Romania Curată

Salvează ultimul mare râu fără baraje al României. Semnează și tu această petiție, dacă îți dorești ca Defileul Jiului să rămână așa cum îl știi

Râul Jiu e un râu splendid, care a spart Carpații ca să-și facă drum la vale, spre Dunăre. Acum Hidroelectrica îi trage un paravan de beton înalt de 10-12 metri, prin care vrea să-l transforme într-un ”Jiu bleg”. Apa care se va aduna în lacul rezultat, va fi deviată spre un costisitor tunel săpat prin munte (o opera inginerească onorabilă și lăudabilă, dacă ar fi realizată într-un alt context și nu cel de distrugere a Jiului). Pe râu în jos, în zona cea mai grozavă a râului Jiu, adică în Defileu, va curge doar aproximativ 10-15% din debitul râului.

Biologul Călin Dejeu, cel care și-a făcut o misiune din a se lupta pentru salvarea râurilor de munte de distrugerea antropică, lansează o petiție pentru salvarea Defileului Jiului (arie protejată tip Parc Național și sit Natura 2000) și stoparea proiectului hidroenergetic de pe râul Jiu. Călin Dejeu este un activist de mediu care în ultimii ani s-a implicat cu toată energia în popularizarea abuzurilor din cadrul proiectului ilegal de microhidrocentrală de pe Râul Alb din Geoparcul Dinozaurilor, pe raza căruia se află două situri Natura 2000 (aici). Petiția sa a reușit să strângă la acel moment 115.000 de semnături (aici), atrăgând atenția mass-media și a românilor asupra ilegalităților din jurul proiectului MHC de pe Râul Alb (aici). Călin Dejeu s-a implicat și în demascarea mai multor proiecte ale Apelor Române, în care tronsoane întregi de albii sunt ”betonate” pentru ”regularizare” și ”protecții contra inundațiilor”, deși acele râuri sunt sănătoase și nu au nevoie de ”betoanele omului”, șantiere care adesea sunt doar modalități de direcționare a banului publici către firme de partid (aici).

Într-o scurtă intervenție pentru România Curată, biologul Călin Dejeu explică motivele pentru care a decis lansarea acestei noi petiții: ”Chiar dacă este strict ilegal, în Defileul Jiului se lucrează intens, sub privirea îngăduitoare a tuturor autorităților. Vine iarna și nu este vreme pentru astfel de lucrări, nici dacă ar fi legale. Totuși distrugătorii naturii, de la Hidroconstrucția, plătiți de Hidroelectrica indirect, prin Romelectro, transformă parcul național într-unul industrial, întinează și îngenuncheaza mareția naturii. Banii publici ai unei companii de stat, banii noștri, sunt folosiți ca să ni se facă un rău imens și ireversibil, ca să ni se distrugă un colț de natură unic. Acum este ultima șansă pentru salvarea Defileul Jiului și este nevoie de o opoziție publică amplă și intensă. Așa cum muntenegrenii au oprit un proiect similar de distrugere a defileului râului Tara, chiar dacă era susținut masiv și pe față de însuși primul președinte al țării, in funcție la acea vreme, așa putem și noi să salvam Defileul Jiului dacă ne implicăm, măcar cu o semnătură! Practicanții de rafting spun că Jiul este mai impresionant chiar decât faimoasa Tara. Jiul este ultimul râu mare de munte care mai curge liber în Carpații Românești și trebuie să-l salvăm!”.

Dacă vrei să semnezi petiția o poți face aici: Opriți distrugerea Defileului Jiului!

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Salvează ultimul mare râu fără baraje al României. Semnează și tu această petiție, dacă îți dorești ca Defileul Jiului să rămână așa cum îl știi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *