Ceea ce destabilizează România la această oră nu sunt niște alegeri triviale la două partide din coaliția de guvernare. E irațional și ca atare neplauzibil să presupunem că niște mediocri fără carismă și popularitate personală își taie craca de sub picioare pentru un loc incert în viitor pe o cracă mai sus. Ceea ce pare de neînțeles pentru toată lumea (”de la ce s-au luat”, etc) devine totuși foarte clar dacă presupunem că în realitate acești oameni nu au avut de ales, că au pierdut sau riscă să piardă totul nu pentru că sunt ahtiați după risc ci pentru că joacă în jocul unora mai mari decît ei, care îi împing precum pionii pe o tablă.
Miza nu poate fi PNRR, PDNL sau alte acronime, că fie și împărțite în întreaga coaliție tot ajung pentru toată lumea. Ar fi de înțeles dacă am vedea gesturi de kamikaze la cei la care nu vor ajunge la bani, adică la PSD. Dar ei stau liniștiți, că, nu-i așa, nici șefii lor nu sunt alții decît toți cei filtrați prin filtrele care trebuie. Ce s-a ales de Claudiu Manda, pus de Dragnea în fruntea comisiei de supravegheat SRI? A fost trimis în judecată de DNA pe un pretext ridicol. Lui Dragnea tot nu i s-a găsit nimic serios, dar la cea mai mică mișcare i se va face un alt dosar ridicol, de genul că de ce și-a luat partenera cu el la reuniuni de partid și i-a decontat locul în camera dublă. La PSD e ca atare liniște și se iau ordine în așteptarea jocului cel mare, care nu acesta.
Jocul cel mare și adevărat e succesiunea lui Klaus Iohannis. Sigur că joacă în primul rînd el, dar e departe de a fi singurul jucător, și de aici brambureala și destabilizarea. Iohannis nu e singurul care are interesul să existe continuitate. E destul să se uite cineva pe marii cîștigători ai achizițiilor publice din ultimii ani ca să vezi ce mult a crescut- sau ce vizibil e devenit- imperiul economic al serviciilor secrete, zona gri de afaceri cu firme pseudoprivate- sau private or fi ele, dar nu autonome față de stat, care conduce piața de la IT la produse sanitare, ca să nu mai vorbim de achiziții militare. Toți acești antreprenori din zona obscură au interese și mijloace. Interesele sunt să nu fie vreodată întrebați ce fac, pentru că am convingerea că nu poate fi sută la sută legal nici măcar pe vechea lege caducă a Siguranței Naționale să cîștigi toate licitațiile publice cu detergenți suboptimi sau să produci aplicații pentru serviciile de stat care se blochează, nu sunt interoperaționale și servesc la control, nu la optimizarea vreunui serviciu. Să ne imaginăm că vreodată vine un președinte care aplică legea și cere un audit al acestor cheltuieli și investiții, nici măcar public, unul pe care să se uite el și să vadă un pic din Africa pînă la Bruxelles trecînd prin Jilava cam ce face și cît cheltuiește statul paralel în capitalismul lui paralel, și cum sponsorizează oameni politici cu scopul să îl apere de orice investigație publică și să îi permită nestingherit să se amestece în distribuția de influență și bani publici și mai departe. Știm că așa merg lucrurile pentru c avem chiar mărturii- un general SPP ne-a povestit cum avea el grijă de Daniel Funeriu și nu am auzit dl. Funeriu să îl fi dat în judecată.
Or, centrele astea sunt mai multe. La precedentul război de succesiune, început cu vreo doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, cînd fiecare se agita să ghicească cine are șanse mai multe și să se plaseze acolo din vreme nu a existat un singur candidat clar și nici un amestec egal din partea fiecărui serviciu. Unii au făcut sondaje și au devenit promotori Iohannis. SRI a jucat contra, l-a instrumentalizat pe Horia Georgescu să îi facă dosarul de incompatibilitate lui Iohannis. Unii erau cu Macovei, alții cu Udrea. Și atunci am văzut lucruri spectaculoase, cum vedem și azi. Și cine nu s-a orientat, a plătit, de la Maior&Coldea la Horia Georgescu, care a mers chiar la închisoare.
Asta vedem și acum. În jocul cel mare e important ca la PNL și USRPLUS să cîștige candidați care au dat toate garanțiile, care pot veni fără grijă în fruntea CSAT că nu vor comanda nici un audit, nici măcar unul clasificat, cu beneficiul că pentru viitorul președinte va exista această zonă gri, ale cărei limite nici el nu le știe cu certitudine, dar care face servicii miraculoase, e sponsor media intern și extern, de exemplu. O mînă spală pe alta.
Războiul de succesiune are actori mai puternici decît alții, cu Iohannis cel mai puternic, dar nu e controlat de nimeni. Iar limitele puterii lui Iohannis sunt din ce în ce mai aproape, pe cît se amestecă mai tare și mai inadecvat cu atît vedem că are nevoie să dea serios din brațe, a slăbit mult. Designul e clar, cu toți cei controlați făcînd pasul în spate sau chiar pe loc, după dispoziții. Candidații rămași în cursă, fiecare cu sponsorul său, se agită și ei să păstreze sau să lărgească grupul lor de sprijin. Ne pierdem vremea discutînd coaliții sau programe cînd adevărul e mult mai simplu și mai la îndemînă.
socul tilhariei de la curent, gaze si caldura va fi atit de teribil incit o sa crape toata economia si societatea in februarie… iar atunci va fi Revolutie nu revolta!!!
razboiul de succesiune intre securistii mizerabili ce ne tilharesc nu mai conteaza.
in iarna aceasta o sa se traiasca cu mult mai rau ca pe vremea lui Ceausescu! atunci eram cu pusca la timpla daca ne revoltam, acum insa sa-i vad pe securistii astia nenorociti cine o sa-i apere de furia uriasa din ianuarie
p.s.intrebati asociatiile de locatari, s-au facut simulari si calcule iar 90% dintre asociatiile de proprietari din Bucuresti intra in colaps in lunile februarie-martie!!!!!….
Daca vor fi constant peste 10 mii de cazuri pe zi, cu o incidenta de peste 3 la mie! si toate spitalele pline ochi numai de Covid, preshu declara starea de urgenta imediata, scoate tancurile pe strazi si veti trai mai rau decat in Belarus!
(deoarece nu veti avea efectiv cu ce va incalzi, ori prepara mancarea, nu doar bani sa va platiti facktura la gaze si curent din primavara in colo)
“In iarna aceasta o sa se traiasca cu mult mai rau ca pe vremea lui Ceausescu!”
dati-mi voie sa va contrazic. probabil nu at trait pe vremea lui ceausescu. sa va zic eu. veneam de la scoala cam pe la ora cand “se lua curentul” si aveam vreo doua etaje de mezanin de trecut. cred ca trebuie sa va amintesc ca nu aveam posibilitatea sa folosec lanterna din dotarea telefonului smart pe care-l freaca orice amarat in ziua de azi. ok. ajuns acasa. facturi enorme? nici gand – mici – in linie cu gradele din casa. si acum sa plonjam in prezent: cu cifre (ma ocup) va spun ca salariul net a crescut cu peste 30% in ultimii 3 ani – mai mult decat pretul gazelor si al electricitatii. o sa vedeti ca nu va intra in colaps nimica in februarie-martie. iar prin aprilie mai vor aparea din nou gratarele in fata blocului, proprietarii la maieu plangandu-se ca s-a scumpit berea la pet si discutand politica+covid. asa ca terminati cu prezicerile astea catastrofice…
tovarase, eu am stat in 89 fata in fata cu trupele de securitate in primul rind… voi propagandistii din cotloanele modroganului sau … mafiei utilitatilor o sa vedeti in ianuarie-februarie cum atingeti suta la fel ca ben jhonson … nu va bazati prea mult ca o sa va apere jandarmeria sau trupele speciale ale SRI !!!
Fara nici cea mai mica intentie de a jigni, cred ca fabulati copios ca rezultat al unui mod wishful thinking de a vedea lucrurile. Nu va fi deloc usor cu cresterea preturilor la energie, dar va rog sa observati ca deja se cauta / gasesc metode de protejar…cat de cat… a cetateanului vulnerabil. Asta inseamna ca marii beneficiari ai razboiului descris de d-na AMP in articol sunt constienti de faptul ca daca raman fara “sclavi” nu fac nici-o scofala. Pana la urma, principala reforma profunda care se cere peste tot in lume pt capitalism este obligarea acestuia sa mai dea si celor saraci cate ceva. Nu e chiar asemanator cu ceea ce fac comunistii chinezi, dar nici prea departe nu este. Capitalismul – de orice fel – nu poate nici el sa existe fara necesarii sclavi.
sinistru comentariu
p.s. iti urez sincer si din tot sufletul sa ajungi sclav… pe urma sa te vad cu cita impertinta mai vorbesti despre necesitatea sclavagismului
Prin urmare, anumiți capitaliști au mijloacele și caută, deci, să-și perpetueze puterea. Nu e ceva chiar nemaivăzut, am impresia… E trist că, din cele două grupuri de politicieni care s-au încăierat, unii au căzut în mod special de fraieri (ocazie cu care au dat și o frumoasă probă de caracter – ei, atleții moralității), cel puțin așa pare la acest moment, mai vedem ce se mai întâmplă… E trist, dar eu unul nu simt vreo compasiune… Nădăjduiesc că până la urmă îi recuperează și pe ei, nu-i lasă de izbeliște… O să fie fericiți, n-am nicio grijă în privința asta.
Din continutul articolului se deduc limitele statului nostru semiprezidential.
Presedintele are puteri imense pe o durata limitata de 5 sau 10 ani dar nu are nicio responsabilitate fata de populatie . Poate asigura impunitate .
Constitutia si seviciile/ organizatiile secrete au fost croite pentru Iliescu in anii 90′ dupa moda regimurlor autoritare. O regasim in diferite nuante si in alte tari foste comuniste.
Azi este imposibil de destructurat tesatura de tip mafiot existenta, prea multi se hranesc de la aceasta sursa.
In acest timp in care se dezbate problema succesiunii prezidentiale tara se indreapta spre o situatie economica foarte proasta .
Aceasta in lipsa reformelor si n ciuda tuturor promisiunilor celor de la butoane ca sunt destui bani de ciordit , pentru toata lumea, proveniti de la fraierii bogati din UE.
Offff!Da! În sfârșit o încercare de răspuns la întrebarea care trebuie:Qui prodest?…Eu nu cred că ați pus punctul pe i.Inzestrati unealta cu personalitate inexistentă.
Beneficiarul e ” geostrategic”!E cel care l-a pedepsit simbolic pe Dragnea cu “non-grata” pe el și pe urmași.Apropo…mai avem vreun exemplu românesc asemănător?
In povestea asta nu e importantă schema economică ci ” design”-ul politic:Iohanis și suita subordonați prin Maior dincolo de ocean,”exilatul”Codlea și “vedeta”Kovesi ( care v-a reveni la patrie drept noua speranță prezidențială) împreună cu creația lor USRPLUS-ul închinați la UE, și așa- zișii băștinași, socialiști reciclați și naționaliști-diasporeni, două caricaturi ideologice care aduc plebea la urne…
Pe mine nu mă doare că România este o destrăbălată care trece prin patul golanilor planetei,ci faptul că “isterizată” își rupe hainele de pe ea,se tăvălește in noroi,auto-considerându-se o nenorocită care imploră să fie salvată de nemernicii care o siluiesc!
Aveti oarecare imaginatie literaturizanta (sic!), dar cadeti in ridicol, evident. Romania nu trece prin patul cuiva dintre golanii planetei, ci se afla in durerile facerii…unei democratii cat de cat europene. Romania nu avea de unde sa stie cum se face asta si nici ca o astfel de transformare necesita contributia unor cetateni mai putin indobitociti precum sunt cei romani, victime ale unui invatamant permanent degradat care a facut obiectul primei actiuni de amploare pusa pe roate de d-na AMP… si ma refer aici la CUC-1 (istorie, frate!). In fine, numai fraierii cred ca “lupta de clasa” este o notiune perimata. “Clasele” se pot constitui pe orice fel de criterii, din care, din cand in cand, unele se constituie in criterii prioritare…la un moment dat…iar lupta de clasa se da in functie de acestea.
Ce înseamnă democrație europeană,și de ce credeți că poate fi mai bună sau mai rea? Sunteți sub influența aroganței pe care o susțin veteranii din Vest ai democrației,aceea că aceasta ar fi o știință!Ei bine nu este o știință.E formă de exercitare a puterii,care este mai subtilă,mai eficientă in Vest deoarece cetățenii sunt “colaboratori” implicați ai puterii(chiar complici inconștienți).
“Lupta de clasă” pe care o “remarcați” în România este de fapt contestare a autorității instalate…oricare ar fi ea… adică o comodă și impersonală formă de anarhism.
Și da,aici aveți dreptate,singura evoluție posibilă este educația!
Bingo! Marea majoritate a populatiei intuieste deja asta, dovada fiind participarea la alegeri, increderea in clasa politica, etc. Sunt curios cum ar arata un sondaj care sa masoare increderea populatiei in servicii. Unul nemasluit, evident :))
ar fi de un fals total si… ridicol, fiindca populimea habar nu are ce sunt si cum actioneaza eventualele “servicii”.
Miza nu e succesiunea lui Klaus Iohannis, ci puterea din umbră. Problema se pune simplu: ce gașcă de securiști va fi acceptată de Puterile Occidentale să argățească pentru ele și în același timp să producă în spațiul public băieți simpatici care să atragă voturile cu care se vopsește gardul coloniei.
Restul e frecție. La orice adunare publică de mai mult de 1000 de persoane din orașele mai mari ale României, aveți șansa serioasă să găsiți un tip mai simpatic și mai înalt decât Iohannis și unul mai priceput decât Cîțu la economie. Mai locvace decât primul și mai inteligent și mai cu tact decât ale doilea puteți întâlni și la adunări mai mici.
simpatica descriere, dar ea contine un singur adevar…aparent…si acela usor indoielnic, anume legatura determinanta cu acceptul puterilor stapanitoare; ar putea fi ceva adevarat, dar nu sine stie cat. Scenarita ? Vom vedea !
DES 14 septembrie 2021 at 14:12
” La orice adunare publică de mai mult de 1000 de persoane…….aveți șansa serioasă să găsiți un tip mai simpatic și mai înalt decât Iohannis și unul mai priceput decât Cîțu la economie. ”
Si ala va fi din …” gasca de securisti .. acceptata de Puterile Occidentale ” ?????????????????????
Din aceasta perspectiva si cu asa ” sanse serioase ” , Problema e simpla !
… nu e sigur in carti!
Ma bucur ca ati inteles contrastul = candidatura lui Madam DANciLa impotriva Marelui Iohannis.
Barna…, gardu si Leo Pardu…
E posibil sa fie o batalie intre Citu si CiocioLoshi. Bine-nteles, daca Citu supravietuieste, nu se stie cum, din Octombrie in colo, pana la Primavara, la anu pe vremea asta…
(in rest…, nuiic nu se intrevede inca la Orizont)
Intradevar, este vorba de succesiune dar si de mostenirea lasata de KI. Daca am vorbi de mostenire ar fi limpede si de ce este importanta succesiunea. Cum insa ne aflam in zona speculatiilor, mai mine ne vedem de altele.
Mostenirea lui KI sunt 6 case cumparate din meditații. Le lasa mostenire comunitatii germane, ca alta forma de continuitate nu-l interesează (altfel infia, ca Dancila, în loc sa intermedieze infieri pe bani pentru straini).
Mostenirea e simpla !
Cine poate pleaca din tara asta si in mod sigur face tot ce poate sa isi trimita copii afara, ca sa nu mai traiasca in mizeria asta.
Doar fraierii vor mai ramane sa muceasca pentru salariile si pensiile nesimtite ale nomenklaturii securiste (ba chiar si ale progeniturilor lor) care a pus mana pe tara.
Totusi un profesor universitar cand vine cu aceasta analiza foarte interesanta si pertinenta nu ne da si noua, muritorilor de rand, niste exemple. Nu ne defineste care sunt gruparile de acum, nu ne argumenteaza de ce Iohannis e slabit?
Analizele doamnei Mungiu-Pippidi sunt singurele care au un miros de explicatie a situatiei politice dar se termina toate intr-un fel de “lasa ca vedeti voi ca asa e”. Pentru a avea toate informatiile trebuie sa platesc niste cursuri la Hertie School of Governance ca sa stiu si eu cum sa ma informez ?
Daca taceai, filoSof ramaneai!
(vorba Marelui MUT)
Am mai citit odată cu încetinitorul ca la reluarile tv.
Cum mama dracului să joace Iohanis la propria succesiune?Cel mult se poate refugia în președinte de PNL,care nu asigură protecția celor care “trebuie”,nici dacă câștigi detașat alegerile,și devii președintele vreunei camere din Parlament, după cum am văzut la Dragnea!
Iohanis v-a deveni la fel de nesemnificativ și nedefinit politic,cum a fost înainte de mandate… dacă dușmanii pe care i-a dobândit între timp,vor fi extrem de ocupați cu altceva…
Ce ironie pentru tâmpiți?!? După ce s-au căcat in capul politicului și parlamentarismului de la începuturile prezidențiale ale lui Băsescu (care a distrus și el un partid la sfârșit de mandat după voia lui și pe placul ibovnicei) își caută amândoi adăpost în haznaua pe care chiar ei au umplut-o cu rahat…
” Ne pierdem vremea discutînd coaliții sau programe cînd adevărul e mult mai simplu și mai la îndemînă.”
Iar acest e simplu : viitorul Romaniei nu mai e demult decis in mod deschis pe scena politica din Romania.
Ce voi credetzi a USR decide cu adevrat viitorul Romaniei ?
Ori AUR ?
Ori PSD ?
Ori PNL ?
Credetzi ca cineva din conducerea respectivelor entitatzi poate decide daca sa se faca vre-una ori vre-alta ?
Daca sa se cresca porci ori sa se vanda consultantza finaciara (Gibraltar style) ?
Shi daca nimeni nu poate decide nimic de ce va minunatzi ca nu se face nimic ?
Dragos, comentatorul dinaintea mea are o perfecta nelamurire si sint exact in aceeasi confuzie ca si el; de ani de zile ma strabate aceeasi frustrare la citirea articolelor doamnei Mungiu-Pippidi relative la servicii secrete.
Sint aproape convins ca domnia sa isi bazeaza argumentatiile pe informatii credibile. Ei, ceea ce este cit se poate de frustrant pentru un cititor care ii ia in serios aceste articole este ca dinsa nu trece niciodata mai departe, mai in concret. Daca se poate, de ce nu si cu nume de oameni ori institutii, de fapte, de sinteze ale unor anchete si studii etc.
E deja suficient cit ermetism invaluie serviciile noastre, la care se adauga lipsa de control serios al parlamentului, asa ca in aceste conditii atit de vagi, cum poate un om obisnuit ca mine, dar interesat sa inteleaga “miezul” problemei – esenta metastazei societatii si politicii romanesti – sa inteleaga ceva, fara temerea de a ajunge sa creada in teorii ale conspiratiei?
As ruga-o sincer pe doamna Pippidi sa aiba determinarea si intelegerea necesare si sa formuleze in artcolele sale pe tema serviciilor/politicii explicatii mai clare, mai cu nume si prenume, chiar cu fapte comise, mai lamuritoare deci, pentru noi toti cei care ii urmarim publicistica.
stimate domn, chiar credeti sincer ca d-na AMP stie tot ceea ce dvs. ii cereti sa spuna ? eu cred ca nu… adica nu tocmai in amanunt, asa cum credeti dvs. “Serviciile” n-ar mai fi servicii daca ar lasa sa scape informatii de acest fel si si-ar taia craca de sub picioare. Doamna autoare intelege si interpreteaza corect multe fapte pe care omul de rand nici nu le ghiceste macar, poate chiar este informata despre unele fapte concrete care-i sustin teorie, dar nu mai mult. EU, unul – nu ca as muri de destept, nu! – sunt convins de actiunea “serviciilor” doar in urma patzaniilor prorii si a corelarii a putine fapte concrete… dar nu mai mult. Si inca ceva: daca n-ar fi “aceste” servicii, ar fi altele… sau altele… si tot asa. Este in natura lucrurilor, zic eu.
ca sa inchei: ma simt tradat in convingerile mele democratice de afirmatiile doamnei AMP: “Lui Dragnea tot nu i s-a găsit nimic serios, dar la cea mai mică mișcare i se va face un alt dosar ridicol, de genul că de ce și-a luat partenera cu el la reuniuni de partid și i-a decontat locul în camera dublă”. Formularea este nefericita, fiindca tot ceea ce a comis Dragnea au fost acte de subminare a democratiei in RO cat se poate de serioase. Faptul ca “nu i s-a gasit…” nu dovedeste decat impotenta Justitiei de a actiona in interesul public, fapt care ma ingrijoreaza pana la lacrimi de sange. La asta se adauga erodarea permanenta a nivelului invatamantului romanesc, fapt care serveste la indobitocirea masselor trecute prin acesta si la transformarea acestor masse intr-o turma manipulabila cu usurinta.
Parcă am fi în povestea cu drobul de sare. Toată lumea vede care este problema (deficitul de democrație funcțională) și știe /intuește și soluția -educația civică a populației- dar nimeni nu face nimic altceva decât să se lamenteze sau să înjure/acuze în stânga și în dreapta.
Lăsați planurile de revolte/răscoale/revoluții (care așa cum ați văzut în absența unei culturi politice de tip civic pot fi ușor deturnate /manipulate din umbră) și puneți mâna de vă educați copiii/nepoții în spirit civic -dacă îl aveți. Eventual luați-i cu voi la primul miting de stradă la care veți participa ca să înțeleagă și ei ce se întâmplă acolo -și să nu mai pună botul la interpretările ”analiștilor”/ influencerilor. Dacă nu, continuați să tastați de pe canapea în bulele voastre sterile cu câteva zeci sau sute de cititori-comentatori în spernța unui like de la alții ca voi.
De fapt e vorba de incheierea razboiului Securitatii cu Romania, prin capitularea celei din urma. Se lucreaza la UE. Cu rezultate foarte bune.
Misiunea Securitatii in politica romaneasca a fost sa puna mana pe tot spectrul politic.
Misiunea 1: Distrugerea regalitatii. A reusit prin infiltrarea familiei regale cu un agent pe post de print si incjhiderea subiectului prin lipsa de mostenitori. Case closed.
Misiunea 2: Distrugerea partidelor istorice. Facuta cu infiltrarea partidelor cu agenti carora li s-a facut cale libera prin scoaterea selectiva a dosarelor contracandidatilor. PNT-CD e istorie. PNL e pe cale sa devina. Ultimul lider liberal (cu toate pacatele lui) e pe cale sa fie inlocuit cu o marioneata care s-a vandut sekuristilor inainte sau dupa ce a fost prins cu atacul speculativ asupra leului.
Misiunea 3: “Cuceriti garile”: Gara Prezidentiala e in buzunar. Cu un sef de gara plictisit si ingamfat nu e mare lucru sa il directionezi inspre ce convine celor care ii scriu mesajele infantile pe care le citeste natiunii.
Misiunea 4: Cucerirea presei si a ONGurilor: Pai, chiar Romania curata fost infiltrata, miscarile feministe au fost infiltrate de agenti, ONGurile care ies doar la comanda securistilor. Ce mai vreti?
Misiunea 5: Distrugerea liderilor. Dragnea condamnat pentru nimicuri. Belina care se vede de pe Marte ca nu e insula e definita ca insula,. Ultimul caz: Hrebenciuc (sigur necinstit0) condamnat la 5 ani pentru trafic de influenta in favoarea unui post de televiziune in timp ce Marin Anton doar la 5 ani pentru mita de 5 milioane de Euro. Iar un general condamnat cu suspendare pentru delapidare de 180.000 Euro.
Misiunea 6: Subordonarea justitiei prin “lupta anticoruptie”. Vezi mai sus si ce se stie deja cu presiunile asupra judecatorilor neinregimentati. Judecatorii care se supun sunt protejati (vezi cazul judecatorului Savarina), iar cei care nu se supun sunt chiar lichidati (judecatorul Mustata).
Misiunea 7: Propasirea membrilor, familiilor sekuristilor. Acestia au fost improprietariti cu averea Romaniei, incepand cu anul 1990. Li s-au dat firme intregi, cu credite nemairambursate Bancorex. Din toate astea nu au beneficiat decat sekuristii si urmasii lor. Romania mai nimic.
In concluzie, operatiunea de tip Werwolf (de continuare si reinventare) a Sekuritatii din Romania a reusit!
O urmaresc pe Distinsa Doamna Profesor (DDP) inca din zorii anilor ’90 cand Intelectualii de Dreapta (altminteri “neaosi”, dar inainte de ’89), grupati in GDS, isi cautau, disperati, “dizidenta” impotriva ceausimului spre a fi, post-factum, considerati macar la inaltimea si reputatia unor autentici Havel, Michnik etc. Si cum “ceasca” era mort, el trebuia reinventat ca “Iliescu pentru noi/Este Ceausescu 2”, i.e., trebuia sa fi dizident impotriva cuiva, nu-i asa ? Au trecut 31 de ani, DDP a ajuns sa se coboare in cloaca “libehthatii die iexphimahe” a unor “ciripoi”, “coroiu” etc: asta este, cand nu ai capacitate de analiza politica, neglijezi (cu buna stiinta?) nimicnicia caracterologica a personajelor publice implicate si dai vina pe Serviciile Secrete… Ca pe timpul lui Ceasca: daca ceva mergea prost in Romania, musai erau de vina “fohthele impehialiste”. In fine, coincidenta aparitiei, in spatiul public, a scriiturii DDP inspira conspirationisme, doar ca ceva mai “pamantersti”:
https://evz.ro/justitia-din-romania-calarita-de-politicieni-si-oameni-din-servicii.html
De ce ar trebui “imunizate” serviciile privind consecințele politice generale nefericite din România? Au venit pe lume cu biografie relevantă,în afară de asocierea imposibilă cu Securitatea?Au funcționat în regim de conflict radical în interiorul societății românești sau cu exteriorul?
Nu,…este răspunsul.Atmosfera de după 89 a fost de deschidere și toleranță excesivă aș zice,deci serviciile nu au avut niciun obiectiv concret de protejat, în condițiile în care paradigmele in care funcționa societatea,erau fluide,în continuă schimbare,interactive și greu de determinat pe alocuri.
De fapt, copilăria politică din România, supusă și ea acelorași dezechilibre funcționale,a generat iluzia care afectează “judecata” serviciilor că ar fi mai buni la politică decât reprezentanții aleși! Și uite așa la trecerea dintre milenii,deci în jurul anului 2000,serviciile au intrat în forță în viața politică,prin partidul democrat al lui Băsescu.
Eu,personal,mă jucam de-a politica în aceeași perioadă și toți parlamentarii vremii erau psihotici privind ascultarea telefoanelor,plus că am făcut anticameră înainte de o întâlnire politică regională cu băieții de la PD,cu explicația “arogant-intimidanta” că am fost verificat informativ.Asa că povestea asta este veche, și ca un om cinstit ce sunt,am ignorat-o,am dorit să nu o cred posibilă,și până la final,la cat de “sălbatică” era politica atunci, puțin spirit cazon “patriotic” nu strica!
Durerea a venit când am constatat subordonarea necondiționată a serviciilor românești în slujba marilor puteri occidentale!
Și vă rog,nu veniți cu preluarea “meseriașilor” curați de la fosta securitate,pentru că atunci va rog să produceți un gest de minimă politețe și deferență , și să vă prezentați identitatea…
Cu regret recunosc ca aveti perfecta dreptate, dar nu dati si solutii de iesire din acest cerc vicios. Securistii au tras invataminte din epoca comunista iar acum sunt mai puternici, mai perfizi, mai siguri pe ei si incearca sa nu repete greselile comunistilor, adaptandu-se oricaror situatii aterizand totdeauna in picioare. Au inteles si ca schimbarile de clima, migratiile masive de populatii, contextual international instabil le pot afecta finantele si ce au reusit sa agoniseasca de pe spatele poporului asta amarat, asa ca si-au diversificat investitiile pe tot globul. Nici ei cred ca nu stiu unii de altii si de investitiile lor, despre care pastreaza secretul asa cum au invatat de la Securitatea lui Ceausescu. Pe numele cui sunt investitiile serviciilor cred ca poporul roman ar trebui sa afle printr-o noua lege de organizare a acestora, atunci cand conditiile vor fi prielnice unei noi oranduiri sociale. Dupa 89 exista un anumit control asupra lor, erau obligati sa prezinte un raport anual de activitate iar acest lucru a disparut odata cu cresterea puterii lor pana la sfidarea actuala cand nu se mai tem de nimic controland in totalitate viata politica si presa. Asa cum Securitate comunista putea scrie manualele despre psihologia si manipularea maselor, cei de acum ne prezinta un circ politic sinistru cu actori mediocri starnind teme false, inventand partide si miscari noi, televiziuni de breaking news de la mormantul sfintilor, toate pentru a tine ocupat un segment apreciabil de populatie sensibil la astfel de teme ca sa uite de sistemul de sclavie moderna in care se zbate. Si atunci pentru ce au murit cei de la revolta din 89 ? Daca ne uitam cine sunt cei ce o duc bine dupa 30 de ani, ne dam seama ca nu s-a schimbat nimic, iar desenul animat “Ferma animalelor” in care porcii conduc, e mai actual ca oricand. Nu suntem un popor pe care sa-l uneasca vreo credinta si nici nu vom fi niciodata, cat timp o patura de populatie fara nici un regret beneficiaza de aceasta oranduire malefica, in care o mafie a serviciilor largind hora la toate institutiile de forta si aproape in tot sistemul bugetar, apasa peste o masa de sclavi inchiriati sa munceasca la straini si sunt taxati salbatic pentru a sustine bunastarea celorlalti, mai putini dar mai sireti si mai organizati. Nu cred ca grupul organizat al serviciilor au vreun stres pentru cine ii urmeaza lui Iohannis, sunt convins ca au scenariul pregatit, suprimand din fasa orice concurenta si nici nu va ajunge sa candideze cineva neagreat pentru a crea suspans si palpitatii. Solutia pentru Romania ca sa iesim din situatia actuala se gaseste tot in desenul animat “Ferma animalelor”, la sfarsit, problema noastra e ca la gradul de alfabetizare actual s-ar putea ca sa nu-l inteleaga foarte multi spre deosebire de timpurile din 89, iar cei ce l-ar putea intelege sunt deja plecati sau tac complici beneficiind de vreo sinecura.
pe timpul vietilor noastre nu se va schimba absolut nimic. probabil vor fi mici rabufniri (sfarsitul lui ianuarie este in mod traditional in romania o perioada asociata rebeliunilor, revoltelor si protestelor de tot felul, de la ceferisti pana la legionari, mineri, protestatari antibasescu, antipsd etc) insa, asa cum se arata si in articol si cum subliniaza majoritatea comentatorilor, sinele sunt deja asezate si nu te poti pune in fata trenului istoriei.
ca sa fiu sincer, niciun dram de mandrie si orgoliu national nu m-ar incomoda sa ma convertesc si eu la acceptarea fara problema a “haturilor straine” daca, asa cum iarasi vad cam toti comentatorii lucizi, supunerea nu duce nicidecum la o sporire a nivelului de trai (fireste, alternativa, adica o asezare pe alte coordonate politice si militare, ar fi si mai rea. te aliezi cu rusia, cu cine? iar ptr. politici suveraniste iti trebuie totusi instrumente de negociere dezvoltate in timp).
singurul lucru pe care putem sa-l facem noi, muritorii de rand, este sa presam din cand in cand gasca de la putere, SISTEMUL, sa foloseasca toate concesiile alea politice si economice si in folosul nostru, nu numai al lor.
daca nu, tot ce vom obtine va fi in continuare cate un post de secretar adjunct sau raportor al NATO, adica asa cum se spunea pe vremuri: “clasa munctoare bea sampanie prin reprezentantii sai”.
Sa incepem, asa cum sta bine oricarui comentator de ocazie , cu inceputul .Alegerile viitoare : Parlamentare , Prezidentiale , pentru Parlamentul European si cele Locale vor fi abia in anul 2024 .Va curge inca multa apa pe Dimbovita pina vom sti situatia din 2024 si cum se vor pozitiona cetatenii atunci .Nu mai trebuie sa va zic cum toate sondajele sunt in acest moment inutile dar ele apar doar spre a incerca sa redefineasca decizia votantilor de partid in alegerile din interiorul celor doua marii formatiuni politice (pina mai ieri partenere la guvernare )PNL si USR . Abia dupa aflarea rezultatelor din alegerile interne ,se pare ca cei de la USRPLUS s-au blocat deja ,iar cei din PNL se distanteza impartiti in doua mari grupari ,putem afirma cum va arata scena politica dupa 25 septembrie a.c. Speranta este ca dupa alegeri partidul numit PNL sa ramana unit si Citu, ca viitor presedinte ,sa ofere toate motivele delegatilor si celor inca nemultumiti de a ramane impreuna.Se stie foarte bine cine este garantul PNNR-Romania si cine are acces la aceste imense sume de bani . Conditiile sunt foarte clare . Respectarea statului de drept , a drepturilor omului indiferent de culoare, rasa sau sex ca si obligativitatea implementarii modalitatii de cheltuire a banilor etapizat, pe masura derularii proiectelor si cu obligatia de returnare a fondurilor daca nu te tii de treaba .Acelasi procedeu este parte a fondurilor din PDNL . Referitor la PDNL :deja premierul a anuntat punerea la dispozitia comunitatilor din intreaga tara , functie de proiectele facute (se cunosc si modalitatile de accesare si pentru ce lucrari pot fi accesati acesti bani )10 miliarde de euro ca posibilitate de incepere a acestor proiecte atit de necesare tuturor romanilor . Ideea ca vor fura , ca vor pacali , ca vor minti , este doar un exercitiu mediatic facut in scop politic . Practic nu se mai poate fura , decit cu mari riscuri . Nici nu va imaginati cita nevoie este de bani in mai toate colturile batute de vinturi in Romania . Cei care au o minima pricepere sau o minima intelegere stiu foarte bine pe ce pot fi cheltuiti acesti bani si care sunt conditionalitatile de accesare incepind cu etapizarea primirii lor pe masura derularii contractelor si terminind cu obligatia de returnare daca nu se tin de treaba asa cum arata programele proprii .Nu poti cumpara nici coniac frantuzesc , nici nu poti juca barbut la colt de strada cu acesti bani asa cum se facea in trecutele guvernari .Intreaga sceneta mediatica si gura mare a unor politruci(ii stiti cu totii ) ce critica si inventeaza o sumedenie de aiureli doar la adresa premierului (sper ca remarcati asta daca aveti olecuta de minte )Citu(intelegeti cit de mare este impotrivirea acum cind nu mai pot folosi banii prin strainataturi sau pe preferatele schimbabile zi la zi ? )ne arata cit de mare este dorinta unora ca acest simplu cetatean ,devinit Premier, sa plece .Daca macar ati putea banui ce a gasit aceasta guvernare v-ati lua cu minile de cap .Iata ce ne-a prezentat media inca cu multa vreme in urma :Lucrari de tot felul in mai toate institutiile de stat si in mai toate primariile efectuate doar pe hirtie. Salariati angajati fictiv , Diplome(cu salarii babane atasate ) de tot felul false sau plagiate nicicind scrise de vreunul dintre cei ce le poseda ,contabilitati duble , marirea preturilor la achizitii , lucrari incepute si neterminate avind in parcursul lor mariri repetate de cheltuieli , falsificarea concursurilor si schimbarea a peste noapte a hirtiilor presupus a fi scrise de concurentii ce trebuiau sa cistige , caiete de sarcini minarite si ele prin asigurarea unor entitati economice ca si cistigatoare fiind singurele ce posedau toate bifele cerute de catre contractanti ,concedii medicale prelungite ce aveau in componenta mita ,salarii uriase oferite unor favoriti ai unor partide aflate la putere angajati in entitati economice statale , consumabile ce erau umflate ca si pret de achizitie , posturi si salariati favorizati ce nu aveau nici cea mai mica competenta , decontari fictive de benzina , motorina si alte produse ce tin de energie , masini cumparate fara nici o negociere a pretului , parcuri de masini inutuile ce erau cumparate cu comision primit , tot felul de angajari pentru obtinerea unor proiecte nicicind puse in aplicatie , falsificarea si etichetarea necorespunzatoare a unor produse ,treceri la granita de valori nedeclarate , contrabanda cu tigari si altele , containere ce nu erau fiscalizate la intrarea in tara , falsificarea efectiva a produselor cosmetice sau a altor produse similare de intretinere. Iaca citeva monstre de realitate pe care presa si media in general ni le tot prezinta de ani buni . USRPLUS a sters-o de la guvernare vazind ca nu se pot conecta la baniii din PNDL ca in trecut si vazind ca nu le este acceptata ideea ce se dorea parte a creerii unor noi si costisitoare (locatii noi , salariati si salarii babane , controlul absolut asupra banilor din PNNR ce era parte a decizei celor din USRPLUS )entitati guvernamentale sau ministeriale unde doreau sa aiba controlul absolut .Citu le-a refuzat aceasta minarie si USRPLUS au plecat degraba facind rapid o alianta cu AUR spre a introduce o motiune de cenzura care nu a avut nici ea sanse de reusita .Au ramas cu buza umflata vorba ceea si f….i si cu banii luati .Este pur si simplu de necrezut ca tu Partid ce te-ai autonumit de dreapta(USRPLUS) sa lasi guvernarea descoperita in acest moment critic pentru tara .Ne aflam in plina Pandemie ,in plina criza economica , in momentul in care aveam nevoie de banii din PDNL si PNNR ca de aer . USRPLUS nici nu clipeste si fuge mincind pamintul alaturi de AUR si de fostul premier, cel ce a pierdut ultimile alegeri parlamentare si care de niciunde a inceput sa critice pe toata lumea .Presedintele nu e bun , premierul la fel , el este singurul eminent si totul are legatura doar cu propria sa persoana .Vedem foarte clar de ce Citu nu este dorit . Vechii corifei politici nu mai pot sa isi linga buzele cu miere .Citu ii opreste si nu le mai accepta vechile metehne .Ne-am pacalit , noi, cei ce avem o relatie emotionala cu dreapta romaneasca atunci cind l-am sustinut pe fostul premier .Ce pacaleala ne-a tras in alegerile parlamentare unde a jucat in favoarea USRPLUS asa cum o face si acum .Este evident pentru noi toti ca nici macar Presedintele natiunii nu mai poate sa il sustina pe fostul premier si tot atit de evident este si jocul politic al USRPLUS aliatul Aur-ULUI .Neavind nici sprijinul majoritar al filialelor nici sprijinul Presedintelui natiunii fostul premier nu are cum cistiga alegerile din PNL.Garantul obtinerii banilor din PNNR este Iohannis iar conditiile sunt stiute de intrega Europa . Pe de alta parte Citu deja a impartit fondurile din PDNL si intreaga suflare romaneasca i se va alatura la acest proiect .Toti ceilalti stau si ei cu„ limba scoasa” doar doar or primi ceva .Jocul USRPLUS a fost perdant inca de la inceput , ati fost martorii unei comedii scrise nu de Moliere ci mai degraba de Lope de Vega (nu ca nu ar fi si el haios in scrierile lui ) doar nu crede cineva ca de fiescare data cind USRPLUS viseaza nasol noaptea vor schimba premierul (ce idiotenie de gindire ) . Premierul nu este al Coalitiei el devine Premierul Romaniei in momentul votului si implicit a confirmarii in Parlamentul Romaniei (asta macar puteti intelege) . Coalitia doar ofera un sprijin politic neavind nimic de a face cu deciziile premierului ce este unicul depozitar al semnaturii si unicul decident la toate nivelele ce tin de guvernare .Nu iti convine sa stai in Coalitie, dupa numirea premierului prin propria ta semnatura, poti merge usor in opozitie .Incercarea de santajare a lui Citu nu a reusit . Cit de puternic este acest premier , marea majoritate ar fi pus capul in pamint si ar fi lasat USRPLUS sa isi faca de lucru cu fondurile din PNNR.Iaca ca nu se poate . Doamna Der Leyen vine in Romania si este foarte clar cine beneficiaza si politic de sosirea acesteia .Ultima ora ne arata cum Citu cistiga PNL, Ciolos cistiga si el sefia USRPLUS , cum Citu va numi un nou premier agreeat de Iohannis si Ciolos ce vor reface guvernarea si vor maximiza sansele lui Ciolos in alagerile pentru fotoliul prezidential in 2024 .
Nu o fac prima oară, nici a doua oară….. Nu voi obosi să tot întreb: Nu este cam târzie şi chiar puţin „ciudată” o atare critică de la cineva care, fie că-i place fie că nu, a contribuit la evoluţii care au dus la alegerea „preşedintelui- lucrului bine făcut” şi a „guvernelor mele”?