Potrivit unui raport al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), citat de B1.ro, Cristi Borcea a beneficiat de renovarea celulei, în care e ”cazat” la Poarta Albă. Aceasta are în prezent mochetă pe jos, un televizor plasmă, un frigider și pe perioada iernii a avut instalat un calorifer electric. În plus, Cristi Borcea a avut acces la aparate de fitness. El a putut să facă mișcare cu ajutorul unei benzi de alergat și a unei biciclete.
Cristi Borcea a avut parte de tratament preferențial din partea gardienilor care i-au dat chiar și o cheie pentru a îi facilita accesul la un telefon instalat special pentru el în zona spălătoriei în care ar fi trebuit să lucreze. Însă Borcea nu a lucrat, el și-a petrecut timpul destinat muncii vorbind la telefon, iar gardienii i-ar fi pontat activitatea, pentru a îi asigura reducerea pedepsei.
Borcea a beneficiat și de vizite peste numărul celor permise de regulament și de bani primiți în mod direct sau prin intermediul altor deținuți cărora familia sa le-a trimis fonduri pentru a-și putea cumpăra tot ce dorește de la magazinul penitenciarului.
Ancheta ANP a relevat faptul că în celula lui Borcea nu s-au efectuat niciodată controale și că acesta avea în celulă parfumuri și alte produse la care alți deținuți nu au acces.












o rusine!
Donati banda de alergat si bicicleta unei scoli pentru copii cu dezabilitati.
Iar individul asta certat cu legea, sa faca sport la taiat stuf…..
Administratia Nationala a Penitenciarelor si Ministerul de justitie (doar ANP nu-s de capul lor!) ar trebui sa puna o singura intrebare ANAF si MFP inainte de a acorda astfel de facilitati: s-au recuperat prejudiciile aduse statului?
am impreisa ca si sefii penitenciarelor sunt un fel de baronei…