Au trecut 3 luni de când școlile s-au închis și tot ce pot să spun e vai de familiile în care sub același acoperiș se află și elevi, dar și cadre didactice.
Știu, școala online e grea, unii sunteți supărați că aveți mult de scris, alții că v-ați ratat banchetul, dar haideți totuși să ne gândim câteva minute și la cadrele didactice, și să le fim recunoscători, pentru că de la învățământul preșcolar (da, sunt și educatori care își văd elevii pe Zoom și au activități împreună) și până la cel universitar, ei fac eforturi enorme pentru a vă ajuta să treceți cu bine de perioada în care vă aflați.
Provin dintr-o familie care locuiește în mediul rural și am ajuns la concluzia că, din păcate, profesorii sunt victime ale sistemului care își schimbă deciziile peste noapte. Ziua unui cadru didactic de când s-a introdus școala online este mai dificilă decât credeți, iar în mediul rural este mult mai grea decât în cel urban, inechitatea fiind bine definită.
,Programul începe dis-de-dimineață, când trebuie să îmi pregătesc materialele pentru ore, dacă nu am reușit să le finalizez pe toate cu o seară înainte, pentru că trebuie să mă ocup și de familie. Încep prin a face poze la paginile din manual de pe care vom lucra, pentru că nu toți copiii au primit manuale la începutul anului sau sunt foarte deteriorate pentru a se putea citi de pe ele. De manuale digitale nici nu se pune problema. Îmi fac orele cu ajutorul unui grup pe Messenger, deoarece platformele precum Classroom sunt indescifrabile pentru mine. Am participat la un curs online, dar mi s-a părut insuficient: cei care explicau vorbeau repede, în termeni tehnici, iar eu una nu am putut ține pasul cu acel curs. L-am terminat, dar nu simt nicio îmbunătățire în cunoștințele mele digitale. La ore, de obicei am aproximativ 50% dintre elevi prezenți, iar majoritatea dintre ei folosesc telefonul sau calculatorul destul de lent, astfel că orele merg mai greu și îți fură din energie fără să vrei când vezi că durează 3-4 minute să primești un răspuns la o întrebare, ceea ce în clasă nu s-a întâmplat niciodată. Sunt nevoită să fac exerciții foarte simple și materie puțină, abia și pe aceea înțelegand-o copiii. Elevilor care nu au acces la internet am fost nevoită să le scot la xerox fișe de lucru pe care să le trimit prin comună.
Am și elevi care îmi scriu că nu pot participa la ore pentru că părinții îi pun la treabă prin gospodărie, sau să stea cu frații lor mai mici. Sunt câteva familii și cu 6-7 copii, acolo clar nu pot avea cu toții acces la educația online. De asemenea, primesc aproape zilnic telefoane de la școala, care ne bombardează cu situații despre posibilitățile elevilor. Ni s-a promis că vor primi tablete, dar acestea încă nu au apărut. Și când vor apărea va fi dificil, pentru că vor trebui învățați fiecare să le folosească, am elevi care nu au nici telefon.
Cel mai greu este atunci când fiicele mele au și ele ore online, uneori este dificil și să ne împărțim, care pe telefon, care pe laptop…și mai frumos este atunci când eu îmi țin orele și vin la mine să îmi ceară ajutorul într-ale tehnologiei, iar eu bineînțeles că trebuie să mă împart simultan cel puțin în două părți.’
Realitatea în România este foarte diferită față de cea prezentată la televizor. Lipsa dispozitivelor conectate la internet este o problemă minoră, față de școlarii care nu au șansa la educație pentru că provin dintr-un mediu defavorizat, iar dacă înainte le era foarte dificil să aibă parte de o educație, acum le este chiar imposibil.
Deși cei ce dețin puterea la noi în țară spun că acest an școlar aproape încheiat a decurs bine, sunt sigură că o mare parte dintre noi suntem de altă părere. Din nou, ajungem la concluzia că în sistemul educațional românesc încă există inegalități, deși de foarte mult timp se vorbește despre echitatea în educație, aceasta pare a fi doar un vis ce deocamdată, nu se poate realiza.
Cristina Vânău este viitor cadru didactic și ambasador al județului Bacău în cadrul proiectului Școli curate’. De asemenea, se implică activ în comunitate făcând voluntariat în cadrul Federației Tinerilor din Bacău, dar și la un centru pentru copii cu dizabilități.
Cine protestează că un drept fundamental (de fapt nu numai unul!) este știrbit ori chiar anulat? Vreun social-democrat? Vreun liberal are discursul centrat pe limitarea libertăților de facto? Intră măsurile de combatere a sărăciei în planul de salvare a României?
Să fii aristocrat englez și să accepți darwinismul social, OK, să zicem, însă să fii sărac și să crezi gogoșile neoliberale de-a stânga și de-a dreapta și să accepți implicit că unii se descurcă iar ceilalți sărăcesc, e prostie. Să accepți fără să faci nimic, vreau să zic. Trebuie făcut ceva, sunt de acord, însă mai trebuie făcut altceva: de exemplu, citit istorie. Care ne învață că oamenii se revoltă atunci când se produce întâlnirea dintre cuțit și os. Cred că prin februarie, după ce vom mai gusta din șomaj, din izolare la domiciliu, din creșterea Euro, din întreruperea unor lanțuri de aprovizionare a supermarket-urilor, din intrarea unor bănci în lipsă de lichidități, cred că vom începe să deschidem ochii mai mari. Dar deja atunci școala vă rămâne tot în planul secund al priorităților, pentru un mare număr de ani. Pentru motivul de bun simț că de unde se fură scade.