Este justificată atenţia acordată Monicăi Ridzi, care a devenit, în urma investigaţiei exemplare din „Gazeta sporturilor”, inamicul public numărul 1? La urma urmei, Năstase e tot protejat de tribunal, afacerile dubioase ale liberalilor sînt tratate mult mai discret şi chiar cele ale altor colegi de partid sînt cu totul umbrite. Pe munca unor ziarişti civici de mîna întîi călăresc acum toţi mercenarii talk-showurilor, şi nu e de mirare că întrebarea asta a început să se facă auzită.
Răspunsul la întrebare este însă categoric da. Cazul Ridzi este cel care trebuie discutat acum, pentru simplul motiv că vorbim de oameni aflaţi la guvernare, de fapte care se petrec sub ochii noştri, într-un context de contracţie economică dramatică, în timp ce se cere populaţiei să strîngă cureaua, în timp ce fondurile pentru cercetare ştiinţifică din România s-au tăiat anul acesta chiar pentru cercetările în curs. Cazul este în primul rînd scandalos pentru că arată dublul standard practicat de un guvern care a debutat cu discursuri despre virtutea publică şi a ajuns să plătească firme de apartament să aranjeze presa pe bani publici. Acesta e primul motiv care justifică îndignarea publică faţă de dna Ridzi.
Al doilea motiv este tratamentul preferenţial de care se bucură ea. Ce alt om public ar mai fi cutezat să angajeze cheltuieli cînd nu avea dreptul legal să o facă, dacă nu s-ar fi bazat pe cea mai înaltă protecţie? Ce persoană de nivel recepţioneră de hotel a mai beneficiat de crearea unui minister pentru uz propriu, ca să audă de atîtea luni de zile spunîndu-i-se „doamna ministru”? În ziua nefastă cînd dna Ridzi a anunţat candidatura dnei Băsescu din partea organizaţiei de tineret a PDL a văzut deschizîndu-se în faţa ei o carieră luminoasă şi privilegiată, deasupra oricărei legi. Dacă s-a aruncat singură pe tobogan, cu capul înainte, e doar pentru că era şi este sigură de maximul de protecţie. Asta e cam supărător.
Al treilea motiv de iritare publică este sfidarea pe care dna Ridzi, ca promotoare a drei Băsescu, a aruncat-o exact acelei părţi a presei şi societăţii civile care e autonomă şi ghidată de spirit civic. România e o ţară clientelară, în care carierele şi afacerile de succes se explică prin patronaj, dar nu integral. Există şi a existat constant la noi o parte a societăţii civile (din care presa face parte), care nu a supravieţuit sau prosperat prin favoritism guvernamental. În 2004, cînd Năstase făcuse zid în jurul ei, exact vocile de azi s-au ridicat contra lui, Tolontan şi Gazeta lui, Nistorescu şi Evenimentul zilei (azi fără el, dar categoric un ziar autonom şi orientat civic, cu excepţii minore), cîţiva foşti jurnalişti de la Evenimentul din 2004 (gen Dan Tapalagă de la Hotnews, sau cîţiva editorialişti de la RL), plus coaliţia pentru o Guvernare Curată (din care Alistar nu a făcut parte niciodată, spre informarea dnei Udrea). Aceştia au adus dreapta la putere, nu Ridzi şi Udrea, şi nici Voinescu sau Paleologu. O coaliţie imbatabilă, pentru că se fondează pe dezinteres şi spirit civic, o coaliţie minoritară, dar cu marele atu că refuză acea Românie clientelară totală pe care o vor toţi oamenii politici, una în care fiecare din noi e încartiruit şi în cartierul binelui public nu mai rămîne nimeni. A accepta pe EBA însemna pentru noi asumarea unei condiţii de clienţi. Nu aveam cum să acceptăm aşa ceva, pentru că ea nu corespundea adevărului. Dacă Băsescu a avut profit de pe urma noastră în 2004, acest lucru a fost un efect secundar al unei lupte civice pentru integritate şi a luptei presei să-şi păstreze libertatea ameninţată de Năstase. Nimeni nu i-a cerut nimic în schimb: decît respect. Ca atare, cu cîteva excepţii penibile şi dureroase, explicate integral prin profit propriu, am asistat la o solidarizare a celor care s-au simţit sfidaţi, luaţi pe veresie, şi aceasta a întrecut orice aştepări. Căderea dnei Ridzi a început în ziua în care a anunţat candidatura drei Băsescu şi a deschis uşa Asiei Centrale peste edificiul de integritate fragil şi construit de noi cu enorme sacrificii.
Al patrulea motiv pentru care dna Ridzi merită ce i se întîmplă este sublimul ei dispreţ pentru bani în general, şi pentru banul public în special. Majoritatea banilor publici fără o destinaţie dedicată şi indispensabilă – de exemplu, banii de pensii- sînt cheltuiţi exact în acest mod şi aşa au fost cheltuiţi ori de cîte ori au fost bani. Cît am fost la televiziune am încercat să suspend Cerbul de Aur, celebru pentru că totdeauna intermediarii, în cap cu directorii de program din TVR, luau două treimi din banii artiştilor la mica înţelegere şi marea ciupeală. Nu era nici o cale să te lupţi cu asemenea pratici generalizate, cum am găsit, de exemplu, la sport, decît închizînd temporar activitatea respectivă şi reorganizînd-o din temelii. Altfel plăteai de trei ori preţul, şi mare parte din bani intrau în buzunarele unora care teoretic lucrau pentru stat. Toată lumea ştia, şi nimeni nu făcea nimic. Patologia cheltuielilor Ridzi e una clasică, şi de asta hămăiala liberală sună fals, că de la ASG-ul lui Bulai la Loganurile lui Cristi David nu au fost cu nimic mai buni.
Monica Ridzi spune că este ţapul ispăşitor. Aşa e: dar a voluntarizat pentru rol reluînd practicile lui Năstase la vedere. Prin ea, i se transmite lui Traian Băsescu că noul său stil e inacceptabil, că nu va avea parte de încă cinci ani dacă asta înseamnă generalizarea clientelismului, că numai tăierea părţii care a păcătuit, plus ceva penitenţă, nu aroganţă, îi mai poate readuce ceva din vechii săi aliaţi. PSD şi mogulii au resurse, şi deci clienţi. Prin comparaţie, PNL şi PDL s-au bazat întotdeauna mai mult pe partea liberă a opiniei publice, au avut prieteni. Dacă îi pierd, nu mai au nimic. Pot să cumpere Cristoi şi intelectuali nu cu bucata, ci cu kilul, nu le va servi, că odată cumpăraţi credibilitatea lor e zero. Cînd ai un public format nu din ţărani săraci, ci din orăşeni cu Internet, pur şi simplu nu îţi poţi permite asemenea comportamente.
Comentariu publicat in Romania libera
