În 1924, un tribunal din München l‑a condamnat pe Adolf Hitler la cinci ani de închisoare pentru că a condus o lovitură de stat împotriva Republicii de la Weimar. A executat doar nouă luni, timp în care a avut timpul necesar pentru a dicta primul volum din Mein Kampf, punând bazele ideologice ale viitoarei sale ascensiuni politice. Hitler a folosit publicitatea procesului pentru a se prezenta drept martir.
Un secol mai târziu, tiparul este tulburător de familiar.
Partidul lui Marine Le Pen, Adunarea Națională, a fost investigat repetat pentru finanțarea campaniilor, în special pentru folosirea ilegală a fondurilor europene. De fiecare dată, Le Pen a prezentat acțiunile judiciare ca pe niște atacuri politice menite să‑i slăbească mișcarea. Menținerea condamnării ei de către o instanță superioară din Franța venit la pachet cu scurtarea interdicției de a ocupa funcții publice — ceea ce îi permite să folosească acest dosar în viitoarea campanie prezidențială.
Nigel Farage se confruntă acum cu propriul scandal financiar în Anglia. Un raport trimis către National Crime Agency privind un „cadou” nedeclarat de 5 milioane de lire este considerat „extrem de serios”, ridicând semne de întrebare despre transparența finanțării politice și posibile consecințe penale.
În România, la finalul lui 2024, candidatul de extremă dreapta Călin Georgescu a depus declarații cu zero cheltuieli și zero venituri de campanie, apoi a obținut patru milioane de voturi. Autoritățile electorale nu i‑au verificat la timp documentele pentru a-l împiedica să candideze, deși legea o permitea. Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor după ce serviciile secrete au invocat implicare rusă și finanțare opacă în campania lui de pe TikTok. Unii apropiați ai săi au fost inculpați pentru finanțare ilegală — însă el este investigat doar pentru atitudini pro‑naziste, tentativă de lovitură de stat și alte acuzații greu de probat. Nu e clar dacă vreuna va fi suficientă pentru a-l împiedica să candideze din nou.
Alți politicieni francezi au folosit ilegal fonduri europene și sunt astăzi în funcții. Guvernul lui Boris Johnson a direcționat fonduri din pandemie către donatorii partidului său conservator, fără să rezulte condamnări penale. Iar liderii de extremă dreapta transformă frecvent anchetele în muniție politică, prezentându‑se drept victime ale unei justiții selective — și adesea ies din aceste episoade mai puternici.
Dacă anticorupția a devenit arma preferată împotriva extremei drepte, două avertismente se impun:
- Dacă aplicăm anticorupția doar împotriva liderilor de extremă dreapta, mai bine nu o aplicăm deloc. Ideal este să o aplicăm tuturor, vizibil și consecvent. În România suntem, oricît ar părea de suprinzător, mai aproape de normal decît în Vestul Europei, de la Mihai Voicu și George Scutaru la Marian Vanghelie și Oprișan partidele principale au tot sîngerat din cauza coriupției politice. Dar așa trebuie să rămânem, cînd vezi impunitatea de la Iași te cam apucă groaza.
- Supralicitarea rolului instanțelor este riscantă. Dacă extrema dreaptă este mai bună decât centrul la câștigat voturi, va câștiga oricum — iar noi nu ar trebui să ne avariem democrațiile încercând să o împiedicăm. Mai bine ne rupem spatele în a-i învinge pe terenul convingerii votanților. În cazul României, am dat amenzi mai multe ca alte țări la pandemie și am convins mai puțină lume să se vaccineze. Grupul viciimizat s-a activat politic și avem necazuri cu el și azi. Poate învățăm ceva din asta, dacă mai e cineva capabil să învețe la partidele și serviciile noastre pro-occidentale.
Fiind vorba de corupție să vorbim de „justiție”.
Azi citeam faptul că sondajele indică numai 25-32% încredere a populației in actualei „justiție”!
Sunt date cât se poate de realiste!
Nu știu la cât o fi scăzut după acțiunea cu mare tămbălău din Bihor.
Cazul centrelor din Bihor este un caz tipic al „statului” de marcă PSD pornit să achite polițele cu azilele groazei din Voluntarii PSD. Se poate vedea numai aruncând o privire in canalul tv al partidului. Din calculele lor in care au constatat că s-au prăbușit foarte mult și din cauza Voluntari, au considerat ca fiind necesară o acțiune cu bocancii scoși din cutiile cu bani de mare fanfaronadă ca să lovească in Bolojan. ”Victima” certă in acest caz este DIICOT.
Colac peste pupăză apare pe rol și contrabanda milioanelor cu elicopterul!
Capul „răutăților” care este vânat de foarte mult timp este din nou Arafat!!! Chiar este imposibil de înțeles care este vina lui in contrabanda a 2 „state” paralele intre ele, ANAF și VAMA.
Ce se mai poate comenta despre „independența” justiției care a ajuns atât de independentă încât numai mai răspunde in fața nimănui prin aroganțele și atitudinile sfidătoare față de cetățeni! Că e de bine???
Acel timp de sfert academic a cam luat sfârșit la pragul sfertului de populație ce mai are încredere in „justiție”.
De acord ca urmarirea lui Arafat- de catre justitia militara insa, nu de catre “Lia’ cum personalizeaza unii ICCJ e absurda. Cazul pasca nu l-am urmarit dar de la distanta e o alta facatura de presa, care se va dezumfla, primele reactii ale justitiei sunt probabil juste, cums unt si cele din cazul Georgescu unde s-a trimit dosarul la refacut. Cind procuratura nu merge, cea militara sau cea de la DIICOT cred ca lumea uita ca aceasta e partea cea mai putin independenta de guvern. Tara ar duce-o mai bine daca lumea ar intelege ,macar care subnt puterile in stat, si cum se presupune ca ar trebui ele separate ca justitia sa fie independenta…
“ Este anticorupția arma potrivită pentru a opri extrema dreaptă?”
Nu , dar este instrumentul perfect în a o radicaliza.
A se vedea popularitatea lui Khamenei înainte de asasinat și după.
Mergeți voi pe drumul ăsta ș-o să culegeți ce-ați semănat.
Ați semănat lawfare împotriva lui Giuliani ,Bannon & Trump și acu culege-ți Stephen Miller si Gregory Bovino plus actuala campanie de pârjolite din media și academia.
Hmmm avea dreptate CTP, cândva prin anii 90, când zicea că anumite victorii sunt mai rele decât o înfrângere.
Din ce am citit eu până acum, ipoteza mea este că, pentru a înțelege atmosfera “cazului
Pașca”, trebuie să plecăm de la reforma sănătății din 2011 și, în general, de la ideea de stat și raportul acestuia cu societatea care s-a impus din 2004 încoace.
La un nivel concret, Pașca s-a “organizat” în 2016 ca urmare a unei amenzi primite de la inspecția muncii (era a doua, prima o primise de la DSP pentru “condiții igienice precare”) în scopul de “a intra în legalitate” sub acest aspect, al raporturilor de muncă pe care ajunsese să le întrețină cu diverse persoane ca urmare a numărului de oameni de care avea grijă. Cum singur recunoaște, “statul” i-a tot pus în vedere să se autorizeze și sub aspect “social”, ceea ce el a refuzat (și e interesant de văzut, fără ipocrizie dar și fără părtinire, care sunt argumentele lui, așa cum ar fi interesant să acceptăm, în ciuda aberațiilor Oanei Gheorghiu, că statul nu “s-a repezit” să sară la el cu procurorii, istoria e veche).
În 2020 se pare că s-a întâmplat “ceva” și cred că are legătură cu pandemia și mitizarea ei de către acea parte a societății specialistă în demitizări și responsabilă de raportul între stat și cetățeni de care vorbeam la început.
Procuratura a intrat pe fir prin 2023-2024 ca efect al “azilelor groazei Voluntari Afumați”, nu din dorința de a-i plăti o poliță politică lui Ilie Bolojan. În 2025 (cred că în iulie), Pașca face gestul care îl aduce în atenția negativă a Digi24 (care îl lăudase de câteva ori de prin 2014 încoace și care l-a și denumit “bunul samaritean”) și a Centrului de resurse juridice (coautor al “azilelor groazei”, prin care, în scopul de a plăti o poliță politică Gabrielei Firea, s-au găsit energia și disponibilitatea de a scoate la iveală o dramă la ale cărei rădăcini se află și anul 2011 și ideea generală despre viață a lumii din care făceau parte cei care aduceau acum în atenție drama).
De altfel, gestul “șocant” al lui Pașca din iulie 2025 nu era primul: în 2017 făcuse ceva asemănător, dar atunci Digi24 îi ținuse mai degrabă partea sau, în orice caz, relatase mai degrabă neutru. Firește că, atunci ca și acum”, “statul” fusese de vină și niște funcționari își pierduseră funcțiile de conducere, deși adevărul este că funcționarii nu greșiseră cu nimic, vinovat era mai degrabă Pașca în abordare.
În iulie 2025, Pașca a avut parte de 4 ori de atenția Digi24 și era acum, alături de “stat” care e obișnuit cu rolul, personajul negativ din povestea unor “azile ilegale” (ceea ce, tehnic, e adevărat: erau ilegale, dar nu această ilegalitate i-o reproșează procurorii astăzi) și a “neputinței statului” (care se pare că e așa, ceva metafizic, nu ceva creat și modelat de cei care au putere în societate la un moment dat – ideologie pentru care niciodată nu răspund, ei scriu articole sau se fac vicepremieri, de răspuns răspunde funcționarul obișnuit care nici nu visează vreodată să aibă viața pe care o au ei).
În rest, vorba aia: “puteți uita, a fost o extorsiune a unui degajament al unei clădiri într-o apă” (sau, cum s-ar zice zilele-astea la Costinești, “it must have been the wind”) și singurul de care știu eu că a intuit corect “ansamblul” este Costi Rogozanu, într-un text din “Libertatea”.
La Teatrul mic se joacă “Strălucirea paraziților” – mergeți și voi la toamnă să vedeți dacă se joacă bine sau prost.