Profesor de studii de democrație, Alina Mungiu-Pippidi compară proiectul de lege privind organizarea și funcționarea SRI, aflat în dezbatere în cadrul coaliției, cu situația din republica africană Zimbabwe, unde, spune activista civică, „șeful serviciului secret, când s-a plictisit să mai fie omul numărul doi, s-a făcut președinte”, scrie ziarul Libertatea.
Aceasta este „o propunere demnă de Zimbabwe”, iar SRI și SIE „devin oficial deasupra oricărei legi”, a declarat, pentru Libertatea, Alina Mungiu-Pippidi, profesor de studii de democrație la Hertie School of Governance din Berlin și fondatoare a organizațiilor neguvernamentale România Curată și Societatea Academică din România.
SRI și SIE scapă și controlului parlamentar, și controlului fiscal. Curtea de Conturi nu poate controla serviciile secrete serios, nici măcar vastele lor imperii comerciale. Nu doar că nu revin sub control civil ca în Spania, ci devin oficial deasupra oricărei legi, dar la mâna șefului statului.
O propunere legislativă demnă de Zimbabwe, unde șeful serviciului secret, când s-a plictisit să mai fie omul numărul doi, s-a făcut președinte.
SRI și SIE scapă și controlului parlamentar, și controlului fiscal. Curtea de Conturi nu poate controla serviciile secrete serios, nici măcar vastele lor imperii comerciale. Nu doar că nu revin sub control civil ca în Spania, ci devin oficial deasupra oricărei legi, dar la mâna șefului statului. O propunere legislativă demnă de Zimbabwe, unde șeful serviciului secret, când s-a plictisit să mai fie omul numărul doi, s-a făcut președinte.
Emmerson Mnangagwa, actualul șef de stat din Zimbabwe, a ajuns președinte în 2017, după o lovitură de stat împotriva fostului dictator Robert Mugabe. Supranumit „Crocodilul”, Mnangagwa a ocupat între 1980 și 1988 funcția de ministru al Securității Statului, poziție din care a supervizat serviciile secrete. Înainte de lovitura de stat, în 2017, acesta fusese demis din toate funcțiile și plecase în exil în Africa de Sud.
Potrivit proiectului analizat în coaliție, personalul serviciului va putea fi anchetat doar de un număr limitat de procurori. Perchezițiile la sediile SRI pot fi făcute doar cu autorizarea șefului statului, iar reținerea sau percheziționarea personalului SRI se va putea face doar cu acordul directorului SRI și cu prezența unui jurist al acestuia..
Concomitent, cetățenii vor fi forțați să sprijine SRI la cererea acestuia. Proiectul conferă SRI și dreptul de a-și înființa propriile companii. În fine, SRI devine autoritate națională în domeniul interceptărilor, iar Centrul Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI.
Pippidi nu este singurul critic al proiectului. 13 organizații neguvernamentale au luat poziție împotriva acestuia. „Protestăm ferm împotriva planurilor puterii politice de a oferi impunitate și puteri sporite agenților din serviciile de securitate, așa cum rezultă din proiectul de lege aflat în dezbaterea coaliției de guvernare și publicat de jurnaliștii de la G4Media.ro”, au anunțat, într-o declarație comună, cele 13 ONG-uri. Acestea au solicitat partidelor să oprească „de îndată” militarizarea rapidă a statului.
Nu cu Zimbabwe ashi compara Romania ci cu Chile condus de Augusto Pinochet. La fel ca in Chile generalul Augusto PinoCiuca numit prim-ministru de CIA duce un “razboi murdar” impotriva poporului Roman similare cu cele din Chile, Argentina, Bolivia, etc. La fel ca acolo multzi Romani, are CIA deja o lista, vor “dispare pentru totdeauna” cum s-a intamplat shin in Chile, Argentina, Bolivia, etc.
Adica in alte cuvinte, cred eu, serviciile pot face nestingherite comert cu produse agro prelucrate din Columbia, Bolivia sau Afganistan in competitie/concordie cu breslele mexicane sau internationale.
Rusia, prin adoptarea legilor securitatii de catre parlamentul controlat de catre servicii , in comparatie cu Romania va deveni o tara ultraliberala. Poate ca interesul Rusiei nu se va limita doar la Ukraina si se va focusa si asupra vecinilor care sa-i elibereze.
Banuiesc ca vom deveni o tara de turnatori, natia are o inclinare pentru suete si taine
SRI = ORGANIZATIE TERORISTA ANTI ROMANEASCA
“România s-a instalat într-o mediocritate confortabilă. Nu mi-e foarte clar de ce e în afara jocului politico-diplomatic. Presupun că s-a scos singură din joc prin deciziile proaste luate și incapacitatea de a înțelege ce se întâmplă în jur. În ultimii ani statul român e capturat de grupări dubioase, din zone militarizate, pentru care obiectivul fundamental e să pună mâna pe miliardele care stau să vină de la Bruxelles. Oricum, elita românească nu-și ascunde nemulțumirea la perspectiva unei integrări a Ucrainei în clubul euro-atlantic.
Treptat, România va fi tot mai izolată și destinată unor jocuri minore și în UE și în NATO. Bulgaria va dori să se desprindă decisiv. Pot să înțeleg clasa politică de la Sofia. În cazul unei reformatări a UE e greu de spus ce se va întâmpla cu România. Dacă nu vor fi sincope prea mari, confruntate cu profilarea unui bloc slav în zonă, România și Ungaria vor merge de mână și vor forma un tandem. Asta doar dacă Ungaria va rămâne dedicată iliberalismului și după Viktor Orban. În fond, e o soluție chiar onorabilă pentru clasa politică românească, având în vedere calitatea ei.”
https://www.contributors.ro/interviu-cu-armand-gosu-ucraina-alaturi-de-marea-britanie-si-polonia-va-fi-cel-mai-important-aliat-al-sua-in-europa/
Cu Zimbabwe de la noi intelegem, dar cu Zimbabwe de la UE care-i treaba?
Ce face Romania curata fata de europarlamentarul turnator Petrov?
Sau nu-i e rusine Parlamentlui Ieuropean ca are un ditamai turnator acolo?
“Ca cu” EBA se mandreau feministele din Parlamentul UE…
Ce liniste totala fata de ceva revoltator….
Si-au asumat inca de la pre-aderare ca aici nu a existat lustratie. acum ce sa-i mai faca?
Pai e concluzia naturala a unui proces impus de “partenerii strategici” și acceptat de romani la alegerile prezidențiale de 20 de ani încoace. Frica mea cea mare este ca va fi generalizat procesul asta la ansamblul UE.
Intr-o tara condusa de marionete ale serviciilor sau de nulitati, credeti ca e ceva ce serviciile nu pot sa faca?
Prin lege….Ca asta e solutia anticonstitutionala: Nu poti fi mai presus de lege, daca iti dai lege cu dedicatie.
Asa cum e cu pensiile speciale, de exemplu…
Mi se pare că ne-am întors înainte de 1989.
Sau am rămas acolo în acești ultimi treizeci de ani. Dar, având 70% majoritate în Parlament și un Președinte ne-simțitor la năzuințele unui popor, needucat ce-i drept, și pe deasupra dirijat de servicii mă îndoiesc sincer că vom reuși să ieșim din mocirla în care băltim.
Ca de obicei, articol exemplar.
Cu cele mai respectoase gànduri,
L. Nicolescu
Cand vom intelege ca fraiele puterii politice si economice in ROMANIA sunt in mana unor persoane fara constiinta si fara scrupule, care nu poseda capacitatea de a-i intelege pe ceilalti, vom privi realitatea intr-o lumina noua fiind vorba de o plaga a raului care se intinde din urma fara dificultati. In conditiile actualei DEMOCRATII ORIGINALE DAMBOVITENE pentru a ajunge sa conduca, un psihopat nu are nevoie de adeziunea majoritatii ci este de ajuns sa fie sprijinit de un grup de interese care poate sa gadile instinctele primare ale disperatilor , sa “orienteze” si sa conduca “populatia” ca pe o turma de animale.
In Ro EXISTA un mare RISC. Dupa modelul celor aflati la putere toata societatea poate fi contaminata cu sceleratii morali si nu numai!
UNDE SUNTETI VOI ADEVAR si DREPTATE PODOABE SFINTE ALE EXISTENTEI UMANITATII PENTRU CA OCHII ROMANILOR PLANSI si TRISTI DE VEACURI VOR SA VA VADA…???…