu mai este Biserica lui Hristos! Ati facut din ea lupanar si hazna plina de galbeni adunati cu de-a sila. Unde vom fi doi-trei, acolo este si curatenia credintei. Ce amenintari ieftine!
Si simplii enoriasi au inceput sa vada adevarul. Iar ei, marii ierarhi, privesc cu furie revolta aceasta si pierd chiar si ultima farama de masura, aratandu-si, fara putinta de cosmetizare, adevarata lor fata. Fata de intuneric, roasa de viermele razbunarii infantile. Campania lor de prostire a maselor da semne de ineficienta. Orbii vad si schiopii incep sa umble.
Ma intreb: oare ce fel de oameni sunt unii dintre acesti ierarhi de rang inalt? Cat de mare poate fi ura si lacomia care le curge prin vene? Sangele curat a parasit acele vene si curge doar stricaciune. Nu este cumva vremea ca statul laic sa procedeze la disciplinarea celor care au transformat o institutie a statului intr-un stat in stat? Sa isi asume curajul de a impune bratul legii si de a nu mai acredita pe tacute devianta tolerata. Sa nu uite marii ierarhi ca orice enorias si orice marunt cleric din Romania este cetatean roman inainte de toate, in baza Constitutiei, si abia mai apoi, enorias al BOR. Statul roman nu este o teocratie.
Voi, mari ierarhi, sunteti cetateni egali in drepturi si obligatii ca orice alt cetatean obisnuit. Nu sunteti supraoameni. Nimeni nu va datoreaza supunere, ci doar respect si asta doar daca faptele voastre sunt pe masura misiunii asumate. Evanghelia va cere sa fiti o pilda pentru altii. Legea este si pentru voi! Incalcarea legii indreptateste statul sa actioneze prin organele sale coercitive cu aceeasi masura cu care actioneaza asupra oricarui cetatean. Nu voi sunteti Biserica! Biserica este adunarea credinciosilor! Statul este peste voi si trebuie, mai devreme sau mai tarziu, sa isi faca datoria si sa procedeze la cercetarea faptelor voastre. Cei pe care i-ati nedreptatit, spoliat, amenintat si alungat au ajuns la un capat de drum si cer justitie. Vox populi, vox Dei!
In fata cu realitatea – necesitatea eliberarii de comunism
Suntem oare un popor de mancurti? Nu ne trezim odata la realitate? Nu vedem faptul ca vechii comunisti domina inca structurile? Pluripartitismul este o mistificare. Ei sunt pretutindeni: in Parlamentul Romaniei, in cadrul spectrului politic, in sectoarele administratiei centrale si locale, in aparatul politienesc si de justitie, cat si in presa romaneasca, presa care se prezinta pe sine ca fiind una echidistanta si de factura occidentala.
Gasim diferite specimene ale vechiului regim, incepand de la fosti nomenclaturisti si fii de nomenclaturisti, la informatori ai securitatii si chiar persoane care au facut parte din fostul aparat de represiune.
In zadar unele voci din presa au scris de doua decenii incoace faptul ca puterea, dupa 1989, a revenit unui vechi cadru al Partidului Comunist, care pretindea o restauratie a comunismului cu fata umana si care alaturi de echipa sa de perestroikisti pro-moscoviti a boicotat sistematic democratizarea societatii romanesti. Romanul reeducat dupa tiparul omului de tip nou nu a ripostat, dar, in schimb, a legitimat fara rezerve neocomunismul. Condamnarea comunismului nu a fost decat o strategie versatila conceputa tot de catre comunisti. Acest asa-zis proces de condamnare a fost o piesa de teatru ai carei regizori au fost vechii nomenclaturisti, iar discursul lor in fata istoriei a fost un fel de autocritica, in stil tovarasesc, specifica strategiei lor de foste cadre de partid.
Este fals sa consideram faptul ca misiunea actuala a Societatii Civile din Romania este aceea de a determina o reala democratizare a societatii. Misiunea societatii romanesti este si la ora actuala, dupa mai bine de doua decenii, anticomunismul in varianta anti-neocomunista. Odata executat acest flagel, mereu reactivat in structurile administrative si de stat, putem vorbi si despre un inceput al democratizarii. Tinerii din 1989, astazi oameni maturi, au gustat din plin de doua decenii incoace deziluzia unei vieti pierdute si au inteles ca au trait in minciuna, vazand ca viitorul si bunastarea apartin pe mai departe acelorasi nomenclaturisti din epoca totalitara si urmasilor acestora. Este lipsit de orice indoiala faptul ca Romania actuala, o Romanie destabilizata moral dupa atatia ani de criptocomunism activ, are nevoie de o recrutare a tuturor acelor elemente etnice sanatoase, care sa determine, la propriu, un razboi total si prin orice mijloace cu structurile operative ale sistemului comunist-securistic, permanentizat dupa 1989. Avem nevoie de acei oameni care sa fie in stare sa transmita un mesaj de activism social unei tinere generatii lipsite de directie in ceea ce priveste o viziune echilibrata, despre o Romanie normala si credibila pentru lumea in care traieste. Avem nevoie de acei oameni care sa actioneze direct in interiorul tuturor sectoarelor sociale si sa determine igienizarea structurilor din care fac parte. Omul, de probitate morala, trebuie sa se desparta indiscutabil de acele elemente ce reprezinta spectrul coruptiei si sa determine o luare de pozitie fata de centrele de comanda care intretin si care protejeaja acest mecanism. Pretutindeni trebuie declarat acest razboi cu structurile. Societatea are nevoie de exemple. Nu voi uita elita intelectuala si, in special, pe acei intelectuali din sistemul de educatie si din cel cultural care ar trebui, prin activitati diverse, sa procedeze la o campanie de trezire din nonvaloare si pasivism a tinerei generatii, oferind acesteia exemple practice privind actul de implicare in plan social si mai ales modul in care cetateanul trebuie sa lupte pentru drepturile sale democratice impotriva celor care sfideaza regulile statuate ale democratiei. Avem nevoie de acest razboi cu structurile. Este un razboi care trebuie dus din interiorul structurilor, iar combatantii suntem fiecare dintre noi. Intre factorul politic si natiune, contractul social a expirat de mult timp.
Contestarea reala a sistemului porneste de la refuzul colaborarii cu o structura statala injusta, in situatia in care aceasta se manifesta ca injusta. Atunci, acea structura devine nonfunctionala si se autoelimina. Acesta este fara indoiala actul de contestare activa si directa de care avem nevoie. Totul se poate concretiza doar prin asumare.
Imposibila democratie
Este de prisos sa va mai faceti iluzii in ceea ce priveste afirmarea unei democratii reale la nivel european, in contextul existentei unei eurocratii inflexibile ale carei trasaturi tind sa se identifice tot mai mult cu cele ale totalitarismelor istoriei noastre recente din Estul si Rasaritul Europei. Aceeasi Uniune Europeana care declara cu emfaza
faptul ca se doreste un performant campion al promovarii democratiei in plan comunitar, tocmai ea aplica politici de dictat, ceea ce pune in evidenta un real deficit al democratiei la nivelul unei suprastructuri statale.
Eurocratia nu este sub nicio forma expresia democratiei, ea este o dictato-cratie tot mai insistenta si tot mai agasanta. Daca la nivel de stat national mai exista totusi posibilitatea unei schimbari la nivel guvernamental, la nivel de Uniune, Comisia Europeana, cea care detine practic forta executiva, constituie o entitate decizionala de neatins. Mai mult, in eurocratia actuala care domina politicile europene, orice lege adoptata devine un imperativ pentru toate statele vasale ale Uniunii, iar capacitatea de a modifica o lege adoptata este imposibila.
O noua Uniune Sovietica, de aceasta data in tiparele Uniunii Europene, este pe cale sa isi arate adevarata fata. Viitorul apropiat va demonstra faptul ca Vladimir Bucovski a avut dreptate. A avut dreptate atunci cand le-a spus vesticilor faptul ca viitorul apropiat al istoriei lor a fost deja experimentat in trecutul recent al celeilalte Europe si el a purtat numele de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.
Guvernele actuale europene, aparent dedicate unor interese nationale, au acceptat de mult jocul noii ordini eurocratice, devenind simple agentii de paza si ordine ale unei structuri suprastatale. La nivel national, aceste guverne isi joaca pe mai departe rolul de forte suverane, cosmetizand, prin diverse tipuri, starea de fapt existenta. Natiunile europene trebuie sa se trezeasca pana nu este prea tarziu si sa isi proiecteze propriile lor miscari anti-eurocratice, cu mult timp inainte ca marele colos comunitar sa se prabusesca, iar consecintele acestei prabusiri sa arunce Europa intr-un colaps fara precedent, neegalat de niciuna dintre crizele istoriei contemporane. Rezistenta la eurocratie este o necesitate vitala. A manifesta insa o reactie la eurocratie nu echivaleaza cu o reintoarcere la nationalism. O astfel de directie nu ar face altceva decat sa se reediteze primitivismul poitic si agresivitatea comportamentala experimentate din plin pe parcursul secolelor al XIX-lea si al XX-lea.
Statele Europei au nevoie nu de schimbari de regim, ci de schimbari de sistem, atat in plan politic, cat si economic. Vechiul sistem traditional este, fara doar si poate, incapabil de a gestiona problemele social-economice ale modernitatii si, in acelasi timp, structura artificiala a constructiei europene nu este apta nici ea sa raspunda asteptarilor pragmatice ale natiunilor intr-o noua lume europeana. A accepta pe mai departe o Europa in care se imbina neputinta unor guverne obediente eurocratiei comunitare cu dictatura unei minoritati suprastatale, inseamna ca noi, natiunile Europei, sa participam la funeraliile lumii in care traim, inseamna sa contribuim la autodistrugerea propriei noastre existente.
Atunci cand totul va fi prea tarziu, Europa natiunilor se va vedea in fata unei crize structurale, dusa pana la ultimele ei consecinte si sfartecata de un razboi social endemic si de proportii pan-europene. Nici peste Atlantic, pacificarea sociala nu va mai fi usor de mentinut. Unchiul Sam va simti pe deplin efectul de bumerang al propriilor sale greseli in raporturile cu ceilalti si un nou competitor pentru ordinea terestra se va grabi sa intre in posesia beneficiilor raposatului perdant.
Abia acum, secolul al XXI-lea isi intra cu adevarat in drepturi, abia acum secolul al XX-lea se finalizeaza cu adevarat, dupa ce a mai agonizat un deceniu. In noua lume, tot ceea ce a facut parte din structura noastra ne devine strain, ne cautam si nu ne mai regasim, suntem noi fara de noi insine.
Viitorul imediat se pune sub semnul supravietuirii. Trebuie sa supravietuim intr-o lume divizata, lumea noastra, a prolilor orwellieni, si lumea lor, lumea fermierilor de oameni, lipsiti de sentimente si de umanitate. Suntem noi si ei, noi sau ei. In aburul iluziilor, unii dintre noi ramanem sa mai credem in mistica democratiei si a unei posibile ordini consensual-legitime, insa starea de fapt ne convinge tot mai mult despre realitatea traita, despre o imposibila democratie. Un nou totalitarism este cel care ne va guverna destinele si tot el se va face raspunzator pentru anarhia care vine.
Iar noi? Noi parem a fi tainuitorii complici ai unei sinucideri colective. Ceea ce va rezulta va fi o lume fara invingatori, o lume in care specia lui Homo Sapiens trebuie sa-si recunoasca falimentul. Poate ca nu ar trebui sa va lasati cuprinsi de o gandire care poate fi calificata drept negativista, gandire a unui mic mizantrop de serviciu, care vede lumea in culori triste si printr-o ceata deasa si fara de sperante. Poate ca exista acel ceva in masura sa stopeze caderea libera a unei umanitati in deriva. Totul se poate inscrie in logica posibilului. Cu siguranta, insa, asteptarea inactiva si acceptarea fara riposta a unei lumi rasturnate sunt doua mari pacate capitale pentru umanitate. Le purtam cu sine. Au devenit ale fiintei noastre.
Treziti-va din minciuna!
Nu sunt putini cei care detin inca o gandire traditionalista in materie de politica economica si cred in continuare ca oamenii politici din statele nationale ale Europei pot pe mai departe controla mecanismele economice si politicile economice in folosul propriilor lor cetateni.
Va asigur ca dormiti si ca somnul vostru este mana cereasca pentru cei care fac jocurile transnationale si, in complicitate cu politicienii, indiferent de culoare ideologica, pe care-i tot votati la nivel national, v-au confiscat si ultima suflare de suveranitate statala. Sunteti intrati iremediabil in jocul ucigas al globalizarii.
Cand statul national a pierdut de sub control parghia economica, sa nu va indoiti de faptul ca suveranitatea este o iluzie si chiar mai putin decat atat. Posibilitatea statului traditional de a echilibra mecanismele financiare interne este exclusa, iar libertatea sa de miscare este anulata. Politicienii actuali vor in continuare sa ne faca sa credem in autoritatea lor, insa, in era globalizarii, acesti politicieni nu sunt decat niste jalnice cocote masculine, gata sa se dezbrace, cat de indecent cu putinta, la semnalul grupurilor de putere transnationale si sa joace dansul lor de vampa ordinara, pe orice ritm impus. Am o mare parere de rau ca nu-mi vin acum in minte cuvinte cu mult mai injurioase, spre a putea exprima sila care ma anima atunci cand invoc numele unor astfel de fapturi. In raport cu ideea de nationalitate, simpla lor existenta servila este o reala infractiune. Acesti politicieni, prin colaborationismul lor care a favorizat politica globalistilor, au servit pe tava ultimele resurse de rezistenta ale statului natiune, in fata ofensivei statului global. Reactiile nationalistilor furibunzi si primitivi in comportament au ajutat si ele la devalorizarea statalitatii nationale, contribuind la slabirea entitatilor statale. Rezultatul este vizibil: state nationale cu baza materiala decimata si cu suveranitatea si independenta amputate.
De ce au totusi nevoie in continuare transnationalii de astfel de maimutoi politici la tabloul de comanda al statelor nationale, fie ca vorbim despre autoritati locale, fie ca vorbim despre autoritatile centrale? Nimic mai simplu: stapanii globali vor sa cosmetizeze cu multa gentilete aparentele, spre a elimina suspiciunea unui control direct si spre a arata prostimilor din statele Europei comunitare faptul ca destinele lor etnice apartin pe mai departe unor conationali de-ai lor, alesi prin mecanismul votului democratic. In realitate, guvernele europene nu sunt decat niste servicii de paza si de securitate in misiune si au drept obiectiv administrarea afacerilor unor megacompanii transnationale. Ei trebuie sa mentina un climat de pace sociala interna, iar fortele de coercitie pe care le detin, fortele politienesti, pot fi usor folosite, in caz de revolta interna, drept aparat de represiune. Pardon! Am vrut sa spun forte de mentinere a ordinii si legalitatii interne. Noua, prostilor, multi si buni de munca, ne ramane o bruma de �buget echilibrat�� cum spun politicienii mancatori de rahat, adica ceva parale cu care sa ne ducem viata, atat cat sa nu ne revoltam prea des si prea multi. Si astfel, cu niste salarii de subzistenta si cu putina protectie sociala, in �Ferma Animalelor� este liniste.
Noua ordine politica si economica este o realitate. Ceea ce s-a dorit a fost realizat. Ati mers la vot pentru a va desemna alesii locali? Nemaipomenit! Asteptati cu nerabdare democratica sa va exprimati optiunea si pentru greii de la Cotroceni? Admirabil! V-ati invatat cu somnul lumii iluzorii in care traiti? Senzational! Sunteti niste romani model si niste europeni de inalta clasa. Oricum, de la tine, popor roman, nu astept nimic. Inca nu esti! Prezenta ta istorica este cel mult o posibilitate. Se zice ca in cutia mitica a Pandorei a mai ramas un singur lucru � Speranta. Din nefericire, aceasta vietate nu poate fi gasita aici, prin pustia de minte si de vointa valaha. Poate doar candva si, cu siguranta, prin contagiune. Speranta nu poate sa vina decat de la acele spirite etnice din cuprinsul Europei, care vor fi in stare sa se organizeze si sa raspandeasca prin contagiune un real climat de contestare si de revolta contra unui sistem totalitarist, in speta, sistemul politico-economic global. Doar atunci greii politicilor economice transnationale, alaturi de trepadusii lor, politicienii din statele nationale-marioneta, vor trebui sa dea socoteala. Ziua cand popoarele Europei vor ocupa strazile ca o singura armata ordonata si hotarata sa nu cedeze dispozitivul de lupta este cu siguranta departe, daca nu cumva este o utopie. Glasurile disparate nu sunt decat niste strigate in pustiu si un bun prilej de a da de lucru fortelor politienesti obediente sistemului.
Treziti-va din minciuna! Eu unul m-am trezit, insa dorm alaturi de voi sau, cum se spune in limbajul cazon, execut programul de somn. Doar asa este armonie, este consens si este multa, multa, multa pace sociala.