Alina Mungiu-Pippidi: Este anticorupția arma potrivită pentru a opri extrema dreaptă?

În 1924, un tribunal din München l‑a condamnat pe Adolf Hitler la cinci ani de închisoare pentru că a condus o lovitură de stat împotriva Republicii de la Weimar. A executat doar nouă luni, timp în care a avut timpul necesar pentru a dicta primul volum din Mein Kampf, punând bazele ideologice ale viitoarei sale ascensiuni politice. Hitler a folosit publicitatea procesului pentru a se prezenta drept martir.

Un secol mai târziu, tiparul este tulburător de familiar.

Partidul lui Marine Le Pen, Adunarea Națională, a fost investigat repetat pentru finanțarea campaniilor, în special pentru folosirea ilegală a fondurilor europene. De fiecare dată, Le Pen a prezentat acțiunile judiciare ca pe niște atacuri politice menite să‑i slăbească mișcarea. Menținerea condamnării ei de către o instanță superioară din Franța venit la pachet cu scurtarea interdicției de a ocupa funcții publice — ceea ce îi permite să folosească acest dosar în viitoarea campanie prezidențială.

Nigel Farage se confruntă acum cu propriul scandal financiar în Anglia. Un raport trimis către National Crime Agency privind un „cadou” nedeclarat de 5 milioane de lire este considerat „extrem de serios”, ridicând semne de întrebare despre transparența finanțării politice și posibile consecințe penale.

În România, la finalul lui 2024, candidatul de extremă dreapta Călin Georgescu a depus declarații cu zero cheltuieli și zero venituri de campanie, apoi a obținut patru milioane de voturi. Autoritățile electorale nu i‑au verificat la timp documentele pentru a-l împiedica să candideze, deși legea o permitea. Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor după ce serviciile secrete au invocat implicare rusă și finanțare opacă în campania lui de pe TikTok. Unii apropiați ai săi au fost inculpați pentru finanțare ilegală — însă el este investigat doar pentru atitudini pro‑naziste, tentativă de lovitură de stat și alte acuzații greu de probat. Nu e clar dacă vreuna va fi suficientă pentru a-l împiedica să candideze din nou.

Alți politicieni francezi au folosit ilegal fonduri europene și sunt astăzi în funcții. Guvernul lui Boris Johnson a direcționat fonduri din pandemie către donatorii partidului său conservator, fără să rezulte condamnări penale. Iar liderii de extremă dreapta transformă frecvent anchetele în muniție politică, prezentându‑se drept victime ale unei justiții selective — și adesea ies din aceste episoade mai puternici.

Dacă anticorupția a devenit arma preferată împotriva extremei drepte, două avertismente se impun:

• Dacă aplicăm anticorupția doar împotriva liderilor de extremă dreapta, mai bine nu o aplicăm deloc. Ideal este să o aplicăm tuturor, vizibil și consecvent. În România suntem, oricît ar părea de suprinzător, mai aproape de normal decît în Vestul Europei, de la Mihai Voicu și George Scutaru la Marian Vanghelie și Oprișan partidele principale au tot sîngerat din cauza coriupției politice. Dar așa trebuie să rămânem, cînd vezi impunitatea de la Iași te cam apucă groaza.
• Supralicitarea rolului instanțelor este riscantă. Dacă extrema dreaptă este mai bună decât centrul la câștigat voturi, va câștiga oricum — iar noi nu ar trebui să ne avariem democrațiile încercând să o împiedicăm. Mai bine ne rupem spatele în a-i învinge pe terenul convingerii votanților. În cazul României, am dat amenzi mai multe ca alte țări la pandemie și am convins mai puțină lume să se vaccineze. Grupul viciimizat s-a activat politic și avem necazuri cu el și azi. Poate învățăm ceva din asta, dacă mai e cineva capabil să învețe la partidele și serviciile noastre pro-occidentale.