Romania Curată

Spuneti ARC care sunt problemele concrete pe care le aveti in cazul proiectelor POSDRU Romania risca un blocaj financiar grav daca statul nu ramburseaza urgent peste 200 milioane de euro

România va ajunge la un blocaj financiar deosebit de grav, dacă statul nu va rambursa de urgenţă peste 200 milioane de euro pe proiectele POSDRU, pentru ca plăţile să poată ajunge la zi, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Dan Barna, partener executiv în cadrul www.fonduri-structurale.ro – Structural ConsultingTM Group.

“Statul român trebuie să ramburseze de urgenţă peste 200 milioane de euro pe proiectele POSDRU, pentru ca plăţile să poată ajunge la zi, iar organizaţiile implicate în acest program să-şi poată continua activitatea. Dacă acest program va fi sistat, peste 1.650.000 de persoane care au urmat cursuri de formare şi pregătire riscă să nu mai poată obţine calificările profesionale necesare pentru încadrarea imediată pe piaţa muncii. Ca urmare, nu vorbim doar de pierderea banilor de la Uniunea Europeană, ci şi de pierderea posibilităţii de a avea resurse umane instruite corespunzător”, a afirmat Dan Barna.

Pentru a atrage atenţia asupra dificultăţilor financiare înregistrate în implementarea proiectelor POSDRU, organizatorii conferinţei – respectiv www.fonduri-structurale.ro – Structural ConsultingTM Group, alături de Academia de Advocacy şi Coaliţia ONGuri pentru Fonduri Structurale au trimis, miercuri dimineaţă, o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului României, Victor Ponta, ministrului Finanţelor Publice, Florin Georgescu, şi ministrului Muncii, Familei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu.

“Scrisoarea deschisă este semnată de 149 de ONG-uri, societăţi comerciale, autorităţi, instituţii publice şi universităţi, care le solicită autorităţilor ca până pe 30 septembrie a.c. să identifice şi să aloce resursele bugetare/extrabugetare necesare pentru a se ajunge la zi, până pe 30 octombrie a.c., cu restanţele către toate categoriile de beneficiari şi parteneri POSDRU. Dacă rambursările nu vor fi reluate în regim de urgenţă, se va ajunge la situaţii financiare extreme, de la intrarea în insolvenţă sau faliment, până la executare silită sau litigii cu angajaţii sau furnizorii”, a mai spus Dan Barna.

Potrivit acestuia, o eventuală acţionare în instanţă a autorităţilor publice nu reprezintă o soluţie de dorit, deoarece dispoziţiile tribunalului de achitare a sumelor restante către beneficiari vor trebui suportate de la bugetul de stat, adică tot din buzunarul contribuabililor.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, considera că unica soluţie pentru beneficiarii POSDRU care întâmpină probleme severe din cauza întreruperii plăţilor de către Comisia Europeană este efectuarea de plăţi interne de la bugetul de stat, prin ministerele Muncii şi Educaţiei. “Singura soluţie este să se identifice sume de bani, să fie transferate Ministerului Muncii şi Ministerului Educaţiei şi să fie făcute plăţile interne către beneficiari. Eu sper să fie identificate soluţii”, a declarat miercuri Orban, la dezbaterea “UE la răscruce?”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene.

Problema este cu adevarat dramatica pentru aproape doua milioane de romani

Pana la gasirea solutiei insa: „Problema POSDRU este una dramatică. Mesajele beneficiarilor şi partenerilor POSDRU, care ne-au determinat să adresăm această scrisoare deschisă exprimă un singur lucru: « Soluţiile noastre s-au terminat! Este nevoie ca statul român să-si asume rolul de partener şi să ia măsuri reale». Din păcate, există această percepţie transmisă că în cadrul POSDRU există proiecte care nu-şi fac treaba. Însă nu este cazul să se generalizeze. Mesajul nostru este să fie susţinute organizaţiile şi proiectele bune, corecte. Aplicând regula « oprim totul» vor muri, în egală măsura, şi proiectele cu impact real, împreună cu organizaţiile care le implementează. Acesta este riscul real al situaţiei prezente.”, a declarat în cadrul conferinţei Dan Barna, Partener www.fonduri-structurale.ro – Structural ConsultingTM Group.

„Prin nesusţinerea acestor proiecte, statul român îşi taie craca de sub picioare, se sabotează pe sine însuşi. ONG-urile reprezintă circa 30% din beneficiarii POSDRU, iar mare parte a acestora au, în acest moment, probleme foarte serioase: încep să adune datorii, să-şi concedieze oamenii, dar, mai grav, încep să-şi reducă serviciile pe care le acordă de ani de zile beneficiarilor finali. ONG-urile au atras în perioada de preaderare sume importante de bani şi au dovedit că pot cheltui banii europeni în mod eficient, transparent şi cu succes.”, a completat Flavia Preda de la Coaliţia ONGuri pentru Fonduri Structurale.

„POSDRU este un program excelent pentru ţara noastră. Prin blocarea sa vom pierde un important capital uman instruit: 1.650.000 de pesoane care trebuie cuprinse în acest program ca şi ţinta pe care şi-a propus-o România, de la şcolari, elevi, studenţi, profesori, la şomeri, grupuri defavorizate etc. Dincolo de organizaţiile care implementează aceste proiecte şi care se confruntă cu dificultăţi reale, adevaraţii pierzători vor fi participanţii la program, grupurile tinţă.”, a declarat Corina Dragomirescu, Vicepreşedinte al Academiei de Advocacy.

Iata care sunt problemele cu care se confrunta beneficiarii POSDRU

Călin Pop, Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor:
„Am realizat lucruri foarte frumoase prin proiectele pe care organizaţia mea le derula. Până de curând puteam să mă mândesc cu 4.000 de persoane pe care le-am ajutat. Spre exemplu, am deschis 2 fabrici, una care producea termopane şi o alta care producea mozaic, în care lucrau tineri în situaţii de risc social şi cu dizabilităţi. Însă, organizaţia pe care o reprezint a depăşit, deja, cadrul „dificultăţi financiare”. În acest moment, am expus în sistemul POSDRU peste 30 de mil. lei, bani care nu ştim dacă şi când vor mai veni. Iar acest lucru a înseamnat sacrificiul a 12 ani de muncă socială a organizaţiei noastre, adică închierea şi vânzarea a 3 case de tip familial, închiderea şi vânzarea a 2 centre de zi, închiderea şi vânzarea biroului organizaţiei şi intrarea în şomaj a peste 80 de angajaţi”.

Simona Cojocărescu, Interlog Com SRL: „În cele 2 proiecte pe care le derulăm lucrăm cu 8.000 de persoane, pe unul dintre proiecte, şomeri de lungă durată, iar pe un altul, persoane din mediul rural ocupate în agricultura de subzistenţă. Sunt oameni condamnaţi, practic, la sărăcie. Am întâlnit oameni extrem de receptivi, care doresc să-şi schimbe viaţa, însă nu ştiu la cine să apeleze. Ne-am angajat să-i calificăm şi să-i învăţăm că antreprenoriatul este o soluţie pentru ei. Majoritatea celor din mediul rural fac într-o formă sau alta antreprenoriat, însă la un nivel subdezvoltat. Prin proiectele noastre îi învăţăm că există şi o altă cale. Din păcate, în acest moment, suntem în situaţia în care trebuie să-i anunţăm pe aceşti oameni că va trebui să-i lăsăm la jumătatea drumului, pentru că nu mai putem susţine activităţile”.

Marie Jeanne Iordache, Eurotraining Solution S.R.L: „Am aşteptat în medie 197 de zile ca să primim banii pe o cerere de rambursare. Cum poţi să rezişti în aceste condiţii? Faci credite. Da, dar la un moment dat nici băncile nu-ţi mai dau bani. În acest moment pot spune că nu ne mai putem continua activităţile, ne-au fost închise spaţiile în care lucrăm, ne-a fost pus sechestru pe echipamente de către proprietarii acestora cărora nu le-am mai putut plăti chiriile şi nu mai putem plăti subvenţiile către cursanţi”.

Liliana Bibac, Organizatia Salvaţi Copiii România: „parteneriatul cu AM POSDRU şi OI POSDRU e
ste caracterizat de o continuă incertitudine. Pe unul dintre proiecte, care presupune integrarea şcoalară a peste 7.500 de copiilor în risc de abandon şcolar din 32 de judeţe, din luna iunie 2011 nu ne-a mai fost rambursat niciun ban. Nu mai putem susţine centrele create din fondurile proprii ale organizaţiei, mai ales în condiţiile în care avem de recuperat de la AM POSDRU circa 500.000 de euro din alte două proiecte”.

Voi, stimati cititori, cu ce probleme v-ati confruntat in cazul proiectelor POSDRU?


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Spuneti ARC care sunt problemele concrete pe care le aveti in cazul proiectelor POSDRU Romania risca un blocaj financiar grav daca statul nu ramburseaza urgent peste 200 milioane de euro

  1. marcela topliceanu

    AM POSDRU este erodat din interior de multa vreme. Problema AM POSDRU este resursa umana: cei care fac evaluarile si cei care iau deciziile. Recrutarea evaluatorilor de proiecte a fost lipsita de transparenta, au avut acces numai “initiatii”, iar conducerea a fost numita dupa alte criterii decat cele profesionale. Astfel incit au “trecut” foarte multe proiecte al caror singur scop erau deplasarile in strainatate. Lipsa competentelor interne a fovorizat aparitia unei pleiade de asa-zisi formatori si firme. Finantarea numeroaselor proiecte cu zero rezultate se face de multa vreme.

    Reply
  2. Octavian Gordon

    Fac parte din programul de burse postdoctorale POSDRU 62259 contractat de Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Univ. din Iaşi şi cu Univ. din Bari. Problema concretă: cei 60 de bursieri nu şi-au primit bursele din iunie 2011, ca să nu mai vorbesc de remunerarea îndrumătorilor ştiinţifici, absentă în întregime (începînd cu octombrie 2010). Atît cercetătorii postdoc, cît şi îndrumătorii noştri, am continuat să “producem”, chiar şi în absenţa banilor. Unii dintre noi însă sînt nevoiţi să abandoneze proiectul, fiindcă neavînd cu ce să se întreţină, preferă să lucreze în alte părţi, fie şi “la negru”.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *